HOTĂRÂRE nr. 139 din 24 octombrie 2016

HOTĂRÂRE Senatul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 31 octombrie 2016
Entered into force
31.10.2016
Consolidated form as of
31.10.2016

privind Propunerea de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind Anul european al patrimoniului cultural - COM (2016) 543 final

În temeiul dispozițiilor art. 67, art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, și Protocolului (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/697 din 21 octombrie 2016,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se constată că prezenta propunere de decizie respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

(2) Se apreciază că:

a) Prezenta propunere de decizie reprezintă răspunsul Comisiei Europene la Concluziile Consiliului privind guvernanța participativă a patrimoniului cultural, adoptate la 25 noiembrie 2014, prin care se solicită Comisiei să prezinte o propunere pentru un "An european al patrimoniului cultural". În rezoluția sa, Parlamentul European a adresat o invitație similară și a invitat Comisia "să stabilească, de preferință pentru 2018, un An European al Patrimoniului Cultural". Comitetul Regiunilor s-a alăturat acestei solicitări în avizul său și a subliniat faptul că un An european al patrimoniului cultural ar contribui la atingerea unor obiective comune în context paneuropean.

b) Anul european al patrimoniului cultural le va oferi cetățenilor europeni șansa de a înțelege mai bine prezentul, printr-o interpretare mai bogată și comună a trecutului, și va stimula o mai bună evaluare a beneficiilor sociale și economice ale patrimoniului cultural și a contribuției acestuia la creșterea economică și la coeziunea socială. De asemenea va evidenția provocările și oportunitățile asociate digitalizării și va contribui la abordarea provocărilor identificate prin diseminarea de bune practici în ceea ce privește: protejarea, gestionarea, dezvoltarea, guvernanța și activitățile de cercetare și inovare.

c) 2018 reprezintă și anul încheierii Primului Război Mondial și, în acest context, este important să se stabilească un mod prin care obiectivele programului "Anul European al Patrimoniului Cultural" să fie integrate cu celelalte obiective aniversare sau comemorative majore, fără să se substituie reciproc.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 24 octombrie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului și ale art. 5 lit. f) și art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IOAN CHELARU

București, 24 octombrie 2016.

Nr. 139.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).