HOTĂRÂRE nr. 5 din 16 ianuarie 2017

HOTĂRÂRE Camera Deputa?ilor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 16 ianuarie 2017
Entered into force
16.01.2017
Consolidated form as of
16.01.2017
Table of contents

privind efectuarea unui control de către Curtea de Conturi pentru verificarea condițiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat din lunile august și noiembrie 2016 de către Guvernul României

În temeiul dispozițiilor art. 140 alin. (3) din Constituția României, republicată, și al dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Camera Deputaților cere Curții de Conturi să efectueze un control pentru verificarea condițiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat din lunile august și noiembrie 2016 de către Guvernul României.

Articolul 2

Obiectivele controlului sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 3

Raportul cuprinzând concluziile controlului Curții de Conturi va fi depus la Biroul permanent al Camerei Deputaților până cel târziu la data de 15 februarie 2017.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 16 ianuarie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, PETRU-GABRIEL VLASE

București, 16 ianuarie 2017.

Nr. 5.

Anexă

Aspectele ce vor fi urmărite în cadrul

controlului Curții de Conturi

1. Cât au fost, realizate, veniturile totale ale bugetului general consolidat la 31 decembrie 2016?

2. Cât au fost, estimate, veniturile totale ale bugetului general consolidat la momentul construcției bugetului pentru anul 2016?

3. Cât au fost, estimate, veniturile totale ale bugetului general consolidat la 10 august (prima rectificare)?

4. Cât au fost, realizate, veniturile totale ale bugetului general consolidat la 30 iunie (primul semestru)?

5. Cât au fost, estimate, veniturile totale ale bugetului general consolidat la 23 noiembrie (cea de-a doua rectificare)?

6. Cât au fost, realizate, veniturile totale ale bugetului general consolidat la 30 septembrie (după 3 trimestre)?

7. Cât au fost, realizate, veniturile totale ale bugetului general consolidat în luna decembrie 2016?

8. Care a fost media veniturilor totale ale bugetului general consolidat pe primele 11 luni ale anului?

9. Cu cât au fost mai mici veniturile totale ale bugetului general consolidat în decembrie 2016 față de decembrie 2015?

10. Care sunt motivele pentru care nu au fost estimate corect veniturile totale ale bugetului general consolidat la prima și la a doua rectificare?

11. Cât este venitul nerealizat la 31 decembrie 2016, din sume de la UE 2014-2020, comparativ cu venituri din sume de la UE 2014-2020 estimat la 23 noiembrie, data celei de a doua rectificări?

12. Care sunt sumele rămase necheltuite atât din bugetul propriu, cât și din fonduri europene, pe fiecare minister în parte? Raportarea se va face la cheltuielile care ar fi trebuit să fie făcute, conform rectificării din 23 noiembrie.

13. Care sunt investițiile/programele care au fost bugetate, dar nu au fost realizate, pe fiecare minister în parte?

14. Care sunt motivele nerealizării investițiilor/programelor de către ministere? Se va prezenta o situație pentru fiecare investiție/program în parte.

15. Care este suma care a rămas necheltuită la sfârșitul anului 2016 la capitolul cheltuieli de personal?

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).