Articolul I
Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției generale juridice aprobat prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 100/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 8 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Direcția generală are în structura organizatorică următoarele componente:
a) conducerea direcției generale;
b) Serviciul 1 - Reglementări pentru ordine publică și securitate națională;
c) Serviciul 2 - Relația cu Guvernul și Parlamentul;
d) Serviciul 3 - Contencios;
e) Serviciul 4 - Contracte și jurisdicția imputațiilor;
f) Serviciul 5 - Drept internațional;
g) Serviciul 6 - Coordonare asistență juridică;
h) Biroul secretariat și evidență;
i) Structura de securitate/Componenta de securitate pentru tehnologia informației și comunicațiilor (la nivel de compartiment)."
2. La articolul 8 alineatul (3), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
"d) urmărește îndeplinirea de către structurile ministerului a obiectivelor stabilite prin documente programatice elaborate la nivelul ministerului sau al Guvernului, care privesc activitatea normativă a ministerului;".
3. La articolul 8 alineatul (4), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) asigură înregistrarea, evidența, multiplicarea, prin tipografia ministerului, și difuzarea ordinelor și instrucțiunilor ministrului afacerilor interne care, potrivit legii, nu se publică în Monitorul Oficial al României la celelalte structuri ale ministerului, păstrează evidența difuzărilor și după abrogarea/ieșirea din vigoare a acestora;".
4. La articolul 9, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Directorul general se află în subordinea directă a ministrului și în subordinea nemijlocită a persoanei desemnate să coordoneze activitatea direcției generale. Directorii generali adjuncți se află în subordinea nemijlocită a directorului general."
5. La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Directorul general răspunde, în condițiile legii, potrivit fișei postului, în fața ministrului și a persoanei desemnate să coordoneze activitatea direcției generale de întreaga activitate pe care o desfășoară direcția generală."
6. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 13. - Directorii generali adjuncți răspund, în condițiile legii, potrivit fișelor posturilor, în fața directorului general de activitatea structurilor care le sunt încredințate spre coordonare și îndrumare, precum și de îndeplinirea altor atribuții sau competențe care le sunt dispuse sau delegate de către directorul general."
7. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - (1) Serviciul reglementări pentru ordine publică și securitate națională îndeplinește atribuții referitoare la planificarea, elaborarea, avizarea, promovarea și realizarea altor activități procedurale având ca finalitate emiterea, adoptarea sau aprobarea proiectelor de acte normative din domeniul ordinii publice și securității naționale.
(2) Serviciul reglementări pentru ordine publică și securitate națională îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) întocmește sau contribuie la întocmirea documentelor programatice de la nivelul ministerului sau al Guvernului, care privesc planificarea promovării proiectelor de acte normative;
b) participă sau colaborează cu structurile inițiatoare din cadrul ministerului la elaborarea proiectelor de acte normative, potrivit reglementărilor în vigoare referitoare la activitatea normativă în minister;
c) exercită calitatea de inițiator al proiectelor de acte normative care privesc organizarea activității juridice în minister;
d) formulează propuneri de avize la proiecte de ordine, instrucțiuni sau dispoziții cu caracter normativ pentru care ministrul afacerilor interne, secretarii de stat sau secretarul general au calitatea de emitent;
e) colaborează cu structurile similare ale altor autorități publice centrale la elaborarea proiectelor de acte normative care vizează competențele ministerului;
f) analizează proiectele de acte normative cu care a fost sesizat ministerul, inițiate de alte autorități publice, și întocmește propuneri de avize;
g) îndeplinește activitățile procedurale referitoare la promovarea și avizarea proiectelor de acte normative;
h) propune conducerii direcției generale sesizarea structurilor interesate cu privire la necesitatea unor intervenții normative, atunci când constată că evoluția legislației sau sarcinile rezultate din documentele programatice impun asemenea intervenții;
i) informează periodic conducerea direcției generale cu privire la stadiul elaborării proiectelor de acte normative prevăzute în documentele programatice sau care constituie sarcini ale ministerului;
j) monitorizează și controlează respectarea prevederilor legale în vigoare privind activitatea normativă în minister;
k) evaluează eficiența aplicării prevederilor legale în vigoare privind activitatea normativă în minister, informează conducerea direcției generale cu privire la concluziile rezultate și formulează propuneri de îmbunătățire a activității normative;
l) redactează documentele necesare susținerii în Guvern a proiectelor de acte normative înscrise pe agendele de lucru ale ședințelor Guvernului;
m) elaborează puncte de vedere referitoare la interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale și acordă asistență și consultații cu caracter juridic pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu, potrivit competenței, în situația în care unitatea, instituția sau structura solicitantă ori structura ierarhic superioară nu dispune de asistență juridică proprie;
n) elaborează, atunci când este necesar, studii cu privire la cadrul normativ din competența ministerului;
o) participă la efectuarea unor acțiuni de îndrumare și control care vizează activitatea profesională a consilierilor juridici din unitățile din aparatul central al ministerului, instituțiile și structurile aflate în subordinea ministerului și unitățile subordonate acestora, conform dispozițiilor și ordinelor conducerii ministerului și ale conducerii direcției generale;
p) formulează, în condițiile legii, răspunsuri la petițiile ce vizează activitatea normativă a ministerului sau a direcției generale, repartizate spre soluționare de conducerea direcției generale;
r) îndeplinește orice alte atribuții cu caracter juridic, de natura celor prevăzute la alin. (1), stabilite prin lege sau dispuse de conducerea direcției generale."
8. La capitolul V, titlul secțiunii a 6-a se modifică și va avea următorul cuprins:
"SECȚIUNEA a 6-a
Serviciul contracte și jurisdicția imputațiilor"
9. La articolul 19, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 19. - Serviciul contracte și jurisdicția imputațiilor îndeplinește, potrivit legii, următoarele atribuții principale:".
10. La articolul 19, literele k) și l) se abrogă.
11. La articolul 19, literele j) și m) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"j) elaborează puncte de vedere referitoare la interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale și acordă asistență și consultații cu caracter juridic pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu, potrivit competenței, în situația în care unitatea, instituția sau structura solicitantă ori structura ierarhic superioară nu dispune de asistență juridică proprie;
...........................................................................
m) participă la efectuarea unor acțiuni de îndrumare, sprijin și control care vizează activitatea profesională a consilierilor juridici din unitățile din aparatul central al ministerului, instituțiile și structurile aflate în subordinea ministerului și unitățile subordonate acestora, conform dispozițiilor și ordinelor conducerii ministerului și ale conducerii direcției generale;".
12. La articolul 19, după litera m) se introduce o nouă literă, litera m^1), cu următorul cuprins:
"m^1) formulează, în condițiile legii, răspunsuri la petițiile repartizate spre soluționare de conducerea direcției generale;".
13. La articolul 19, literele n)-s) se abrogă.
14. La capitolul V, după secțiunea a 6-a se introduce o nouă secțiune, secțiunea 6^1, cu articolul 19^1, având următorul cuprins:
"SECȚIUNEA 6^1
Serviciul coordonare asistență juridică
Art. 19^1. - Serviciul coordonare asistență juridică îndeplinește, potrivit legii, următoarele atribuții principale:
a) coordonează și, după caz, poate verifica activitatea de asistență juridică desfășurată la nivelul unităților din aparatul central al ministerului, al instituțiilor și structurilor din subordinea ministerului și al unităților subordonate acestora;
b) la solicitarea conducerii direcției generale sau a ministerului, efectuează evaluări și analize privind activitatea de asistență juridică desfășurată la nivelul structurilor ministerului și, după caz, formulează propuneri;
c) efectuează, conform dispoziției conducerii direcției generale, acțiuni cu caracter de îndrumare și sprijin al activității consilierilor juridici ai unităților din aparatul central al ministerului, din instituțiile și structurile aflate în subordinea ministerului și din unitățile din subordinea acestora;
d) efectuează, conform dispozițiilor conducerii direcției generale, acțiuni de control la unitățile aparatului central al ministerului, instituțiile și structurile din subordinea ministerului și unitățile subordonate acestora și participă, din dispoziția conducerii ministerului, în colective la acțiuni de control sau de verificare în legătură cu activitatea de asistență juridică;
e) desfășoară activitățile necesare pentru examinarea candidaților în vederea ocupării posturilor de consilier juridic vacante din structura aparatului central al ministerului și structurile subordonate unor unități centrale;
f) organizează și păstrează evidența consilierilor juridici în activitate din unitățile aparatului central al ministerului, instituțiile și structurile din subordinea ministerului și din unitățile subordonate acestora;
g) organizează, ori de câte ori este nevoie, întruniri profesionale cu consilierii juridici, în vederea consultării și îndrumării acestora în probleme de interes comun;
h) sprijină activitatea de perfecționare a pregătirii profesionale a personalului cu competențe în acordarea asistenței juridice în unitățile aparatului central al ministerului, instituțiile și structurile aflate în subordinea ministerului și unitățile subordonate acestora și organizează sau participă, după caz, la desfășurarea de cursuri de formare profesională, cursuri de capacitate, inițiere sau avansare în gradul următor, potrivit dispozițiilor care reglementează acest domeniu de activitate;
i) elaborează puncte de vedere referitoare la interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale și acordă asistență și consultații cu caracter juridic pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu, potrivit competenței, în situația în care unitatea, instituția sau structura solicitantă ori structura ierarhic superioară nu dispune de asistență juridică proprie;
j) formulează, în condițiile legii, răspunsuri la petițiile repartizate spre soluționare de conducerea direcției generale;
k) formulează răspunsuri la solicitările privind liberul acces la informații de interes public, repartizate serviciului de către conducerea direcției generale;
l) îndeplinește orice alte atribuții cu caracter juridic prevăzute de lege sau dispuse de conducerea direcției generale."
15. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 25. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul regulament."
16. Anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la prezentul ordin.