HOTĂRÂRE nr. 47 din 10 mai 2016

HOTĂRÂRE Camera Deputa?ilor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 12 mai 2016
Entered into force
12.05.2016
Consolidated form as of
12.05.2016

privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului privind combaterea terorismului COM(2015)625

În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Luând în considerare Opinia nr. 4 c-19/399, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în ședința din 12 aprilie 2016, Camera Deputaților:

1. Recomandă Comisiei Europene să manifeste o atitudine mai hotărâtă pentru a răspunde corespunzător prezenței terorismului pe teritoriul Uniunii Europene, care, prin caracterul său continuu, obiectivele declarate și amploarea fenomenului, apare că se încadrează mai curând în definiția războiului asimetric.

2. Susține necesitatea dispozițiilor naționale în materie de drept penal coerente, cuprinzătoare și aliniate la nivelul UE, pentru a se putea împiedica și urmări penal în mod eficace infracțiunile legate de luptătorii teroriști străini, dar subliniază că resursele umane angrenate în terorism nu aparțin doar țărilor terțe.

3. Susține adaptarea corespunzătoare a normelor în materie de drept și subliniază că și instigarea trebuie tratată cu maximă preocupare pentru a reflecta dimensiunea reală a pericolului social pe care îl reprezintă.

4. Susține Rezoluția Consiliul de Securitate nr. 2.178(2014), prin care se reafirmă obligația tuturor statelor de a respecta legislația internațională privind drepturile omului în combaterea terorismului și se precizează că nerespectarea drepturilor omului și a altor obligații internaționale contribuie la sporirea radicalizării și prin care se promovează un sentiment de impunitate, rezoluția fiind amintită și în propunere, și invită Comisia Europeană să acționeze în acest spirit, inclusiv prin sprijinirea statelor membre în această direcție.

5. Cheamă la o atitudine fermă în asigurarea respectării principiului proporționalității, în ceea ce privește scopurile legitime urmărite și caracterul lor necesar într-o societate democratică, și subliniază că recrudescența comportamentelor xenofobe și rasiste trebuie combătută activ și perseverent pentru a nu genera un impact secundar persistent al terorismului.

6. Recomandă o atentă definire a infracțiunilor legate de primirea de instruire în scopuri teroriste, o verificare atentă a suficienței elementului-scop în definiție, pentru a exclude orice confuzie și eroare; apreciază că primirea de instruire în scopuri teroriste nu trebuie limitată la cea oferită de altă persoană și că acțiunea de documentare/autoinstruire ar trebui de asemenea inclusă în această categorie.

7. Atrage atenția asupra faptului că finanțarea terorismului poate fi legată de alte fenomene infracționale recente, cum ar fi tehnici ale atacurilor cibernetice de tip "ransomware", și recomandă combaterea hotărâtă a acestora prioritar, ca parte constituentă a terorismului.

8. Subliniază că folosirea tehnicii spațiale, a produselor satelitare, a dronelor sau a altor mijloace de acest tip în pregătirea sau desfășurarea terorismului poate ridica probleme de extrateritorialitate și recomandă preventiv analiza acestora.

9. Consideră necesară incriminarea instruirii în scopuri teroriste indiferent de forma sa de organizare, inclusiv prin autoinstruire.

10. Consideră necesară menținerea sintagmei "deplasare în străinătate în scopuri teroriste", întrucât include și deplasările în spațiul intracomunitar; luând act de compromisul realizat în Consiliu, prin care s-a renunțat la incriminarea deplasărilor în scop terorist în interiorul Uniunii, își exprimă speranța că autoritățile de aplicare a legii din statele membre vor putea să compenseze, prin măsuri adecvate, posibilele probleme care pot apărea.

11. Semnalează și susține necesitatea de identificare a celor mai bune căi pentru contracararea tacticilor evazive de fragmentare a călătoriilor, prin tranzitarea altor state decât cele de rezidență sau domiciliu, pentru a reduce dificultatea stabilirii destinației finale, a scopului real al deplasării, respectiv participarea la activități de pregătire sau la acțiunile combatante, alături de grupări jihadiste.

12. Semnalează faptul că problema "luptătorilor străini", care sunt de fapt "teroriștii crescuți acasă" și care se întorc de pe frontul Daesh/ISIS, nu este încă tratată în mod unitar în statele din care provin; consideră că Uniunea Europeană ar putea propune un ghid de bune practici, cu caracter de recomandare, care să trateze în mod echilibrat atât protecția cetățenilor, cât și reintegrarea în societate; consideră că reintegrarea în societate a "teroriștilor crescuți acasă" nu ar trebui să excludă o etapă de verificare/culegere de informații despre rolul, activitatea și profilul persoanei în organizațiile teroriste în care a acționat; consideră că această verificare ar trebui realizată în regim de detenție sau probațiune.

13. Atrage atenția că grupările teroriste au demonstrat că dețin abilități avansate privind utilizare internetului și noilor tehnologii de comunicare pentru a disemina propaganda, respectiv a atrage noi adepți, platformele sociale facilitând recrutarea și/sau autoradicalizarea acestora.

14. Salutând faptul că, la nivelul Uniunii Europene, se pune un accent deosebit pe dimensiunea reducerii utilizării internetului în scop terorist, pentru a preveni transformarea internetului într-o armă a grupărilor teroriste, subliniază că astfel de posibilități oferite de internet și platformele sociale impun adoptarea în continuare de măsuri consecvente pentru prevenirea și combaterea utilizării internetului în scop terorist.

În acest sens recomandă introducerea unor prevederi care să vizeze măsuri împotriva infracțiunilor teroriste comise prin intermediul internetului, inclusiv incriminarea explicită a acțiunilor teroriste realizate prin intermediul internetului.

15. Recomandă stabilirea în mod unitar la nivelul Uniunii drept circumstanțe agravante a situațiilor în care, la săvârșirea infracțiunilor din categoria terorismului, inclusiv în cazul complicității sau instigării, participă, spre exemplu, persoane în serviciul public, candidați în cadrul campaniilor electorale sau sunt atrași minori.

16. În deplin acord cu viziunea Comisiei Europene, că actele de terorism constituie una dintre cele mai grave încălcări ale valorilor universale ale demnității umane, libertății, egalității și solidarității, ale respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale, susține și recomandă crearea unor instrumente adecvate care să permită tuturor autorităților responsabile pentru prevenirea și combaterea terorismului să protejeze cetățenii și să apere valorile europene.

Recomandă ca aceste instrumente să fie adaptate față de continua diversificare și specializare a metodelor și tehnicilor utilizate de teroriști și să fie aliniate la natura problematicii și la evoluțiile acesteia.

17. Reafirmă poziția fermă a României de a combate terorismul ca fiind o amenințare comună, serioasă și gravă.

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 10 mai 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, FLORIN IORDACHE

București, 10 mai 2016.

Nr. 47.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).