Articolul I
Metodologia privind întocmirea și eliberarea certificatului de status profesional curent pentru asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali, aprobată prin Hotărârea Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România nr. 19/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 494 din 1 iulie 2016, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) În sensul prezentei metodologii, prin certificat de status profesional curent se înțelege documentul cuprinzând datele personale relevante cu privire la competența, onorabilitatea și moralitatea cu care titularul, după caz, asistent medical generalist, moașă sau asistent medical, exercită profesia la data emiterii acestuia. Certificatul de status profesional curent nu atestă experiența profesională a titularului."
2. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) În vederea obținerii certificatului de status profesional curent, solicitantul va depune la filiala emitentă următoarele documente:
a) cerere de eliberare, precizând datele de contact: adresa de domiciliu, număr de telefon, adresă e-mail etc.;
b) copii de pe actul de identitate, actul care atestă dubla cetățenie și, după caz, de pe documentele de schimbare a numelui;
c) copii de pe documentele de studii care atestă formarea, după caz, în profesia de asistent medical generalist, de moașă, respectiv de asistent medical. În cazul în care formarea s-a făcut în afara granițelor României, solicitantul va depune copia titlului de calificare obținut în străinătate și a documentului de recunoaștere a calificării, conform legii;
d) copie de pe foaia matricolă/suplimentul la diplomă;
e) copii de pe documente care atestă specializarea postbază, dacă este cazul;
f) adeverința din care să rezulte perioada școlarizării, după caz, de la școala postliceală/facultate - în original;
g) adeverință din care să rezulte perioada specializării postbază de la unitatea formatoare (după caz) - în original;
h) copie de pe certificatul/adeverința de promovare a examenului de grad principal;
i) cartea de muncă/contractul individual de muncă însoțită/însoțit de actele adiționale (după caz) - în copie, certificate de angajator «conform cu originalul» și, respectiv, extras REVISAL semnat, parafat și înregistrat de către unitatea care îl eliberează. Acesta va conține funcția, norma de încadrare, data de început și de sfârșit a perioadei lucrate și, după caz, concedii fără plată, creștere copil, concedii medicale, suspendări;
j) certificat de cazier judiciar în termen de valabilitate, în original;
k) acordul petentului cu privire la prelucrarea datelor personale de către filiala OAMGMAMR la care a depus solicitarea de emitere a certificatului de status profesional curent;
l) dovada achitării taxei de eliberare."
3. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1). Copiile documentelor prevăzute la alin. (2) lit. b)-e) și h) vor fi certificate «conform cu originalul» de către filiala județeană și, respectiv, a municipiului București ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în baza documentelor prezentate în original de către solicitant."
4. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:
"Art. 3^1. - (1) În vederea eficientizării activității de emitere a certificatului de status profesional curent se introduce aplicația intranet de gestionare a întocmirii și eliberării certificatului de status profesional curent, la care vor avea acces toate filialele județene și, respectiv, a municipiului București ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
(2) Aplicația prevăzută la alin. (1) face parte integrantă din Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali și va genera la nivel național serii și numere de emitere a certificatului de status profesional curent.
(3) Până la introducerea aplicației intranet prevăzute la alin. (1), filialele județene și, respectiv, a municipiului București ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România pot elibera certificate de status profesional curent întocmite cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri și conform modelului corespunzător prevăzut în anexele nr. 1-3. Acestea vor fi înregistrate separat și vor avea ca serie indicativul județului sau al municipiului București, în funcție de filiala emitentă, și numărul corespunzător din registrul întocmit în acest sens de către aceasta.
(4) Întocmirea și eliberarea certificatului de status profesional curent se fac cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare."
5. La articolul 6 alineatul (1) litera B. "date privind calificarea", literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"d) după caz, date cu privire la gradul profesional înregistrat în baza de date a filialei emitente a certificatului de status profesional curent, cu precizarea anului și a specialității în care a fost obținut;
e) după caz, date cu privire la specializările dobândite ulterior formării de bază în profesie, cuprinzând denumirea și data obținerii;"
6. La articolul 6 alineatul (1) litera C. "date privind locul de muncă", literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) denumirea oficială a unității sanitare angajatoare sau, după caz, a angajatorilor la data solicitării, respectiv a cabinetului de practică independentă în care titularul își desfășoară activitatea la data solicitării, după caz, în calitate de salariat, titular de cabinet sau persoană fizică independentă, cu precizarea datelor de contact (adresă, telefon, e-mail, după caz, CIF);
b) denumirea oficială a ultimului loc de muncă, cu precizarea datelor de contact (adresă, telefon, e-mail) și a datei până la care solicitantul a figurat ca ocupant al acestuia, pentru situațiile în care la data cererii solicitantul, autorizat în profesie, nu mai deține loc de muncă, lipsa acestuia intervenind în perioada de autorizare în profesie;"
7. La articolul 6 alineatul (1) litera D. "date privind dreptul de exercitare a profesiei", literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) titularul este autorizat pentru exercitarea deplină a profesiei pe teritoriul României; sau
b) titularul este autorizat pentru exercitarea unor activități profesionale, cu precizarea acestora;"
8. La articolul 6 alineatul (1) litera D. "date privind dreptul de exercitare a profesiei", după litera b) se introduc două noi litere, literele c) și d), cu următorul cuprins:
"c) retragerea temporară a dreptului titularului de exercitare a profesiei, inclusiv a unor anumite activități de îngrijiri de sănătate, cu precizarea acestora;
d) retragerea definitivă a dreptului titularului de exercitare a profesiei, inclusiv a unor anumite activități de îngrijiri de sănătate, cu precizarea acestora."
9. La articolul 6 alineatul (3), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) În cazurile de retragere temporară sau definitivă a dreptului de exercitare a profesiei se menționează durata și motivele care au condus la aplicarea măsurii respective, după cum urmează:"
10. La articolul 6 alineatul (3), literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) fapte sancționate de legea penală (hotărâri judecătorești definitive și neprescrise la data solicitării);
.........................................................................
c) motive ce țin de starea de sănătate necorespunzătoare exercitării profesiei, de exemplu: «suspendare pentru motive de sănătate necorespunzătoare exercitării profesiei» (fără a fi incluse informații suplimentare legate de această situație). Mențiunea se face în condițiile prevăzute la art. 3^1 alin. (4)."
11. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - În cazul solicitanților care dețin calitatea de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, autorizați în profesie la data solicitării, se eliberează certificatul de status profesional curent întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 1."
12. La articolul 8 alineatul (2), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"b) la litera C - Date privind locul de muncă se va menționa: «în prezent nu beneficiază de loc de muncă»;
c) la litera D - Date privind dreptul de exercitare a profesiei se va menționa, după caz: «nu beneficiază de autorizare pentru exercitarea profesiei pe teritoriul României și nu se află în evidența OAMGMAMR pentru fapte sancționate de legea penală sau abateri deontologice» sau «nu beneficiază de autorizare pentru exercitarea profesiei pe teritoriul României și se află în evidența Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România cu următoarele fapte/motive ....». Completarea se va face cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. D."
13. La articolul 10, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"b) la litera C - Date privind locul de muncă se va menționa: «nu a beneficiat de loc de muncă și nu a exercitat profesia pe teritoriul României»;
c) la litera D - Date privind dreptul de exercitare a profesiei se va menționa: «nu a beneficiat de autorizare pentru exercitarea profesiei pe teritoriul României și nu se află în evidența Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România pentru fapte sancționate de legea penală sau abateri deontologice»."
14. După articolul 11 se introduc trei noi articole, articolele 11^1-11^3, cu următorul cuprins:
"Art. 11^1. - În cazul în care solicitantul s-a format în două sau mai multe din profesiile de asistent medical generalist, moașă sau asistent medical, filiala Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România la care este membru va elibera, la cererea acestuia, un certificat de status profesional curent pentru fiecare din profesiile în cauză, corespunzător uneia dintre anexele nr. 1-3 la prezenta metodologie, în care se încadrează respectivul status profesional.
Art. 11^2. - În cazurile prevăzute la art. 11^1 filiala emitentă poate percepe taxa de eliberare pentru fiecare certificat de status profesional curent emis.
Art. 11^3. - În cazul în care solicitantul este membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, dar nu beneficiază de autorizare pentru exercitarea profesiei pe teritoriul României, filiala Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România eliberează acestuia un certificat de status profesional curent, întocmit conform anexei nr. 2 la prezenta metodologie."
15. La articolul 13, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Filialele județene și a municipiului București ale Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România întocmesc și transmit aparatului central al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, la data de 1 a lunii următoare, raportul numeric al certificatelor de status profesional curent emise pe luna anterioară."