În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în cadrul centrului sunt organizate următoarele consilii și comisii, astfel:
I. (1) Consiliul medical este organizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2) Directorul medical este președintele Consiliului medical.
(3) Consiliul medical este alcătuit din șefii de secții, laboratoare, farmacistul-șef și asistentul-șef.
(4) Consiliul medical are în principal următoarele atribuții:
a) îmbunătățirea standardelor clinice și a modelelor de practică în scopul acordării de servicii medicale de calitate, în scopul creșterii gradului de satisfacție a pacienților;
b) monitorizarea și evaluarea activității medicale desfășurate în spital în scopul creșterii performanțelor profesionale și utilizării eficiente a resurselor alocate;
c) înaintează Comitetului director propuneri privind utilizarea fondului de dezvoltare al centrului;
d) propune Comitetului director măsuri pentru dezvoltarea și îmbunătățirea activității centrului în concordanță cu nevoile de servicii medicale ale populației și conform ghidurilor și protocoalelor de practică medicală;
e) alte atribuții stabilite prin ordin al ministrului sănătății.
II. (1) Organizarea, componența și atribuțiile Consiliului Etic ce funcționează la nivelul centrului sunt conform prevederilor legale în vigoare.
(2) Consiliul Etic se întrunește lunar sau ori de câte ori apar noi sesizări ce necesită analiză de urgență, la convocarea managerului, a președintelui consiliului sau a cel puțin 4 dintre membrii acestuia.
(3) Principalele atribuții ale Consiliului Etic sunt următoarele:
a) promovează valorile etice în rândul personalului medico-sanitar, auxiliar și administrativ al unității sanitare;
b) identifică și analizează vulnerabilitățile etice și riscurile apărute, propune managerului adoptarea și implementarea măsurilor de prevenție a actelor de corupție la nivelul unității sanitare;
c) formulează și înaintează managerului propuneri pentru diminuarea riscurilor de incidente de etică;
d) analizează și avizează Regulamentul intern al unității sanitare și poate face propuneri pentru îmbunătățirea acestuia;
e) formulează punct de vedere etic consultativ, la solicitarea Comitetului director al unității sanitare;
f) analizează, din punct de vedere etic, situațiile de dubiu care pot apărea în exercitarea profesiei medicale. În situația în care un cadru medico-sanitar reclamă o situație de dubiu etic ce vizează propria sa activitate, avizul etic nu poate fi utilizat pentru incriminarea cadrului medico-sanitar respectiv, dacă solicitarea s-a realizat anterior actului medical la care se face referire;
g) primește, din partea managerului unității sanitare, sesizările făcute în vederea soluționării;
h) analizează cazurile de încălcare a principiilor morale sau deontologice în relația pacient-cadru medico-sanitar și personal auxiliar din cadrul spitalului, prevăzute în legislația în vigoare;
i) verifică dacă personalul medico-sanitar și auxiliar, prin conduita sa, încalcă drepturile pacienților prevăzute în legislația specifică, pe baza sesizărilor primite;
j) analizează sesizările personalului unității sanitare în legătură cu diferitele tipuri de abuzuri săvârșite de către pacienți sau superiori ierarhici. În măsura în care constată încălcări ale drepturilor personalului, propune măsuri concrete pentru apărarea bunei reputații a personalului;
k) analizează sesizările ce privesc nerespectarea demnității umane și propune măsuri concrete de soluționare;
l) emite avize referitoare la incidentele de etică semnalate, conform prevederilor prezentului ordin;
m) emite hotărâri cu caracter general ce vizează unitatea sanitară respectivă;
n) asigură informarea managerului, a Compartimentului de integritate din cadrul Ministerului Sănătății și a petentului privind conținutul avizului etic. Managerul poartă răspunderea punerii în aplicare a soluțiilor propuse;
o) aprobă conținutul comunicărilor adresate petenților, ca răspuns la sesizările acestora;
p) înaintează către organele abilitate sesizările ce privesc plățile informale ale pacienților către personalul medico-sanitar ori auxiliar sau acte de condiționare a acordării serviciilor medicale de obținere a unor foloase, în cazul în care persoanele competente nu au sesizat organele conform atribuțiilor de serviciu;
q) sesizează organele abilitate ale statului ori de câte ori consideră că aspectele dintr-o speță pot face obiectul unei infracțiuni, dacă acestea nu au fost sesizate de reprezentanții unității sanitare sau de către petent;
r) aprobă conținutul rapoartelor bianuale și anuale întocmite de către secretarul Consiliului Etic;
s) redactează Anuarul etic, ce cuprinde modul de soluționare a spețelor reprezentative din cursul anului precedent. Anuarul etic este pus la dispoziția angajaților, constituind în timp un manual de bune practici la nivelul unității sanitare respective;
ș) analizează rezultatele aplicării chestionarului de evaluare, parte a mecanismului de feedback al pacientului.
III. Comitetul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale are rolul de a controla punctual și de a monitoriza permanent parametrii specifici, în vederea depistării precoce a cauzelor infecțiilor nosocomiale (infecții dobândite în urma îngrijirilor medicale) din centru, precum și de a lua măsuri pentru prevenirea lor și a răspândirii acestora în cadrul aceleiași secții sau către alte compartimente.
IV. Comisia medicamentului analizează necesarul și consumul de medicamente și propune măsuri care să asigure tratamentul corespunzător al pacienților, cu încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate cu această destinație. De asemenea avizează referatele secției privind solicitările de medicamente, alte produse și materiale necesare, verifică prin sondaj modul de stabilire a medicației pentru pacienții internați, informează în scris conducerea centrului în legătură cu cele constatate, elaborează documentația necesară pentru Ministerul Sănătății cu aspecte sesizate și propuneri privind strategia terapeutică. Comisia se întrunește în ședințe săptămânale, lunare sau ori de câte ori este necesar.
V. Comisia de disciplină a centrului analizează referatele privind abaterile disciplinare transmise spre rezolvare de către conducerea centrului, analizează și soluționează cazurile de indisciplină ale salariaților, semnalate de terțe persoane, efectuează cercetări prealabile în situațiile în care sunt săvârșite abateri care atrag răspundere disciplinară și ia toate măsurile rezonabile pentru a se convinge că, într-adevăr, salariatul a săvârșit abaterea disciplinară respectivă, audiază persoanele implicate și propune în scris conducerii centrului moduri de soluționare conform legislației muncii în vigoare. Întocmește procesul-verbal de constatare în care menționează rezultatul audierii, al anchetei efectuate și alte etape procedurale legale, întreprinde și alte anchete la dispoziția conducerii centrului, inițiază medierea și concilierea eventualelor conflicte între salariați, înaintează conducerii centrului referatul privind rezultatele investigațiilor efectuate și eventuale propuneri.
VI. Comisia privind angajarea și promovarea în funcții și grade profesionale a personalului are rolul de a examina candidații sau salariații, după caz, transmițând conducerii centrului rezultatele probelor de concurs susținute, precum și soluționarea eventualelor contestații.
VII. (1) Comitetul de securitate și sănătate în muncă, organizat conform prevederilor legale în vigoare, are în principal următoarele atribuții:
a) analizează și face propuneri privind politica de securitate și sănătate în muncă și planul de prevenire și protecție;
b) urmărește realizarea planului de prevenire și protecție, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizării prevederilor lui și eficiența acestora din punctul de vedere al îmbunătățirii condițiilor de muncă;
c) analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în considerare consecințele asupra securității și sănătății lucrătorilor, și face propuneri în situația constatării anumitor deficiențe;
d) analizează alegerea, cumpărarea, întreținerea și utilizarea echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecție colectivă și individuală;
e) analizează modul de îndeplinire a atribuțiilor ce revin serviciului extern de prevenire și protecție, precum și menținerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia;
f) propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ținând seama de prezența grupurilor sensibile la riscuri specifice;
g) analizează cererile formulate de lucrători privind condițiile de muncă și modul în care își îndeplinesc atribuțiile persoanele desemnate și/sau serviciul extern;
h) urmărește modul în care se aplică și se respectă reglementările legale privind securitatea și sănătatea în muncă, măsurile dispuse de inspectorul de muncă și inspectorii sanitari;
i) analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, precum și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și propune introducerea acestora în planul de prevenire și protecție;
j) analizează cauzele producerii accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor profesionale și evenimentelor produse și poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării;
k) efectuează verificări proprii privind aplicarea și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă și consemnează în scris cele constatate;
l) dezbate raportul scris, prezentat Comitetului de securitate și sănătate în muncă de către conducătorul unității cel puțin o dată pe an, cu privire la situația securității și sănătății în muncă, la acțiunile care au fost întreprinse și la eficiența acestora în anul încheiat, precum și propunerile pentru planul de prevenire și protecție ce se va realiza în anul următor.
(2) Rezultatele analizelor și propunerilor Comitetului de securitate și sănătate în muncă vor fi consemnate într-un proces-verbal.
(3) Reprezentanții lucrătorilor în Comitetul de securitate și sănătate în muncă sunt aleși, prin vot, din rândul lucrătorilor Centrului cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă.
(4) Membrii Comitetului de securitate și sănătate în muncă se nominalizează prin decizie scrisă a președintelui acestuia, iar componența comitetului va fi adusă la cunoștință tuturor lucrătorilor.
VIII. (1) Comisia de analiză a deceselor intraspitalicești a centrului se întrunește în ședințe ordinare lunare (dacă s-au înregistrat decese) și în ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie, și are următoarele atribuții:
a) analizează periodic (o dată pe lună) sau ori de câte ori este nevoie numărul deceselor înregistrate în activitatea centrului, astfel:
- numărul deceselor în totalitate;
- numărul deceselor la 24 de ore de la internarea pacientului;
b) analizează motivele medicale care au dus la decesul pacienților, cuprinse în foaia de observație clinică generală și certificatul de deces;
c) în situația în care se constată un deces survenit ca urmare a acțiunii personalului medical (malpraxis) , prezintă cazul conducerii spitalului în vederea luării de măsuri necesare;
d) redactează un proces-verbal de ședință în care consemnează rezultatele activității;
e) membrii Comisiei de analiză a deceselor intraspitalicești sunt obligați să participe la efectuarea necropsiei pacientului decedat în prezența medicului curant și a șefului secției din care face parte medicul curant (sau înlocuitorul acestuia);
f) în urma autopsiei se va recolta material bioptic ce va fi însoțit obligatoriu de fișa de însoțire-tip, semnată și parafată de medicul ce solicită examinarea;
g) poate solicita medicului curant justificarea acțiunilor medicale în cazul pacientului decedat;
h) răspunde la orice solicitare a conducerii spitalului.
(2) La solicitarea conducerii spitalului, Comisia de analiză a deceselor intraspitalicești poate fi consultată în următoarele domenii:
a) elaborarea unei strategii de reducere a numărului de decese;
b) analiza activității din cadrul morgii;
c) planificarea de acțiuni în vederea creșterii calității actului medical.
IX. Comisia DRG (Sistemul de clasificare în grupe de diagnostice) se întrunește lunar sau ori de câte ori este nevoie. Comisia DRG a centrului are obligația de a analiza toate cazurile, iar cele care pot fi revalidate sunt transmise secției în vederea remedierii deficiențelor și transmiterii lor Compartimentului evaluare și statistică medicală pentru raportarea acestora spre revalidare. Rezultatul evaluării cazurilor va fi consemnat într-un referat spre informarea Comitetului director și a Consiliului medical.
X. Comisia de monitorizare cuprinde conducătorii de compartimente din structura organizatorică a centrului, care se actualizează ori de câte ori este cazul, și are următoarele atribuții:
a) coordonează procesul de actualizare a obiectivelor și a activităților, la care se atașează indicatori de performanță sau de rezultat pentru evaluarea acestora;
b) analizează și prioritizează riscurile semnificative, care pot afecta atingerea obiectivelor generale ale funcționării centrului, prin stabilirea limitelor de toleranță la risc, anual, aprobate de către conducerea centrului, care sunt obligatorii și se transmit tuturor compartimentelor pentru aplicare;
c) analizează și avizează procedurile formalizate și le transmite spre aprobare managerului;
d) analizează, în vederea aprobării, informarea privind monitorizarea performanțelor la nivelul centrului, elaborată de către secretarul Comisiei de monitorizare, pe baza raportărilor anuale privind monitorizarea performanțelor anuale de la nivelul compartimentelor;
e) analizează, în vederea aprobării, informarea privind desfășurarea procesului de gestionare a riscurilor, elaborată de echipa de gestionare a riscurilor, pe baza raportărilor anuale de la nivelul compartimentelor;
f) elaborează Programul de dezvoltare a sistemului de control intern/managerial, denumit Program de dezvoltare.
XI. Comisia alimentului se va întruni în ședințe de lucru o dată la 10 zile sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea președintelui comisiei. Are următoarele atribuții:
a) analizează consumul de alimente și propune măsuri de reducere sau suplimentare a anumitor produse;
b) elaborează meniul zilnic al pacienților/aparținătorilor;
c) controlează și asigură, la nivelul centrului, alimentația corectă a pacienților/aparținătorilor;
d) va stabili cantitățile de alimente ce urmează a fi achiziționate pentru centru, în raport cu plafonul de cheltuieli, aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli;
e) verifică, prin sondaj, modul de preparare și distribuire a alimentelor către pacienții/aparținătorii internați.