Articolul I
Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.080/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 9 septembrie 2016, se modifică după cum urmează:
- La articolul 24, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 24. - (1) În unitățile de învățământ în care funcțiile de director sau de director adjunct nu au fost ocupate prin concurs sau devin vacante prin demisie, pensionare, alte motive legale, conducerea unităților de învățământ este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, membru al corpului național de experți în managementul educațional, numit prin detașare în interesul învățământului sau prin delegarea atribuțiilor specifice funcției, în conformitate cu legislația în vigoare, prin decizia inspectorului școlar general, cu avizul consultativ al consiliului profesoral din unitățile de învățământ respective și al consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei. În cazul în care postul de director sau de director adjunct este temporar vacant, conducerea unităților de învățământ este asigurată, până la revenirea titularului postului, de un cadru didactic titular, numit prin detașare sau delegare de atribuții, conform procedurii menționate anterior."