HOTĂRÂRE din 17 martie 2015

în Cauza Ignătescu și alții împotriva României

(Cererile nr. 32.168/05, 30.403/06, 12.522/08, 62.989/10, 6.898/11, 14.566/11, 20.656/11, 54.593/11, 57.508/11 și 59.238/11)

Strasbourg

Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.

În Cauza Ignătescu și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-un comitet format din Dragoljub Popovic, președinte, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 17 februarie 2015,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află zece cereri (nr. 32.168/05, 30.403/06, 12.522/08, 62.989/10, 6.898/11, 14.566/11, 20.656/11, 54.593/11, 57.508/11 și 59.238/11) îndreptate împotriva României, prin care două societăți române și treisprezece resortisanți români au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția). Numele acestora și alte detalii, precum și data depunerii fiecărei cereri sunt menționate în tabelul anexat.

2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. În conformitate cu Protocolul nr. 14, după informarea Guvernului pârât, cererile au fost repartizate unui comitet format din trei judecători.

ÎN FAPT

I. Circumstanțele cauzelor

4. La datele menționate în tabelul anexat, instanțele interne au pronunțat decizii potrivit cărora reclamanții erau îndreptățiți la plata anumitor sume și/sau la luarea de către autoritățile statului a anumitor măsuri în favoarea lor. Cu toate acestea, reclamanții nu au putut obține în termen rezonabil punerea în executare a deciziilor pronunțate.

II. Dreptul intern relevant

5. Dispozițiile legale interne pertinente și procedurile referitoare la punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive împotriva autorităților statului sunt descrise în Cauza de principiu Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu împotriva României (nr. 2.699/03 și 43.597/07, pct. 36-40, 7 ianuarie 2014).

ÎN DREPT

I. Conexarea cererilor

6. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră că este adecvată conexarea acestora într-o singură hotărâre.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1

7. Reclamanții s-au plâns că neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea lor le-au încălcat dreptul de acces la o instanță, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, și, de asemenea, dreptul de proprietate, astfel cum este prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. În partea lor pertinentă, aceste articole sunt formulate după cum urmează:

Art. 6 § 1

"Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...] de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]."

Art. 1 din Protocolul nr. 1

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

8. Curtea observă că hotărârile în speță dispuneau ca autoritățile competente să execute diferite obligații în natură sau să plătească reclamanților anumite sume de bani.

9. Curtea a constatat în mod frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenție și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 în cauze care au ridicat probleme similare celor din cererile prezente (a se vedea, de exemplu, Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu, citată anterior, pct. 78, și toate referințele din aceasta).

10. Jurisprudența sa se bazează pe principiul potrivit căruia dreptul de acces la o instanță, protejat de art. 6, ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie - care dă naștere unei creanțe certe sau la anumite acțiuni care trebuie întreprinse în favoarea reclamantului, care ar trebui considerate un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 - să rămână inoperantă în detrimentul unei părți [a se vedea, printre multe altele, Burdov împotriva Rusiei (nr. 2) nr. 33.509/04, pct. 65 și 87, CEDO 2009].

11. După ce a examinat toate probele care i-au fost prezentate, Curtea nu a identificat niciun fapt sau argument care să poată conduce la o concluzie diferită privind admisibilitatea și fondul prezentelor cauze.

Prin urmare, ținând seama de complexitatea procedurilor de executare, de comportamentul părților și de natura obligațiilor stabilite prin deciziile judecătorești, Curtea constată că autoritățile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa pe deplin și în timp util hotărârile pronunțate în favoarea reclamanților.

12. Considerentele menționate anterior sunt suficiente pentru a-i permite Curții să concluzioneze că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în toate cererile.

III. Cu privire la alte pretinse încălcări ale Convenției

13. În Cererea nr. 57.508/11, cel de-al doilea reclamant s-a plâns, de asemenea, în temeiul art. 6 § 1 din Convenție, cu privire la rezultatul unui proces penal împotriva sa.

14. Curtea observă că reclamantul nu a formulat o plângere împotriva deciziei procurorului în fața instanței naționale. În consecință, acest capăt de cerere trebuie respins pentru neepuizarea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 § 1 și art. 35 § 4 din Convenție.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

15. Art. 41 din Convenție prevede:

"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acorda părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă."

16. Având în vedere documentele pe care le are la dispoziție și jurisprudența în materie (a se vedea Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu, citată anterior, pct. 90-91), Curtea consideră rezonabil să acorde reclamanților sumele menționate în tabelul anexat.

17. Curtea nu acordă nicio sumă cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral și pentru plata cheltuielilor de judecată în privința Cererii nr. 30.403/06 și nicio sumă pentru plata cheltuielilor de judecată în privința cererilor nr. 12.522/08, 62.989/10, 6.898/11 și 20.656/11, având în vedere că reclamanții respectivi fie nu au formulat cereri în acest sens, fie nu au transmis documente justificative relevante.

18. În plus, Curtea observă că Guvernul trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, punerea în executare a hotărârilor neexecutate încă.

19. Curtea consideră necesar ca dobânzile moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

1. decide să conexeze cererile;

2. declară admisibile cererile formulate în temeiul art. 6 § 1 și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește neexecutarea sau executarea cu întârziere a hotărârilor, pentru toate cererile, și inadmisibile pentru restul capetelor din Cererea nr. 57.508/11;

3. hotărăște că au fost încălcate art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

4. hotărăște:

5. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 17 martie 2015, în temeiul art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.

----