(1) Institutul are următoarele atribuții principale:
a) gestionează, în condițiile legii, fondurile destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul național de restaurare a monumentelor istorice, finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, și cele rezultate din sponsorizări sau donații ale persoanelor fizice ori juridice, române sau străine, în conformitate cu prevederile contractelor de sponsorizare sau de donație;
b) propune spre aprobare Ministerului Culturii programe și proiecte de restaurare a monumentelor istorice și asigură gestionarea acestora, potrivit legii;
c) fundamentează, în conformitate cu normele privind creditarea, elaborate de Ministerul Culturii și aprobate prin hotărâre a Guvernului, necesarul de credite; stabilește prioritățile și evaluează documentațiile prezentate de persoanele de drept privat în vederea obținerii de credite fără dobândă, cu dobândă redusă sau cu dobândă legală, pentru efectuarea de lucrări de protejare la monumentele istorice deținute;
d) gestionează, prin acordarea de credite în conformitate cu prevederile lit. c), sumele provenite din aplicarea timbrului monumentelor istorice, precum și din alte surse cu aceeași destinație, obținute în condițiile legii; sumele încasate din rambursări de credite și plăți din dobânzi se utilizează în sistem revolving, cu același scop;
e) elaborează, potrivit strategiei Ministerului Culturii, și supune spre aprobare acestuia Programul național de restaurare a monumentelor istorice și asigură atribuirea contractelor de proiectare și execuție a lucrărilor de restaurare, conservare, protecție și punere în valoare a obiectivelor cuprinse în acesta, potrivit legii;
f) verifică și propune spre avizare, potrivit legii, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările contractate;
g) asigură asistența tehnică de specialitate pentru Ministerul Culturii în domeniul organizării activității de protejare a monumentelor istorice;
h) elaborează reglementările privind conținutul-cadru al documentațiilor, tarifarea acestora, executarea lucrărilor, organizarea achizițiilor publice, contractarea și decontarea lucrărilor;
i) propune Ministerului Culturii inițierea de acte normative în domeniul protejării monumentelor istorice;
j) asigură fundamentarea științifică a deciziilor și avizelor Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice privind clasarea și evidența monumentelor istorice, intervențiile asupra acestora, precum și în zonele lor de protecție;
k) elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse a fi incluse în Lista patrimoniului mondial;
l) elaborează și actualizează periodic Lista monumentelor istorice din România;
m) administrează fondul documentar al monumentelor istorice, care cuprinde: arhiva, fototeca, fondul cartografic, biblioteca și baza de date, care sunt proprietatea publică a statului român;
n) elaborează normele și metodologiile specifice pentru domeniul monumentelor istorice, care se aprobă prin ordin al ministrului culturii;
o) gestionează, în condițiile legii, fondurile destinate inventarierii, elaborării normelor și metodologiilor pentru monumente istorice;
p) colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și cu instituții de specialitate, în activitatea de inventariere și de cadastru al monumentelor istorice;
q) poate propune declanșarea procedurii de clasare a bunurilor imobile și a bunurilor imobile aflate în pericol și poate acorda asistență pentru elaborarea dosarelor de clasare conform Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin ordin al ministrului culturii;
r) elaborează proiecte de valorificare prin turism cultural a monumentelor istorice, precum și a zonelor de protecție a acestora și propune în acest sens colaborarea Ministerului Culturii cu ministerele și autoritățile de resort;
s) realizează și pune în valoare, în interes public, baze naționale de date, registre și depozite pentru patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial, patrimoniul cultural intangibil și resursele informaționale asociate, care cuprind: instituții, persoane, locuri, evenimente, bibliografii, date statistice, imagini, înregistrări video și audio, hărți și alte informații; acestea includ: baza națională de date a inventarului patrimoniului cultural național mobil și a patrimoniului clasat, baza națională de date a Repertoriului arheologic național - RAN și sistemul informațional geografic aferent, Sistemul informatic de administrare a cercetărilor arheologice - ACERA, baza națională de date a arhitecturii vernaculare din muzeele în aer liber - ETNOMON, Registrul bunurilor culturale distruse, dispărute, furate sau exportate ilegal, Catalogul colectiv național al cărții vechi, baza de date a Repertoriului patrimoniului imaterial, baza de date a Repertoriului teatral și muzical, baza de date bibliografice și biblioteca digitală a patrimoniului cultural, baza de date a specialiștilor și Registrul experților în domeniul patrimoniului cultural mobil, Registrul arheologilor, baza de date a muzeelor și colecțiilor și altele;
t) centralizează și procesează datele primite de la Ministerul Culturii, de la operatorii culturali și din alte surse, asigură evidența informatizată, administrarea documentelor și fișierelor destinate actualizării bazelor de date, arhivarea acestora și publicarea, inclusiv pe internet, a datelor de interes public;
u) gestionează baza de date geospațiale a Ministerului Culturii cu privire la monumente istorice și la situri arheologice, necesare punerii în aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată; elaborează și finanțează proiecte pentru realizarea bazei de date geospațiale;
v) cercetează și pune în valoare informațiile cuprinse în bazele de date și din alte surse; acordă asistență de specialitate privind valorificarea documentar-științifică a informației și publică repertorii, cataloage, bibliografii, ghiduri, dicționare, facsimile digitale și altele;
w) îndeplinește funcția de agregator național pentru digitizarea resurselor culturale naționale și expunerea lor în Biblioteca Digitală a României (culturalia.ro) și în Biblioteca Digitală Europeană (europeana.eu), asigurând interfața dintre furnizorii de conținut (instituții publice sau alte organizații deținătoare de resurse culturale) și serviciile tehnice care administrează aceste biblioteci digitale;
x) elaborează norme, standarde, instrumente de evidență, chestionare, instrumente informatice, terminologii pentru documentarea bunurilor culturale;
y) realizează studii, cercetări, analize, monitorizări, programe și proiecte în domeniul patrimoniului cultural;
z) oferă asistență tehnică și de specialitate instituțiilor culturale, întreține programul DOCPAT pentru documentarea colecțiilor de patrimoniu mobil, precum și alte sisteme informatice și aplicații utilizate de către operatorii culturali;
aa) întreține și dezvoltă site-ul patrimoniului cultural din România (E-patrimoniu.ro), portalul național (Culturalia.ro), alte site-uri tematice și portaluri de interes național, participă la rețele europene și internaționale de date;
bb) administrează bazele de date, arhivele de documente și imagini pe suport clasic și digital, precum și fototeca istorică a patrimoniului cultural, care sunt proprietatea publică a statului român;
cc) reprezintă Ministerul Culturii în Sistemul integrat de gestiune a informațiilor pentru protecția patrimoniului cultural mobil și a bunurilor culturale, în alte rețele, parteneriate, comisii interministeriale și proiecte naționale și internaționale legate de noile tehnologii informatice și de comunicare în domeniul cultural;
dd) stochează inventarele privind bunurile culturale mobile clasate și arhivează documentele care au stat la baza operațiunilor de clasare;
ee) realizează inventarul patrimoniului cultural național mobil, întocmit pe baza ordinelor privind bunurile culturale mobile clasate, centralizarea, evidența informatizată și administrarea documentelor care au stat la baza întocmirii acestuia;
ff) editează Revista Monumentelor Istorice, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Cronica Cercetărilor Arheologice din România, precum și alte publicații de specialitate, periodice, seriale sau ocazionale, pe orice tip de suport și comercializează materialele privind protejarea și punerea în valoare a monumentelor istorice;
gg) organizează și participă la manifestări științifice, naționale și internaționale în domeniul protejării monumentelor istorice;
hh) fundamentează, în calitate de elaborator al proiectului de reactualizare a Listei monumentelor istorice, în colaborare cu serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii, răspunsurile Ministerului Culturii privind evidența monumentelor istorice (statutul juridic de monument istoric, schimbări de numere poștale etc.) către instituțiile abilitate de lege în efectuarea cercetărilor penale;
ii) poate participa la activități de constatare și evaluare financiară a distrugerilor aduse patrimoniului cultural imobil, la solicitarea Ministerului Culturii sau a instituțiilor abilitate de lege în efectuarea cercetărilor penale.
(2) În domeniul protejării și promovării patrimoniului imaterial, Institutul are următoarele atribuții principale:
a) inițiază și derulează proiecte și programe privind activități de conservare, protejare, punere în valoare și promovare a patrimoniului cultural imaterial de pe teritoriul României;
b) realizează, susține, inclusiv financiar, proiectele, programele și activitățile de cercetare, conservare, protejare, punere în valoare și promovare a patrimoniului cultural imaterial de pe teritoriul României, inițiate de persoane fizice sau juridice de drept public ori privat, în conformitate cu strategiile și politicile Ministerului Culturii;
c) coordonează metodologic activitatea așezămintelor culturale în domeniul patrimoniului cultural imaterial;
d) colaborează cu instituții specializate în vederea realizării programelor și activităților de cercetare a patrimoniului imaterial;
e) realizează programe-cadru de educație permanentă în domeniul expresiilor culturale tradiționale;
f) editează și difuzează pe orice suport material cărți și alte publicații din domeniul patrimoniului cultural imaterial, cu acordul Ministerului Culturii;
g) organizează și administrează Registrul național al mărcilor tradiționale distinctive;
h) omologhează mărcile tradiționale distinctive;
i) organizează și administrează Registrul național al patrimoniului cultural imaterial.