privind aprobarea transferului managementului asistenței medicale al Spitalului Orășenesc Târgu Bujor de la Consiliul Local al Orașului Târgu Bujor la Consiliul Județean Galați
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 22^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale, aprobată prin Legea nr. 174/2011, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă transferul managementului asistenței medicale al Spitalului Orășenesc Târgu Bujor, unitate sanitară publică cu paturi, cu personalitate juridică, cu sediul în orașul Târgu Bujor, strada General Eremia Grigorescu nr. 97, județul Galați, aflat în rețeaua sanitară a Consiliului Local al Orașului Târgu Bujor, de la Consiliul Local al Orașului Târgu Bujor la Consiliul Județean Galați.
(2) Predarea-preluarea se efectuează pe bază de protocol încheiat între autoritățile administrației publice implicate, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit modelului prevăzut în Ordinul ministrului sănătății nr. 910/2010 pentru aprobarea modelului Protocolului de predare-preluare între direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și autoritățile administrației publice locale și Primăria Municipiului București în vederea transferului managementului asistenței medicale al unităților sanitare publice, adaptat la condițiile specifice de realizare a transferului.
La data împlinirii termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), textul corespunzător nr. crt. 160 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale și la Primăria Municipiului București și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 10 iunie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
"160. Spitalul Orășenesc Târgu Bujor - Consiliul Județean Galați"
PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: -------------- Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu Ministrul sănătății, Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu
București, 23 martie 2016.