NORMA din 8 iunie 2016

NORMĂ Comitetul Interministerial de Finan?ări, Garan?ii ?i Asigurări
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 22 iunie 2016
Entered into force
22.06.2016
Consolidated form as of
22.06.2016

"Garanții EximBank în numele și în contul statului" (NI-GAR-10-V/0)*)

Notă ────────── *) Aprobată de Hotărârea nr. 79 din 8 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 22 iunie 2016 ──────────

Prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, și cu Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înființarea, atribuțiile, competențele și modul de funcționare ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele și în contul statului, cu modificările și completările ulterioare.

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

Prezenta normă instituie o schemă de garantare destinată să asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea utilităților de interes public, dezvoltarea regională, susținerea activității de cercetare-dezvoltare, protecția mediului înconjurător, ocuparea și formarea personalului, susținerea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și susținerea tranzacțiilor internaționale.

Articolul 2

În baza prezentei scheme, Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. garantează, în numele și în contul statului, creditele ce urmează a fi acordate pentru realizarea investițiilor sau pentru susținerea activității curente.

Articolul 3

(1) Sursa de realizare a acestor operațiuni este, potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, "Fondul pentru garanții de export, pentru garantarea creditelor pentru bunuri și servicii destinate exportului, a creditelor cumpărător și a investițiilor românești în străinătate, precum și a activităților de dezvoltare a infrastructurii, a utilităților de interes public, dezvoltare regională, susținere a activității de cercetare-dezvoltare, protecția mediului înconjurător, ocupare și formare a personalului, susținere și dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii și a tranzacțiilor internaționale", denumit în continuare Fondul.

(2) Fondul va putea fi angajat în limita maximă de expunere stabilită de Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, denumit în continuare C.I.F.G.A.

Articolul 4

Prezenta schemă de garantare este elaborată cu respectarea prevederilor Comunicării Comisiei Europene cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 155 din 20 iunie 2008, și respectă condițiile care exclud existența ajutorului de stat, respectiv:

a) ordonatorul nu se află în dificultate financiară în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate*1);

Notă ────────── *1) Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 249 din 31 iulie 2014. ──────────

b) gradul de acoperire oferit de garanție poate fi determinat în mod corespunzător în momentul acordării acesteia, respectiv garanția se referă la operațiuni de finanțare/garantare specifice, are o sumă maximă determinată și o durată limitată;

c) garanția nu acoperă mai mult de 80% din valoarea creditului;

d) valoarea garanției se reduce prorata pe măsura îndeplinirii obligațiilor ordonatorului față de beneficiarul garanției;

e) condițiile de acordare a garanțiilor în cadrul schemei se bazează pe evaluarea riscurilor generate de operațiune, astfel încât comisioanele plătite de ordonator asigură autofinanțarea schemei; din acest punct de vedere, schema de garantare va fi analizată cel puțin o dată pe an;

f) comisioanele plătite de ordonator acoperă atât riscurile normale ce rezultă din acordarea garanțiilor, costurile administrative ale schemei, cât și finanțarea anuală a capitalului;

g) în cadrul schemei sunt stabiliți termenii și condițiile de acordare a garanțiilor.

Capitolul II — Definiții ↑ Contents

Articolul 5

În sensul prezentei norme, următorii termeni se definesc după cum urmează:

a) ordonator - persoana juridică română legal constituită, de drept privat sau public;

b) beneficiarul garanției - instituția financiară care acordă un credit la solicitarea ordonatorului;

c) contract - contractul încheiat între beneficiarul garanției și ordonator, în baza căruia beneficiarul garanției acordă ordonatorului creditul;

d) convenția de garantare - contractul încheiat între garant și ordonator, în care sunt menționate drepturile și obligațiile părților, condițiile de garantare specifice etc.;

e) convenția de împărțire a riscului - contractul încheiat între garant și beneficiarul garanției în care sunt menționate drepturile și obligațiile părților, prevederi referitoare la suportarea proporțională a pierderilor survenite ca urmare a producerii riscului de credit etc.;

f) credit - facilitate cash (finanțare) sau facilitate non-cash (scrisoare de garanție bancară) sau plafon de facilități (combinație de facilități cash și/sau non-cash);

g) garant - Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., denumită în continuare EximBank, în calitate de garant în numele și în contul statului;

h) garanția EximBank - angajamentul irevocabil și necondiționat, materializat într-o scrisoare de garanție, prin care garantul se obligă să plătească beneficiarului garanției valoarea de executare a garanției;

i) procent garantat - partea din credit (principal) care este acoperită de garanția EximBank, exprimată în valoare procentuală;

j) riscul de credit - riscul de pierdere datorat neîndeplinirii de către ordonator a obligațiilor contractuale față de beneficiarul garanției și este reprezentat de trecerea integrală a creditului la restanță;

k) cerere de executare - cererea transmisă de beneficiarul garanției, în formatul solicitat de garant, împreună cu documentele care o însoțesc;

l) valoarea garanției - valoarea menționată în scrisoarea de garanție, al cărei nivel este determinat prin aplicarea procentului garantat la valoarea creditului. Dobânzile (curente, restante, capitalizate), comisioanele și spezele bancare aferente contractului, precum și costurile aferente emiterii garanției EximBank nu sunt incluse în valoarea garanției;

m) valoarea de executare a garanției - suma ce urmează a fi plătită beneficiarului garanției de către garant în cazul producerii riscului de credit, determinată prin aplicarea procentului garantat la soldul creditului (principalului);

n) valoarea netă a sumelor recuperate - sume recuperate fie de beneficiarul garanției, fie de garant, prin executarea silită a garanțiilor creditului, din care se deduc cheltuielile ocazionate de recuperarea creanței.

Capitolul III — Descrierea garanției ↑ Contents

Articolul 6

Scrisoarea de garanție emisă de EximBank, în numele și în contul statului, are următoarele caracteristici principale:

a) este irevocabilă și necondiționată;

b) este directă și expresă.

Articolul 7

Sunt excluse de la garantare:

a) exportul de mărfuri cuprinse în lista mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumentele de susținere a comerțului exterior derulate prin EximBank, stabilită periodic*2) prin hotărâre a Guvernului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condițiile legii;

Notă ────────── *2) Lista în vigoare la data aprobării prezentei norme este stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 2.298/2004 privind stabilirea perioadei de fabricație a produselor cu ciclu lung de fabricație și a valorii contractelor de export aferente acestora, precum și a listei mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susținere a comerțului exterior derulate prin Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. ──────────

b) exportul realizat către filiale ale societății-mamă exportatoare sau operatori economici asociați. Prin excepție, garanția se poate acorda în cazul în care exportul se face către un cumpărător extern din afara grupului, prin intermediul filialei sau al operatorilor economici asociați;

c) producția și comerțul produselor din alcool și tutun;

d) activități de natura jocurilor de noroc;

e) tranzacții și dezvoltări imobiliare (construirea/ achiziționarea de bunuri imobile în scopul vânzării/închirierii);

f) activitățile dăunătoare mediului înconjurător.

Articolul 8

(1) Procentul garantat poate avea valori până la maximum 80%, cu următoarele excepții:

a) în cazul garanțiilor acordate pentru facilități cash destinate finanțării activității curente, procentul garantat poate fi de maximum 70%;

b) în cazul garanțiilor pentru refinanțarea facilităților cash, cu sau fără suplimentare de valoare, procentul garantat poate fi de maximum 50%;

c) în cazul garanțiilor pentru plafoane multiprodus, procentul de garantare poate avea valori până la minimul procentelor aplicabile facilităților incluse în plafon.

(2) În cazul în care în mixul de garanții la credit se regăsește ipoteca pe bunuri*3) viitoare, procentul garantat poate fi de maximum 50%.

Notă ────────── *3) Inclusiv creanțe viitoare/încasări viitoare aferente livrărilor viitoare/serviciilor ce urmează a fi prestate. ──────────

Articolul 9

(1) Garanția se acordă numai în completarea garanțiilor constituite de ordonator la creditul acordat de beneficiarul garanției, care trebuie să fie acoperit cu garanții, conform normelor de creditare ale beneficiarului, dar nu mai puțin de 100%.

(2) În mixul de garanții, în completarea căruia se acordă garanția EximBank, se acceptă numai ipoteci de prim rang; ipotecile de rang subsecvent se pot accepta numai dacă toate rangurile superioare sunt constituite pentru produse acordate de EximBank în numele și în contul statului.

(3) Prin convențiile de garantare și convențiile de împărțire a riscului, ordonatorul și beneficiarul garanției își asumă obligația de a constitui garanțiile la credit și în favoarea EximBank în calitate de cocreditor, cu rang egal, proporțional cu procentul garantat.

Articolul 10

Beneficiarul garanției are obligația menținerii garanțiilor creditului, sens în care nu va elibera nicio componentă a mixului de garanții aprobat de garant.

Articolul 11

(1) Perioada de garantare nu poate depăși durata creditului.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul în care garanția EximBank se acordă pentru o scrisoare de garanție bancară, perioada de garantare este egală cu perioada de valabilitate a scrisorii de garanție bancară la care se adaugă durata creditului rezultat în urma executării scrisorii de garanție bancară, care poate fi de maximum 30 de zile calendaristice.

Articolul 13

Valoarea garanției se reduce prorata pe măsura îndeplinirii obligațiilor de plată ale ordonatorului față de beneficiarul garanției.

Articolul 14

Garanția EximBank își încetează valabilitatea în cazul neplății de către ordonator sau beneficiarul garanției a comisioanelor datorate garantului, la valoarea și termenele prevăzute în convenții.

Capitolul IV — Criterii de eligibilitate ↑ Contents

Articolul 15

(1) Pentru acordarea garanției EximBank, ordonatorul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a) nu se află în dificultate*4), respectiv nu se află în niciuna dintre următoarele situații:

Notă ────────── *4) În conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate. ──────────

(i) mai mult de jumătate din capitalul social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate (în cazul S.A., S.R.L., S.C.A.) sau mai mult de jumătate din capitalul propriu a dispărut din cauza pierderilor acumulate (în cazul S.N.C. - societăți în nume colectiv, S.C.S. - societăți în comandită simplă);

(ii) face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute de legislația națională pentru inițierea unei proceduri colective de insolvență la cererea creditorilor săi;

(iii) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii 2 ani:

- raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii a fost mai mare de 7,5; și

- capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA a fost sub 1,0.

În cazul IMM-urilor înființate cu cel mult 3 ani în urmă se verifică doar condiția de la pct. (ii);

b) se încadrează în categoria de performanță financiară A, B, C sau D, determinată conform sistemului intern de evaluare al garantului;

c) nu figurează cu incidente*5) majore cu cecuri și bilete la ordin în ultimele 12 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți;

Notă ────────── *5) În cazul în care solicitantul figurează cu incidente de plată accidentale, care nu denotă un comportament financiar defectuos, se poate accepta la garantare, cu justificarea corespunzătoare. ──────────

d) prezintă beneficiarului garanții colaterale, în completarea cărora se emite garanția EximBank, pentru cel puțin 20% din valoarea creditului, cu respectarea prevederilor art. 8 și 9;

e) nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanțelor Publice, inclusiv Agenția Națională de Administrare Fiscală;

f) nu se află în litigiu cu EximBank.

(2) Ordonatorul trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate menționate la alin. (1) la data înregistrării cererii de garantare însoțite de documentația completă în registrul unic de garanții al garantului.

Capitolul V — Documentația, analiza și aprobarea solicitării de garantare ↑ Contents

Articolul 16

Beneficiarul garanției depune la garant cererea de garantare, completată împreună cu ordonatorul, însoțită de documentele necesare analizei solicitării.

Articolul 17

(1) Garantul analizează solicitarea de garantare, potrivit reglementărilor proprii, pe următoarele coordonate:

a) situația juridică și economico-financiară a ordonatorului;

b) condițiile aprobate de beneficiar pentru acordarea creditului;

c) prevederile contractului de credit/proiectului contractului de credit, după caz;

d) descrierea proiectului (studiului de fezabilitate, planului de afaceri etc.) care constituie obiect al garanției solicitate, după caz;

e) riscurile asociate;

f) datele/informațiile din analiza realizată de beneficiarul garanției;

g) alte elemente relevante pentru acordarea garanției, cuprinse în documentația depusă.

(2) Garantul are dreptul să solicite informații suplimentare în situația în care elementele cuprinse în cererea de garantare și în documentația furnizată nu sunt suficiente pentru evaluarea riscurilor sau pentru stabilirea condițiilor specifice ale operațiunii de garantare.

Articolul 18

În funcție de caracteristicile fiecărei solicitări de garantare și în urma analizei riscurilor asociate tranzacției, garantul stabilește condițiile de acordare a garanției, referitoare la obiect, valoare, procent garantat, perioada de garantare, comisioane, alte condiții specifice de garantare.

Articolul 19

În cazul garanțiilor acordate pe termen mai mare de 1 an, nivelul comisioanelor se va revizui anual, la data aniversară, în funcție de categoria de performanță financiară a ordonatorului, determinată la momentul revizuirii.

Articolul 20

La cererea solicitantului, pe baza analizei situației economico-financiare a acestuia, garantul poate emite o scrisoare de intenție.

Articolul 21

Acordarea garanției se realizează pe baza aprobării C.I.F.G.A.

Articolul 22

Garantul monitorizează garanțiile emise, prin acțiuni și operațiuni specifice, pe întreaga perioadă de garantare.

Articolul 23

Beneficiarul garanției are obligația de a obține acordul prealabil al garantului cu privire la orice modificare a contractului de credit, a contractelor accesorii și a mixului de garanții.

Articolul 24

Ordonatorul împreună cu beneficiarul garanției pot solicita garantului modificarea condițiilor inițiale de acordare a garanției EximBank.

Capitolul VI — Executarea garanției și împărțirea riscului ↑ Contents

Articolul 25

(1) Beneficiarul garanției este îndreptățit la executarea garanției numai dacă riscul de credit s-a produs în cadrul perioadei de garantare.

(2) Cel târziu în ziua lucrătoare imediat următoare producerii riscului de credit, beneficiarul garanției va notifica garantul cu privire la trecerea integrală a creditului la restanță, menționând valoarea creditului restant (principalul) și data trecerii la restanță.

Articolul 26

(1) Cererea de executare poate fi transmisă garantului oricând după producerea riscului de credit, dar nu mai târziu de maximum 30 de zile calendaristice de la data expirării perioadei de garantare.

(2) Orice modificare/completare a cererii de executare transmisă garantului se va putea realiza de către beneficiarul garanției în cadrul termenului prevăzut la alin. (1).

Articolul 27

(1) Garantul va efectua plata în favoarea beneficiarului garanției numai dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) beneficiarul garanției a transmis garantului notificarea producerii riscului de credit în condițiile prevăzute la art. 25;

b) cererea de executare este conformă;

c) beneficiarul garanției a menținut garanțiile la credit aprobate;

d) orice modificare a contractului de credit, contractelor accesorii și a mixului de garanții s-a realizat cu acordul prealabil al garantului;

e) beneficiarul garanției a formulat în termen legal declarația de creanță în cazul insolvenței ordonatorului.

(2) O cerere de executare se consideră conformă dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) beneficiarul garanției a transmis garantului cererea de executare completă în termenul și în condițiile prevăzute în scrisoarea de garanție;

b) semnăturile care apar pe cererea de executare transmisă garantului aparțin persoanelor autorizate să reprezinte beneficiarul garanției.

Articolul 28

(1) Beneficiarul garanției este obligat să informeze garantul referitor la orice sumă recuperată din executarea garanțiilor creditului, indiferent dacă recuperarea s-a produs înainte sau ulterior plății în executare a garanției EximBank.

(2) Beneficiarul garanției va utiliza suma reprezentând valoarea de executare a garanției EximBank pentru a acoperi soldul creditului (principalul).

Articolul 29

(1) Beneficiarul garanției și garantul suportă proporțional, corespunzător procentului de risc asumat de fiecare parte, pierderile survenite ca urmare a producerii riscului de credit.

(2) Valoarea netă a oricărei sume recuperate fie de beneficiarul garanției, fie de garant, din executarea garanțiilor creditului, va fi împărțită între aceștia, proporțional cu participarea fiecăruia la risc.

Articolul 30

(1) După plata valorii de executare a garanției, garantul va lua toate măsurile necesare pentru recuperarea sumelor plătite din fondul statului, atât împotriva ordonatorului, cât și împotriva oricărei alte persoane asupra căreia acesta șia transferat obligațiile.

(2) Recuperarea prin executare silită se efectuează prin corpul executorilor fiscali al EximBank conform dispozițiilor legale privitoare la colectarea creanțelor fiscale.

Capitolul VII — Dispoziții finale ↑ Contents

Articolul 31

În scopul aplicării prezentei norme, EximBank emite proceduri, care se supun aprobării C.I.F.G.A.

Articolul 32

Ori de câte ori actele normative la care se face referire în normă vor fi modificate, completate sau abrogate, trimiterile respective se vor înțelege ca fiind făcute la forma modificată sau completată a actului normativ respectiv ori la actul normativ care a înlocuit actul abrogat.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).