Articolul I
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 6 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Promovarea judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, efectivă sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate, curți de apel, parchetele de pe lângă aceste instanțe, precum și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se face numai prin concurs, organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, respectiv a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc. Posturile vacante de conducere de președinte și vicepreședinte la curțile de apel, tribunale și tribunale specializate, de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal și prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori și familie și de adjuncți ai acestora, precum și cele prevăzute la art. 54 și 55 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se ocupă prin concursul de promovare în funcții de execuție, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege și regulament."