Prezenta ordonanță stabilește cadrul legal privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, denumite în continuare subproduse de origine animală, referitoare la sistemul de colectare, transport și eliminare a acestora, activitate publică de interes național.
(1) În cazul unei epizootii care implică o boală cu declarare obligatorie, în situația în care transportul până la cea mai apropiată unitate autorizată pentru procesarea sau eliminarea subproduselor de origine animală nu îndeplinește cerințele de colectare în siguranță de către unitățile de ecarisare sau capacitățile de eliminare a acestora sunt depășite și există pericolul propagării de riscuri pentru sănătatea publică sau animală, autoritățile competente au dreptul de a dispune incinerarea și/sau îngroparea la fața locului a subproduselor de origine animală, cu excepția cadavrelor întregi și a tuturor părților corpului aparținând animalelor suspecte de infecție cu EST sau în cazul cărora s-a confirmat oficial prezența unei EST, conform procedurii aprobate prin ordin comun al ministrului mediului, ministrului apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
(2) În cazul focarelor de epizootii, prefectul exercită atribuțiile prevăzute la art. 26 alin. (5)-(53) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Neutralizarea subproduselor de origine animală se realizează în unități autorizate sanitar-veterinare și de către autorități competente privind protecția mediului, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare, și este supusă inspecției și controlului sanitar-veterinar, în scopul prevenirii răspândirii de boli la animale și oameni.
(2) Aspectele tehnice privind organizarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală, provenite atât din unitățile de creștere a animalelor, unitățile de producție, depozitare, procesare ori comercializare a cărnii sau a altor produse de origine animală, cât și din gospodăriile crescătorilor individuali de animale, se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe.
(3) La nivelul județelor, consiliile județene, iar la nivelul municipiului București, Consiliul General al Municipiului București, organizează și sunt responsabile pentru desfășurarea activității de neutralizare a animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale, având obligația de a asigura contractual, în condițiile legii, realizarea acestei activități de neutralizare cu o unitate de ecarisare autorizată conform legislației în vigoare.
(4) Crescătorii individuali de animale sunt obligați să anunțe în maximum 24 de ore de la decesul animalului medicul veterinar de liberă practică căruia îi sunt arondați și autoritățile administrației publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială are loc decesul animalelor la care se referă prezenta ordonanță. Autoritățile administrației publice locale sesizate informează de îndată consiliul județean, care anunță în cel mai scurt timp posibil prestatorul de servicii contractat, acesta având sarcina de a transporta, în maximum 24 de ore, cadavrele de animale la unitățile de neutralizare a acestora. Autoritățile administrației publice locale vor întocmi, potrivit legii, registre de evidență a transporturilor, categoriilor și cantităților de subproduse de origine animală trimise către unitățile de neutralizare, iar consiliul județean întocmește un centralizator al acestor registre de evidență. Procedura de colaborare între consiliile locale și consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe.
(5) Resursele financiare necesare realizării activității de colectare, transport, depozitare și neutralizare a animalelor moarte de către consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, prevăzute la alin. (3), se asigură, integral, prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale ale județelor, respectiv bugetul local al municipiului București, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
(6) Anual, la propunerea consiliilor județene și a Consiliului General al Municipiului București, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin hotărâre a Guvernului, stabilește plafonul de cheltuieli aferent activității prevăzute la alin. (5), cu încadrare în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare", titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice".
(7) Pentru activitatea de neutralizare a animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor stabilesc categoriile de servicii pentru desfășurarea activității de neutralizare a animalelor moarte pentru care se acordă sprijin financiar, cheltuielile eligibile, cuantumul sprijinului financiar și modul de acordare a acestuia, prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe, în baza prevederilor din partea a II-a, capitolul 1, secțiunea 1.2.1.4 «Ajutoare pentru animale moarte» din Comunicarea Comisiei - Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale (2022/C485/01).
(1) În localitățile izolate, în care ecarisarea se face cu dificultate, îngroparea cadavrelor este permisă în locuri special amenajate, pe baza autorizării sanitare veterinare și a autorităților competente privind protecția mediului, și este organizată de către autoritățile administrației publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială are loc decesul animalelor.
(2) Criteriile pe baza cărora se stabilesc localitățile izolate, condițiile de îngropare, precum și modalitatea de autorizare sanitar-veterinară și de mediu a locurilor special amenajate pentru îngropare se stabilesc prin ordin comun al ministrului mediului, ministrului apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
(1) Persoanele împuternicite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Ministerul Apelor și Pădurilor, precum și de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor verifică modul de respectare a prevederilor prezentei ordonanțe, în domeniile lor de competență.
(2) Responsabilitatea utilizării resurselor financiare prevăzute la art. 5 alin. (5) aparține autorităților administrației publice locale de la nivelul județelor, respectiv de la nivelul municipiului București.
(1) Contravențiile prevăzute la art. 7^1 lit. a) și b) se sancționează cu amendă de la 100 lei la 200 lei, dacă sunt săvârșite de crescători individuali de animale.
(2) Contravențiile săvârșite de unitățile de creștere a animalelor, unitățile de producție, depozitare, procesare ori comercializare a cărnii sau a altor produse de origine animală se sancționează astfel:
a) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. b);
b) cu amendă de la 800 lei la 1.200 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. d)-f);
c) cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. g);
d) cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. i).
(3) Contravențiile săvârșite de unitățile de ecarisare sau de cele de neutralizare a subproduselor de origine animală se sancționează astfel:
a) cu amendă de la 1.600 lei la 2.400 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. c)-f);
b) cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, pentru cele prevăzute la art. 7^1 lit. g).
(4) Contravențiile prevăzute la art. 7^1 lit. h) și j) se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.
(5) Contravenția prevăzută la art. 7^1 lit. i) se sancționează și cu sancțiunea complementară constând în retragerea sau anularea autorizației sanitar-veterinare, în baza notificării făcute de organismele de control prin conducătorii acestor instituții.
(la 25-04-2017, Actul a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 55 din 10 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 12 aprilie 2017 )
Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta ordonanță, agentul constatator făcând mențiune despre aceasta în procesul-verbal.
(la 25-04-2017, Actul a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 55 din 10 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 12 aprilie 2017 )
Dispozițiile referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(la 25-04-2017, Actul a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 55 din 10 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 12 aprilie 2017 )
(1) Contractele prevăzute la art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 47/2005 privind reglementări de neutralizare a deșeurilor de origine animală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 73/2006, cu modificările ulterioare, în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, rămân supuse legislației în vigoare la data inițierii, respectiv încheierii acestora, cu respectarea prevederilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În vederea îndeplinirii obligației prevăzute la art. 5 alin. (3), autoritățile administrației publice locale de la nivelul județelor, respectiv de la nivelul municipiul București, după caz, verifică stadiul contractelor prevăzute la alin. (1) în vederea încheierii contractelor potrivit prezentei ordonanțe.
Numărul maxim de posturi stabilit potrivit prevederilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru aparatele de specialitate ale consiliilor județene, respectiv aparatul de specialitate al primarului general, se suplimentează cu un post, pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe.
PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim Irimescu Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu