Articolul 1
(1) Bunurile imobile intrate, prin confiscare, în cadrul procesului penal, în proprietatea privată a statului pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul public al statului și în administrarea autorităților administrației publice centrale, altor instituții publice de interes național, după caz, sau regiilor autonome de interes național, denumite în continuare entități beneficiare, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, denumită în continuare Agenția, în condițiile legii.
(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se dau în administrarea entităților beneficiare, la cererea motivată a acestora și transmisă Agenției, în scopul utilizării ca sediu principal sau secundar, la valoarea stabilită potrivit art. 6 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În termen de 45 de zile lucrătoare de la primirea comunicării privind evaluarea bunurilor imobile intrate, prin confiscare, în proprietatea privată a statului, Agenția are obligația să analizeze și, dacă este cazul, să inițieze procedurile pentru transmiterea cu titlu gratuit a bunurilor, potrivit art. 34 din Legea nr. 318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative, sau procedurile pentru încheierea unui contract de comodat, potrivit art. 35 din Legea nr. 318/2015, ori să propună utilizarea în condițiile prezentei legi.
(4) Criteriile utilizate de Agenție în selectarea uneia dintre opțiunile menționate la alin. (3) sunt următoarele: lipsa spațiului cu destinație de sediu, necesitatea extinderii sediului actual, amplasarea imobilului, suprafața, starea tehnică în care se găsește imobilul, destinația actuală, data primirii solicitării, situația financiară a solicitantului, eventualul impact asupra bugetului de stat.
(5) În cazul în care Agenția nu inițiază niciuna dintre procedurile menționate la alin. (3), se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 14/2007, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(6) În situația prevăzută la alin. (5), dacă bunurile imobile nu se adjudecă în urma organizării unui număr de cel puțin trei licitații publice succesive în condițiile prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 731/2007, republicată, cu modificările și completările ulterioare, organul de valorificare poate propune Agenției reluarea procedurilor prevăzute la alin. (3).