HOTĂRÂRE nr. 154 din 1 noiembrie 2016

HOTĂRÂRE Senatul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 890 din 7 noiembrie 2016
Entered into force
07.11.2016
Consolidated form as of
07.11.2016

referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu - Stadiul actual și posibile căi de urmat referitor la situația de nereciprocitate cu anumite țări terțe în ceea ce privește politica în domeniul vizelor (Acțiuni întreprinse ca urmare a comunicării din 12 aprilie) COM (2016) 481 final

În temeiul dispozițiilor art. 67, art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, și ale Protocolului (nr. 1) anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/720 din 28 octombrie 2016,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se constată următoarele:

1. Prezenta comunicare face bilanțul progreselor înregistrate de la adoptarea comunicării din luna aprilie în cadrul discuțiilor cu Canada și Statele Unite, raportează cu privire la pozițiile adoptate ca răspuns la comunicare și stabilește etapele următoare.

2. În ceea ce privește Canada, Comisia așteaptă reuniunea la nivel înalt UE-Canada, care se va desfășura în perioada 27-28 octombrie 2016, ca prilej de confirmare a progreselor concrete înregistrate în ceea ce privește eliminarea obligației de a deține viză pentru cetățenii români și bulgari.

3. În ceea ce privește Statele Unite, Comisia remarcă faptul că nu s-au înregistrat progrese. Prin urmare, Comisia, în coordonare cu cele cinci state membre afectate (Bulgaria, Croația, Cipru, Polonia și România), va recurge la toate posibilitățile în vederea realizării reciprocității depline în materie de vize și va colabora îndeaproape atât cu Parlamentul European, cât și cu Consiliul pentru a se asigura că Uniunea Europeană are o opinie unitară referitoare la această chestiune, urmând să prezinte înainte de sfârșitul anului un nou raport cu privire la progresele înregistrate.

4. România va continua dialogul cu instituțiile europene și partenerii terți în vederea identificării de soluții pentru soluționarea situațiilor de nereciprocitate în raport cu cetățenii români.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 1 noiembrie 2016 în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului și ale art. 5 lit. f) și art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IOAN CHELARU

București, 1 noiembrie 2016.

Nr. 154.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).