Anexă
NORME privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România [în temeiul art. 93 și 94, respectiv anexa II dinRegulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare aRegulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94,(CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și(CE) nr. 485/2008 ale Consiliului]
(Anexa la Ordinul nr. 352/636/54/2015)
Cerințe obligatorii pentru fermieri
Domeniul: Mediu, schimbări climatice, bunele condiții agricole ale terenurilor
SMR1 - Protecția apelor împotriva poluării cu
nitrați proveniți din surse agricole
Directiva 91/676/CEE a Consiliului din
12 decembrie 1991 privind protecția apelor
împotriva poluării cu nitrați proveniți din
surse agricole (publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităților Europene, seria L, nr. 375
din 31 decembrie 1991): art. 4 și 5;
Planul de acțiune pentru protecția apelor
împotriva poluării cu nitrați proveniți din
surse agricole, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 964/2000, cu modificările și
completările ulterioare: art. 5 și 6 și
Codul de bune practici agricole pentru
protecția apelor împotriva poluării cu nitrați
din surse agricole, aprobat prin Ordinul
ministrului mediului și gospodăririi apelor și
al ministrului agriculturii, pădurilor și
dezvoltării rurale nr. 1.182/1.270/2005, cu
modificările și completările ulterioare (Codul
de bune practici agricole).
1. În scopul protecției tuturor resurselor de apă împotriva
poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, conform
Codului de bune practici agricole, fermierii au următoarele
a) să dispună de capacități de depozitare a gunoiului de
grajd, fără defecte structurale, a căror mărime trebuie să
depășească necesarul de stocare a gunoiului de grajd,
ținând seama de perioada cea mai lungă de interdicție
pentru aplicarea îngrășămintelor organice pe terenul
agricol. Depozitarea gunoiului de grajd se poate face în
depozite permanente (sistem individual și/sau comunal) sau
depozite temporare în câmp, pe terenul pe care va fi
b) să respecte perioada de interdicție pentru aplicarea
gunoiului de grajd pe terenul agricol, prevăzută în tabelul
7.6 din Codul de bune practici agricole, cu specificarea
c) să nu depășească cantitatea de 170 kg azot s.a./ha
provenită din aplicarea îngrășămintelor organice pe terenul
agricol în decursul unui an. În acest scop trebuie să
urmeze un plan de fertilizare, cu respectarea standardelor
privind cantitățile maxime de îngrășăminte cu azot care pot
fi aplicate pe terenul agricol, prevăzute în tabelele 7.4
și 7.5 din Codul de bune practici agricole, și să asigure o
distribuire uniformă a îngrășămintelor pe terenul agricol;
d) în cazul exploatațiilor care practică agricultura în
sistem irigat sau în care producția planificată necesită
cantități mai mari de azot decât cele prevăzute de
standardele privind cantitățile maxime de îngrășăminte cu
azot care pot fi aplicate pe terenul agricol, să urmeze un
plan de fertilizare întocmit pe baza studiului agrochimic,
după modelul prevăzut în anexa 10 la Codul de bune practici
http://www.icpa.ro/documente/planul_de_fertilizare.pdf;
e) să nu aplice îngrășăminte organice sau minerale pe timp
de ploaie, ninsoare și soare puternic ori pe terenuri cu
exces de apă, acoperite cu zăpadă sau dacă solul este
puternic înghețat/crăpat în adâncime/săpat în vederea
instalării unor drenuri/lucrări de subsolaj;
f) să asigure încorporarea în sol a îngrășămintelor
organice aplicate pe terenurile arabile cu panta mai mare
de 12%, în cel mult 24 de ore de la aplicarea acestora;
g) să nu aplice îngrășăminte organice sau minerale pe
fâșiile de protecție existente pe terenurile agricole
situate în vecinătatea zonelor de protecție a apelor de
suprafață sau pe terenurile agricole situate în zonele de
protecție a apelor de suprafață ori în zonele de protecție
sanitară și hidrogeologică a surselor de captare a apei
potabile/minerale și a lacurilor terapeutice, stabilite în
conformitate cu legislația în vigoare. Lățimea minimă a
fâșiilor de protecție este de 1 m pe terenurile cu panta de
până la 12% și de 3 m pe terenurile cu panta mai mare de
12%, panta terenului fiind panta medie a blocului fizic
adiacent cursului de apă;
h) să întocmească la zi, să păstreze o perioadă de 5 ani și
să prezinte pentru control documentele de evidență ale
exploatației cu privire la suprafața agricolă utilizată,
structura culturilor, efectivele de animale, tipul și
cantitatea îngrășămintelor cu azot aplicate pe terenul
agricol și documentele de livrare/expediere a
2. Fermierii care, potrivit legislației în domeniul
protecției mediului și gospodăririi apelor, au obligația
obținerii actelor de reglementare pentru activitățile pe
care le desfășoară trebuie să dețină aceste documente și să
respecte condițiile stabilite de acestea cu privire la
protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse
Respectarea cerințelor SMR 1 se verifică astfel: cerințele
1.a), 1.h) și cerința 2 se verifică la nivelul exploatației
agricole; cerințele 1.b), 1.c), 1.d), 1.e), 1.f) și 1.g) se
verifică la nivelul parcelei agricole. În sensul cerințelor
1.c) și 1.d) verificarea se limitează la cantitatea de azot
din gunoiul de grajd existent în fermă și cantitatea de
azot substanță activă din îngrășămintele organice aplicate
pe terenul agricol (kg azot s.a./ha), conform planului de
fertilizare. Referințe: http://www.icpa.ro/documente/
calculator_cod_bune_practici_agricole.xls.
GAEC 1 - Crearea/menținerea benzilor-tampon
(fâșii de protecție) în vecinătatea apelor de
1. Se mențin fâșiile de protecție existente pe terenurile
agricole situate în vecinătatea zonelor de protecție a
apelor de suprafață stabilite în conformitate cu
prevederile legislației în domeniu. Lățimea minimă a
fâșiilor de protecție este de 1 m pe terenurile cu panta de
până la 12% și de 3 m pe terenurile cu panta mai mare de
12%, panta terenului fiind panta medie a blocului fizic
adiacent cursului de apă.
2. În cazul în care pe terenul agricol situat în
vecinătatea zonelor de protecție a apelor de suprafață nu
există fâșii de protecție, fermierul are obligația
înființării și menținerii acestor fâșii, în conformitate cu
prevederile Codului de bune practici agricole.
Respectarea cerințelor GAEC 1 se verifică la nivelul
GAEC 2 - Respectarea procedurilor de
autorizare, în cazul utilizării apei pentru
Se respectă prevederile legale privind utilizarea apei
pentru irigații în agricultură.
Respectarea cerinței GAEC 2 se verifică la nivelul
GAEC 3 - Protecția apelor subterane împotriva
Este interzisă poluarea apelor subterane prin deversarea
directă sau prin descărcarea pe teren și infiltrarea în sol
a produselor ce conțin substanțe periculoase utilizate în
*) Substanțele periculoase utilizate în agricultură se
regăsesc în conținutul următoarelor produse/grupe de
produse: biocide și produse de protecție a plantelor
(erbicide, fungicide, insecticide, acaricide, nematocide),
regulatori de creștere, produse de uz veterinar
(medicamente, substanțe antiparazitare), produse petroliere
(combustibili, lubrifianți, produse derivate), azotații și
fosfații din îngrășăminte și alte produse utilizate pentru
dezinfecție, dezinsecție, deratizare și decontaminare în
fermă, în conformitate cu Lista de substanțe prioritare și
poluanți specifici, prevăzută în anexa nr. 1 la Programul
de măsuri împotriva poluării cu substanțe chimice, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr. 351/2005, cu modificările și
Respectarea interdicției privind deversarea de produse de
protecție a plantelor, regulatori de creștere, azotați și
fosfați din îngrășăminte se verifică la nivelul parcelei
Respectarea interdicției privind deversarea de biocide,
produse de uz veterinar, produse petroliere, alte produse
utilizate pentru dezinfecție, dezinsecție, deratizare și
decontaminare în fermă se verifică la nivelul exploatației
GAEC 4 - Acoperirea minimă a solului
Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu
culturi de toamnă și/sau să rămână nelucrat după recoltare
pe cel puțin 20% din suprafața arabilă totală a fermei.
Respectarea cerinței GAEC 4 se verifică la nivelul
GAEC 5 - Gestionarea minimă a terenului care
să reflecte condițiile locale specifice pentru
1. Lucrările solului, inclusiv semănatul, pe terenul arabil
cu panta mai mare de 12%, cultivat cu plante prășitoare, se
efectuează de-a lungul curbelor de nivel.
2. Se mențin terasele existente pe terenul agricol la data
Respectarea cerințelor GAEC 5 se verifică la nivelul
GAEC 6 - Menținerea nivelului de materie
organică din sol, inclusiv interdicția de a
incendia miriștile arabile
1. Floarea-soarelui nu se cultivă pe același amplasament
mai mult de 2 ani consecutiv.
2. Este interzisă arderea miriștilor și a resturilor
vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației
Respectarea cerințelor GAEC 6 se verifică la nivelul
SMR 2 - Conservarea păsărilor sălbatice
Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind
conservarea păsărilor sălbatice (publicată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L,
nr. 20 din 26 ianuarie 2010): art. 3 alin. (1),
art. 3 alin. (2) lit. (b), art. 4 alin. (1),
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007
privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei și
a faunei sălbatice, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 49/2011, cu
modificările și completările ulterioare:
art. 21 alin. (4), art. 22, 28, art. 31
alin. (2), art. 33 alin. (2) și anexele nr. 3
Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2007 privind
declararea ariilor de protecție specială
avifaunistică ca parte integrantă a rețelei
ecologice europene Natura 2000 în România, cu
modificările și completările ulterioare: art. 1
1. Fermierii care dețin/administrează terenuri agricole și
care desfășoară activități în perimetrul ariilor de
protecție specială avifaunistică au următoarele obligații:
a) să respecte planul de management și regulamentul ariei
de protecție specială avifaunistică în ceea ce privește
utilizarea suprafețelor de teren cu destinație agricolă și
regimul activităților agricole;
b) să urmeze procedura evaluării impactului asupra
mediului/evaluării strategice de mediu/evaluării adecvate
pentru proiecte sau planuri, precum și procedura de
autorizare pentru activități care pot afecta în mod
semnificativ aria de protecție specială avifaunistică, în
conformitate cu legislația în domeniu.
2. În vederea protejării tuturor speciilor de păsări
sălbatice, inclusiv a celor migratoare, atât în ariile de
protecție specială avifaunistică, cât și în afara acestora
a) uciderea sau capturarea intenționată a păsărilor
sălbatice, indiferent de metoda utilizată;
b) deteriorarea, distrugerea și/sau culegerea intenționată
a cuiburilor și/sau a ouălor din natură;
c) perturbarea intenționată a păsărilor sălbatice, în
special în cursul perioadei de reproducere sau de
maturizare, prin activități ce contravin scopului de
protecție și conservare a acestora, cum ar fi: arderea
vegetației, tăierea arborilor/pâlcurilor arbustive și a
perdelelor agroforestiere existente pe terenul agricol sau
schimbări în folosința terenurilor și în cursul apelor,
precum și alte activități ce contravin scopului de
protecție și conservare a ariei naturale protejate.
Respectarea cerințelor SMR 2 se verifică astfel: cerința
1.a) și cerințele 2.a), 2.b) și 2.c) se verifică la nivelul
parcelei agricole; cerința 1.b) se verifică la nivelul
SMR 3 - Conservarea habitatelor naturale și a
speciilor de floră și faună sălbatică
Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai
1992 privind conservarea habitatelor naturale
și a speciilor de faună și floră sălbatică
(publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților
Europene, seria L, nr. 206 din 22 iulie 1992):
art. 6 alin. (1) și (2); Ordonanța de urgență
a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 49/2011
cu modificările și completările ulterioare:
art. 21, 22, 28, art. 33 alin. (1) și anexele
1. Fermierii care dețin/administrează terenuri agricole și
care desfășoară activități în perimetrul ariilor naturale
protejate au următoarele obligații:
a) să respecte planul de management și regulamentul ariei
naturale protejate în ceea ce privește utilizarea
suprafețelor de teren cu destinație agricolă și regimul
b) să urmeze procedura evaluării impactului asupra
mediului/evaluării strategice de mediu/evaluării adecvate
pentru proiecte sau planuri, precum și procedura de
autorizare pentru activități care pot afecta în mod
semnificativ aria naturală protejată, în conformitate cu
2. Pentru protecția speciilor de plante și animale
sălbatice prevăzute în anexele nr. 4A și 4B la Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu
modificările și completările ulterioare, care trăiesc
atât în ariile naturale protejate, cât și în afara
acestora, sunt interzise:
a) orice formă de recoltare, capturare, ucidere,
distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul
lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor
b) deteriorarea și/sau distrugerea locurilor de reproducere
ori de odihnă a animalelor sălbatice și perturbarea
intenționată a animalelor sălbatice în cursul perioadei de
reproducere, de creștere, de hibernare și de migrație,
prin activități ce contravin scopului de protecție și
conservare a acestora, cum ar fi: arderea vegetației,
tăierea arborilor/pâlcurilor arbustive și a perdelelor
agroforestiere existente pe terenul agricol, schimbări în
folosința terenurilor și în cursul apelor, precum și alte
activități ce contravin scopului de protecție și conservare
a ariei naturale protejate;
c) recoltarea florilor și a fructelor, culegerea, tăierea,
dezrădăcinarea sau distrugerea cu intenție a plantelor
sălbatice în habitatele lor naturale, în oricare dintre
stadiile ciclului lor biologic.
Respectarea cerințelor SMR 3 se verifică astfel:
cerința 1.a) și cerințele 2.a), 2.b) și 2.c) se verifică
la nivelul parcelei agricole; cerința 1.b) se verifică
la nivelul exploatației agricole.
GAEC 7 - Păstrarea elementelor de peisaj,
incluzând arborii izolați și terasele existente
pe terenul agricol, luând măsuri adecvate
pentru a preveni instalarea vegetației
nedorite, și asigurarea unui nivel minim de
întreținere a terenului agricol
1. Se păstrează elementele de peisaj, incluzând arborii
izolați și terasele existente pe terenul agricol.
2. Fermierii trebuie să prevină instalarea vegetației
nedorite pe terenul agricol, inclusiv pe terenul agricol
3. Pajiștile permanente se întrețin prin asigurarea unui
nivel minim de pășunat de 0,3 UVM/ha și/sau prin cosirea
lor cel puțin o dată pe an.
Respectarea cerințelor GAEC 7 se verifică la nivelul
Domeniul: Sănătate publică, sănătatea animalelor și sănătatea plantelor
SMR 4 - Principii și cerințe generale ale
legislației alimentare și proceduri în domeniul
siguranței produselor alimentare
Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului
European și al Consiliului din 28 ianuarie
2002 de stabilire a principiilor și a
cerințelor generale ale legislației alimentare,
de instituire a Autorității Europene pentru
Siguranța Alimentară și de stabilire a
procedurilor în domeniul siguranței produselor
alimentare (publicat în Jurnalul Oficial al
Comunităților Europene, seria L, nr. 31 din
1 februarie 2002, p. 1): art. 14 și 15,
art. 17 alin. (1), art. 18, 19 și 20;
Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al
Parlamentului European și al Consiliului din
29 aprilie 2004 privind igiena produselor
alimentare: art. 4 (1) și anexa I partea A -
II 4 (g, h, j), 5 (f, h), 6 și III 8 (a, b, d,
Legea nr. 150/2004 privind siguranța
alimentelor și a hranei pentru animale, -
Norma sanitară veterinară și pentru siguranța
alimentelor privind procedura de înregistrare
sanitară veterinară și pentru siguranța
alimentelor a activităților de obținere și de
vânzare directă și/sau cu amănuntul a
produselor alimentare de origine animală sau
nonanimală, precum și a activităților de
producție, procesare, depozitare, transport
și comercializare a produselor alimentare de
origine nonanimală, aprobată prin Ordinul
președintelui Autorității Naționale Sanitare
Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
nr. 111/2008, cu modificările și completările
ulterioare: art. 1, art. 5-10, art. 12 alin.
(4), art. 14 alin. (2), art. 15, 22, art. 25
alin. (5), art. 28 alin. (1) și (2), art. 34
alin. (9), art. 37, 38 și anexele nr. 1 și 9;
Norma sanitară veterinară privind interzicerea
utilizării în creșterea animalelor de fermă a
unor substanțe cu acțiune hormonală sau
tireostatică și a celor betaagoniste, aprobată
prin Ordinul președintelui Autorității
Naționale Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor nr. 199/2006, cu
modificările și completările ulterioare,
referitor la Registrul de consultații și
tratamente: art. 1 și art. 2-6;
Hotărârea Guvernului nr. 924/2005 privind
aprobarea Regulilor generale pentru igiena
produselor alimentare: art. 1-6, 9 și 10 din
Norma sanitară veterinară privind protecția
animalelor de fermă, aprobată prin Ordinul
președintelui Autorității Naționale Sanitare
Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
nr. 75/2005: pct. 5 și 6 din titlul "Ținerea
Norma sanitară veterinară și pentru siguranța
alimentelor privind măsurile de supraveghere și
control al unor substanțe și al reziduurilor
acestora la animalele vii și la produsele de
origine animală, aprobată prin Ordinul
președintelui Autorității Naționale Sanitare
Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
nr. 95/2007: art. 9 și 10, anexa nr. 1 lit. A
Norma sanitară veterinară și pentru siguranța
alimentelor privind stabilirea limitelor
maxime de reziduuri de pesticide din
conținutul sau de pe suprafața produselor
alimentare de origine animală, aprobată prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și pentru Siguranța
Alimentelor nr. 23/2007, cu modificările și
completările ulterioare: art. 1 și 3, anexele
1. Fermierii care desfășoară activități de producție,
prelucrare și punere pe piață a alimentelor și a hranei
pentru animale au următoarele obligații generale:
a) să pună pe piață numai alimente sigure;
b) să pună pe piață numai alimente adecvate consumului
c) să respecte măsurile impuse de autoritatea competentă
cu privire la punerea pe piață a unui aliment sau la
retragerea de pe piață a acestuia, în cazul în care există
suspiciunea că alimentul respectiv este nesigur;
d) să se asigure că hrana pentru animale nu va fi pusă pe
piață sau utilizată în hrana animalelor destinate
producției de alimente decât dacă este sigură;
e) să utilizeze în hrana animalelor numai produse (furaje,
aditivi și ingrediente furajere) care îndeplinesc
cerințele de siguranță a hranei pentru animale;
f) să se asigure că materialele utilizate pentru
împachetare, modul de prezentare și cadrul în care sunt
dispuse, precum și informațiile difuzate prin orice
mijloace nu trebuie să inducă în eroare consumatorul;
g) să păstreze evidența furnizorilor și a produselor pe
care le achiziționează în scopuri alimentare sau în
scopul hrănirii animalelor pentru a asigura
h) să informeze autoritatea competentă în cazul în care
consideră că un produs alimentar pus pe piață poate fi
dăunător pentru sănătatea consumatorilor și să ia
măsurile necesare pentru a preveni riscurile pentru
i) să pună la dispoziția autorității competente
informațiile solicitate în ceea ce privește acțiunile
întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscului
determinat de alimentele pe care le furnizează sau le-a
2. Fermierii care desfășoară activități în domeniul
alimentar trebuie să respecte următoarele cerințe privind
igiena alimentelor și a hranei pentru animale:
a) să se asigure că produsele alimentare și hrana pentru
animale sunt protejate împotriva oricărei contaminări,
având în vedere toate etapele de prelucrare la care
produsele primare vor fi supuse;
b) să respecte prevederile legislației în vigoare privind
combaterea riscurilor în producția primară și activitățile
conexe, inclusiv măsurile privind controlul contaminării
din aer, sol, apă, furaje, îngrășăminte, medicamente de
uz veterinar, produse de protecție a plantelor și
biocide sau din depozitarea, manipularea, colectarea și
prelucrarea deșeurilor, precum și măsurile privind
sănătatea și bunăstarea animalelor și sănătatea plantelor
care au implicații asupra sănătății umane, inclusiv
programe pentru monitorizarea și combaterea zoonozelor și
3. Fermierii care cresc, colectează sau vânează animale
ori care obțin produse primare de origine animală trebuie
să respecte măsurile specifice de igienă, astfel:
- să mențină în bună stare orice facilități utilizate în
legătură cu producția primară și cu operațiunile asociate
acesteia, incluzând facilități utilizate pentru depozitarea
și manipularea furajelor, să le curețe și, după caz, să le
dezinfecteze după curățare într-o manieră corespunzătoare;
- să curețe echipamentele, containerele, boxele, vehiculele
și vasele și, după caz, să le dezinfecteze după curățare
într-o manieră corespunzătoare;
- să asigure, pe cât posibil, curățenia animalelor care
urmează să fie sacrificate și, după caz, a animalelor de
- să utilizeze apă potabilă sau apă curată oricând este
necesar pentru a preveni contaminarea;
- să se asigure că personalul care manipulează produsele
alimentare este în stare bună de sănătate și este instruit
cu privire la riscurile pentru sănătate;
- să evite, pe cât posibil, ca animalele și dăunătorii să
determine producerea contaminării;
- să depoziteze și să manipuleze deșeurile și substanțele
periculoase astfel încât să prevină contaminarea;
- să prevină introducerea și răspândirea bolilor
contagioase transmisibile la oameni prin alimente, inclusiv
să ia măsuri de precauție la introducerea unor animale noi
și să raporteze suspiciunile de focare de boli către
- să țină cont de rezultatele analizelor efectuate pe probe
prelevate de la animale sau pe alte probe, ce au importanță
pentru sănătatea publică;
- să utilizeze corect aditivii furajeri și produsele
medicinale de uz veterinar, în conformitate cu legislația
4. Fermierii care produc sau recoltează produse vegetale
trebuie să ia măsuri adecvate de igienă, astfel:
- să mențină curate facilitățile, echipamentul,
containerele, lăzile, vehiculele și vasele și, atunci când
este necesar, să le dezinfecteze după curățare într-o
- să asigure, după cum este necesar, condiții igienice de
producție, de transport și de depozitare, precum și
curățenia produselor vegetale; să utilizeze apă potabilă
sau apă curată oricând este necesar pentru a preveni
- să se asigure că personalul care manipulează produsele
alimentare este în stare bună de sănătate și este instruit
cu privire la riscurile pentru sănătate;
- să prevină, pe cât posibil, ca animalele și dăunătorii să
determine producerea contaminării;
- să depoziteze și să manipuleze deșeurile și substanțele
periculoase astfel încât să prevină contaminarea;
- să țină cont de rezultatele oricăror analize relevante
efectuate pe probe prelevate de la plante sau pe alte
probe, importante pentru sănătatea publică, și să
utilizeze corect produsele pentru protecția plantelor și
biocidele, în conformitate cu legislația în vigoare;
- să ia măsuri corespunzătoare de remediere atunci când au
fost informați despre probleme identificate în timpul
5. Fermierii care desfășoară activități în domeniul
alimentar au următoarele obligații cu privire la
a) să întocmească și să păstreze documentele referitoare
la măsurile puse în aplicare pentru a controla pericolele,
într-o manieră și pentru o perioadă corespunzătoare,
proporțional cu natura și mărimea activității din domeniul
b) să pună la dispoziția autorității competente (direcția
sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județea-
nă, respectiv a municipiului București) și, după caz,
celorlalte autorități competente și a operatorilor din
sectorul alimentar, la cererea acestora, informațiile din
documentele menționate la lit. a).
6. Fermierii care cresc animale sau obțin produse primare
de origine animală trebuie să întocmească și să păstreze
documente de evidență cu privire la: natura și originea
furajelor utilizate în hrana animalelor; produsele medicale
de uz veterinar sau alte tratamente administrate animalelor
datele de administrare și perioadele de așteptare; apariția
de boli care pot afecta siguranța produselor de origine
animală; rezultatele analizelor efectuate pe probe
prelevate de la animale sau pe alte probe prelevate pentru
stabilirea diagnosticului, importante pentru sănătatea
publică, și orice rapoarte aferente verificărilor efectuate
asupra animalelor sau produselor de origine animală.
7. Fermierii care produc sau recoltează produse vegetale
care sunt puse pe piață sau care sunt potrivite pentru a fi
puse pe piață trebuie să se asigure că acestea sunt
etichetate și identificate în mod adecvat pentru a facilita
trasabilitatea acestora, prin intermediul documentației și
a informațiilor relevante, în conformitate cu prevederile
Respectarea cerințelor SMR 4 se verifică la nivelul
SMR 5 - Interzicerea utilizării anumitor
substanțe cu efect hormonal sau tireostatic și
a substanțelor betaagoniste în creșterea
Directiva 96/22/CE a Consiliului din 29 aprilie
1996 privind interzicerea utilizării anumitor
substanțe cu efect hormonal sau tireostatic și
a substanțelor betaagoniste și de abrogare a
Directivelor 81/602/CEE, 88/146/CEE și
88/299/CEE (publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităților Europene, seria L, nr. 125 din
23 mai 1996): art. 3 lit. (a), (b), (d) și (e)
Norma sanitară veterinară privind interzicerea
utilizării în creșterea animalelor de fermă a
unor substanțe cu acțiune hormonală sau
tireostatică și a celor betaagoniste, aprobată
prin Ordinul președintelui Autorității
Naționale Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor nr. 199/2006, cu
modificările și completările ulterioare:
art. 1-6 și anexele nr. 1, 2 și 3.
1. Se interzice deținerea de către crescătorii de animale a
substanțelor cu efect hormonal sau tireostatic și a
substanțelor betaagoniste.
2. Deținătorii animalelor de fermă (animale domestice din
speciile bovine, porcine, ovine și caprine, solipede
domestice, păsări și iepuri, precum și animalele sălbatice
din aceste specii și rumegătoarele sălbatice care au fost
crescute într-o exploatație) sau de acvacultură au
obligația de nu administra în tratamentul animalelor de
fermă, indiferent prin ce mijloace, produse medicinale
veterinare ce conțin substanțe interzise, cum ar fi:
substanțe tireostatice, stilbenele, derivații de stilbene,
sărurile și esterii acestora, respectiv 17 betaestradiol și
derivații esterificați ai acestuia, precum și produse
medicinale veterinare ce conțin substanțe care au acțiune
estrogenă, androgenă sau gestagenă, altele decât 17
betaestradiol și derivații esterici ai acestuia.
3. Exploatațiile comerciale cu animale de fermă au
obligația să cunoască și să respecte următoarele norme
a) administrarea în scopuri terapeutice sau zootehnice a
testosteronului, progesteronului și a derivaților acestora,
precum și a substanțelor betaagoniste se efectuează numai
la animale identificate și numai de către sau sub
responsabilitatea directă a unui medic veterinar care va
consemna tratamentul efectuat în registrul de consultații
b) produsele medicinale veterinare care conțin testosteron,
progesteron și derivații acestora, precum și substanțele
betaagoniste administrate în scop terapeutic/zootehnic
trebuie să fie autorizate pentru comercializare conform
legislației sanitare veterinare în vigoare;
c) este interzis tratamentul terapeutic cu substanțele
hormonale, tireostatice și betaagoniste al animalelor de
interes economic și al animalelor de reproducție la
sfârșitul vieții reproductive a acestora;
d) să permită accesul medicului veterinar oficial pentru
prelevarea de probe în vederea realizării controlului
anumitor substanțe și al reziduurilor acestora la animalele
vii și la produsele acestora;
e) medicul veterinar înregistrează toate utilizările de
hormoni terapeutici în registrul de consultații și
tratamente sanitare veterinare, unde se consemnează și
f) să respecte perioadele de așteptare specificate în
datele înscrise de medicul veterinar care a efectuat
tratamentul terapeutic cu substanțe hormonale, tireostatice
Respectarea cerințelor SMR 5 se verifică la nivelul
SMR 6 - Identificarea și înregistrarea suinelor
Directiva 2008/71/CE a Consiliului din
15 iulie 2008 privind identificarea și
înregistrarea porcinelor (publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 213
din 8 august 2005): art. 3, 4 și 5; Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 23/2010 privind
identificarea și înregistrarea suinelor,
ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și
pentru modificarea și completarea unor acte
normative, aprobată cu modificări și completări
prin Legea nr. 191/2012: art. 1, 5-7, 10, 11
Norma sanitară veterinară privind sistemul de
identificare și înregistrare a suinelor,
aprobată prin Ordinul președintelui Autorității
Naționale Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor nr. 85/2008, cu
modificările și completările ulterioare:
art. 3-6, art. 7 alin. (2) și (3), art. 8 și
Norma sanitară veterinară pentru implementarea
procesului de identificare și înregistrare a
suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor,
aprobată prin Ordinul președintelui Autorității
Naționale Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor nr. 40/2010, cu
modificările și completările ulterioare: art. 2
alin. (6) lit. a), art. 4 alin. (1) lit. c) și
alin. (2), art. 10-14, art. 16 lit. a)-c),
art. 18, 39 și art. 44 alin. (6) și anexele
Fermierii care dețin animale din specia suine au
1. În cazul exploatațiilor nonprofesionale, când
activitatea de identificare și înregistrare a animalelor
este efectuată de medicul veterinar de liberă practică
împuternicit/o organizație profesională a crescătorilor de
animale aprobată, în calitate de utilizator al Sistemului
național de identificare și înregistrare a animalelor
a) să achiziționeze crotalii pentru identificarea
animatelor din exploatație;
b) să notifice utilizatorului SNIIA orice eveniment de
naștere, sacrificare pentru consum propriu, moarte,
pierdere crotalie, dispariție, regăsire animal;
c) să solicite utilizatorului SNIIA eliberarea formularului
de mișcare, în cazul mutării animalului/animalelor între
două exploatații diferite;
d) să păstreze registrul exploatației completat la zi cu
toate intrările și ieșirile de animale și cu datele
referitoare la mișcările respective (dată, destinație);
e) să predea utilizatorului SNIIA documentele de mișcare cu
care a achiziționat animalele;
f) să achiziționeze crotalia duplicat în cazul pierderii
crotaliei unui animal și să solicite utilizatorului
2. În cazul exploatațiilor nonprofesionale, când
activitatea de identificare și înregistrare a animalelor
este efectuată de proprietarul exploatației, în calitate de
a) să solicite direcției sanitar-veterinare și pentru
siguranța alimentelor (DSVSA) județene să devină utilizator
b) să achiziționeze crotalii pentru identificarea
animalelor din exploatație;
c) să identifice și să înregistreze în SNIIA animalele
d) să înregistreze în SNIIA orice eveniment de naștere,
mișcare, sacrificare pentru consum propriu, moarte,
dispariție, regăsire animal;
e) să completeze și să dețină asupra lor pe timpul
transportului documentele de mișcare, în cazul mutării
animalului/animalelor între două exploatații;
f) să păstreze registrul exploatației completat la zi cu
toate intrările și ieșirile de animale și cu datele
referitoare la mișcările respective (dată, destinație);
g) să achiziționeze crotalia duplicat în cazul pierderii
crotaliei unui animal și să o aplice în termen de 30 de
zile de la înregistrarea evenimentului de pierdere crotalie
3. În cazul exploatațiilor comerciale:
a) să solicite DSVSA județene să devină utilizator SNIIA;
b) să achiziționeze crotalii (în cazul exploatațiilor
comerciale de tip A) și/sau trusa de tatuaj (în cazul
exploatațiilor comerciale industriale) pentru identificarea
animalelor din exploatație;
c) să identifice animalele din exploatație;
d) să înregistreze în registrul exploatației toate
intrările și ieșirile de animale, precum și datele
referitoare la mișcările respective (dată, destinație);
e) să înregistreze în SNIIA animalele identificate
individual (în cazul exploatațiilor comerciale de tip A)
sau pe lot (în cazul exploatațiilor comerciale industriale)
precum și intrările și ieșirile animalelor în/din
exploatație și datele referitoare la mișcările respective
f) să completeze formularele de mișcare pentru suine vii
(în cazul exploatațiilor comerciale industriale) sau
documentele de mișcare (în cazul exploatațiilor comerciale
de tip A) pentru animalele deținute ce fac obiectul
mișcării între exploatații;
g) să înregistreze în SNIIA cel târziu până la sfârșitul
lunii ianuarie a anului în curs efectivul deținut la 1
ianuarie a anului în curs, în cazul exploatațiilor
comerciale industriale de suine.
Respectarea cerințelor SMR 6 se verifică la nivelul
SMR 7 - Identificarea și înregistrarea
Regulamentul (CE) nr. 1.760/2000 al Consiliului
și al Parlamentului European din 17 iulie 2000
de stabilire a unui sistem de identificare și
înregistrare a bovinelor și privind etichetarea
cărnii de vită și mânzat și a produselor din
carne de vită și mânzat și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului:
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2002
privind identificarea și înregistrarea
bovinelor în România, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 25/2003, cu modificările și
completările ulterioare: art. 1-3, 6, 6^1, 6^3,
art. 7 alin. (1) și (3), art. 8, 9 și 11;
Norma sanitară veterinară pentru implementarea
procesului de identificare și înregistrare a
suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor,
aprobată prin Ordinul președintelui Autorității
Naționale Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor nr. 40/2010, cu
modificările și completările ulterioare: art. 2
alin. (6) lit. b), art. 4 alin. (1) lit. a) și
alin. (2), art. 10-14, art. 16 lit. a)-e),
art. 18, 39 și anexele nr. 1-13.
Fermierii care dețin animale din specia bovine au
1. În cazul exploatațiilor nonprofesionale, când
activitatea de identificare și înregistrare a animalelor
este efectuată de medicul veterinar de liberă practică
împuternicit/organizația profesională a crescătorilor de
animale aprobată, în calitate de utilizator SNIIA:
a) să achiziționeze crotalii pentru identificarea
animalelor din exploatație;
b) să notifice utilizatorului orice eveniment de naștere,
sacrificare pentru consum propriu, moarte, pierdere
crotalie, dispariție/regăsire animal;
c) să solicite utilizatorului eliberarea documentului de
mișcare, în cazul mutării animalului/animalelor între două
exploatații diferite, sau să îi predea acestuia exemplarul
negru al documentului de mișcare, în cazul achiziționării
ori vânzării animalelor de la/la mijlocitori de afaceri cu
animale vii sau exploatații comerciale;
d) să înregistreze în registrul exploatației toate
intrările și ieșirile de animale, precum și datele
referitoare la mișcările respective (dată, destinație);
e) să achiziționeze crotalia duplicat în cazul pierderii
crotaliei unui animal și să o aplice în termenul prevăzut
de legislația sanitară veterinară (30 de zile de la
emiterea formularului și înregistrarea acestuia în
Registrul național al exploatațiilor (RNE);
f) să ridice de la sediul DSVSA județene pașaportul bovinei
și să îl păstreze în condiții bune;
g) să solicite eliberarea contra cost a unui duplicat al
pașaportului în cazul pierderii sau distrugerii acestuia;
h) să solicite utilizatorului înscrierea în pașaport a
noului deținător în cazul cumpărării animalului;
i) să dețină asupra lor pașaportul animalului în timpul
2. În cazul exploatațiilor nonprofesionale, când
activitatea de identificare și înregistrare a animalelor
este efectuată de proprietarul exploatației, în calitate de
a) să solicite DSVSA județene să devină utilizator SNIIA;
b) să achiziționeze crotalii pentru identificarea
animalelor din exploatație;
c) să identifice și să înregistreze în SNIIA animalele
d) să înregistreze în SNIIA orice eveniment de naștere,
mișcare, sacrificare pentru consum propriu, moarte,
pierdere crotalie, dispariție/regăsire animal;
e) să completeze și să dețină asupra lor pe timpul
transportului documentele de mișcare, în cazul mutării
animalului/animalelor între două exploatații diferite;
f) să păstreze registrul exploatației completat la zi cu
toate intrările și ieșirile de animale și cu datele
referitoare la mișcările respective (dată, destinație);
g) să achiziționeze crotalia duplicat în cazul pierderii
crotaliei unui animal și să o aplice în termen de 30 de
zile de la înregistrarea evenimentului de pierdere crotalie
h) să ridice de la sediul DSVSA județene pașaportul pentru
bovine și să îl păstreze în bune condiții;
i) să solicite eliberarea contra cost a unui duplicat al
pașaportului în cazul pierderii sau distrugerii acestuia;
j) să înscrie în pașaport noul deținător în cazul
k) să dețină asupra lor pașaportul animalului în timpul
3. În cazul exploatațiilor comerciale:
a) să solicite DSVSA județene să devină utilizator SNIIA;
b) să achiziționeze crotalii necesare identificării
animalelor din exploatație;
c) să identifice animalele din exploatație și să le
înregistreze în baza de date RNE;
d) să actualizeze zilnic registrul exploatației, precum și
e) să ridice de la DSVSA județene, în termen de 14 zile de
la înregistrarea bovinelor, pașapoartele acestora;
f) să dețină asupra lor pașaportul animalelor în timpul
g) să înscrie în pașaportul animalelor datele ultimului
h) să completeze documentele de mișcare pentru animalele
deținute ce fac obiectul mișcării între exploatații.
Respectarea cerințelor SMR 7 se verifică la nivelul
SMR 8 - Identificarea și înregistrarea
animalelor din speciile ovină și caprină
Regulamentul (CE) nr. 21/2004 al Consiliului
din 17 decembrie 2003 de stabilire a unui
sistem de identificare și de înregistrare a
animalelor din speciile ovină și caprină și de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003
și a directivelor 92/102/CEE și 64/432/CEE:
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2010,
aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 191/2012; art. 1, 4-7, 10, 11 și 13;
Norma sanitară veterinară pentru implementarea
procesului de identificare și înregistrare a
suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor,
aprobată prin Ordinul președintelui Autorității
Naționale Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor nr. 40/2010, cu
modificările și completările ulterioare: art. 2
alin. (6) lit. b) și alin. (7), art. 3, art. 4
alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 10-14,
art. 16 lit. a)-c), art. 18, 39 și anexele
Fermierii care dețin animale din speciile ovine și caprine
au următoarele obligații:
1. În cazul exploatațiilor nonprofesionale, când
activitatea de identificare și înregistrare a animalelor
este efectuată de medicul veterinar de liberă practică
împuternicit/organizația profesională a crescătorilor de
animale aprobată, în calitate de utilizator SNIIA:
a) să achiziționeze crotalii pentru identificarea
animalelor din exploatație;
b) să notifice utilizatorului orice eveniment de naștere,
sacrificare pentru consum propriu, moarte, pierdere
crotalie, dispariție/regăsire animal;
c) să solicite utilizatorului eliberarea documentului de
mișcare, în cazul mutării animalului/animalelor între două
exploatații diferite, sau să îi predea acestuia exemplarul
negru al documentului de mișcare, în cazul achiziționării
ori vânzării animalelor de la/la mijlocitori de afaceri cu
animale vii sau exploatații comerciale;
d) să înregistreze în registrul exploatației toate
intrările și ieșirile de animale, precum și datele
referitoare la mișcările respective (dată, destinație);
e) să achiziționeze crotalia duplicat în cazul pierderii
crotaliei unui animal și să fie aplicată în termenul
prevăzut de legislația sanitară veterinară (30 de zile de
la emiterea formularului și înregistrarea acestuia în RNE).
2. În cazul exploatațiilor nonprofesionale, când
activitatea de identificare și înregistrare a animalelor
este efectuată de proprietarul exploatației, în calitate de
a) să solicite DSVSA județene să devină utilizator SNIIA;
b) să achiziționeze crotalii pentru identificarea
animatelor din exploatație;
c) să identifice și să înregistreze în SNIIA animalele
d) să înregistreze în SNIIA orice eveniment de naștere,
mișcare, sacrificare pentru consum propriu, moarte,
pierdere crotalie, dispariție/regăsire animal;
e) să completeze și să dețină asupra lor pe timpul
transportului documentele de mișcare, în cazul mutării
animalului/animalelor între două exploatații diferite;
f) să păstreze registrul exploatației completat la zi cu
toate intrările și ieșirile de animale și cu datele
referitoare la mișcările respective (dată, destinație);
g) să achiziționeze crotalia duplicat în cazul pierderii
crotaliei unui animal și să o aplice în termen de 30 de
zile de la înregistrarea evenimentului de pierdere crotalie
3. În cazul exploatațiilor comerciale:
a) să cumpere crotaliile necesare identificării animalelor
b) să solicite DSVSA județene să devină utilizator SNIIA;
c) să identifice animalele din exploatație și să le
înregistreze în baza de date RNE;
d) să completeze documentele de mișcare pentru animalele ce
vor fi mișcate din exploatația deținută și să înregistreze
în SNIIA ieșirea animalelor din exploatație, precum și
e) să actualizeze zilnic registrul exploatației și baza de
Respectarea cerințelor SMR 8 se verifică la nivelul
SMR 9 - Prevenirea, controlul și eradicarea
anumitor forme de encefalopatii spongiforme
Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului
European și al Consiliului din 22 mai 2001 de
stabilire a unor reglementări pentru
prevenirea, controlul și eradicarea anumitor
forme transmisibile de encefalopatie
spongiformă (publicat în Jurnalul Oficial al
Comunităților Europene, seria L, nr. 147 din
31 mai 2001): art. 7, 11, 12, 13 și 15;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2002,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2003,
cu modificările și completările ulterioare:
art. 8 alin. (1), (2) și (5), art. 10;
Ordinul președintelui Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și pentru Siguranța
Alimentelor nr. 42/2005 privind măsurile pentru
implementarea interdicției totale de
administrare a proteinelor animale procesate în
hrana animalelor de fermă; Hotărârea Guvernului
nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru
stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin
proprietarilor de animale tăiate, ucise sau
altfel afectate, în vederea lichidării rapide a
focarelor de boli transmisibile ale animalelor,
cu modificările ulterioare: art. 1, 3, 4, 8 și
Fermierii care dețin animale rumegătoare au următoarele
1. să nu hrănească animalele rumegătoare cu proteine de
origine animală, inclusiv cu proteine de origine animală
procesate sau cu preparate furajere ce conțin astfel de
2. să anunțe medicul veterinar din localitate despre orice
îmbolnăvire a animalelor și/sau despre moartea animalelor
aflate în proprietate ori îngrijire sau în timpul
transportului, conform normelor sanitare veterinare în
3. să respecte interdicția privind mișcarea animalelor în
și din exploatație atunci când în exploatație există
animale bolnave sau suspecte de infecție cu encefalopatii
spongiforme transmisibile (EST) și exploatația este plasată
de medicul veterinar sub control oficial veterinar, fiind
supusă unor restricții oficiale de circulație până la
aflarea rezultatelor examinării;
4. să permită aplicarea și să respecte măsurile stabilite
de medicul veterinar în caz de suspiciune sau confirmare
a EST prevăzute de legislația sanitară veterinară în
5. să anunțe medicul veterinar din localitate despre orice
intenție de a pune pe piața internă bovine, ovine ori
caprine aflate în proprietate sau îngrijire, în vederea
completării certificatului de sănătate de către medicul
6. să nu sacrifice bovinele în exploatații/gospodării
individuale, ci la abatoarele autorizate sanitar-veterinar,
cu excepția situațiilor de urgență, în care animalul poate
fi sacrificat în exploatație, sub supravegherea medicului
veterinar, sacrificare urmată de recoltarea de probe de
laborator în vederea testării pentru EST.
Respectarea cerințelor SMR 9 se verifică la nivelul
SMR 10 - Introducerea pe piață a produselor de
Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 al
Parlamentului European și al Consiliului din 21
octombrie 2009 privind introducerea pe piață a
produselor fitosanitare și de abrogare a
Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale
Consiliului (publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene, seria L, nr. 309 din 24
noiembrie 2009): art. 55 primele două teze;
Hotărârea Guvernului nr. 1.559/2004 privind
procedura de omologare a produselor de
protecție a plantelor în vederea plasării pe
piață și a utilizării lor pe teritoriul
României, cu modificările și completările
ulterioare: art. 2, 4 și 9;
Ordonanța Guvernului nr. 4/1995 privind
fabricarea, comercializarea și utilizarea
produselor de uz fitosanitar pentru combaterea
bolilor, dăunătorilor și buruienilor în
agricultură și silvicultură, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 85/1995, cu
modificările și completările ulterioare:
art. 15, art. 19 alin. (2) și art. 27;
Hotărârea Guvernului nr. 1.230/2012 privind
stabilirea unor măsuri pentru aplicarea
prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.107/2009
al Parlamentului European și al Consiliului din
21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață
a produselor fitosanitare și de abrogare a
Directivelor 79/117 CEE și 91/414/CEE ale
Consiliului: art. 3 alin. (1) lit. i).
Fermierii care prin activitatea lor depozitează,
manipulează și utilizează produse de protecție a plantelor
au următoarele obligații:
1. să utilizeze numai produse de protecție a plantelor
omologate de Comisia Națională de Omologare a Produselor de
Protecție a Plantelor, care se regăsesc în baza de date
Referințe: http://www.madr.ro/ro/fitosanitar;
html-https://aloe.anfdf.ro/;
2. să utilizeze produsele de protecție a plantelor doar în
scopul pentru care acestea au fost omologate și numai în
conformitate cu instrucțiunile de utilizare;
3. să se asigure că produsele de protecție a plantelor
clasificate ca foarte toxice (T+) și toxice (T) vor fi
utilizate numai de persoanele juridice care dețin
autorizație pentru utilizarea acestor produse, emisă de
unitatea fitosanitară din raza teritorială în care își
4. să nu aplice tratamente cu produse de protecție a
plantelor în zonele de protecție a resurselor de apă, în
zonele de protecție sanitară și ecologică, precum și în
alte zone protejate stabilite în condițiile legii;
5. să respecte condițiile de depozitare, manipulare și
utilizare a produselor de protecție a plantelor în
exploatațiile agricole, conform Ghidului de bune practici
de utilizare și depozitare a produselor de protecție a
plantelor, elaborat de Autoritatea Națională Fitosanitară.
Referințe: http://www.madr.ro/norme-de-eco-
conditionalitate-in-domeniul-fitosanitar.html;
6. să păstreze o perioadă de cel puțin 3 ani documentele de
evidență contabilă a produselor de protecție a plantelor
depozitate și utilizate în exploatație, precum și Registrul
de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a
Respectarea cerințelor SMR 10 se verifică astfel: cerințele
1, 2, 3, 5 și 6 se verifică la nivelul exploatației
agricole; cerința 4 se verifică la nivelul parcelei
Domeniul: Bunăstarea animalelor
SMR 11 - Norme minime privind protecția
Art. 3 și 4 din Directiva 2008/119/CE a
Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire
a normelor minime privind protecția vițeilor,
transpusă în legislația națională prin Ordinul
președintelui Autorității Naționale Sanitare
Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
nr. 72/2005 privind aprobarea Normei sanitare
veterinare ce stabilește standarde minime
pentru protecția vițeilor.
Art. 3 alin. (1) și (2), art. 4 și anexa la Norma sanitară
veterinară ce stabilește standarde minime pentru protecția
vițeilor, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității
Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța
Respectarea cerințelor SMR 11 se verifică la nivelul
SMR 12 - Norme minime de protecție a porcinelor
Art. 3 și 4 din Directiva 2008/120/CE a
Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire
a normelor minime de protecție a porcilor,
transpusă în legislația națională prin Ordinul
președintelui Autorității Naționale Sanitare
Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
nr. 202/2006 pentru aprobarea Normei sanitare
veterinare care stabilește standarde minime
pentru protecția porcinelor, cu modificările și
Art. 3, art. 4 și anexa la Norma sanitară veterinară care
stabilește standarde minime pentru protecția porcinelor,
aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
nr. 202/2006, cu modificările și completările ulterioare
Respectarea cerințelor SMR 12 se verifică la nivelul
SMR 13 - Protecția animalelor de fermă
Art. 4 din Directiva 98/58/CE a Consiliului din
20 iulie 1998 privind protecția animalelor de
fermă, transpusă în legislația națională prin
Ordinul președintelui Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și pentru Siguranța
Alimentelor nr. 75/2005 pentru aprobarea Normei
sanitare veterinare privind protecția
Art. 4 și anexa la Norma sanitară veterinară privind
protecția animalelor de fermă, aprobată prin Ordinul
președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și
pentru Siguranța Alimentelor nr. 75/2005
Respectarea cerințelor SMR 13 se verifică la nivelul