Articolul I
Normele privind Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 14 august 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Prezentele norme reglementează registrele care fac parte din Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, gestionat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., în conformitate cu prevederile art. 5 lit. q) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
a) modul de deschidere și de menținere a registrului agenților de asigurare de către asigurători, având următoarea structură: agenți de asigurare persoane fizice, agenți de asigurare persoane juridice, agenți de asigurare subordonați, persoane juridice (care desfășoară activitate de bancassurance), conform anexei nr. 1, macheta nr. 1;
b) modul de deschidere și menținere a registrului privind subagenții de asigurare de către agenții de asigurare, persoane juridice, conform anexei nr. 1, macheta nr. 2;
c) modul de deschidere și menținere a registrului pentru personalul propriu de către brokerii de asigurare și/sau de reasigurare, conform anexei nr. 2, macheta nr. 1;
d) modul de deschidere și menținere de către brokerii de asigurare și/sau de reasigurare a Jurnalului asistenților în brokeraj, conform anexei nr. 2, macheta nr. 2.
(2) Agenții de asigurare persoane juridice au obligația de a deschide registrul privind subagenții de asigurare la data la care asigurătorul confirmă că dosarul depus este în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3) Brokerii de asigurare și/sau reasigurare completează Jurnalul asistenților în brokeraj, persoane juridice, cu informațiile solicitate conform anexei nr. 2 și înregistrează persoanele fizice în vederea alocării codurilor RAF.
(4) Brokerii de asigurare și/sau reasigurare completează Jurnalul asistenților în brokeraj conform alin. (3) și transmit A.S.F. datele solicitate, în format electronic, de la data la care își înscriu asistenții în brokeraj, persoane juridice, în Jurnalul asistenților în brokeraj."
2. La articolul 5 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) copia documentului de plată privind achitarea taxei de avizare, actualizată, conform prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, cu modificările și completările ulterioare."
3. La articolul 7, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) nu obține certificatul de calificare profesională sau pregătire profesională continuă, conform prevederilor legale în vigoare."
4. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) A.S.F. va aloca fiecărui intermediar în asigurări înregistrat de către un asigurător sau un broker de asigurare și/sau reasigurare un cod unic, reprezentând o combinație alfanumerică în care literele au următoarele semnificații:
a) RAF - codificare pentru agentul de asigurare persoană fizică și conducătorul/conducerea executivă a agentului de asigurare persoană juridică, pentru subagentul de asigurare, pentru conducătorul activității de bancassurance și persoanele fizice care desfășoară activitate de bancassurance în cadrul agentului de asigurare subordonat persoană juridică, pentru asistentul în brokeraj persoană fizică, pentru personalul propriu al brokerului de asigurare și/sau reasigurare și personalul propriu al asistentului în brokeraj, persoană juridică;
b) RAJ - codificare pentru agentul de asigurare persoană juridică, agentul de asigurare subordonat persoană juridică și, respectiv, asistentul în brokeraj persoană juridică.
(2) Asigurătorii, agenții de asigurare persoane juridice și agenții de asigurare subordonați persoane juridice emit legitimații ale căror conținut și caracteristici tehnice sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(3) Legitimațiile prevăzute la alin. (2) se emit de către:
a) asigurători, pentru fiecare agent de asigurare persoană fizică, pentru conducătorul/conducerea agentului de asigurare persoană juridică și pentru conducătorii activității de bancassurance;
b) agenții de asigurare persoane juridice, pentru fiecare subagent;
c) agenții de asigurare subordonați persoane juridice pentru persoanele care desfășoară activitate de bancassurance;
d) brokerii de asigurare și/sau reasigurare pentru personalul propriu și asistenții în brokeraj persoane fizice, precum și pentru persoanele care desfășoară activitate de intermediere în asigurări în cadrul asistenților în brokeraj persoane juridice."
5. Articolele 9 - 11 se abrogă.
6. Titlul capitolului V se modifică după cum urmează:
"CAPITOLUL V
Dobândirea calității de agent persoană fizică sau juridică și a celei de subagent"
7. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - Persoanele fizice și juridice care doresc să desfășoare activitatea de intermediere în asigurări în calitate de agent de asigurare și subagent trebuie să îndeplinească, în vederea înregistrării și a încheierii contractului de agent, condițiile prevăzute, după caz, la art. 13 și 14."
8. La articolul 13, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) A.S.F. va aloca fiecărui agent de asigurare, persoană fizică, un cod unic și îl va înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări și/sau reasigurări, iar asigurătorul va prelua codul respectiv în vederea emiterii legitimației."
9. La articolul 14, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:
"(6) Asigurătorii eliberează agenților de asigurare, persoane juridice, certificate de înregistrare conform anexei nr. 4."
10. Articolul 15 se abrogă.
11. La articolul 16, alineatul (2) se abrogă.
12. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 18. - Asigurătorii desemnează cel puțin două persoane pentru coordonarea activității de înregistrare și de actualizare a registrului agenților de asigurare și transmit A.S.F. numele și funcția acestora, în conformitate cu prevederile prezentelor norme."
13. Articolul 19 se abrogă.
14. La articolul 20, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Brokerii de asigurare și/sau de reasigurare publică pe pagina de internet a societății registrul personalului propriu și Jurnalul asistenților în brokeraj, persoane fizice și juridice, inclusiv persoanele fizice din cadrul asistenților în brokeraj persoane juridice, care desfășoară activitate de intermediere în numele și în contul acestora."
15. La articolul 21, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Brokerii de asigurare și/sau de reasigurare vor prelua din registrul menținut de A.S.F. codul unic alocat persoanelor menționate la art. 20 și vor emite legitimațiile prevăzute în anexa nr. 3, pentru persoanele fizice, și certificatele de înregistrare conform anexei nr. 4, pentru persoanele juridice."
16. La articolul 21, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:
"(2^1) Brokerii de asigurare și/sau reasigurare transmit, în format electronic, A.S.F. modificările primite de la asistenții în brokeraj, persoane fizice și juridice, și modificările survenite în evidența proprie, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii modificărilor, respectiv de la data când acestea au fost operate în evidența proprie.
(2^2) În vederea alocării codurilor unice pentru persoanele nou-înscrise, brokerii de asigurare și/sau reasigurare trimit A.S.F., în format electronic, lista actualizată a asistenților în brokeraj, persoane fizice și juridice, conform machetei 2 din anexa nr. 2.
(2^3) În vederea emiterii legitimațiilor prevăzute în anexa nr. 3, brokerii de asigurare și/sau reasigurare transmit codurile unice alocate personalului propriu care desfășoară activitate de intermediere, cele alocate asistenților în brokeraj persoane juridice, precum și cele alocate personalului acestora, care desfășoară activitate de intermediere."
17. După articolul 23 se introduce un nou articol, articolul 23^1, cu următorul cuprins:
"Art. 23^1. - Asistentul în brokeraj persoană fizică este radiat din Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, cu mențiunea «radiat», dacă:
a) solicită acest lucru în scris;
b) nu obține certificatul de calificare profesională sau de pregătire profesională continuă, conform prevederilor legale în vigoare."
18. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 24. - Documentele păstrate la sediul principal al agentului de asigurare și asistentului în brokeraj trebuie prezentate pentru verificări ulterioare, atât la solicitarea asigurătorului, cât și a organelor de control sau a reprezentanților A.S.F."
19. La articolul 26, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 26. - (1) Fiecare asigurător și broker de asigurare și/sau reasigurare are obligația de a face publică pe pagina de internet a societății registrul agenților de asigurare, persoane fizice și juridice, al agenților de asigurare subordonați, respectiv registrul personalului propriu și Jurnalul asistenților în brokeraj care desfășoară activitate de intermediere în numele și în contul acestora."
20. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 27. - Asigurătorii și brokerii de asigurare și/sau reasigurare au obligația de a transmite în format electronic A.S.F. orice modificări survenite în registrul agenților proprii, respectiv în registrul personalului propriu și Jurnalul asistenților în brokeraj."
21. Anexa nr. 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"ANEXA 1
la norme
REGISTRUL
agenților de asigurare, agenților de
asigurare subordonați și al subagenților
Macheta 1
I. AGENȚI DE ASIGURARE PERSOANE FIZICE
*Font 9* ┌─────────────────┬─────────┬────────┬───────────────┬────────────┬───────────┬──────────┐ │Codul unic alocat│Numele și│Codul │Județul în care│Clasele de │Data │ │ │ de A.S.F. │prenumele│numeric │își desfășoară │asigurare │înscrierii │ │ │ │ │personal│activitatea │intermediate│ca agent de│ │ │ │ │ (CNP) │ │de agentul │asigurare │ │ │ │ │ │ │de asigurare│ │Observații│ ├─────────────────┼─────────┼────────┼───────────────┼────────────┼───────────┼──────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ └─────────────────┴─────────┴────────┴───────────────┴────────────┴───────────┴──────────┘
II. AGENȚI DE ASIGURARE PERSOANE JURIDICE
Secțiunea A - persoane juridice
┌──────────┬─────────────┬─────────┬────────────┬────────────┬──────────────┐ │Codul unic│ Data │Denumirea│Codul de │Clasele de │ │ │alocat de │înregistrării│persoanei│identificare│asigurare │ │ │A.S.F. │ │juridice │fiscală │intermediate│ Observații │ │ │ │ │ (CIF/CUI) │de agentul │ │ │ │ │ │ │de asigurare│ │ ├──────────┼─────────────┼─────────┼────────────┼────────────┼──────────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ └──────────┴─────────────┴─────────┴────────────┴────────────┴──────────────┘
Secțiunea B - conducător/conducere persoane juridice
┌─────────────────┬─────────────┬──────────────┬────────┬─────────┬──────────┐ │Codul unic alocat│ Data │Numele și │Codul │Denumirea│ │ │de A.S.F. pentru │înregistrării│prenumele │numeric │persoanei│Observații│ │ conducător │ │conducătorului│personal│juridice │ │ │ │ │ │ (CNP) │ │ │ ├─────────────────┼─────────────┼──────────────┼────────┼─────────┼──────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ └─────────────────┴─────────────┴──────────────┴────────┴─────────┴──────────┘
III. AGENȚI DE ASIGURARE SUBORDONAȚI PERSOANE JURIDICE
*Font 8* ┌──────────┬─────────────┬─────────┬────────────┬──────────────┬────────────┬────────────┬──────────┐ │Codul unic│ Data │Denumirea│Codul de │Numele și │Numele și │Clasele de │ │ │alocat de │înregistrării│persoanei│identificare│prenumele │prenumele │asigurare │ │ │ A.S.F. │ │juridice │fiscală │conducătorilor│persoanelor │intermediate│ │ │ │ │ │ (CIF/CUI) │activității de│care │ │Observații│ │ │ │ │ │bancassurance │desfășoară │ │ │ │ │ │ │ │ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │de │ │ │ │ │ │ │ │ │intermediere│ │ │ ├──────────┼─────────────┼─────────┼────────────┼──────────────┼────────────┼────────────┼──────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ └──────────┴─────────────┴─────────┴────────────┴──────────────┴────────────┴────────────┴──────────┘
Macheta 2
Registrul subagenților
┌──────────┬─────────────┬────────────┬────────┬────────────┬────────────┐ │Codul unic│ Data │Numele și │Codul │Clasele de │ │ │alocat de │înregistrării│prenumele │numeric │asigurare │ │ │ A.S.F. │ │subagentului│personal│intermediate│ Observații │ │ │ │ │ (CNP) │de agentul │ │ │ │ │ │ │de asigurare│ │ ├──────────┼─────────────┼────────────┼────────┼────────────┼────────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6" │ └──────────┴─────────────┴────────────┴────────┴────────────┴────────────┘
22. Anexa nr. 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"ANEXA 2
la norme
REGISTRUL
personalului propriu al brokerilor de asigurare
și/sau reasigurare și Jurnalul asistenților în brokeraj
Macheta 1
Registrul personalului propriu
┌──────────┬─────────┬────────┬────────┬────────────┬─────────┬──────┬────────┐ │Codul unic│Numele și│Codul │Funcția │Clasele de │ Data │ │ │ │alocat de │prenumele│numeric │deținută│asigurare │angajării│Studii│ Obser- │ │ A.S.F. │ │personal│ │intermediate│ │ │ vații │ │ │ │ (CNP) │ │ │ │ │ │ ├──────────┼─────────┼────────┼────────┼────────────┼─────────┼──────┼────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ └──────────┴─────────┴────────┴────────┴────────────┴─────────┴──────┴────────┘
Macheta 2
Jurnalul asistenților în brokeraj
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Secțiunea A - persoane fizice │ ├───────┬─────────┬──────────┬─────────────┬────────────┬────────┬────────────┤ │Codul │ │ Codul │ Clasele │ Data │ │ │ │unic │ Numele │ numeric │ de │ înregis- │ Studii │ Observații │ │alocat │ și │ personal │asigurare │ trării │ │ │ │de │prenumele│ (CNP) │intermediate │ │ │ │ │A.S.F. │ │ │ │ │ │ │ ├───────┼─────────┼──────────┼─────────────┼────────────┼────────┼────────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ └───────┴─────────┴──────────┴─────────────┴────────────┴────────┴────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Secțiunea B - persoane juridice │ ├──────┬─────────┬────────────┬────────────┬────────────┬─────────────┬──────┤ │Codul │ │ Codul de │ Numele și │ Clasele │ Data │ │ │unic │Denumirea│identificare│ prenumele │ de │înregistrării│Obser-│ │alocat│persoanei│ fiscală │ conducă- │ asigurare │ │vații │ │de │juridice │ (CIF/CUI) │ torului/ │intermediate│ │ │ │A.S.F.│ │ │conducerii │ │ │ │ │ │ │ │ și a │ │ │ │ │ │ │ │persoanelor │ │ │ │ │ │ │ │ care │ │ │ │ │ │ │ │desfășoară │ │ │ │ │ │ │ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ de │ │ │ │ │ │ │ │intermediere│ │ │ │ ├──────┼─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼──────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ ├──────┴─────────┴────────────┴────────────┴────────────┴─────────────┴──────┤ │*) Subsecțiunea B^1 - persoane fizice care desfășoară activitate de │ │ intermediere în cadrul asistenților în brokeraj, persoane juridice │ ├──────┬─────────┬────────────┬────────────┬────────────┬─────────────┬──────┤ │Codul │Numele și│ Codul │Clasele de │ Data │ Studii │Obser-│ │unic │prenumele│ numeric │asigurare │ înregis- │ │vații │ │alocat│ │ personal │intermediate│ trării │ │ │ │ de │ │ (CNP) │ │ │ │ │ │A.S.F.│ │ │ │ │ │ │ ├──────┼─────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼──────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ └──────┴─────────┴────────────┴────────────┴────────────┴─────────────┴──────┘
Notă ────────── *) Subsecțiunea B^1 se va întocmi separat pentru fiecare asistent în brokeraj, persoană juridică." ──────────
23. La anexa nr. 3, punctele 2 - 4 se modifică și vor avea următorul cuprins:
"2. Model de legitimație pentru subagent
┌─────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Denumirea persoanei juridice │ │ [S.R.L./S.A.] │ │ │ │ AGENT DE ASIGURARE │ │ │ │ Nume Prenume SUBAGENT │ │ │ │ ┌─────────┐ │ │ COD UNIC │ │ │ │ RAFXXXXXX │FOTO │ │ │ │30x40 mm │ │ │ │ │ │ │ └─────────┘ │ │ DATA ÎNREGISTRĂRII │ │ ZZ/LL/AAAA │ │ │ │ │ │ ÎNREGISTRAT LA │ │ AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ │ └─────────────────────────────────────────┘
3. Model de legitimație pentru conducătorul/conducerea agentului de asigurare, persoană juridică și conducătorul/conducerea asistentului în brokeraj, persoană juridică
┌─────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Denumirea persoanei juridice │ │ [S.R.L./S.A.] │ │ │ │ FUNCȚIE DE CONDUCERE │ │ │ │ Nume Prenume │ │ │ │ ┌─────────┐ │ │ COD UNIC │ │ │ │ RAFXXXXXX │FOTO │ │ │ │30x40 mm │ │ │ │ │ │ │ └─────────┘ │ │ DATA ÎNREGISTRĂRII │ │ ZZ/LL/AAAA │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┤ │ ÎNREGISTRAT LA │ │ AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ │ └─────────────────────────────────────────┘
4. Model de legitimație pentru personalul propriu al brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, asistenții în brokeraj persoane fizice, persoanele care desfășoară activitate de intermediere în cadrul asistenților în brokeraj, persoane juridice
┌─────────────────────────────────────────┐ │ │ │ Denumirea persoanei juridice │ │ [S.R.L./S.A.] │ │ │ │ FUNCȚIE │ │ │ │ Nume Prenume │ │ │ │ ┌─────────┐ │ │ COD UNIC │ │ │ │ RAFXXXXXX │FOTO │ │ │ │30x40 mm │ │ │ │ │ │ │ └─────────┘ │ │ DATA ÎNREGISTRĂRII │ │ ZZ/LL/AAAA │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────┤ │ ÎNREGISTRAT LA │ │ AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ │ └─────────────────────────────────────────┘"
24. Anexa nr. 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
"ANEXA 4
la norme
Eliberarea certificatelor de înregistrare de către asigurători,
reasigurători și brokeri de asigurare și/sau reasigurare
A. Informațiile cuprinse în certificatul de înregistrare în conformitate cu datele înscrise în registrul agenților de asigurare:
- denumirea comercială completă a asigurătorului;
- mențiunea «Certificat de înregistrare în registrul agenților de asigurare»;
- denumirea agentului de asigurare persoană juridică;
- sediul social;
- codul de identificare fiscală;
- codul unic de înregistrare în Registrul intermediarilor în asigurări și/sau reasigurări;
- data emiterii certificatului;
- semnătura conducerii executive al asigurătorului;
- mențiunea «acest certificat a fost eliberat în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (4^1) din Legea nr. 32/2000».
B. Informațiile cuprinse în certificatul de înregistrare în conformitate cu datele înscrise în Jurnalul asistenților în brokeraj:
- denumirea comercială completă a brokerului de asigurare și/sau reasigurare;
- mențiunea «Certificat de înregistrare în Jurnalul asistenților în brokeraj»;
- denumirea asistentului în brokeraj, persoană juridică;
- sediul social;
- codul de identificare fiscală;
- codul unic de înregistrare în Registrul intermediarilor în asigurări și/sau reasigurări;
- data emiterii certificatului;
- semnătura conducerii executive a brokerului de asigurare și/sau reasigurare.
C. Pentru asigurarea existenței unui format unic al certificatelor, formatul standard se va elibera asigurătorilor și brokerilor de asigurare și/sau reasigurare, pe suport electronic, de către direcția de specialitate din cadrul A.S.F."