Articolul 1
Se aprobă calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
pentru aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, precum și al art. 114 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 12 septembrie 2016.
PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: --------------- Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă Președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru
București, 31 august 2016.
Nr. 635.
CALENDARUL
acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale
a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților
din anul 2016
*Font 7* ┌────┬─────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────────────────────────┐ │Nr. │ Termenul de realizare a acțiunii, │ │ Autoritatea sau persoana │ Modalitatea de realizare │ │crt.│ potrivit prevederilor Legii │ Descrierea acțiunii │ care realizează acțiunea │ a acțiunii │ │ │ nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │ completările ulterioare, și/sau │ │ │ │ │ │ potrivit Legii nr. 288/2015 │ │ │ │ │ │ ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 1.│Cu cel puțin 90 de zile înainte de │Aducerea la cunoștință publică │Guvernul │Prin publicarea în Monitorul │ │ │ziua votării: │a datei alegerilor │ │Oficial al României, Partea I, │ │ │12 septembrie 2016 │ │ │a hotărârii Guvernului privind │ │ │Art. 6 alin. (2) din Legea │ │ │data alegerilor │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 2.│Odată cu stabilirea datei │Stabilirea calendarului │Guvernul │Prin hotărâri ce se publică │ │ │alegerilor, cel mai târziu la │acțiunilor din cuprinsul │ │în Monitorul Oficial al României,│ │ │data de: │perioadei electorale, │ │Partea I │ │ │12 septembrie 2016 │cheltuielile necesare pregătirii│ │ │ │ │Art. 114 alin. (1) din Legea │și desfășurării în bune condiții│ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │a alegerilor și măsurile tehnice│ │ │ │ │completările ulterioare │necesare bunei organizări și │ │ │ │ │ │desfășurări a alegerilor │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 3.│Cu o zi înainte de tragerea la sorți:│Anunțarea datei, orei și locului│Președintele Înaltei Curți│Comunicare scrisă către partidele│ │ │13 septembrie 2016 │desfășurării ședinței pentru │de Casație și Justiție │politice parlamentare │ │ │Art. 11 alin. (2) din Legea │tragerea la sorți a │ │Prin presa scrisă și audiovizuală│ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │judecătorilor în Biroul │ │ │ │ │completările ulterioare │Electoral Central │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 4.│În cea de a treia zi de la stabilirea│Desemnarea judecătorilor în │Președintele Înaltei Curți│În ședință publică, prin tragere │ │ │datei alegerilor: │Biroul Electoral Central │de Casație și Justiție │la sorți dintre judecătorii în │ │ │14 septembrie 2016 │ │ │exercițiu ai Înaltei Curți de │ │ │Art. 11 alin. (2) din Legea │ │ │Casație și Justiție │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 5.│Până la data expirării a 48 de ore de│Depunerea cererilor pentru │Alegătorii cu domiciliul │În scris la misiunea diplomatică │ │ │la data începerii perioadei │înscrierea în Registrul │în țară și cu reședința │sau oficiul consular │ │ │electorale: │electoral cu adresa din │în străinătate, precum și │ │ │ │14 septembrie 2016 │străinătate cu opțiunea pentru │cei cu domiciliul în │ │ │ │Art. 42 alin. (2) din Legea │votul la secția de votare sau │străinătate │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │cu opțiunea pentru votul │ │ │ │ │completările ulterioare, și art. 4 │prin corespondență │ │ │ │ │alin. (4) din Legea nr. 288/2015 │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 6.│În termen de 24 de ore de la primirea│Transmiterea către Autoritatea │Misiunile diplomatice sau │Prin mijloace electronice │ │ │cererilor pentru înscrierea în │Electorală Permanentă a │oficiile consulare │ │ │ │Registrul electoral cu adresa din │cererilor pentru înscrierea în │ │ │ │ │străinătate cu opțiunea pentru votul │Registrul electoral cu adresa │ │ │ │ │la secția de votare, cel mai târziu │din străinătate cu opțiunea │ │ │ │ │la data de: │pentru votul la secția de votare│ │ │ │ │15 septembrie 2016 │ │ │ │ │ │ Art. 43 din Legea nr. 208/2015 , cu │ │ │ │ │ │modificările și completările │ │ │ │ │ │ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 7.│În termen de 24 de ore de la │Alegerea președintelui │Judecătorii Biroului │Prin vot secret │ │ │învestire: │Biroului Electoral Central │Electoral Central │ │ │ │15 septembrie 2016 │și a locțiitorului acestuia │ │ │ │ │Art. 11 alin. (3) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 8.│În termen de 24 de ore de la alegerea│Completarea Biroului Electoral │ │Proces-verbal │ │ │președintelui Biroului Electoral │Central cu președintele și │ │ │ │ │Central, │vicepreședinții Autorității │ │ │ │ │16 septembrie 2016 │Electorale Permanente, cu câte │ │ │ │ │Art. 11 alin. (3) din Legea │un reprezentant al partidelor │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │politice parlamentare și al │ │ │ │ │completările ulterioare │organizațiilor cetățenilor │ │ │ │ │ │aparținând minorităților │ │ │ │ │ │naționale cu grup parlamentar │ │ │ │ │ │propriu în ambele Camere ale │ │ │ │ │ │Parlamentului, precum și cu │ │ │ │ │ │reprezentantul desemnat de │ │ │ │ │ │grupul parlamentar al │ │ │ │ │ │minorităților naționale din │ │ │ │ │ │Camera Deputaților │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 9.│În termen de două zile de la │Adoptarea regulamentului de │Biroul Electoral Central │Prin hotărâre ce se publică în │ │ │constituirea Biroului Electoral │organizare și funcționare, │ │Monitorul Oficial al României, │ │ │Central, cel mai târziu la data de: │obligatoriu pentru toate │ │Partea I │ │ │17 septembrie 2016 │birourile și oficiile electorale│ │ │ │ │Art. 11 alin. (9) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 10.│În cel mult 24 de ore de la data │Comunicarea numărului │Autoritatea Electorală │În scris │ │ │constituirii Biroului Electoral │alegătorilor înscriși în │Permanentă │ │ │ │Central │Registrul electoral și a │ │ │ │ │17 septembrie 2016 │numărului minim întreg │ │ │ │ │Art. 50 alin. (1) din Legea │nerotunjit de semnături necesar │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │pentru susținerea candidaturilor│ │ │ │ │completările ulterioare │la nivel național, precum și în │ │ │ │ │ │fiecare circumscripție │ │ │ │ │ │electorală │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 11.│În cel mult 48 de ore de la expirarea│Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │termenului de constituire a Biroului │privind modul de formare și │alianțele politice, │ │ │ │Electoral Central, cel mai târziu la │componența Biroului Electoral │alianțele electorale, │ │ │ │data de: │Central │organizațiile cetățenilor │ │ │ │18 septembrie 2016 │ │aparținând minorităților │ │ │ │Art. 19 alin. (1) din Legea │ │naționale, precum și │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │candidații independenți │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 12.│În cel mult 5 zile de la data │Verificarea datelor furnizate │Misiunile diplomatice │ │ │ │expirării termenului de depunere a │de către alegătorul cu │și oficiile consulare, │ │ │ │cererilor pentru înscrierea în │domiciliul sau reședința în │prin persoanele autorizate│ │ │ │Registrul electoral cu opțiunea │străinătate care a formulat o │conform legii │ │ │ │pentru votul prin corespondență, │solicitare de înscriere în │ │ │ │ │cel mai târziu la data de: │Registrul electoral cu opțiunea │ │ │ │ │18 septembrie 2016 │pentru votul prin corespondență │ │ │ │ │Art. 5 alin. (1) din Legea │și înscrierea acestuia, dacă │ │ │ │ │nr. 288/2015 │este cazul, în Registrul │ │ │ │ │ │electoral cu opțiunea pentru │ │ │ │ │ │votul prin corespondență │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 13.│În termen de cel mult două zile de la│Soluționarea contestațiilor │Înalta Curte de Casație și│Prin hotărâre definitivă │ │ │înregistrare, cel mai târziu la data │privind modul de formare și │Justiție │ │ │ │de: │componența Biroului Electoral │ │ │ │ │19 septembrie 2016 │Central │ │ │ │ │Art. 19 alin (2) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 14.│În termen de 48 de ore de la data │Întocmirea și tipărirea listelor│Autoritatea Electorală │ │ │ │expirării termenului pentru │electorale pentru votul prin │Permanentă │ │ │ │verificarea și înscrierea în │corespondență │ │ │ │ │Registrul electoral a alegătorilor cu│ │ │ │ │ │domiciliul sau reședința în │ │ │ │ │ │străinătate cu opțiunea pentru votul │ │ │ │ │ │prin corespondență, cel mai târziu la│ │ │ │ │ │data de: │ │ │ │ │ │20 septembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 6 alin. (1) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 288/2015 │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 15.│În termen de 5 zile de la înființarea│Depunerea la Biroul Electoral │Partidele politice, │În scris │ │ │Biroului Electoral Central, cel mai │Central a protocolului de │alianțele politice și │ │ │ │târziu la data de: │constituire a alianței │organizațiile cetățenilor │ │ │ │20 septembrie 2016 │electorale │aparținând minorităților │ │ │ │Art. 57 alin. (2) din Legea │ │naționale asociate la │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │nivel național │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 16.│În termen de 24 de ore de la data │Punerea listelor electorale │Autoritatea Electorală │ │ │ │întocmirii și tipăririi listelor │pentru votul prin corespondență │Permanentă │ │ │ │electorale pentru votul prin │la dispoziția Companiei │ │ │ │ │corespondență, cel mai târziu la │Naționale "Poșta Română" - S.A. │ │ │ │ │data de: │ │ │ │ │ │21 septembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 6 alin. (3) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 288/2015 │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 17.│În termen de 24 de ore de la │Admiterea sau respingerea │Biroul Electoral Central │Prin decizie, în ședință publică │ │ │depunerea protocolului de constituire│protocolului de constituire │ │ │ │ │a alianței electorale, cel mai târziu│a alianței electorale │ │ │ │ │la data de: │ │ │ │ │ │21 septembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 57 alin. (3) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 18.│În termen de 24 de ore de la │Contestarea la Înalta Curte de │Orice persoană fizică sau │În scris │ │ │pronunțarea deciziei de admitere sau │Casație și Justiție a deciziei │juridică interesată sau, │ │ │ │respingere a protocolului, cel mai │Biroului Electoral Central de │după caz, semnatarii │ │ │ │târziu la data de: │admitere sau, după caz, de │protocolului │ │ │ │22 septembrie 2016 │respingere a protocolului de │ │ │ │ │Art. 57 alin. (4) și (5) din Legea │constituire a alianței │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │electorale │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 19.│În termen de 24 de ore de la │Pronunțarea asupra │Înalta Curte de Casație și│Prin hotărâre definitivă │ │ │înregistrarea contestației, cel mai │contestațiilor împotriva │Justiție │ │ │ │târziu la data de: │deciziei Biroului Electoral │ │ │ │ │23 septembrie 2016 │Central de admitere sau, după │ │ │ │ │Art. 57 alin. (6) din Legea │caz, de respingere a │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │protocolului de constituire │ │ │ │ │completările ulterioare │a alianței electorale │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 20.│În termen de cel mult 10 zile │Actualizarea Registrului │Persoanele împuternicite, │ │ │ │lucrătoare de la data înregistrării │electoral cu datele din cererile│prin ordin al │ │ │ │solicitărilor de înscriere în │de înscriere în Registrul │președintelui Autorității │ │ │ │Registrul electoral cu adresa din │electoral cu adresa din │Electorale Permanente │ │ │ │străinătate cu opțiunea pentru votul │străinătate cu opțiunea pentru │ │ │ │ │la secția de votare, până cel mai │votul la secția de votare │ │ │ │ │târziu la data de: │ │ │ │ │ │27 septembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 44 alin. (2) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 21.│Cu cel puțin 48 de ore înainte de │Aducerea la cunoștință publică │Președintele tribunalului │Prin publicare în presă │ │ │tragerea la sorți, cel mai târziu la │a datei ședinței în care se va │ │ │ │ │data de: │efectua tragerea la sorți a │ │ │ │ │30 septembrie 2016 │judecătorilor în biroul │ │ │ │ │Art. 13 alin. (2) din Legea │electoral de circumscripție │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 22.│În termen de 21 de zile de la │Desemnarea judecătorilor │Președintele tribunalului │În ședință publică, prin tragere │ │ │începerea perioadei electorale, cel │în biroul electoral de │ │la sorți dintre judecătorii │ │ │mai târziu la data de: │circumscripție │ │în exercițiu ai tribunalului │ │ │2 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 13 alin. (2) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 23.│În termen de 24 de ore de la data │Alegerea președintelui biroului │Judecătorii biroului │Prin vot secret │ │ │desemnării judecătorilor în biroul │electoral de circumscripție │electoral de │ │ │ │electoral de circumscripție, cel mai │și a locțiitorului acestuia │circumscripție │ │ │ │târziu la data de: │ │ │ │ │ │3 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 13 alin. (2) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 24.│În termen de 24 de ore de la data │Desemnarea reprezentanților │Autoritatea Electorală │Prin hotărâre │ │ │desemnării judecătorilor în biroul │Autorității Electorale │Permanentă │ │ │ │electoral de circumscripție, cel mai │Permanente în birourile │ │ │ │ │târziu la data de: │electorale de circumscripție │ │ │ │ │3 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 13 alin. (3) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 25.│În termen de 24 de ore de la data │Comunicarea către birourile │Biroul Electoral Central │ │ │ │constituirii birourilor electorale de│electorale de circumscripție │ │ │ │ │circumscripție: │a numărului alegătorilor │ │ │ │ │4 octombrie 2016 │înscriși în Registrul electoral │ │ │ │ │Art. 50 alin. (2) din Legea │și a numărului minim întreg │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │nerotunjit de semnături necesar │ │ │ │ │completările ulterioare │pentru susținerea candidaturilor│ │ │ │ │ │la nivel național, precum și în │ │ │ │ │ │fiecare circumscripție │ │ │ │ │ │electorală │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 26.│În termen de 3 zile de la data │Punerea listelor electorale din │Autoritatea Electorală │Pe bază de proces-verbal │ │ │constituirii biroului electoral de │străinătate pentru votul prin │Permanentă │ │ │ │circumscripție pentru cetățenii │corespondență la dispoziția │ │ │ │ │români cu domiciliul sau reședința │biroului electoral de │ │ │ │ │în afara țării, cel mai târziu la │circumscripție pentru cetățenii │ │ │ │ │data de: │români cu domiciliul sau │ │ │ │ │5 octombrie 2016 │reședința în afara țării │ │ │ │ │Art. 6 alin. (2) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 288/2015 │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 27.│În termen de 48 de ore de la │Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │expirarea termenului de constituire a│privind modul de formare și │alianțele politice, │ │ │ │biroului electoral de circumscripție,│componența biroului electoral │alianțele electorale, │ │ │ │cel mai târziu la data de: │de circumscripție │organizațiile cetățenilor │ │ │ │5 octombrie 2016 │ │aparținând minorităților │ │ │ │Art. 19 alin. (1) din Legea │ │naționale, precum și │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │candidații independenți │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 28.│În termen de 48 de ore de la data │Comunicarea numelui și │Partidele politice și │În scris │ │ │constituirii birourilor electorale de│prenumelui reprezentanților │organizațiile cetățenilor │ │ │ │circumscripție, cel mai târziu la │în birourile electorale de │aparținând minorităților │ │ │ │data de: │circumscripție │naționale care au un grup │ │ │ │5 octombrie 2016 │ │parlamentar propriu │ │ │ │Art. 13 alin. (5) din Legea │ │în cel puțin una din │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │Camerele Parlamentului │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 29.│În termen de cel mult două zile de la│Soluționarea contestațiilor │Biroul Electoral Central │Prin decizie definitivă │ │ │înregistrare, cel mai târziu la data │privind modul de formare și │ │ │ │ │de: │componența biroului electoral │ │ │ │ │6 octombrie 2016 │de circumscripție │ │ │ │ │Art. 19 alin. (2) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 30.│În termen de 24 de ore de la data │Completarea birourilor │Birourile electorale de │Proces-verbal │ │ │expirării termenului pentru │electorale de circumscripție cu │circumscripție │ │ │ │comunicarea numelui și prenumelui │reprezentanții partidelor │ │ │ │ │reprezentanților partidelor politice │politice parlamentare și ai │ │ │ │ │parlamentare și ai organizațiilor │organizațiilor cetățenilor │ │ │ │ │cetățenilor aparținând minorităților │aparținând minorităților │ │ │ │ │naționale care au grup parlamentar │naționale care au grup │ │ │ │ │propriu în cel puțin una din │parlamentar propriu în cel │ │ │ │ │Camerele Parlamentului în birourile │puțin una din Camerele │ │ │ │ │electorale de circumscripție: │Parlamentului, în ordinea │ │ │ │ │6 octombrie 2016 │numărului de deputați și de │ │ │ │ │Art. 13 alin. (7) din Legea │senatori │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 31.│În termen de 48 de ore de la │Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │expirarea termenului de completare a │privind completarea biroului │alianțele politice, │ │ │ │biroului electoral de circumscripție,│electoral de circumscripție │alianțele electorale, │ │ │ │cel mai târziu la data de: │ │organizațiile cetățenilor │ │ │ │8 octombrie 2016 │ │aparținând minorităților │ │ │ │Art. 19 alin. (1) din Legea │ │naționale, precum și │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │candidații independenți │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 32.│În termen de cel mult două zile de la│Soluționarea contestațiilor │Biroul Electoral Central │Prin decizie definitivă │ │ │înregistrare, cel mai târziu la data │privind completarea biroului │ │ │ │ │de: │electoral de circumscripție │ │ │ │ │9 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 19 alin. (2) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 33.│În termen de 30 de zile de la │Prezentarea la Biroul Electoral │Alte organizații ale │În scris │ │ │stabilirea datei alegerilor, cel mai │Central a listei de membri │cetățenilor aparținând │ │ │ │târziu la data de: │cuprinzând un număr de cel puțin│minorităților naționale │ │ │ │11 octombrie 2016 │15% din numărul total al │decât cele reprezentate │ │ │ │Art. 56 alin. (4) din Legea │cetățenilor care, la ultimul │în Parlament, legal │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │recensământ, s-au declarat │constituite, care sunt │ │ │ │completările ulterioare │ca aparținând minorității │de utilitate publică │ │ │ │ │respective │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 34.│În termen de 30 de zile de la │Comunicarea localităților din │Autoritatea Electorală │În scris │ │ │stabilirea datei alegerilor, cel mai │străinătate în care trebuie │Permanentă │ │ │ │târziu la data de: │să fie înființate secții de │ │ │ │ │11 octombrie 2016 │votare, precum și a numărului │ │ │ │ │Art. 23 alin. (4) din Legea │acestora către Ministerul │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │Afacerilor Externe │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 35.│Cel mai târziu cu 60 de zile înainte │DEPUNEREA LISTELOR DE CANDIDAȚI │Partidele politice, │În scris, în 4 exemplare │ │ │de data alegerilor, termen-limită: │ȘI A CANDIDATURILOR INDEPENDENTE│alianțele politice, │ │ │ │12 octombrie 2016 │PENTRU SENAT ȘI CAMERA │alianțele electorale sau │ │ │ │Art. 52 alin. (1^1) și (1^2) din │DEPUTAȚILOR ÎN CIRCUMSCRIPȚIA │organizațiile cetățenilor │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ELECTORALĂ PENTRU CETĂȚENII │aparținând minorităților │ │ │ │și completările ulterioare │ROMÂNI CU DOMICILIUL SAU │naționale care participă │ │ │ │ │REȘEDINȚA ÎN AFARA ȚĂRII │la alegeri și candidații │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ │ │DEPUNEREA LISTELOR DE CANDIDAȚI │Organizațiile cetățenilor │ │ │ │ │AI ORGANIZAȚIILOR CETĂȚENILOR │aparținând minorităților │ │ │ │ │APARȚINÂND MINORITĂȚILOR │naționale care participă │ │ │ │ │NAȚIONALE PENTRU TOATE │la alegeri │ │ │ │ │CIRCUMSCRIPȚIILE ELECTORALE │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 36.│În termen de 48 de ore de la data │Admiterea sau respingerea │Biroul electoral de │Prin decizie, ce se afișează │ │ │depunerii listelor de candidați și a │candidaturilor │circumscripție pentru │Se întocmesc procese-verbale din │ │ │candidaturilor independente pentru │ │cetățenii români cu │care rezultă data și ora afișării│ │ │circumscripția electorală pentru │ │domiciliul sau reședința │ │ │ │românii cu domiciliul sau reședința │ │în afara țării Biroul │ │ │ │în afara țării, respectiv în termen │ │Electoral Central │ │ │ │de 48 de ore de la data depunerii │ │ │ │ │ │listelor de candidați ai │ │ │ │ │ │organizațiilor cetățenilor aparținând│ │ │ │ │ │minorităților naționale pentru toate │ │ │ │ │ │circumscripțiile electorale, cel mai │ │ │ │ │ │târziu la data de: │ │ │ │ │ │14 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 59 alin. (1), (2) și (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 37.│În termen de cel mult 48 de ore de la│Înregistrarea la Tribunalul │Partidele politice, │La solicitarea depunătorului │ │ │restituirea celor două exemplare ale │București a unuia dintre │alianțele politice, │ │ │ │fiecărei propuneri de candidatură, │exemplarele fiecărei propuneri │alianțele electorale sau │ │ │ │cel mai târziu la data de: │de candidatură restituite de │organizațiile cetățenilor │ │ │ │14 octombrie 2016 │biroul electoral de │aparținând minorităților │ │ │ │Art. 58 alin. (2) din Legea │circumscripție pentru cetățenii │naționale care participă │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │români cu domiciliul sau │la alegeri și candidații │ │ │ │completările ulterioare │reședința în afara țării, │independenți │ │ │ │ │respectiv de către Biroul │ │ │ │ │ │Electoral Central │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 38.│În termen de cel mult 48 de ore de la│Formularea de contestații │Cetățenii cu drept de vot,│În scris │ │ │afișarea deciziei de acceptare a │împotriva deciziei biroului │partidele politice, │ │ │ │candidaturii, cel mai târziu la data │electoral de circumscripție │alianțele politice, │ │ │ │de: │pentru cetățenii români cu │alianțele electorale și │ │ │ │16 octombrie 2016 │domiciliul sau reședința în │organizațiile cetățenilor │ │ │ │Art. 59 alin. (1) din Legea │afara țării, respectiv a │aparținând minorităților │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │Biroului Electoral Central de │naționale │ │ │ │completările ulterioare │acceptare a unei candidaturi │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 39.│În cel mult 48 de ore de la afișarea │Formularea de contestații │Candidatul sau │În scris │ │ │deciziei de respingere a │împotriva deciziei biroului │competitorii electorali │ │ │ │candidaturii, cel mai târziu la data │electoral de circumscripție │care au propus candidatura│ │ │ │de: │pentru cetățenii români cu │respectivă │ │ │ │16 octombrie 2016 │domiciliul sau reședința │ │ │ │ │Art. 59 alin. (2) din Legea │în afara țării, respectiv a │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │Biroului Electoral Central │ │ │ │ │completările ulterioare │de respingere a unei candidaturi│ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 40.│În termen de 5 zile de la data până │Comunicarea numelor și │Partidele politice, │În scris │ │ │la care se pot propune candidaturile │prenumelor reprezentanților în │organizațiile cetățenilor │ │ │ │pentru circumscripția electorală │Biroul electoral de │aparținând minorităților │ │ │ │pentru cetățenii români cu domiciliul│circumscripție pentru cetățenii │naționale, alianțele │ │ │ │sau reședința în afara țării, cel mai│români cu domiciliul sau │politice și alianțele │ │ │ │târziu la data de: │reședința în afara țării │electorale care participă │ │ │ │16 octombrie 2016 │ │la alegeri, altele decât │ │ │ │Art. 13 alin. (6) din Legea │ │cele parlamentare │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 41.│În termen de 48 de ore de la data │Completarea Biroului electoral │Biroul electoral de │Proces-verbal │ │ │expirării termenului pentru │de circumscripție pentru │circumscripție pentru │ │ │ │comunicarea numelor și prenumelor │cetățenii români cu domiciliul │cetățenii români cu │ │ │ │reprezentanților partidelor politice,│sau reședința în afara țării │domiciliul sau reședința │ │ │ │organizațiilor cetățenilor aparținând│cu reprezentanții partidelor │în afara țării │ │ │ │minorităților naționale, alianțelor │politice, organizațiilor │ │ │ │ │politice și alianțelor electorale │cetățenilor aparținând │ │ │ │ │care participă la alegeri, altele │minorităților naționale, │ │ │ │ │decât cele parlamentare, în Biroul │alianțelor politice și │ │ │ │ │electoral de circumscripție pentru │alianțelor electorale care │ │ │ │ │cetățenii români cu domiciliul sau │participă la alegeri, altele │ │ │ │ │reședința în afara țării: │decât cele parlamentare │ │ │ │ │18 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 13 alin. (8) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 42.│În termen de 48 de ore de la │Soluționarea contestației │Tribunalul București │Prin hotărâre │ │ │înregistrarea contestației formulate │formulate împotriva deciziei │ │ │ │ │împotriva deciziei biroului electoral│biroului electoral de │ │ │ │ │de circumscripție pentru cetățenii │circumscripție pentru cetățenii │ │ │ │ │români cu domiciliul sau reședința │români cu domiciliul sau │ │ │ │ │în afara țării, respectiv a Biroului │reședința în afara țării, │ │ │ │ │Electoral Central, de admitere sau de│respectiv a Biroului Electoral │ │ │ │ │respingere a candidaturii, cel mai │Central, de admitere sau de │ │ │ │ │târziu la data de: │respingere a candidaturii │ │ │ │ │18 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 59 alin. (7) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 43.│În termen de 48 de ore de la │Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │expirarea termenului de completare a │privind completarea Biroului │alianțele politice, │ │ │ │Biroului electoral de circumscripție │electoral de circumscripție │alianțele electorale, │ │ │ │pentru cetățenii români cu domiciliul│pentru cetățenii români cu │organizațiile cetățenilor │ │ │ │sau reședința în afara țării, cel mai│domiciliul sau reședința în │aparținând minorităților │ │ │ │târziu la data de: │afara țării cu reprezentanții │naționale, precum și │ │ │ │20 octombrie 2016 │partidelor politice, │candidații independenți │ │ │ │Art. 19 alin. (1) din Legea │organizațiilor cetățenilor │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │aparținând minorităților │ │ │ │ │completările ulterioare │naționale, alianțelor politice │ │ │ │ │ │și alianțelor electorale care │ │ │ │ │ │participă la alegeri, altele │ │ │ │ │ │decât cele parlamentare │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 44.│În termen de 48 de ore de la │Declararea apelului împotriva │Cetățenii cu drept de vot,│În scris │ │ │pronunțarea hotărârii Tribunalului │hotărârii Tribunalului București│partidele politice, │ │ │ │București prin care a fost │prin care a fost soluționată │alianțele politice, │ │ │ │soluționată contestația formulată │contestația formulată împotriva │alianțele electorale și │ │ │ │împotriva deciziei biroului electoral│deciziei biroului electoral de │organizațiile cetățenilor │ │ │ │de circumscripție pentru cetățenii │circumscripție pentru cetățenii │aparținând minorităților │ │ │ │români cu domiciliul sau reședința │români cu domiciliul sau │naționale │ │ │ │în afara țării, respectiv a Biroului │reședința în afara țării, │Candidatul sau │ │ │ │Electoral Central, de admitere sau de│respectiv a Biroului Electoral │competitorii electorali │ │ │ │respingere a candidaturii, cel mai │Central, de admitere sau de │care au propus candidatura│ │ │ │târziu la data de: │respingere a candidaturii │respectivă │ │ │ │20 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 59 alin. (8) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 45.│În termen de cel mult două zile de la│Soluționarea contestațiilor │Biroul Electoral Central │Prin decizie definitivă │ │ │înregistrarea contestațiilor, cel mai│privind completarea Biroului │ │ │ │ │târziu la data de: │electoral de circumscripție │ │ │ │ │21 octombrie 2016 │pentru cetățenii români cu │ │ │ │ │Art. 19 alin. (2) din Legea │domiciliul sau reședința în │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │afara țării cu reprezentanții │ │ │ │ │completările ulterioare │partidelor politice, │ │ │ │ │ │organizațiilor cetățenilor │ │ │ │ │ │aparținând minorităților │ │ │ │ │ │naționale, alianțelor politice │ │ │ │ │ │și alianțelor electorale care │ │ │ │ │ │participă la alegeri, altele │ │ │ │ │ │decât cele parlamentare │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 46.│În termen de 48 de ore de la │Soluționarea apelului declarat │Curtea de Apel București │Prin hotărâre definitivă │ │ │înregistrarea apelului împotriva │împotriva hotărârii Tribunalului│ │ │ │ │hotărârii Tribunalului București prin│București prin care a fost │ │ │ │ │care a fost soluționată contestația │soluționată contestația │ │ │ │ │formulată împotriva deciziei biroului│formulată împotriva deciziei │ │ │ │ │electoral de circumscripție pentru │biroului electoral de │ │ │ │ │cetățenii români cu domiciliul sau │circumscripție pentru cetățenii │ │ │ │ │reședința în afara țării, respectiv │români cu domiciliul sau │ │ │ │ │a Biroului Electoral Central, de │reședința în afara țării, │ │ │ │ │admitere sau de respingere a │respectiv a Biroului Electoral │ │ │ │ │candidaturii, cel mai târziu la data │Central, de admitere sau de │ │ │ │ │de: │respingere a candidaturii │ │ │ │ │22 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 59 alin. (8) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 47.│După expirarea termenului de depunere│CONSTATAREA RĂMÂNERII DEFINITIVE│Biroul electoral de │Proces-verbal │ │ │a candidaturilor, la care se adaugă │A CANDIDATURILOR PENTRU │circumscripție pentru │Afișare la sediu a candidaturilor│ │ │termenele prevăzute la art. 59 │CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ PENTRU│cetățenii români cu │definitive │ │ │alin. (1), (2), (7) și (8) din │CETĂȚENII ROMÂNI CU DOMICILIUL │domiciliul sau reședința │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │SAU REȘEDINȚA ÎN AFARA ȚĂRII │în afara țării │ │ │ │și completările ulterioare, cel mai │ │ │ │ │ │târziu la data de: │CONSTATAREA RĂMÂNERII DEFINITIVE│Biroul Electoral Central │ │ │ │23 octombrie 2016 │A CANDIDATURILOR ORGANIZAȚIILOR │ │ │ │ │Art. 60 alin. (1) din Legea │CETĂȚENILOR APARȚINÂND │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │MINORITĂȚILOR NAȚIONALE PENTRU │ │ │ │ │completările ulterioare │TOATE CIRCUMSCRIPȚIILE │ │ │ │ │ │ELECTORALE │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 48.│În termen de 24 de ore de la │Comunicarea listelor de │Biroul electoral de │Prin orice mijloc │ │ │rămânerea definitivă a │candidați și a candidaturilor │circumscripție pentru │ │ │ │candidaturilor: │independente către Biroul │cetățenii români cu │ │ │ │24 octombrie 2016 │Electoral Central │domiciliul sau reședința │ │ │ │Art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea │ │în afara țării │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 49.│În cel mult 24 de ore de la data │Comunicarea candidaturilor la │Biroul Electoral Central │Prin orice mijloc de comunicare │ │ │constatării rămânerii definitive a │nivel național ale │ │ │ │ │candidaturilor: │organizațiilor cetățenilor │ │ │ │ │24 octombrie 2016 │aparținând minorităților │ │ │ │ │Art. 60 alin. (2) din Legea │naționale către toate birourile │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │electorale de circumscripție │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 50.│Cu 24 de ore înainte de tragerea la │Aducerea la cunoștință publică a│Președintele biroului │Prin afișare, la sediul biroului │ │ │sorți, cel mai târziu la data de: │datei, locului și orei tragerii │electoral de │electoral de circumscripție │ │ │24 octombrie 2016 │la sorți în vederea stabilirii │circumscripție pentru │pentru cetățenii români cu │ │ │Art. 61 alin. (3) din Legea │ordinii în care se tipăresc │cetățenii români cu │domiciliul sau reședința în afara│ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │numele candidaților pe │domiciliul sau reședința │țării │ │ │completările ulterioare │buletinele de vot care vor fi │în afara țării │ │ │ │ │folosite în circumscripția │ │ │ │ │ │electorală pentru cetățenii │ │ │ │ │ │români cu domiciliul sau │ │ │ │ │ │reședința în afara țării │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 51.│În cel mult 24 de ore de la │Adoptarea deciziei prin care se │Biroul electoral de │ │ │ │comunicarea de către Biroul Electoral│dispune prefectului municipiului│circumscripție pentru │ │ │ │Central a candidaturilor la nivel │București întocmirea machetelor │cetățenii români cu │ │ │ │național ale organizațiilor │buletinelor de vot care vor fi │domiciliul sau reședința │ │ │ │cetățenilor aparținând minorităților │folosite în circumscripția │în afara țării │ │ │ │naționale către toate birourile │electorală pentru cetățenii │ │ │ │ │electorale de circumscripție. │români cu domiciliul sau │ │ │ │ │25 octombrie 2016 │reședința în afara țării │ │ │ │ │Art. 60 alin. (3) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 52.│În termen de 3 zile de la rămânerea │Stabilirea ordinii în care se │Președintele biroului │Prin tragere la sorți │ │ │definitivă a candidaturilor pentru │tipăresc numele candidaților pe │electoral de │ │ │ │circumscripția electorală pentru │buletinul de vot pentru │circumscripție pentru │ │ │ │cetățenii români cu domiciliul sau │cetățenii români cu domiciliul │cetățenii români cu │ │ │ │reședința în afara țării, cel mai │sau reședința în afara țării │domiciliul sau reședința │ │ │ │târziu la data de: │ │în afara țării, în │ │ │ │25 octombrie 2016 │ │prezența a câte unui │ │ │ │Art. 61 alin. (3) din Legea │ │reprezentant al tuturor │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │competitorilor electorali │ │ │ │completările ulterioare │ │din respectiva │ │ │ │ │ │circumscripție │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 53.│Imediat după tragerea la sorți: │Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │25 octombrie 2016 │privind rezultatul tragerii la │alianțele politice, │ │ │ │Art. 61 alin. (3) din Legea │sorți a ordinii pe buletinul de │alianțele electorale, │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │vot pentru cetățenii români │organizațiile cetățenilor │ │ │ │completările ulterioare │cu domiciliul sau reședința în │aparținând minorităților │ │ │ │ │afara țării │naționale care participă │ │ │ │ │ │la alegeri și candidații │ │ │ │ │ │independenți │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 54.│De îndată după formularea │Soluționarea contestațiilor │Biroul electoral de │Prin decizie definitivă │ │ │contestației: │privind rezultatul tragerii la │circumscripție │ │ │ │25 octombrie 2016 │sorți │ │ │ │ │Art. 61 alin. (3) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 55.│În termen de 48 de ore de la data │Transmiterea către Autoritatea │Prefectul municipiului │Prin orice mijloc de comunicare │ │ │expirării termenului de adoptare a │Electorală Permanentă a machetei│București │ │ │ │deciziei prin care se dispune │fiecărui tip de buletin de vot │ │ │ │ │prefectului municipiului București │pentru circumscripția electorală│ │ │ │ │întocmirea machetelor buletinelor de │pentru românii cu domiciliul │ │ │ │ │vot: │sau reședința în afara țării, │ │ │ │ │27 octombrie 2016 │în vederea avizării conforme a │ │ │ │ │Art. 63 alin. (4) din Legea │acestora │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 56.│Cel mai târziu cu 45 de zile înainte │DEPUNEREA LISTELOR DE CANDIDAȚI │Partidele politice, │În scris, în 4 exemplare │ │ │de data alegerilor, termen-limită: │ȘI A CANDIDATURILOR INDEPENDENTE│alianțele politice, │ │ │ │27 octombrie 2016 │PENTRU SENAT ȘI CAMERA │alianțele electorale sau │ │ │ │Art. 52 alin. (1) din Legea │DEPUTAȚILOR ÎN CIRCUMSCRIPȚIILE │organizațiile cetățenilor │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ELECTORALE DIN ȚARĂ │aparținând minorităților │ │ │ │completările ulterioare │ │naționale care participă │ │ │ │ │ │la alegeri și candidații │ │ │ │ │ │independenți │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 57.│Până cel mai târziu cu 45 de zile │Depunerea la primarul unității │Alegătorul înscris în │Prin poștă sau personal │ │ │înaintea datei alegerilor, cel mai │administrativ-teritoriale de │Registrul electoral │ │ │ │târziu la data de: │reședință a cererii de înscriere│cu adresa de domiciliu │ │ │ │27 octombrie 2016 │în Registrul electoral cu │ │ │ │ │Art. 42 alin. (1) din Legea │adresa de reședință din țară │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 58.│În cel mult 24 de ore de la data │Emiterea avizului conform │Autoritatea Electorală │În scris │ │ │solicitării avizului conform privind │privind machetele buletinelor │Permanentă │ │ │ │machetele buletinelor de vot pentru │de vot pentru circumscripția │ │ │ │ │circumscripția electorală pentru │electorală pentru românii cu │ │ │ │ │românii cu domiciliul sau reședința │domiciliul sau reședința │ │ │ │ │în afara țării: │în afara țării │ │ │ │ │28 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 63 alin. (4) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 59.│De îndată ce a fost primit avizul │Transmiterea copiei machetei │Prefectul municipiului │În scris │ │ │conform privind machetele buletinelor│fiecărui tip de buletin de vot │București │ │ │ │de vot pentru circumscripția │către biroul electoral de │ │ │ │ │electorală pentru românii cu │circumscripție pentru cetățenii │ │ │ │ │domiciliul sau reședința în afara │români cu domiciliul sau │ │ │ │ │țării: │reședința în afara țării │ │ │ │ │28 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 63 alin. (5) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 60.│În termen de 48 de ore de la data │Admiterea sau respingerea │Biroul electoral de │Prin decizie, ce se afișează │ │ │depunerii listelor de candidați și a │candidaturilor pentru Senat │circumscripție │Se întocmesc procese-verbale │ │ │candidaturilor independente pentru │și Camera Deputaților în │ │din care rezultă data și ora │ │ │Senat și Camera Deputaților în │circumscripțiile electorale │ │afișării │ │ │circumscripțiile electorale din țară,│din țară │ │ │ │ │cel mai târziu la data de: │ │ │ │ │ │29 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 59 alin. (1) și (2) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 61.│În termen de cel mult 48 de ore de la│Înregistrarea la tribunalul în a│Partidele politice, │La solicitarea depunătorului │ │ │restituirea celor două exemplare ale │cărei rază teritorială se află │alianțele politice, │ │ │ │fiecărei propuneri de candidatură, │circumscripția electorală a │alianțele electorale sau │ │ │ │cel mai târziu la data de: │unuia dintre exemplarele │organizațiile cetățenilor │ │ │ │29 octombrie 2016 │fiecărei propuneri de │aparținând minorităților │ │ │ │Art. 58 alin. (2) din Legea │candidatură restituite de biroul│naționale care participă │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │electoral de circumscripție │la alegeri și candidații │ │ │ │completările ulterioare │pentru cetățenii români cu │independenți │ │ │ │ │domiciliul sau reședința în │ │ │ │ │ │afara țării, respectiv de către │ │ │ │ │ │Biroul Electoral Central │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 62.│Timp de 48 de ore de la data │Aducerea la cunoștință publică │Președintele biroului │Prin afișare, la sediul biroului │ │ │comunicării de către prefect a │a copiei machetei fiecărui tip │electoral de │electoral de circumscripție │ │ │machetei fiecărui tip de buletin de │de buletin de vot pentru │circumscripție pentru │pentru cetățenii români cu │ │ │vot pentru circumscripția electorală │circumscripția electorală │cetățenii români cu │domiciliul sau reședința în afara│ │ │pentru românii cu domiciliul sau │pentru românii cu domiciliul │domiciliul sau reședința │țării │ │ │reședința în afara țării, până cel │sau reședința în afara țării │în afara țării │ │ │ │mai târziu la data de: │ │ │ │ │ │30 octombrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 63 alin. (5) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 63.│În termen de cel mult 48 de ore de la│Formularea de contestații │Cetățenii cu drept de vot,│În scris │ │ │afișarea deciziei de acceptare a │împotriva deciziei biroului │partidele politice, │ │ │ │candidaturii, cel mai târziu la data │electoral de circumscripție │alianțele politice, │ │ │ │de: │din țară de acceptare a unei │alianțele electorale și │ │ │ │31 octombrie 2016 │candidaturi │organizațiile cetățenilor │ │ │ │Art. 59 alin. (1) din Legea │ │aparținând minorităților │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │naționale │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 64.│În cel mult 48 de ore de la afișarea │Formularea de contestații │Candidatul sau │În scris │ │ │deciziei de respingere a │împotriva deciziei biroului │competitorii electorali │ │ │ │candidaturii: │electoral de circumscripție din │care au propus candidatura│ │ │ │31 octombrie 2016 │țară de respingere a unei │respectivă │ │ │ │Art. 59 alin. (2) din Legea │candidaturi │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 65.│În termen de 5 zile de la data până │Comunicarea numelor și │Partidele politice, │În scris │ │ │la care se pot propune candidaturile │prenumelor reprezentanților │organizațiile cetățenilor │ │ │ │pentru circumscripțiile electorale │partidelor politice, │aparținând minorităților │ │ │ │din țară: │organizațiilor cetățenilor │naționale, alianțele │ │ │ │31 octombrie 2016 │aparținând minorităților │politice și alianțele │ │ │ │Art. 13 alin. (6) din Legea │naționale, alianțelor politice │electorale care participă │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │și alianțelor electorale care │la alegeri, altele decât │ │ │ │completările ulterioare │participă la alegeri, altele │cele parlamentare │ │ │ │ │decât cele parlamentare, în │ │ │ │ │ │birourile electorale de │ │ │ │ │ │circumscripție din țară │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 66.│În termen de 3 zile de data │Imprimarea buletinelor de vot │Prin grija prefectului │ │ │ │stabilirii machetelor buletinelor de │prin corespondență pentru │municipiului București, │ │ │ │vot pentru circumscripția electorală │circumscripția electorală │de către Regia Autonomă │ │ │ │pentru cetățenii români cu domiciliul│pentru cetățenii români cu │"Monitorul Oficial" │ │ │ │sau reședința în afara țării: │domiciliul sau reședința în │ │ │ │ │1 noiembrie 2016 │afara țării │ │ │ │ │ Art. 13 din Legea nr. 288/2015 │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 67.│Cu cel puțin 40 de zile înainte de │Stabilirea și depunerea semnelor│Partidele politice, │În scris │ │ │ziua alegerilor, cel mai târziu la │electorale la Biroul Electoral │alianțele politice, │ │ │ │data de: │Central │alianțele electorale și │ │ │ │1 noiembrie 2016 │ │organizațiile cetățenilor │ │ │ │Art. 62 alin. (1) din Legea │ │aparținând minorităților │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │naționale care participă │ │ │ │completările ulterioare │ │la alegeri │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 68.│Până cel mai târziu cu 40 de zile │Formularea de solicitări către │Partidele politice, │În scris │ │ │înaintea datei alegerilor: │posturile de radiodifuziune și │alianțele politice, │ │ │ │1 noiembrie 2016 │de televiziune publice și │alianțele electorale, │ │ │ │Art. 68 alin. (6) din Legea │private sau, după caz, │organizațiile cetățenilor │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │studiourile teritoriale ale │aparținând minorităților │ │ │ │completările ulterioare │acestora │naționale care participă │ │ │ │ │ │la alegeri și candidații │ │ │ │ │ │independenți │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 69.│În termen de 48 de ore de la data │Completarea birourilor │Birourile electorale │Proces-verbal │ │ │expirării termenului pentru │electorale de circumscripție │de circumscripție │ │ │ │comunicarea numelor și prenumelor │din țară cu reprezentanții │ │ │ │ │reprezentanților partidelor politice,│partidelor politice, │ │ │ │ │organizațiilor cetățenilor aparținând│organizațiilor cetățenilor │ │ │ │ │minorităților naționale, alianțelor │aparținând minorităților │ │ │ │ │politice și alianțelor electorale │naționale, alianțelor politice │ │ │ │ │care participă la alegeri, altele │și alianțelor electorale care │ │ │ │ │decât cele parlamentare, în birourile│participă la alegeri, altele │ │ │ │ │electorale de circumscripție: │decât cele parlamentare │ │ │ │ │2 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 13 alin. (8) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 70.│În termen de 48 de ore de la │Soluționarea contestației │Tribunalul │Prin hotărâre │ │ │înregistrarea contestației împotriva │formulate împotriva deciziei │ │ │ │ │deciziei biroului electoral de │biroului electoral de │ │ │ │ │circumscripție din țară de admitere │circumscripție din țară │ │ │ │ │sau de respingere a unei candidaturi,│de admitere sau de respingere │ │ │ │ │cel mai târziu la data de: │a candidaturii │ │ │ │ │2 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 59 alin. (7) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 71.│În termen de 48 de ore de la │Declararea apelului împotriva │Cetățenii cu drept de vot,│În scris │ │ │pronunțarea hotărârii tribunalului │hotărârii tribunalului prin care│partidele politice, │ │ │ │prin care a fost soluționată │a fost soluționată contestația │alianțele politice, │ │ │ │contestația formulată împotriva │formulată împotriva deciziei │alianțele electorale și │ │ │ │deciziei biroului electoral de │biroului electoral de │organizațiile cetățenilor │ │ │ │circumscripție din țară de admitere │circumscripție din țară de │aparținând minorităților │ │ │ │sau de respingere a candidaturii, cel│admitere sau de respingere a │naționale │ │ │ │mai târziu la data de: │candidaturii │Candidatul sau │ │ │ │4 noiembrie 2016 │ │competitorii electorali │ │ │ │Art. 59 alin. (8) din Legea │ │care au propus candidatura│ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │respectivă │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 72.│În termen de 48 de ore de la │Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │expirarea termenului de completare a │privind completarea birourilor │alianțele politice, │ │ │ │birourilor electorale de │electorale de circumscripție din│alianțele electorale, │ │ │ │circumscripție din țară, cel mai │țară │organizațiile cetățenilor │ │ │ │târziu la data de: │ │aparținând minorităților │ │ │ │4 noiembrie 2016 │ │naționale, precum și │ │ │ │Art. 19 alin. (1) din Legea │ │candidații independenți │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 73.│În termen de cel mult două zile de la│Soluționarea contestațiilor │Biroul Electoral Central │Prin decizie definitivă │ │ │înregistrare, cel mai târziu la data │privind completarea birourilor │ │ │ │ │de: │electorale de circumscripție din│ │ │ │ │5 noiembrie 2016 │țară │ │ │ │ │Art. 19 alin. (2) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 74.│În cel mult 5 zile de la data │Înregistrarea sau respingerea │Biroul Electoral Central │Prin decizie │ │ │depunerii semnelor electorale, cel │înregistrării semnelor │ │ │ │ │mai târziu la data de: │electorale │ │ │ │ │5 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 62 alin. (6) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 75.│În termen de 48 de ore de la │Soluționarea apelului declarat │Curtea de Apel │Prin hotărâre definitivă │ │ │înregistrarea apelului împotriva │împotriva hotărârii tribunalului│ │ │ │ │hotărârii tribunalului prin care a │prin care a fost soluționată │ │ │ │ │fost soluționată contestația │contestația formulată împotriva │ │ │ │ │formulată împotriva deciziei biroului│deciziei biroului electoral │ │ │ │ │electoral de circumscripție din țară │de circumscripție de admitere │ │ │ │ │de admitere sau de respingere a │sau de respingere a candidaturii│ │ │ │ │candidaturii, cel mai târziu la data │ │ │ │ │ │de: │ │ │ │ │ │6 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 59 alin. (8) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 76.│În termen de 3 zile de la │Formularea de contestații │Orice persoană │În scris │ │ │înregistrarea sau respingerea │privind înregistrarea semnelor │ │ │ │ │înregistrării semnului electoral, cel│electorale │ │ │ │ │mai târziu la data de: │ │ │ │ │ │7 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 62 alin. (7) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 77.│După expirarea termenului de depunere│CONSTATAREA RĂMÂNERII DEFINITIVE│Birourile electorale de │Proces-verbal │ │ │a candidaturilor, la care se adaugă │A CANDIDATURILOR PENTRU │circumscripție │Afișare la sediu a candidaturilor│ │ │termenele prevăzute la art. 59 │CIRCUMSCRIPȚIILE ELECTORALE │ │definitive │ │ │alin. (1), (2), (7) și (8) din │DIN ȚARĂ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare, cel mai │ │ │ │ │ │târziu la data de: │ │ │ │ │ │7 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 60 alin. (1) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 78.│În termen de 24 de ore de la │Comunicarea listelor de │Birourile electorale de │Prin orice mijloc │ │ │rămânerea definitivă a │candidați și a candidaturilor │circumscripție │ │ │ │candidaturilor: │independente către Biroul │ │ │ │ │8 noiembrie 2016 │Electoral Central │ │ │ │ │Art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea │ │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │ │ │ │ │ │completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 79.│În termen de două zile de la │Comunicarea numelui și │Partidele politice care │În scris │ │ │rămânerea definitivă a candidaturilor│prenumelui reprezentanților │nu sunt reprezentate în │ │ │ │pentru circumscripțiile electorale │în Biroul Electoral Central │Parlament, alianțele │ │ │ │din țară: │ai partidelor politice care │politice și alianțele │ │ │ │8 noiembrie 2016 │nu sunt reprezentate în │electorale ale acestora │ │ │ │Art. 11 alin. (4) din Legea │Parlament, alianțelor politice │care participă la alegeri │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │și alianțelor electorale ale │ │ │ │ │completările ulterioare │acestora care participă la │ │ │ │ │ │alegeri │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 80.│Cu 24 de ore înainte de tragerea la │Aducerea la cunoștință publică │Președintele biroului │Prin afișare, la sediul biroului │ │ │sorți, cel mai târziu la data de: │a datei, locului și orei │electoral de │electoral de circumscripție │ │ │8 noiembrie 2016 │tragerii la sorți în vederea │circumscripție │ │ │ │Art. 61 alin. (3) din Legea │stabilirii ordinii în care │ │ │ │ │nr. 208/2015, cu modificările și │se tipăresc numele candidaților │ │ │ │ │completările ulterioare │pe buletinul de vot în │ │ │ │ │ │circumscripțiile electorale din │ │ │ │ │ │țară │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 81.│După primirea comunicărilor de la │Centralizarea numărului de │Biroul Electoral Central │ │ │ │birourile electorale de │candidaturi definitive depuse │ │ │ │ │circumscripție, cel mai târziu la │de către partidele politice, │ │ │ │ │data de: │alianțele politice, alianțele │ │ │ │ │8 noiembrie 2016 │electorale și organizațiile │ │ │ │ │Art. 12 alin. (1) lit. f) din │cetățenilor aparținând │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │minorităților naționale, precum │ │ │ │ │și completările ulterioare │și de către candidații │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 82.│În termen de 24 de ore de la │Comunicarea situației │Biroul Electoral Central │În scris │ │ │întocmirea situației centralizate a │centralizate a candidaturilor │ │ │ │ │candidaturilor definitive, cel mai │definitive către comisia │ │ │ │ │târziu la data de: │specială a Senatului și a │ │ │ │ │9 noiembrie 2016 │Camerei Deputaților pentru │ │ │ │ │Art. 12 alin. (1) lit. f) din │atribuirea timpilor de antenă, │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │precum și către Societatea │ │ │ │ │și completările ulterioare │Română de Televiziune și │ │ │ │ │ │Societatea Română de │ │ │ │ │ │Radiodifuziune │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 83.│În termen de 3 zile de la rămânerea │Stabilirea ordinii în care se │Președintele biroului │Prin tragere la sorți │ │ │definitivă a candidaturilor în │tipăresc numele candidaților pe │electoral de │ │ │ │circumscripțiile electorale din țară,│buletinul de vot în │circumscripție │ │ │ │cel mai târziu la data de: │circumscripțiile electorale din │ │ │ │ │9 noiembrie 2016 │țară │ │ │ │ │Art. 61 alin. (2) și (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 84.│Imediat după tragerea la sorți │Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │9 noiembrie 2016 │privind rezultatul tragerii la │alianțele politice, │ │ │ │Art. 61 alin. (3) din │sorți a ordinii pe buletinul de │alianțele electorale, │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │vot pentru circumscripțiile │organizațiile cetățenilor │ │ │ │și completările ulterioare │electorale din țară │aparținând minorităților │ │ │ │ │ │naționale care participă │ │ │ │ │ │la alegeri și candidații │ │ │ │ │ │independenți │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 85.│De îndată după formularea │Soluționarea contestațiilor │Biroul electoral de │Prin decizie definitivă │ │ │contestației: │privind rezultatul tragerii la │circumscripție │ │ │ │9 noiembrie 2016 │sorți a ordinii pe buletinul de │ │ │ │ │Art. 61 alin. (3) din │vot pentru circumscripțiile │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │electorale din țară │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 86.│În termen de cel mult 10 zile │Actualizarea Registrului │Persoanele autorizate de │ │ │ │lucrătoare de la data înregistrării │electoral cu datele din cererile│către primari │ │ │ │solicitărilor de înscriere în │de înscriere în Registrul │ │ │ │ │Registrul electoral cu adresa de │electoral cu adresa de reședință│ │ │ │ │reședință din țară, cel mai târziu │din țară │ │ │ │ │la data de: │ │ │ │ │ │9 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 44 alin. (1) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 87.│După stabilirea ordinii pe buletinele│Adoptarea deciziei prin care se │Biroul electoral de │ │ │ │de vot care vor fi utilizate în │dispune prefectului întocmirea │circumscripție │ │ │ │circumscripțiile electorale din țară:│machetelor buletinelor de vot │ │ │ │ │9 noiembrie 2016 │care vor fi utilizate în │ │ │ │ │Art. 60 alin. (3) și │circumscripțiile electorale din │ │ │ │ │art. 61 alin. (3) din │țară │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 88.│În termen de 24 de ore de la │Completarea Biroului Electoral │Președintele Biroului │Proces-verbal │ │ │expirarea termenului pentru │Central cu reprezentanții │Electoral Central, în │ │ │ │comunicarea numelui și prenumelui │partidelor politice │prezența membrilor │ │ │ │reprezentanților în Biroul Electoral │neparlamentare, alianțelor │Biroului Electoral Central│ │ │ │Central ai partidelor politice care │politice și alianțelor │și a persoanelor delegate │ │ │ │nu sunt reprezentate în Parlament, │electorale ale acestora care │de partidele politice, │ │ │ │alianțelor politice și alianțelor │participă la alegeri │alianțele politice și │ │ │ │electorale ale acestora care │ │alianțele electorale care │ │ │ │participă la alegeri │ │au comunicat │ │ │ │9 noiembrie 2016 │ │reprezentanții │ │ │ │Art. 11 alin. (7) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 89.│În termen de 30 de zile de la data │Stabilirea sediilor secțiilor de│Autoritatea Electorală │Prin hotărâre cu avizul │ │ │comunicării localităților din │votare din străinătate din afara│Permanentă │Ministerului Afacerilor Externe │ │ │străinătate în care trebuie să fie │misiunilor diplomatice, │ │ │ │ │înființate secții de votare: │oficiilor consulare, secțiile │ │ │ │ │9 noiembrie 2016 │consulare, dacă acestea │ │ │ │ │Art. 23 alin. (6) din │funcționează în locații diferite│ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │și a institutelor culturale din │ │ │ │ │și completările ulterioare │străinătate │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 90.│În cel mult 3 zile de la data │Soluționarea contestației │Tribunalul București │Prin hotărâre definitivă │ │ │înregistrării contestației privind │privind înregistrarea semnelor │ │ │ │ │înregistrarea semnelor electorale, │electorale │ │ │ │ │cel mai târziu la data de: │ │ │ │ │ │9 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 62 alin. (7) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 91.│În cel mult 24 de ore de la │Comunicarea către părți și │Tribunalul București │În scris │ │ │pronunțarea hotărârii prin care a │Biroul Electoral Central a │ │ │ │ │fost soluționată contestația privind │hotărârii prin care a fost │ │ │ │ │înregistrarea semnelor electorale, │soluționată contestația │ │ │ │ │cel mai târziu la data de: │ │ │ │ │ │10 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 62 alin. (7) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 92.│În termen de 24 de ore de la primirea│Calculul timpilor de antenă care│Societatea Română de │ │ │ │comunicării datelor privind │revin partidelor politice, │Televiziune și Societatea │ │ │ │candidaturile definitive, transmise │alianțelor politice, alianțelor │Română de Radiodifuziune │ │ │ │de Biroul Electoral Central, cel mai │electorale și organizațiilor │ │ │ │ │târziu la data de: │cetățenilor aparținând │ │ │ │ │10 noiembrie 2016 │minorităților naționale care │ │ │ │ │Art. 68 alin. (1) din │participă la alegeri │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 93.│A doua zi după expirarea termenului │Aducerea la cunoștință publică a│Biroul Electoral Central │Prin publicare pe pagina proprie │ │ │de comunicare a hotărârii prin care a│semnelor electorale │ │de internet și în Monitorul │ │ │fost soluționată contestația privind │ │ │Oficial al României, Partea I │ │ │înregistrarea semnelor electorale, │ │ │ │ │ │cel mai târziu la data de: │ │ │ │ │ │11 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 62 alin. (9) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 94.│În cel mult 48 de ore de la expirarea│Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │termenului de completare a Biroului │privind modul de completare a │alianțele politice, │ │ │ │Electoral Central cu reprezentanții │Biroului Electoral Central │alianțele electorale, │ │ │ │partidelor politice neparlamentare, │ │organizațiile cetățenilor │ │ │ │alianțelor politice și alianțelor │ │aparținând minorităților │ │ │ │electorale ale acestora care │ │naționale, precum și │ │ │ │participă la alegeri, cel mai târziu │ │candidații independenți │ │ │ │la data de: │ │ │ │ │ │11 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 19 alin. (1) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 95.│Până cel mai târziu cu 30 de zile │Aducerea la cunoștință publică a│Primarii, cu ajutorul │Prin publicații în care se indică│ │ │înaintea datei votării: │delimitării și numerotării │prefecților │și locul de desfășurare a votării│ │ │11 noiembrie 2016 │secțiilor de votare, precum și a│ │ │ │ │Art. 20 alin. (5) din │sediilor acestora │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 96.│Până cel mai târziu cu 30 de zile │Trimiterea documentelor necesare│Compania Națională "Poșta │ │ │ │înaintea datei alegerilor: │pentru exercitarea dreptului de │Română" - S.A. │ │ │ │11 noiembrie 2016 │vot prin corespondență către │ │ │ │ │ Art. 12 din Legea nr. 288/2015 │alegători │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 97.│În termen de 48 de ore de la data │Transmiterea către Autoritatea │Prefectul │Prin orice mijloc de comunicare │ │ │expirării termenului de adoptare a │Electorală Permanentă a machetei│ │ │ │ │deciziei prin care se dispune │fiecărui tip de buletin de vot │ │ │ │ │prefectului întocmirea machetelor │pentru circumscripțiile │ │ │ │ │buletinelor de vot pentru │electorale din țară, în vederea │ │ │ │ │circumscripțiile electorale din țară,│avizării conforme a acestora │ │ │ │ │cel mai târziu la data de: │ │ │ │ │ │11 noiembrie 201 │ │ │ │ │ │Art. 63 alin. (4) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 98.│Până la începerea campaniei │Stabilirea și asigurarea │Primarii │Prin dispoziție │ │ │electorale: │locurilor speciale pentru │ │ │ │ │Art. 79 alin. (1) din │afișajul electoral │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │ 99.│Cu 30 de zile înainte de ziua │ÎNCEPEREA CAMPANIEI ELECTORALE │ │ │ │ │votării: │ │ │ │ │ │11 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 6 alin. (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │100.│În cel mult 24 de ore de la data │Emiterea avizului conform │Autoritatea Electorală │În scris │ │ │solicitării: │privind machetele buletinelor de│Permanentă │ │ │ │12 noiembrie 2016 │vot pentru circumscripțiile │ │ │ │ │Art. 63 alin. (4) din │electorale din țară │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │101.│De îndată ce a fost primit avizul │Transmiterea copiei machetei │Prefectul │În scris │ │ │conform privind machetele buletinelor│fiecărui tip de buletin de vot │ │ │ │ │de vot pentru circumscripțiile │către birourile electorale de │ │ │ │ │electorale din țară, cel mai târziu │circumscripție din țară │ │ │ │ │la data de: │ │ │ │ │ │12 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 63 alin. (5) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │102.│În termen de cel mult două zile de la│Soluționarea contestațiilor │Înalta Curte de Casație și│Prin hotărâre definitivă │ │ │înregistrare, cel mai târziu la data │privind modul de completare a │Justiție │ │ │ │de: │Biroului Electoral Central │ │ │ │ │12 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 19 alin (2) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │103.│În termen de cel mult 5 zile de la │Întocmirea, tipărirea și │Autoritatea Electorală │ │ │ │data expirării termenului pentru │transmiterea către biroul │Permanentă │ │ │ │stabilirea sediilor secțiilor de │electoral pentru cetățenii │ │ │ │ │votare din străinătate, cel mai │români cu domiciliul sau │ │ │ │ │târziu la data de: │reședința în afara țării a │ │ │ │ │13 noiembrie 2016 │listelor electorale permanente │ │ │ │ │Art. 49 alin. (3) din │din străinătate │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │104.│Timp de 48 de ore de la data │Aducerea la cunoștință publică a│Președintele biroului │Prin afișare, la sediul biroului │ │ │comunicării de către prefect a │copiei machetei fiecărui tip de │electoral de │electoral de circumscripție │ │ │machetei fiecărui tip de buletin de │buletin de vot pentru │circumscripție │ │ │ │vot pentru circumscripțiile │circumscripțiile electorale din │ │ │ │ │electorale din țară, până cel mai │țară │ │ │ │ │târziu la data de: │ │ │ │ │ │14 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 63 alin. (5) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │105.│Cu 20 de zile înainte de data │Desemnarea președintelui │Președintele Tribunalului │Prin tragere la sorți pe funcții,│ │ │alegerilor: │oficiului electoral și a │București │dintre judecătorii în exercițiu │ │ │21 noiembrie 2016 │locțiitorului acestuia │ │ai judecătoriei sectorului │ │ │Art. 13 alin. (10) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │106.│Cu 20 de zile înainte de data │ │ │ │ │ │alegerilor, cel mai târziu la data │ │ │ │ │ │de: │ │ │ │ │ │21 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 11 alin. (4) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 288/2015 │ │ │ │ │ │Primirea documentelor necesare │ │ │ │ │ │exercitării dreptului de vot prin │ │ │ │ │ │corespondență │ │ │ │ │ │Alegătorii care au optat să voteze │ │ │ │ │ │prin corespondență │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │107.│În 24 de ore de la data desemnării │Comunicarea numelor și │Partidele politice, │În scris │ │ │magistraților în oficiile electorale:│prenumelor reprezentanților │alianțele politice, │ │ │ │22 noiembrie 2016 │partidelor politice, alianțelor │alianțele electorale și │ │ │ │Art. 13 alin. (11) din │politice, alianțelor electorale │organizațiile cetățenilor │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │și organizațiilor cetățenilor │aparținând minorităților │ │ │ │și completările ulterioare │aparținând minorităților │naționale care participă │ │ │ │ │naționale care participă la │la alegeri │ │ │ │ │alegeri în oficiile electorale │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │108.│În 24 de ore de la data expirării │Completarea oficiilor electorale│Oficiile electorale │În scris │ │ │termenului de desemnare a │cu reprezentanții Autorității │ │ │ │ │președintelui oficiului electoral și │Electorale Permanente │ │ │ │ │a locțiitorului acestuia: │ │ │ │ │ │22 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 13 alin. (12) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │109.│În termen de 24 de ore de la data │Completarea oficiului electoral │Oficiul electoral │Proces-verbal │ │ │expirării termenului pentru │cu reprezentanții partidelor │ │ │ │ │Comunicarea numelor și prenumelor │politice, organizațiilor │ │ │ │ │reprezentanților partidelor politice,│cetățenilor aparținând │ │ │ │ │alianțelor politice, alianțelor │minorităților naționale, │ │ │ │ │electorale și organizațiilor │alianțelor politice și │ │ │ │ │cetățenilor aparținând minorităților │alianțelor electorale care │ │ │ │ │naționale care participă la alegeri │participă la alegeri în │ │ │ │ │în oficiile electorale: │Circumscripția electorală │ │ │ │ │23 noiembrie 2016 │nr. 42 - municipiul București │ │ │ │ │Art. 13 alin. (13) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │110.│În cel mult 48 de ore de la │Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │constituirea oficiului electoral, cel│privind modul de formare și │alianțele politice, │ │ │ │mai târziu la data de: │componența oficiului electoral │alianțele electorale, │ │ │ │23 noiembrie 2016 │ │organizațiile cetățenilor │ │ │ │Art. 19 alin. (1) din │ │aparținând minorităților │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │naționale care participă │ │ │ │și completările ulterioare │ │la alegeri, precum și │ │ │ │ │ │candidații independenți │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │111.│În termen de cel mult două zile de la│Soluționarea contestațiilor │Biroul electoral de │Prin decizie definitivă │ │ │înregistrare, cel mai târziu la data │privind modul de formare și │circumscripție a │ │ │ │de: │componența oficiului electoral │municipiului București │ │ │ │24 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 19 alin (2) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │112.│Cu 48 de ore înainte de tragerea la │Anunțarea ședinței publice │Autoritatea Electorală │Prin publicare în presă │ │ │sorți: │pentru tragerea la sorți a │Permanentă │ │ │ │24 noiembrie 2016 │președinților birourilor │ │ │ │ │Art. 15 alin. (2) din │electorale ale secțiilor de │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │votare și a locțiitorilor │ │ │ │ │și completările ulterioare │acestora. │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │113.│În cel mult 48 de ore de la │Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │completarea oficiului electoral, cel │privind completarea oficiului │alianțele politice, │ │ │ │mai târziu la data de: │electoral │alianțele electorale, │ │ │ │25 noiembrie 2016 │ │organizațiile cetățenilor │ │ │ │Art. 19 alin. (1) din │ │aparținând minorităților │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │naționale care participă │ │ │ │și completările ulterioare │ │la alegeri, precum și │ │ │ │ │ │candidații independenți │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │114.│În termen de cel mult două zile de la│Soluționarea contestațiilor │Biroul electoral de │Prin decizie definitivă │ │ │înregistrare, cel mai târziu la data │privind completarea oficiului │circumscripție a │ │ │ │de: │electoral │municipiului București │ │ │ │26 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 19 alin (2) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │115.│Cu 15 zile înainte de ziua votării: │Desemnarea președintelui │Autoritatea Electorală │În ședință publică, prin tragere │ │ │26 noiembrie 2016 │biroului electoral al secției de│Permanentă │la sorți, pe funcții, din Corpul │ │ │Art. 15 alin. (2) din │votare și a locțiitorului │ │experților electorali │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │acestuia │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │116.│Cu 15 zile înainte de data │Desemnarea președintelui │Autoritatea Electorală │În ședință publică, prin tragere │ │ │alegerilor: │biroului electoral pentru votul │Permanentă │la sorți, pe funcții, din Corpul │ │ │26 noiembrie 2016 │prin corespondență │ │experților electorali │ │ │ Art. 15 din Legea nr. 208/2015 , cu │Luarea măsurilor pentru │Președintele biroului │ │ │ │modificările și completările │asigurarea pazei sediilor │electoral pentru votul │ │ │ │ulterioare, și art. 8 alin. (1), (2) │birourilor electorale pentru │prin corespondență │ │ │ │și (4) din Legea nr. 288/2015 │votul prin corespondență │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │117.│Cu 15 zile înainte de data │Imprimarea buletinelor de vot │Prefecții │ │ │ │alegerilor: │ │ │ │ │ │26 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 63 alin. (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │118.│Până cel mai târziu cu 15 zile │Depunerea cererilor de │Asociația sau fundația │ │ │ │înaintea datei alegerilor: │acreditare la Autoritatea │care dorește să își │ │ │ │26 noiembrie 2016 │Electorală Permanentă │desemneze observatori │ │ │ │Art. 89 alin. (3) și (4) din │ │interni, respectiv │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │instituția mass-media │ │ │ │și completările ulterioare │ │care dorește să își │ │ │ │ │ │desemneze reprezentanți │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │119.│În cel mult două zile de la data │Comunicarea către biroul │Partidele politice, │În scris, sub forma unui tabel │ │ │expirării termenului pentru │electoral de circumscripție, │alianțele politice, │ │ │ │desemnarea președintelui biroului │respectiv către oficiul │alianțele electorale și │ │ │ │electoral al secției de votare și a │electoral, în cazul municipiului│organizațiile cetățenilor │ │ │ │locțiitorului acestuia, cel mai │București, a listei │aparținând minorităților │ │ │ │târziu la data de: │reprezentanților în birourile │naționale care participă │ │ │ │27 noiembrie 2016 │electorale ale secțiilor de │la alegeri │ │ │ │Art. 15 alin. (5) din │votare │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │120.│În cel mult 48 de ore de la expirarea│Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │termenului de desemnare a │privind desemnarea președinților│alianțele politice, │ │ │ │președintelui biroului electoral al │birourilor electorale ale │alianțele electorale, │ │ │ │secției de votare și a locțiitorului │secțiilor de votare și a │organizațiile cetățenilor │ │ │ │acestuia, cel mai târziu la data de: │locțiitorilor acestora │aparținând minorităților │ │ │ │28 noiembrie 2016 │ │naționale, precum și │ │ │ │Art. 19 alin. (1) din │ │candidații independenți │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │121.│În termen de cel mult două zile de la│Soluționarea contestațiilor │Birourile electorale de │Prin decizie definitivă │ │ │înregistrare, cel mai târziu la data │privind desemnarea președinților│circumscripție │ │ │ │de: │birourilor electorale ale │Oficiile electorale de │ │ │ │29 noiembrie 2016 │secțiilor de votare și a │sector │ │ │ │Art. 19 alin (2) din │locțiitorilor acestora │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │122.│În 48 de ore de la data expirării │Desemnarea reprezentanților │Președintele biroului │În prezența reprezentanților │ │ │termenului de comunicare către biroul│partidelor politice, alianțelor │electoral de │partidelor politice în biroul │ │ │electoral de circumscripție, │politice, alianțelor electorale │circumscripție, respectiv │electoral de circumscripție sau │ │ │respectiv către oficiul electoral, │și ai organizațiilor cetățenilor│președintele oficiului │în oficiul electoral respectiv │ │ │în cazul municipiului București, a │aparținând minorităților │electoral, în cazul │ │ │ │listei reprezentanților partidelor │naționale cu care se face │municipiului București │ │ │ │politice, alianțelor politice, │completarea birourilor │ │ │ │ │alianțelor electorale și ai │electorale ale secțiilor de │ │ │ │ │organizațiilor cetățenilor │votare │ │ │ │ │aparținând minorităților naționale │ │ │ │ │ │care participă la alegeri în │ │ │ │ │ │birourile electorale ale secțiilor │ │ │ │ │ │de votare: │ │ │ │ │ │29 noiembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 15 alin. (6) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │123.│În două zile de la expirarea │Comunicarea către primari, prin │Președintele biroului │Prin orice mijloc │ │ │termenului de completare a birourilor│intermediul instituțiilor │electoral de │ │ │ │electorale ale secțiilor de votare, │prefectului, a componenței │circumscripție │ │ │ │cel mai târziu la data de: │birourilor electorale ale │ │ │ │ │30 noiembrie 2016 │secțiilor de votare aflate în │ │ │ │ │Art. 15 alin. (8) din │raza teritorială a localităților│ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │acestora │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │124.│În cel mult 48 de ore de la expirarea│Formularea de contestații │Partidele politice, │În scris │ │ │termenului de completare a birourilor│privind completarea birourilor │alianțele politice, │ │ │ │electorale ale secțiilor de votare, │electorale ale secțiilor de │alianțele electorale, │ │ │ │cel mai târziu la data de: │votare │organizațiile cetățenilor │ │ │ │1 decembrie 2016 │ │aparținând minorităților │ │ │ │Art. 19 alin. (1) din │ │naționale, precum și │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │candidații independenți │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │125.│Până cel mai târziu cu 10 zile │Punerea la dispoziția partidelor│Primarul │La cererea și pe cheltuiala │ │ │înaintea datei alegerilor, dar nu mai│politice, a alianțelor politice,│ │competitorilor electorali, pe │ │ │târziu de 24 de ore de la solicitare:│a alianțelor electorale și a │ │suport electronic sau pe suport │ │ │1 decembrie 2016 │organizațiilor cetățenilor │ │hârtie │ │ │Art. 49 alin. (4) din │aparținând minorităților │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │naționale care participă la │ │ │ │ │și completările ulterioare │alegeri, a unui extras din │ │ │ │ │ │Registrul electoral, cuprinzând │ │ │ │ │ │alegătorii din respectiva │ │ │ │ │ │unitate │ │ │ │ │ │administrativ-teritorială, │ │ │ │ │ │respectiv numele, prenumele, │ │ │ │ │ │data nașterii și domiciliul, │ │ │ │ │ │precum și secția de votare la │ │ │ │ │ │care au fost arondați, pe │ │ │ │ │ │suport electronic sau hârtie │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │126.│Cu cel puțin 10 zile înainte de data │CONFECȚIONAREA ȘTAMPILELOR CU │Ministerul Afacerilor │ │ │ │alegerilor, cel mai târziu la data │MENȚIUNEA "VOTAT" │Interne │ │ │ │de: │ │ │ │ │ │1 decembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 63 alin. (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │127.│În termen de cel mult două zile de la│Soluționarea contestațiilor │Birourile electorale de │Prin decizie definitivă │ │ │înregistrare, cel mai târziu la data │privind completarea birourilor │circumscripție │ │ │ │de: │electorale ale secțiilor de │ │ │ │ │2 decembrie 2016 │votare │ │ │ │ │Art. 19 alin (2) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │128.│Cu cel puțin 5 zile înaintea datei │Depunerea cererilor de │Partidele politice, │În scris │ │ │alegerilor: │acreditare a delegaților │alianțele politice, │ │ │ │6 decembrie 2016 │partidelor politice la birourile│alianțele electorale, │ │ │ │Art. 89 alin. (11) din │electorale de circumscripție │organizațiile cetățenilor │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │aparținând minorităților │ │ │ │și completările ulterioare │ │naționale, care nu au │ │ │ │ │ │reprezentanți în birourile│ │ │ │ │ │electorale ale secțiilor │ │ │ │ │ │de votare │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │129.│Până cel mai târziu cu 3 zile │Întocmirea și tipărirea listelor│Primarii │ │ │ │înaintea datei alegerilor: │electorale permanente, în două │ │ │ │ │8 decembrie 2016 │exemplare │ │ │ │ │Art. 49 alin. (1) și (5) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │130.│Până cu 3 zile înaintea datei │Termenul-limită pentru livrarea │Compania Națională │ │ │ │votării, inclusiv: │plicurilor exterioare conținând │"Poșta Română" - S.A. │ │ │ │8 decembrie 2016, ora 24,00 │documentele de vot prin │ │ │ │ │Art. 9 alin. (3) și art. 14 alin. (5)│corespondență la sediul biroului│ │ │ │ │din Legea nr. 288/2015 │electoral pentru votul prin │ │ │ │ │ │corespondență │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │131.│10 decembrie 2016, ora 7,00 │ÎNCHEIEREA CAMPANIEI ELECTORALE │ │ │ │ │Art. 6 alin. (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │132.│În preziua votării: │Predarea către președinții │Primarii │Pe bază de borderou/proces-verbal│ │ │10 decembrie 2016 │birourilor electorale ale │Biroul electoral de │de predare-primire, cuprinzând │ │ │Art. 14 alin. (1) lit. g), │secțiilor de votare a │circumscripție pentru │felul și numărul de exemplare │ │ │art. 18 lit. b), art. 63 alin. (6) și│următoarelor materiale necesare │cetățenii români cu │ │ │ │art. 81 alin. (3) și (4) din │votării: │domiciliul sau reședința │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │- buletinele de vot, în pachete │în afara țării, cu │ │ │ │și completările ulterioare │sigilate; │sprijinul logistic din │ │ │ │ │- ștampilele electorale; │partea Ministerului │ │ │ │ │- listele electorale permanente;│Afacerilor Externe │ │ │ │ │- formularele pentru încheierea │ │ │ │ │ │proceselor-verbale; │ │ │ │ │ │- alte tipizate și materiale. │ │ │ │ │ │Predarea către președinții │ │ │ │ │ │birourilor electorale ale │ │ │ │ │ │secțiilor de votare a două │ │ │ │ │ │buletine de vot, câte unul │ │ │ │ │ │pentru alegerea Senatului și a │ │ │ │ │ │Camerei Deputaților, anulate de │ │ │ │ │ │către președintele biroului │ │ │ │ │ │electoral de circumscripție │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │133.│Cu o zi înainte de alegeri: │Afișarea la loc vizibil, la │Președinții birourilor │ │ │ │10 decembrie 2016 │sediul secției de votare, a câte│electorale ale secțiilor │ │ │ │Art. 18 lit. b) și art. 63 alin. (7) │două exemplare din buletinele de│de votare │ │ │ │din Legea nr. 208/2015 , cu │vot, vizate și anulate de │ │ │ │ │modificările și completările │președintele biroului electoral │ │ │ │ │ulterioare │de circumscripție │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │134.│În ajunul zilei alegerilor: │Prezentarea la sediul secției de│Președintele și membrii │ │ │ │10 decembrie 2016, ora 18,00 │votare │biroului electoral al │ │ │ │Art. 81 alin. (5) din │Luarea măsurilor pentru │secției de votare │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │asigurarea ordinii și │Președintele biroului │ │ │ │și completările ulterioare │corectitudinii operațiunilor de │electoral al secției de │ │ │ │ │votare și a pazei în jurul │votare │ │ │ │ │localului de vot, precum și │ │ │ │ │ │îndepărtarea materialelor de │ │ │ │ │ │propagandă electorală de orice │ │ │ │ │ │tip din și de pe clădirea │ │ │ │ │ │sediului secției de votare │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │135.│În ziua alegerilor: │Verificarea de către │Președintele biroului │ │ │ │11 decembrie 2016, ora 6,00 │președintele biroului electoral │electoral al secției de │ │ │ │Art. 82 alin. (1) din │al secției de votare, în │votare, în prezența │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │prezența celorlalți membri și, │celorlalți membri și, după│ │ │ │și completările ulterioare │după caz, a persoanelor │caz, a persoanelor │ │ │ │ │acreditate, a urnelor de vot, a │acreditate │ │ │ │ │listelor electorale, a │ │ │ │ │ │buletinelor de vot și a │ │ │ │ │ │ștampilelor electorale │ │ │ │ │ │Consemnarea în fiecare │ │ │ │ │ │proces-verbal de consemnare a │ │ │ │ │ │rezultatului votării, a │ │ │ │ │ │numărului persoanelor înscrise │ │ │ │ │ │în listele electorale │ │ │ │ │ │permanente, a numărului │ │ │ │ │ │pachetelor de buletine de vot, │ │ │ │ │ │separat pentru Senat și Camera │ │ │ │ │ │Deputaților, precum și a │ │ │ │ │ │numărului ștampilelor cu │ │ │ │ │ │mențiunea "VOTAT" │ │ │ │ │ │Închiderea și sigilarea urnelor │ │ │ │ │ │de vot prin aplicarea ștampilei │ │ │ │ │ │de control a secției de votare. │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │136.│11 decembrie 2016, ora 7,00 │ÎNCEPEREA VOTĂRII │ │ │ │ │Art. 82 alin. (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │137.│11 decembrie 2016, ora 21,00 │ÎNCHEIEREA VOTĂRII │ │ │ │ │Art. 82 alin. (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │138.│După încheierea votării: │Verificarea stării sigiliilor de│Președintele biroului │Procese-verbale │ │ │ Art. 92 din Legea nr. 208/2015 , cu │pe urnele de votare, sigilarea │electoral al secției de │ │ │ │modificările și completările │fantei urnelor de votare și │votare, în prezența │ │ │ │ulterioare │introducerea ștampilelor cu │persoanelor acreditate și │ │ │ │ │mențiunea "VOTAT" într-un plic │a celorlalți membri ai │ │ │ │ │care se sigilează prin aplicarea│biroului electoral al │ │ │ │ │ștampilei de control a secției │secției de votare │ │ │ │ │de votare │ │ │ │ │ │Anularea buletinelor de vot │ │ │ │ │ │rămase neîntrebuințate, │ │ │ │ │ │numărarea voturilor, încheierea │ │ │ │ │ │proceselor-verbale și întocmirea│ │ │ │ │ │dosarelor cu rezultatele │ │ │ │ │ │votării, separat pentru Camera │ │ │ │ │ │Deputaților și Senat │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │139.│În ziua votării: │Desigilarea urnelor de vot, │Biroul electoral pentru │ │ │ │11 decembrie, după ora 21,00 │desigilarea plicurilor │votul prin corespondență │ │ │ │ Art. 16 din Legea nr. 288/2015 │interioare și numărarea │ │ │ │ │ │voturilor prin corespondență │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │140.│În cel mult 24 de ore de la │Predarea către biroul electoral │Președintele biroului │Proces-verbal │ │ │încheierea votării, cel mai târziu la│de circumscripție, respectiv │electoral al secției de │Transportul se face cu pază │ │ │data de: │oficiul electoral sau misiunea │votare însoțit, la cerere,│militară. │ │ │12 decembrie 2016, ora 21,00 │diplomatică ori consulatul │de reprezentanții │ │ │ │Art. 93 alin. (9) și (10) din │României din țara în care a fost│partidelor politice, │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │organizată secția de votare, a │alianțelor politice, │ │ │ │și completările ulterioare │dosarelor, sigilate și │alianțelor electorale, │ │ │ │ │ștampilate, cuprinzând │organizațiilor cetățenilor│ │ │ │ │rezultatele votării în secția │aparținând minorităților │ │ │ │ │de votare, însoțite de listele │naționale din biroul │ │ │ │ │electorale utilizate la secția │electoral al secției de │ │ │ │ │de votare respectivă │votare, candidații sau │ │ │ │ │ │persoanele acreditate │ │ │ │ │ │conform legii │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │141.│În cel mult 48 de ore de la │Formularea de cereri pentru │Competitorii electorali │Cerere motivată, însoțită de │ │ │încheierea votării, cel mai târziu la│anularea alegerilor dintr-o │care au participat la │dovezile pe care se întemeiază, │ │ │data de: │secție de votare sau │alegeri în circumscripția │adresată Biroului Electoral │ │ │13 decembrie 2016, ora 24,00 │circumscripție electorală │electorală respectivă │Central │ │ │Art. 12 alin. (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │142.│În cel mult 3 zile de la data │Soluționarea cererii de anulare │Biroul Electoral Central │Decizie │ │ │înregistrării cererii de anulare a │a alegerilor │ │ │ │ │alegerilor: │ │ │ │ │ │15 decembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 12 alin. (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │143.│În termen de 24 de ore de la data │Contestarea la Înalta Curte de │Competitorii electorali │ │ │ │aducerii la cunoștință publică a │Casație și Justiție a deciziei │care au participat la │ │ │ │deciziei Biroului Electoral Central │Biroului Electoral Central │alegeri în circumscripția │ │ │ │privind soluționarea cererii de │privind soluționarea cererii de │electorală respectivă │ │ │ │anulare a alegerilor: │ │ │ │ │ │16 decembrie 2016 │ │ │ │ │ │Art. 12 alin. (3) din │ │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │144.│În termen de cel mult 3 zile de la │Soluționarea contestației │Înalta Curte de Casație și│Hotărâre definitivă │ │ │data sesizării Înaltei Curți de │împotriva deciziei Biroului │Justiție │ │ │ │Casație și Justiție: │Electoral Central privind │ │ │ │ │18 decembrie 2016 │soluționarea cererii de anulare │ │ │ │ │Art. 12 alin. (3) din │a alegerilor │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │ │ │ │ │ │și completările ulterioare │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │145.│După primirea dosarelor cuprinzând │Încheierea, separat pentru Senat│Biroul electoral de │Procese-verbale │ │ │rezultatele votării de la birourile │și pentru Camera Deputaților, a │circumscripție │ │ │ │electorale ale secțiilor de votare │câte unui proces-verbal │ │ │ │ │Art. 94 alin. (1) din │cuprinzând totalizarea voturilor│ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │valabil exprimate pentru fiecare│ │ │ │ │și completările ulterioare │partid politic, alianță │ │ │ │ │ │politică, alianță electorală și │ │ │ │ │ │candidat independent și │ │ │ │ │ │înaintarea acestora în termen de│ │ │ │ │ │24 de ore la Biroul Electoral │ │ │ │ │ │Central │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │146.│După primirea proceselor-verbale │Stabilirea listei partidelor │Biroul Electoral Central │Proces-verbal │ │ │încheiate de către birourile │politice, alianțelor politice, │ │Prin orice mijloc de comunicare │ │ │electorale de circumscripție │alianțelor electorale și a │ │ │ │ │cuprinzând totalizarea voturilor │organizațiilor cetățenilor │ │ │ │ │valabil exprimate pentru fiecare │aparținând minorităților │ │ │ │ │partid politic, alianță politică, │naționale care au întrunit │ │ │ │ │alianță electorală și candidat │pragul electoral, precum și a │ │ │ │ │independent │listei celor care nu au │ │ │ │ │Art. 12 alin. (1) lit. g) și art. 94 │întrunit pragul electoral │ │ │ │ │alin. (2) din Legea nr. 208/2015 , │ │ │ │ │ │cu modificările și completările │Comunicarea către birourile │ │ │ │ │ulterioare │electorale de circumscripție și │ │ │ │ │ │aducerea la cunoștință publică │ │ │ │ │ │a listei partidelor politice, │ │ │ │ │ │alianțelor politice, alianțelor │ │ │ │ │ │electorale și a organizațiilor │ │ │ │ │ │cetățenilor aparținând │ │ │ │ │ │minorităților naționale care au │ │ │ │ │ │întrunit pragul electoral, │ │ │ │ │ │precum și a listei celor care │ │ │ │ │ │nu au întrunit pragul electoral │ │ │ │ │ │în termen de 24 de ore de la │ │ │ │ │ │constatare │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │147.│După primirea listei partidelor │Repartizarea mandatelor de │Biroul electoral de │Proces-verbal │ │ │politice, alianțelor politice, │parlamentar (etapa I) la nivelul│circumscripție │ │ │ │alianțelor electorale și a │circumscripției electorale. │ │ │ │ │organizațiilor cetățenilor aparținând│Stabilirea numărului de voturi │ │ │ │ │minorităților naționale care au │valabil exprimate rămase │ │ │ │ │întrunit pragul electoral și a listei│neutilizate sau inferioare │ │ │ │ │celor care nu au întrunit pragul │coeficientului electoral, pe │ │ │ │ │electoral │competitori electorali, precum │ │ │ │ │Art. 94 alin. (4)-(6) din │și a mandatelor ce nu au putut │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │fi repartizate de biroul │ │ │ │ │și completările ulterioare │electoral de circumscripție, și │ │ │ │ │ │transmiterea acestor date la │ │ │ │ │ │Biroul Electoral Central │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │148.│După primirea proceselor-verbale de │Repartizarea mandatelor de │Biroul Electoral Central │Proces-verbal │ │ │la toate birourile electorale de │parlamentar (etapa a II-a) la │ │ │ │ │circumscripție, │nivel național și desfășurarea │ │ │ │ │Art. 94 alin. (6)-(8) din │acestora pe circumscripții │ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │electorale. Transmiterea │ │ │ │ │și completările ulterioare │rezultatelor către birourile │ │ │ │ │ │electorale de circumscripție │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │149.│În termen de cel mult 48 de ore de la│Atribuirea mandatelor de deputat│Biroul electoral de │Proces-verbal │ │ │primirea de la Biroul Electoral │și senator la nivelul fiecărei │circumscripție │Sub paza personalului │ │ │Central a comunicării referitoare la │circumscripții electorale │ │structurilor Ministerului │ │ │desfășurarea pe circumscripții │Transmiterea la Biroul Electoral│ │Afacerilor Interne │ │ │electorale a mandatelor repartizate │Central a dosarului sigilat, │ │ │ │ │centralizat la nivel național │ștampilat și semnat de membrii │ │ │ │ │Art. 94 alin. (9) și │biroului electoral, cuprinzând │ │ │ │ │art. 95 alin. (1)-(3) din │procesele-verbale, pentru Camera│ │ │ │ │ Legea nr. 208/2015 , cu modificările │Deputaților și Senat, împreună │ │ │ │ │și completările ulterioare │cu întâmpinările, contestațiile │ │ │ │ │ │și procesele-verbale primite de │ │ │ │ │ │la birourile electorale ale │ │ │ │ │ │secțiilor de votare și de la │ │ │ │ │ │oficiile electorale │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────┼────────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ │150.│În termen util │Aducerea la cunoștință publică a│Biroul Electoral Central │Prin publicare în Monitorul │ │ │ Art. 97 din Legea nr. 208/2015 , cu │rezultatelor alegerilor │ │Oficial al României, Partea I, și│ │ │modificările și completările │ │ │în presă │ │ │ulterioare │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────────────────────────┘
-----
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.