de organizare și funcționare a birourilor electorale constituite pentru alegerile locale din anul 2016
(1) Birourile electorale sunt alcătuite numai din cetățeni cu drept de vot.
(2) Candidații în alegeri, soțul, soția, rudele și afinii acestora până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale.
(3) În realizarea atribuțiilor ce revin birourilor electorale, membrii acestora exercită o funcție ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă și imparțială a acestei funcții este obligatorie.
(4) Nimeni nu poate fi în același timp membru a două sau mai multor birouri electorale.
(5) Procesele-verbale întocmite cu prilejul constituirii și completării birourilor electorale atestă calitatea de membru al biroului electoral.
(1) Reprezentanții partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în birourile electorale nu pot primi și nu pot exercita alte însărcinări în afara celor prevăzute de Legea nr. 115/2015.
(2) Pentru motive întemeiate, apreciate de la caz la caz, reprezentanții partidelor politice sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri în birourile electorale pot fi înlocuiți, la cererea celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, până în preziua votării, iar în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente, chiar și în ziua alegerilor.
(1) Birourile electorale lucrează în prezența majorității membrilor care le compun și adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți. În caz de egalitate de voturi, votul președintelui este hotărâtor.
(2) În sensul prezentei hotărâri, prin membri ai birourilor electorale se înțelege și președinții și locțiitorii acestora.
(1) Ședințele birourilor electorale sunt conduse de președinți.
(2) În lipsa președintelui biroului electoral, atribuțiile acestuia sunt îndeplinite de locțiitorul său.
(3) Prezența la ședințe a membrilor birourilor electorale este obligatorie.
(4) În cazuri justificate, președinții birourilor electorale pot aproba ca unii membri ai acestora să lipsească de la ședință, cu aplicarea corespunzătoare a art. 3 alin. (1).
(5) La ședințele birourilor electorale nu participă decât membrii birourilor electorale și personalul din aparatul tehnic auxiliar care asigură secretariatul ședințelor; atunci când este cazul, pot participa reprezentanții altor instituții publice având atribuții, potrivit legii, în desfășurarea alegerilor, cu aprobarea prealabilă a biroului electoral.
(6) Publicitatea hotărârilor adoptate și a măsurilor luate de biroul electoral se asigură în condițiile prevăzute de lege.
(1) Convocarea membrilor birourilor electorale la ședințe se face telefonic, prin mesaj text sau prin e-mail, de regulă cu cel puțin 6 ore înainte, cu excepția situațiilor urgente, când se face de îndată de către președinte.
(2) În convocarea membrilor birourilor electorale se precizează ora, motivul, locul de desfășurare a ședinței și se comunică materialele ce sunt propuse a fi luate în discuție.
(1) Proiectul ordinii de zi a ședinței se propune de către președinte și se aprobă cu votul majorității membrilor prezenți.
(2) Membrii biroului electoral pot face propuneri pentru completarea ordinii de zi sau pentru eliminarea unora dintre problemele înscrise în aceasta.
(3) Propunerile de modificare a ordinii de zi se supun aprobării biroului electoral. Dacă acestea sunt aprobate, președintele este obligat să le supună dezbaterii.
(1) Problemele înscrise pe ordinea de zi se supun dezbaterii biroului electoral în ordinea înscrierii.
(2) Schimbarea ordinii de dezbatere a problemelor înscrise pe ordinea de zi se poate face numai cu aprobarea membrilor biroului electoral, la propunerea președintelui, locțiitorului sau a unuia dintre membri.
(1) Membrii biroului electoral pot participa la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt și numai după acordarea acestuia de către președinte.
(2) În luările de cuvânt, membrii birourilor electorale au obligația de a se limita strict la problema pusă în discuție.
(3) Președintele poate limita sau retrage cuvântul acordat, în situația în care vorbitorul se abate de la subiectul aflat în discuție. Dacă cel în cauză nu se supune, președintele poate suspenda ședința.
(4) Membrii birourilor electorale trebuie să păstreze solemnitatea ședințelor.
(5) La finalizarea dezbaterilor privind o problemă înscrisă pe ordinea de zi, președintele biroului electoral sintetizează soluțiile propuse și le supune votului biroului electoral.
(6) Președintele biroului electoral asigură, cu sprijinul personalului tehnic auxiliar, numărarea voturilor exprimate și consemnarea acestora în procesul-verbal de ședință.
(7) În cadrul dezbaterilor biroului electoral, membrii acestuia pot solicita punctul de vedere al personalului tehnic auxiliar.
(1) În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 115/2015, birourile electorale adoptă hotărâri și iau măsuri, potrivit competenței lor, numai cu votul majorității membrilor prezenți și cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (1).
(2) Votul se exprimă deschis și poate fi numai "pentru" sau "împotrivă" și va fi consemnat ca atare în procesul-verbal de ședință.
(3) În caz de egalitate de voturi, votul președintelui este hotărâtor.
(4) Hotărârile adoptate se semnează de președinte, de locțiitorul acestuia și de membrii care au participat la adoptarea lor.
(5) Lipsa semnăturilor unor membri nu influențează valabilitatea hotărârii, dacă aceasta a fost adoptată în condițiile alin. (1) a căror îndeplinire trebuie consemnată în procesul-verbal de ședință.
(6) Hotărârile adoptate și măsurile dispuse se aduc la cunoștință publică sub semnătura președintelui biroului electoral, prin afișare la sediul propriu, prin comunicare către părțile interesate sau prin orice alt mijloc de publicitate, inclusiv prin postare pe internet.
(1) Birourile electorale sunt obligate să țină evidența întâmpinărilor, contestațiilor și a altor cereri privind procesul electoral, precum și a hotărârilor adoptate și a măsurilor dispuse.
(2) După fiecare ședință, birourile electorale întocmesc un proces-verbal de ședință, care se semnează de președinte (sau de către locțiitorul acestuia, în cazul în care a condus ședința biroului electoral) și de persoana care l-a întocmit. Acesta poate fi consultat, la cerere, de către membrii biroului electoral și nu poate fi făcut public.
(3) În procesul-verbal prevăzut la alin. (2) vor fi consemnate: membrii biroului electoral prezenți la ședință; problemele înscrise pe ordinea de zi; ordinea de zi aprobată de biroul electoral; soluțiile propuse pentru fiecare punct al ordinii de zi; pe scurt, eventualele dezbateri asupra punctelor ordinii de zi; voturile exprimate; hotărârea sau măsura adoptată pentru fiecare punct al ordinii de zi.
(1) Durata programului zilnic de lucru cu publicul se afișează la sediile birourilor electorale și este respectată cu strictețe. Acesta nu poate avea mai puțin de 6 ore și trebuie fixat între orele 10,00-17,00.
(2) În zilele în care se împlinesc termene privind activități care țin de competența lor, birourile electorale își încheie programul de lucru cu publicul la ora 24,00.
(3) În ziua votării, birourile electorale asigură permanența.
Hotărârile birourilor electorale prin care se soluționează întâmpinări, contestații și, după caz, plângeri, trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a) denumirea, numărul și adresa sediului biroului electoral, precum și, dacă este cazul, adresa de e-mail, numărul de telefon și/sau fax;
c) datele de identificare ale contestatorului;
d) obiectul întâmpinării/contestației;
e) probele care au fost administrate;
f) susținerile altor părți interesate, dacă este cazul;
g) soluția dată și măsurile luate de biroul electoral, cu arătarea motivelor, de fapt și de drept;
h) calea de atac și termenul de exercitare a acesteia;
i) semnăturile membrilor biroului electoral, conform art. 9.
Președinții birourilor electorale stabilesc care dintre problemele cu care acestea au fost sesizate sunt de natură să fie supuse dezbaterii biroului electoral și soluționate prin hotărâri.
(1) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, Biroul Electoral Central emite hotărâri care se aduc la cunoștință în ședință publică și prin orice mijloc de publicitate.
(2) Hotărârile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate birourile electorale din țară, precum și pentru toate organismele cu atribuții în materie electorală, de la data aducerii la cunoștință în ședință publică.
(3) Hotărârile Biroului Electoral Central prin care se dau interpretări unor prevederi din Legea nr. 115/2015 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Hotărârile se semnează de președinte, de locțiitorul acestuia și de membrii care au participat la adoptarea lor. Lipsa semnăturilor unor membri nu influențează valabilitatea hotărârii, dacă aceasta a fost adoptată în condițiile prevăzute de art. 42 din Legea nr. 115/2015.
(1) Biroul Electoral Central are un purtător de cuvânt din rândul membrilor săi ori din cadrul personalului tehnic auxiliar, desemnat prin votul majorității membrilor prezenți. În cazul în care purtătorul de cuvânt face parte din cadrul personalului tehnic auxiliar, acesta participă la ședințele Biroului Electoral Central.
(2) Purtătorul de cuvânt este singura persoană abilitată să transmită punctul de vedere oficial al Biroului Electoral Central către mass-media.
(3) În cazul în care se consideră necesară emiterea unui comunicat de presă, conținutul acestuia se aprobă de Biroul Electoral Central.
Președintele Biroului Electoral Central poate desemna unul sau mai mulți membri pentru întocmirea unor puncte de vedere asupra problemelor în discuție, cu sprijinul personalului tehnic auxiliar.
(1) Pe toată perioada exercitării atribuțiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor locale, personalul tehnic auxiliar se subordonează birourilor electorale a căror activitate o sprijină, fiind degrevat de sarcinile de serviciu.
(2) Personalul tehnic auxiliar are obligația de a respecta normele de conduită profesională prevăzute de Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată.
Personalul tehnic auxiliar are următoarele atribuții:
a) asigură lucrările de secretariat ale biroului electoral;
b) asigură redactarea proceselor-verbale de ședință, a hotărârilor și a celorlalte acte adoptate de birourile electorale;
c) asigură relația biroului electoral cu publicul;
d) îndeplinește orice alte sarcini dispuse de birourile electorale, necesare realizării acțiunilor prevăzute de lege.
Biroul Electoral Central își încetează activitatea după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului alegerilor, potrivit art. 40 din Legea nr. 115/2015.