În temeiul art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România emite următoarea hotărâre:
Se aprobă Metodologia privind întocmirea și eliberarea documentelor care atestă titlurile românești de calificare de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, în vederea recunoașterii profesionale de către celelalte state membre ale Uniunii Europene, de statele aparținând Spațiului Economic European și de către Confederația Elvețiană, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Mircea Timofte
București, 17 martie 2016.
ANEXĂ
METODOLOGIE
privind întocmirea și eliberarea documentelor care atestă titlurile
românești de calificare de asistent medical generalist, de moașă
și de asistent medical, în vederea recunoașterii profesionale de
către celelalte state membre ale Uniunii Europene, statele aparținând
Spațiului Economic European și de către Confederația Elvețiană