Articolul 1
(1) Până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei alegerilor locale, dar nu mai târziu de 24 de ore de la data înregistrării solicitării, primarii sunt obligați să pună la dispoziția formațiunilor politice care participă la alegerile locale, la cererea scrisă și pe cheltuiala acestora, un extras din Registrul electoral, cuprinzând alegătorii din respectiva unitate administrativ-teritorială, respectiv numele, prenumele, data nașterii și domiciliul, precum și secția de votare la care au fost arondați, pe suport electronic sau pe suport hârtie.
(2) Cererea scrisă prevăzută la alin. (1) trebuie să fie semnată de către reprezentantul formațiunii politice ori al organizației locale a acesteia, după caz.
(3) Punerea la dispoziție a extrasului din Registrul electoral se realizează prin predarea acestuia, pe bază de proces-verbal, către reprezentantul formațiunii politice sau al organizației locale a acesteia, desemnat în acest sens.
(4) Prin suport electronic se înțelege un suport informatic de tip CD, DVD, stick USB sau altul asemenea.
(5) Prin formațiuni politice care participă la alegerile locale, în sensul prezentei hotărâri, se înțelege partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, ale căror propuneri de candidați au rămas definitive în unitatea administrativ-teritorială respectivă ori în județul din care aceasta face parte.