HOTĂRÂRE nr. 276 din 13 aprilie 2016

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 21 aprilie 2016
Entered into force
21.04.2016
Consolidated form as of
21.04.2016
Table of contents

privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Serviciului Român de Informații a unui imobil aflat în domeniul public al statului

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 867 alin. (1) și art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și al art. 9 alin. (2) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Serviciului Român de Informații a unui imobil trecut în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 225 din 15 decembrie 2015, modificată prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 7 din 26 ianuarie 2016, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Darea în administrare a imobilului prevăzut la alin. (1) se realizează în vederea construirii unui spital clinic de urgență.

Articolul 2

Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Serviciul Român de Informații își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare în cadrul anexei nr. 43 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: -------------- p. Directorul Serviciului Român de Informații, Florian Coldea Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu p. Ministrul finanțelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat

București, 13 aprilie 2016.

Nr. 276.

Anexă

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilului care se înscrie în

inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al

statului și care se dă în administrarea Serviciului Român de Informații

*Font 8* ┌───────────┬───────────┬─────────────┬────────────────┬──────────────────────────┬────────┬──────────┐ │Locul unde │Persoana │Persoana │Temeiul legal │ Caracteristicile tehnice │Codul de│Valoarea │ │este situat│juridică de│juridică la │în baza căruia │ ale imobilului │clasifi-│de │ │imobilul │la care se │care se │se face trecerea├────────────────┬─────────┤care │inventar │ │ │transmite │transmite │bunului în │Nr. carte │Suprafața│ │ │ │ │imobilul │imobilul │domeniul public │funciară și nr. │terenului│ │ │ │ │ │ │al statului │cadastral │ │ │ │ ├───────────┼───────────┼─────────────┼────────────────┼────────────────┼─────────┼────────┼──────────┤ │Municipiul │Municipiul │Statul │Hotărârea │Cartea funciară │11.382 mp│ 8.19.01│21.665.637│ │București, │București │român, în │C.G.M.B. nr. 225│nr. 227805 │ │ │ lei│ │bd. General│ │administrarea│din 15 decembrie│București, │ │ │ │ │Vasile │ │Serviciului │2015, modificată│sectorul 6, nr. │ │ │ │ │Milea │ │Român de │prin Hotărârea │cadastral 227805│ │ │ │ │nr. 5G, │ │Informații │C.G.M.B. nr. 7 │ │ │ │ │ │sectorul 6 │ │(CUI 4204305)│din 26 ianuarie │ │ │ │ │ │ │ │ │2016 │ │ │ │ │ └───────────┴───────────┴─────────────┴────────────────┴────────────────┴─────────┴────────┴──────────┘

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).