Articolul 1
Se constată următoarele:
I. Prezenta propunere de regulament respectă principiile subsidiarității și proporționalității.
II. Se notează următoarele elemente:
1. Prezenta propunere reprezintă o reformare a Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.347/2000 (denumit în continuare "Regulamentul Bruxelles IIa"); obiectivul reformării este de a dezvolta și mai mult spațiul european de justiție și drepturi fundamentale, bazat pe încredere reciprocă, prin eliminarea obstacolelor rămase în calea liberei circulații a hotărârilor judecătorești, în conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, și de a proteja mai bine interesul superior al copiilor, prin simplificarea procedurilor și sporirea eficienței acestora.
2. În opinia României, introducerea unor reguli și termene clare privind solicitarea acordului statului de primire este binevenită, pentru a se asigura supravegherea evoluției minorilor străini plasați pe teritoriul României.
3. În opinia României, întărirea regulilor privind audierea minorilor în cauzele care îi privesc reprezintă un progres în ceea ce privește asigurarea respectării și promovării drepturilor acestora.
4. În opinia României, întărirea prevederilor privind transferarea cauzelor către statele a căror cetățenie o au în fapt minorii ce fac obiectul unei măsuri de protecție specială (plasament familial sau instituțional) reprezintă un instrument util care poate sprijini autoritățile române în apărarea drepturilor minorilor români neînsoțiți, identificați pe teritoriul altor state;
5. România apreciază și consideră că reformarea prezentului regulament, în sensul stabilirii unor norme comune care să fie însă și aplicate de către toate statele membre, este în sprijinul eforturilor autorităților române de a readuce în țară acei copii ale căror familii locuiesc în fapt pe teritoriul național și care, din diferite motive, au ajuns să fie preluați din grija părinților și plasați în sistemele de protecție specială străine.
III. Se consideră necesare următoarele modificări specifice prevăzute în textul propunerii de regulament:
1. proceduri mai eficiente pentru abordarea cazurilor de răpiri transfrontaliere ale copiilor de către unul dintre părinți;
2. introducerea obligației de a oferi minorului posibilitatea de a-și exprima opiniile;
3. executarea rapidă a hotărârilor în alte state membre;
4. îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile statelor membre.
IV. Se manifestă rețineri și recomandă următoarele:
1. modificarea art. 2 alin. (1). Precizăm că propunerea actuală limitează, prin circumstanțiere, la autoritățile judiciare și administrative, sfera autorităților din anumite state membre care își exercită competențe în temeiul Regulamentului 2.201/2003, rămânând neacoperită situația anumitor autorități din aceste state care nu au caracter judiciar sau administrativ. Recomandăm ca art. 2 alin. (1) să fie modificat astfel: "autoritate" înseamnă orice autoritate judiciară sau administrativă, precum și orice altă autoritate din statele membre competente în materiile care intră sub incidența domeniului de aplicare al prezentului regulament.
2. Se exprimă rezerve cu privire la art. 30 din propunerea de regulament și precizăm că înlocuirea unei decizii judecătorești cu o alta, în mod automat, fără a ține cont de modul în care copilul s-a adaptat la noul mediu sau dacă opinia acestuia este contrară returnării pe teritoriul statului de pe al cărui teritoriu a fost deplasat, poate fi considerată drept o atingere adusă interesului său superior.
3. Se propune modificarea și completarea art. 60 din această propunere de regulament, cu trei alineate. Având în vedere că este nevoie să se asigure transparența procedurilor în materia autorității părintești și că sesizarea autorităților centrale se poate face și în mod direct de către părinți sau de alți titulari ai autorității părintești [a se vedea, de exemplu art. 63 alin. (2)], considerăm utilă existența unei liste a acestor autorități centrale desemnate de statele membre. Aceeași soluție este prevăzută și de Convenția de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor (art. 29). Recomandăm ca art. 60 să fie completat, prin introducerea alin. (2), alin. (3), alin. (4), astfel:
a) (2) Pe baza notificărilor din partea statelor membre, Comisia stabilește lista autorităților centrale care au competențe în temeiul prezentului regulament.
b) (3) Statele membre notifică Comisiei orice modificare ulterioară a informațiilor conținute în această listă. Comisia modifică lista în consecință.
c) (4) Comisia publică lista și orice modificări ulterioare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. IV.
4. La art. 64, alin. (2) se propune modificarea și completarea acestuia cu alin. (7), alin. (8), alin. (9) și alin. (10). Având în vedere că prezenta propunere de regulament sprijină încheierea de acorduri între titularii autorității părintești, recurgând la mediere sau la alte mijloace extrajudiciare, recomandăm ca art. 64 alin. (2) să fie modificat astfel: (2) În cazul în care se are în vedere pronunțarea sau emiterea unei hotărâri în materia autorității părintești sau încheierea unui acord între titularii autorității părintești, o autoritate dintr-un stat membru poate solicita, în cazul în care situația copilului impune acest lucru, oricărei altei autorități dintr-un alt stat membru care deține informații relevante pentru protecția copilului să îi comunice aceste informații. Aceeași posibilitate trebuie acordată și în situația în care se are în vedere pronunțarea sau emiterea unei hotărâri în materia autorității părintești sau încheierea unui act autentic ori desfășurarea unei alte proceduri de către autoritățile competente, în măsura în care aceste hotărâri, acte sau proceduri privesc măsurile de protecție cu privire la bunurile minorului, respectiv:
1. desemnarea și atribuțiile unei persoane sau ale unui organism însărcinat să administreze bunurile copilului, să îl reprezinte și să îl asiste;
2. măsurile privind administrarea, conservarea sau dispoziția cu privire la bunurile copilului, inclusiv desemnarea unei persoane sau a unei entități care să se ocupe de administrarea bunurilor copilului;
3. necesitatea autorizării sau încuviințării unor acte ale copilului de către alte organe sau autorități.
Recomandăm completarea art. 64 cu 4 noi alineate, după alin. (6) să fie introduse alin. (7), alin. (8), alin. (9) și alin. (10). Considerăm că prezenta propunere de regulament se aplică măsurilor de protecție a copilului cu privire la bunurile acestuia, în acte și proceduri ce presupun un element de extraneitate și care nu vizează neapărat existența unui litigiu sau implicarea unei instanțe judecătorești (acceptarea unei succesiuni, partaj succesoral, acte de dispoziție asupra bunurilor minorului etc. - a se vedea considerentele 6 și 9 din Regulament). În absența unor informații ușor accesibile și sigure cu privire la titularii autorității părintești și limitele exercitării acestei autorități conform legislației naționale, posibilitatea folosirii pârghiilor oferite de regulament în practică este lipsită de efectul scontat. Această prevedere se regăsește în Convenția de la Haga din 1996 (art. 40). Art. 64, după alin. (6), se va completa astfel:
a) (7) Autoritățile din statul membru unde copilul își are reședința obișnuită sau cele ale statului membru unde a fost luată o măsură de protecție pot să elibereze persoanei care exercită drepturile și îndatoririle părintești ori persoanei căreia ia fost încredințat spre ocrotire copilul ca persoană, precum și bunurile acestuia, la cererea sa sau la cererea unei autorități, un certificat care să arate calitatea și limitele în care această persoană poate acționa, precum și puterile care îi sunt conferite.
b) (8) Capacitatea și puterile arătate în certificatul sus-menționat sunt prezumate a fi învestite în acea persoană până la proba contrarie.
c) (9) Fiecare stat membru desemnează autoritățile competente să elibereze certificatul în conformitate cu alin. (8).
d) (10) Pe baza notificărilor din partea statelor membre, Comisia stabilește lista autorităților competente să emită certificatul.