privind stabilirea conținutului, formei, dimensiunii și a modelului titlurilor de călătorie eliberate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 6 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, al art. 20 alin. (9) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, al art. 125 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 199/2000 privind înființarea Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 402/2001, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă conținutul, forma, dimensiunea și modelul titlurilor de călătorie eliberate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, după cum urmează:
a) pentru titlurile de călătorie eliberate cetățenilor români, potrivit art. 22 alin. (1) și art. 23^1 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2;
b) pentru titlurile de călătorie eliberate cetățenilor străini care beneficiază de statutul de refugiat sau de protecție subsidiară acordată de România și membrilor de familie ai acestora pentru care s-a solicitat reunificarea familiei, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (9), respectiv ale art. 71 alin. (3^1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum sunt prevăzute în anexele nr. 3 și 4;
c) pentru titlurile de călătorie eliberate apatrizilor cu drept de ședere pe termen lung pe teritoriul României, aflați în străinătate și care nu mai posedă documente de călătorie valabile, potrivit art. 118 alin. (1) lit. a) pct. (iii) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum sunt prevăzute în anexele nr. 5 și 6.
Blanchetele titlurilor de călătorie prevăzute la art. 1 conțin elemente de siguranță și sunt produse de Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A.
Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României percep pentru eliberarea titlurilor de călătorie taxele consulare prevăzute la lit. A nr. crt. 2 și 5 din anexa la Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.
Procedura aplicată de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pentru eliberarea titlurilor de călătorie prevăzute la art. 1 se stabilește prin ordin al ministrului afacerilor externe.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.305/2011 privind stabilirea conținutului, formei și dimensiunii titlului de călătorie eliberat de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pentru străinii care beneficiază de statutul de refugiat sau de protecție subsidiară acordate de România și pentru membrii de familie ai acestora pentru care s-a solicitat reunificarea familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 ianuarie 2012.
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: --------------- Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu
Anexa 1
Conținutul, forma și dimensiunea titlului de călătorie
1. Titlul de călătorie pentru cetățeni români - conținutul documentului
Titlul de călătorie pentru cetățeni români cuprinde următoarele date:
a) numele țării (ROMÂNIA/ROMANIA/ROUMANIE);
b) denumirea documentului (TITLU DE CĂLĂTORIE/TRAVEL DOCUMENT/TITRE DE VOYAGE);
c) număr de înregistrare din registrul de servicii consulare al misiunii diplomatice/oficiului consular (NR. ÎNREGISTRARE - REG. NO./NO. REG.);
d) numărul documentului - pretipărit (NR. DOCUMENT/DOC. NO./NO. DOC.);
e) valabilitatea documentului (VALABIL PENTRU O SINGURĂ CĂLĂTORIE SPRE ROMÂNIA/VALID FOR ONE JOURNEY TO ROMANIA/VALABLE POUR UN SEUL VOYAGE VERS LA ROUMANIE - DE LA:/FROM/DU - PÂNĂ LA:/TO/AU);
f) numele și prenumele titularului (NUMELE ȘI PRENUMELE/SURNAME AND GIVEN NAME/NOM ET PRENOM);
g) data nașterii titularului (DATA NAȘTERII/DATE OF BIRTH/DATE DE NAISSANCE);
h) cetățenia titularului (CETĂȚENIA/CITIZENSHIP/CITOYENNETE);
i) culoarea ochilor titularului (CULOAREA OCHILOR/COLOUR OF EYES/COULEUR DES YEUX);
j) înălțimea titularului (ÎNĂLȚIMEA/HEIGHT/TAILLE);
k) semne particulare (SEMNE PARTICULARE/DISTINGUISHING MARKS/SIGNES PARTICULIERS);
l) domiciliul titularului (DOMICILIUL/RESIDENCE/DOMICILE);
m) țara (ȚARA/COUNTRY/PAYS)
n) adresa titularului (ADRESA/ADDRESS/ADRESSE);
o) misiunea diplomatică/oficiul consular emitent (AUTORITATEA EMITENTĂ/ISSUING AUTHORITY/AUTORITE D'EMISSION);
p) data eliberării titlului de călătorie (DATA ELIBERĂRII/DATE OF ISSUE/DATE DE DELIVRANCE);
q) semnătura titularului (SEMNĂTURA TITULARULUI/SIGNATURE OF THE HOLDER/SIGNATURE DU TITULAIRE);
r) fotografia titularului;
s) semnătura consulului/diplomatului cu atribuții consulare și ștampila oficiului consular/misiunii diplomatice (SEMNĂTURA, L.S./SIGNATURE, STAMP/SIGNATURE, SCEAU);
ș) observații (OBSERVAȚII/REMARKS/OBSERVATIONS).
2. Forma și dimensiunea documentului:
- hârtie securizată de dimensiune A4, personalizată prin imprimare cu jet de cerneală;
- fond - imprimarea fundalului în combinație de culori din nuanțe pastel de verde și roșu, în tehnologie "rainbow";
- textul tipărit cu caracterele alfabetului latin, în 3 limbi: română, engleză și franceză;
- elemente grafice de securitate care protejează documentul împotriva contrafacerii;
- imprimare a unei imagini invizibile, cu fluorescență în spectrul UV.
Anexa 2
Titlul de călătorie pentru cetățeni români*)
Anexa 3
Conținutul, forma și dimensiunea titlului de călătorie
1. Titlul de călătorie pentru străini - conținutul documentului
Titlul de călătorie pentru străini cuprinde următoarele date:
a) numele țării (ROMÂNIA/ROMANIA/ROUMANIE);
b) denumirea documentului (TITLU DE CĂLĂTORIE PENTRU STRĂINI/TRAVEL DOCUMENT FOR FOREIGNERS/TITRE DE VOYAGE POUR ETRANGERS);
c) număr de înregistrare din registrul de servicii consulare al misiunii diplomatice/oficiului consular (NR. ÎNREGISTRARE - REG. NO./NO. REG);
d) numărul documentului - pretipărit (NR. DOCUMENT /DOC. NO./NO. DOC.);
e) valabilitatea documentului (VALABIL PENTRU O SINGURĂ CĂLĂTORIE SPRE ROMÂNIA/VALID FOR ONE JOURNEY TO ROMANIA/VALABLE POUR UN SEUL VOYAGE VERS LA ROUMANIE - DE LA:/FROM/DU - PÂNĂ LA:/TO/AU);
f) numele și prenumele titularului (NUMELE ȘI PRENUMELE/SURNAME AND GIVEN NAME/NOM ET PRENOM);
g) data nașterii titularului (DATA NAȘTERII/DATE OF BIRTH/DATE DE NAISSANCE);
h) cetățenia titularului (CETĂȚENIA/CITIZENSHIP/CITOYENNETE);
i) culoarea ochilor titularului (CULOAREA OCHILOR/COLOUR OF EYES/COULEUR DES YEUX);
j) înălțimea titularului (ÎNĂLȚIMEA/HEIGHT/TAILLE);
k) semne particulare (SEMNE PARTICULARE/DISTINGUISHING MARKS/SIGNES PARTICULIERS);
l) reședința titularului (REȘEDINȚA/RESIDENCE/RESIDENCE)
m) țara (ȚARA/COUNTRY/PAYS);
n) adresa titularului (ADRESA/ADDRESS/ADRESSE);
o) misiunea diplomatică/oficiul consular emitent (AUTORITATEA EMITENTĂ/ISSUING AUTHORITY/ AUTORITE D'EMISSION);
p) data eliberării titlului de călătorie (DATA ELIBERĂRII/DATE OF ISSUE/DATE DE DELIVRANCE);
q) semnătura titularului (SEMNĂTURA TITULARULUI/SIGNATURE OF THE HOLDER/SIGNATURE DU TITULAIRE);
r) fotografia titularului;
s) semnătura consulului/diplomatului cu atribuții consulare și ștampila oficiului consular/misiunii diplomatice (SEMNĂTURA, L.S./SIGNATURE, STAMP/SIGNATURE, SCEAU);
ș) observații (OBSERVAȚII/REMARKS/OBSERVATIONS).
2. Forma și dimensiunea documentului:
- hârtie securizată de dimensiune A4, personalizată prin imprimare cu jet de cerneală;
- fond - imprimarea fundalului în combinație de culori din nuanțe pastel de maro și albastru, în tehnologie "rainbow";
- textul tipărit cu caracterele alfabetului latin, în 3 limbi: română, engleză și franceză;
- elemente grafice de securitate care protejează documentul împotriva contrafacerii;
- imprimare a unei imagini invizibile, cu fluorescență în spectrul UV.
Anexa 4
Titlul de călătorie pentru străini*)
Anexa 5
Conținutul, forma și dimensiunea titlului de călătorie
1. Titlul de călătorie pentru apatrizi - conținutul documentului
Titlul de călătorie cuprinde următoarele date:
a) numele țării (ROMÂNIA/ROMANIA/ROUMANIE);
b) denumirea documentului (TITLU DE CĂLĂTORIE PENTRU APATRIZI/TRAVEL DOCUMENT FOR STATELESS PERSONS/TITRE DE VOYAGE POUR APATRIDES);
c) număr de înregistrare din registrul de servicii consulare al misiunii diplomatice/oficiului consular (NR. ÎNREGISTRARE - REG. NO./NO. REG.);
d) numărul documentului - pretipărit (NR. DOCUMENT/DOC. NO./NO. DOC.);
e) valabilitatea documentului (VALABIL PENTRU O SINGURĂ CĂLĂTORIE SPRE ROMÂNIA/VALID FOR ONE JOURNEY TO ROMANIA/VALABLE POUR UN SEUL VOYAGE VERS LA ROUMANIE - DE LA:/ FROM/DU - PÂNĂ LA:/TO/AU);
f) numele și prenumele titularului (NUMELE ȘI PRENUMELE/SURNAME AND GIVEN NAME/NOM ET PRENOM);
g) data nașterii titularului (DATA NAȘTERII/DATE OF BIRTH/DATE DE NAISSANCE);
h) țara de origine a titularului (dacă se cunoaște): (ȚARA DE ORIGINE (dacă se cunoaște)/COUNTRY OF ORIGIN (if known)/PAYS D`ORIGINE (si connoue);
i) culoarea ochilor titularului (CULOAREA OCHILOR/COLOUR OF EYES/COULEUR DES YEUX);
j) înălțimea titularului (ÎNĂLȚIMEA/HEIGHT/TAILLE);
k) semne particulare (SEMNE PARTICULARE/DISTINGUISHING MARKS/SIGNES PARTICULIERS);
l) reședința titularului (REȘEDINȚA/RESIDENCE/RESIDENCE);
m) țara (ȚARA/COUNTRY/PAYS);
n) adresa titularului (ADRESA/ADDRESS/ADRESSE);
o) misiunea diplomatică/oficiul consular emitent (AUTORITATEA EMITENTĂ/ISSUING AUTHORITY/AUTORITE D'EMISSION);
p) data eliberării titlului de călătorie (DATA ELIBERĂRII/DATE OF ISSUE/DATE DE DELIVRANCE);
q) semnătura titularului (SEMNĂTURA TITULARULUI/SIGNATURE OF THE HOLDER/SIGNATURE DU TITULAIRE);
r) fotografia titularului;
s) semnătura consulului/diplomatului cu atribuții consulare și stampila oficiului consular/misiunii diplomatice (SEMNĂTURA, L.S./SIGNATURE, STAMP/SIGNATURE, SCEAU);
ș) observații (OBSERVAȚII/REMARKS/OBSERVATIONS).
2. Forma și dimensiunea documentului:
- hârtie securizată de dimensiune A4, personalizată prin imprimare cu jet de cerneală;
- imprimarea fundalului în combinație de culori din nuanțe pastel de vernil și galben, în tehnologie "rainbow";
- textul tipărit cu caracterele alfabetului latin, în 3 limbi: română, engleză și franceză;
- elemente grafice de securitate care protejează documentul împotriva contrafacerii;
- imprimare a unei imagini invizibile, cu fluorescență în spectrul UV.
Anexa 6
Titlul de călătorie pentru apatrizi*)