HOTĂRÂRE nr. 11 din 11 aprilie 2016

HOTĂRÂRE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 21 aprilie 2016
Entered into force
21.04.2016
Consolidated form as of
21.04.2016
Table of contents

pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților privind situația celor două entități energetice, Societatea Complexul Energetic Hunedoara și Societatea Complexul Energetic Oltenia

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituția României, republicată, și ale art. 9 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicată, cu modificările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se înființează Comisia parlamentară de anchetă, denumită în continuare Comisia parlamentară de anchetă, pentru verificarea situației celor două entități energetice, Societatea Complexul Energetic Hunedoara și Societatea Complexul Energetic Oltenia, având următoarele obiective:

a) să verifice modul de construcție și funcționare a pieței de energie din România, modul de acțiune al factorilor interesați/implicați (operatori, producători, autorități de reglementare, autorități competente ș.a.), să analizeze disfuncționalitățile ce conduc la instabilitatea prețurilor de vânzare a energiei generate din cărbune și să formuleze recomandări în vederea îmbunătățirii situației generale;

b) să verifice modul de asigurare a adecvanței în funcționarea SEN și a securității energetice a României în condițiile sistării activității CE Hunedoara și CE Oltenia și să formuleze recomandări în sensul îmbunătățirii eficienței și evitarea opririi activității. Dacă se consideră necesar, Comisia parlamentară va iniția un studiu de impact al efectelor insolvenței și/sau falimentului celor doi operatori energetici în vederea fundamentării concluziilor și recomandărilor formulate;

c) să se informeze asupra evoluției stării de securitate și sănătate în muncă, creșterii riscului de apariție a unor accidente și/sau evenimente majore la minele, carierele și instalațiile mari de ardere din componența CEH și CEO generate de subfinanțare, perioadei de șomaj tehnic și/sau insolvență și să formuleze recomandări în sensul evitării unor situații de pericol pentru angajați și populație;

d) să verifice aspecte legate de transparența decizională și/sau utilizarea eficientă a fondurilor publice (administrativ, tehnic, financiar, contractual și/sau juridic) cu privire la modul de gestionare a activităților derulate la nivelul autorităților competente, CE Hunedoara și CE Oltenia, considerate relevante în generarea situației economice actuale a celor doi operatori; Comisia parlamentară va solicita date și informații de la oricare autorități ale statului abilitate în acest sens, le va analiza și va putea formula recomandări sau sesizări cu privire la aceste aspecte;

e) să verifice aspecte legate de parteneriatul public - privat, pașii realizați în vederea privatizării CE Hunedoara și parteneriatelor propuse pentru CE Oltenia, impactul și efectele generate de modul de implementare a legislației existente; Comisia va formula recomandări cu privire la îmbunătățirea cadrului legislativ și normativ sau sesizări cu privire la aceste aspecte;

f) să consulte reprezentanți guvernamentali, ai administrațiilor publice centrale și locale, ai partenerilor sociali, ai mediului academic, precum și alți specialiști cu privire la măsurile propuse pentru continuarea activității sau atenuarea efectelor generate de posibila concediere a peste 15.000 de angajați de la CE Oltenia și 6.300 de la CE Hunedoara, de inevitabila prăbușire a nivelului de trai și de deteriorarea condițiilor sanitare din zonele afectate; Comisia va analiza propunerile și va solicita Guvernului punerea în aplicare a celor mai bune măsuri;

g) să se informeze la autoritățile competente și să verifice modul de evitare a suspendării autorizațiilor de mediu pentru cele două termocentrale din cadrul CE Hunedoara, ca urmare a faptului că nu pot fi finalizate investițiile de mediu; Comisia va analiza propunerile și va solicita Guvernului implementarea recomandărilor formulate de specialiști;

h) să verifice alte aspecte considerate relevante (implicarea directă sau indirectă a altor factori interesați) în deteriorarea situației generale la nivel național și al comunităților locale.

Articolul 2

(1) Comisia de anchetă este formată din 15 membri titulari și are un birou compus din președinte, 2 vicepreședinți și un secretar. Fiecare grup parlamentar desemnează câte 1-2 membri supleanți care pot participa la ședințele comisiei, fără drept de vot.

(2) Componența nominală a Comisiei de anchetă este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 3

În condițiile în care unul dintre membrii Comisiei de anchetă se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupurile parlamentare vor desemna un înlocuitor.

Articolul 4

Convocarea ședințelor Comisiei de anchetă se face cu cel puțin 24 de ore înainte, de către președintele acesteia sau, în lipsa lui, de către un vicepreședinte care îl înlocuiește.

Articolul 5

(1) Pentru ca ședințele Comisiei de anchetă să aibă loc în mod legal este necesară participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor care o compun.

(2) Hotărârile Comisiei de anchetă se adoptă cu votul majorității membrilor acesteia. Votul este deschis.

Articolul 6

Detaliile privind organizarea și funcționarea Comisiei de anchetă vor fi cuprinse într-un regulament propriu, elaborat și prezentat Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului în termen de 5 zile de la constituirea acesteia.

Articolul 7

Împiedicarea în orice fel a activității Comisiei de anchetă în îndeplinirea atribuțiilor sale se sancționează potrivit legii penale.

Articolul 8

(1) Comisia de anchetă poate invita pentru audiere și explicații orice persoană care poate avea cunoștință despre o faptă ori împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în domeniul care formează obiectul activității Comisiei de anchetă.

(2) La cererea Comisiei de anchetă, orice persoană care cunoaște fapte sau împrejurări în legătură cu situațiile semnalate este obligată să le aducă la cunoștință sau să le înfățișeze. Instituțiile și autoritățile cu atribuții referitoare la faptele înfățișate sunt obligate, în condițiile legii, să răspundă la solicitările Comisiei de anchetă în termenul stabilit de aceasta.

(3) În cazul în care este necesară prezența unor experți pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări în vederea aflării adevărului, Comisia de anchetă dispune efectuarea de expertize.

(4) Dispozițiile legale referitoare la invitarea, prezentarea și ascultarea martorilor, precum și cele privitoare la prezentarea înscrisurilor sau efectuarea expertizelor se aplică în mod corespunzător.

(5) Președintele Comisiei de anchetă atrage atenția persoanei audiate că are obligația de a spune adevărul, de a nu ascunde nimic din ceea ce știe și că nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea legală.

Articolul 9

În activitatea sa, Comisia de anchetă va putea utiliza specialiști, fără drept de vot, desemnați de către grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat.

Articolul 10

(1) Constatările, concluziile și propunerile Comisiei de anchetă vor face obiectul unui raport final, elaborat de toți membrii acesteia, care va fi depus la Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului în termen de 60 de zile de la data înființării Comisiei de anchetă.

(2) După primirea raportului, Birourile permanente reunite îl vor pune la dispoziția grupurilor parlamentare pentru înscrierea pe ordinea de zi.

(3) Raportul Comisiei de anchetă se va supune dezbaterii plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului într-o ședință special dedicată acestui scop.

Articolul 11

În scopul realizării obiectivelor pentru care se constituie Comisia de anchetă, Camera Deputaților și Senatul vor asigura personalul de specialitate și logistica necesare, cu aprobarea Birourilor permanente.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 11 aprilie 2016, cu respectarea prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituția României, republicată, și a art. 9 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IOAN CHELARU

București, 11 aprilie 2016.

Nr. 11.

Anexă

COMPONENȚA NOMINALĂ

a Comisiei speciale de anchetă a Senatului

și Camerei Deputaților privind situația celor două

entități energetice, Societatea Complexul Energetic

Hunedoara și Societatea Complexul Energetic Oltenia

I. Componența comisiei - membri titulari

1. Iancu Iulian, deputat, Grupul parlamentar al PSD

2. Nistor Laurențiu, deputat, Grupul parlamentar al PSD

3. Traicu Rodin, deputat, Grupul parlamentar al PSD

4. Coca Laurențiu Florian, senator, Grupul parlamentar al PSD

5. Butnaru Florinel, senator, Grupul parlamentar al PSD

6. Hărău Eleonora-Carmen, deputat, Grupul parlamentar al PNL

7. Lupu Mihai, deputat, Grupul parlamentar al PNL

8. Caloianu Mario-Ernest, deputat, Grupul parlamentar al UNPR

9. Vochițoiu Haralambie, senator, Grupul parlamentar al UNPR

10. Purec Ioan-Simeon, senator, Grupul parlamentar al UNPR

11. Popescu Dumitru-Dian, senator, Grupul parlamentar ALDE

12. Fejer Laszlo-Odon, deputat, Grupul parlamentar al UDMR

II. Componența comisiei - membri supleanți

1. Țîmpău Radu Bogdan, deputat, Grupul parlamentar al PNL

2. Pușcaș Iacob, deputat, Grupul parlamentar al UNPR

III. Componența biroului comisiei

1. Președinte: Iancu Iulian, deputat, Grupul parlamentar al PSD

2. Vicepreședinte: Hărău Eleonora-Carmen, deputat, Grupul parlamentar al PNL

3. Vicepreședinte: Vochițoiu Haralambie, senator, Grupul parlamentar al UNPR

4. Secretar: Traicu Rodin, deputat, Grupul parlamentar al PSD

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).