HOTĂRÂRE nr. 546 din 27 iulie 2016

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 10 august 2016
Entered into force
10.08.2016
Consolidated form as of
10.08.2016
Table of contents

privind aprobarea stemei comunei Balșa, județul Hunedoara

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

(1) Se aprobă stema comunei Balșa, județul Hunedoara, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: --------------- Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu

București, 27 iulie 2016.

Nr. 546.

Anexa 1

STEMA comunei Balșa, județul Hunedoara

Anexa 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Balșa, județul Hunedoara

Descrierea stemei

Stema comunei Balșa, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat și despicat.

În partea dreaptă, în câmp roșu, se află un căprior de aur, din semiprofil, privind 3/4 spre stânga.

În partea stângă, în câmp albastru, se află un arbore de argint.

În vârful scutului se află un câmp zidit de argint din 4 rânduri întrețesute.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Căpriorul reprezintă fauna predominantă a zonei.

Arborele simbolizează bogăția silvică a zonei în păduri de foioase.

Zidul face referire la Fortificația "Peștera Zidită", din secolul al XVII-lea și la Cetățuia Dacica din localitatea Ardeu.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).