Articolul 1
Se aprobă Metodologia de stabilire a venitului reglementat, a venitului total și a tarifelor reglementate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
privind aprobarea Metodologiei de stabilire a venitului reglementat, a venitului total și a tarifelor reglementate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale
Având în vedere prevederile art. 179 alin. (4) și (5) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) și ale art. 10 alin. (1) lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
Se aprobă Metodologia de stabilire a venitului reglementat, a venitului total și a tarifelor reglementate pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Perioada a treia de reglementare pentru activitatea de înmagazinare subterană a gazelor naturale se prelungește cu un an de reglementare, până la data de 31 martie 2018.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 22/2012 de aprobare a Metodologiei pentru aprobarea prețurilor și stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 6 iunie 2012, cu modificările și completările ulterioare.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și operatorii de înmagazinare subterană titulari ai licențelor de operare a sistemului de înmagazinare subterană vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2017, cu excepția prevederilor art. 2, care intră în vigoare la data publicării.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileț
București, 18 ianuarie 2017.
Nr. 4.
METODOLOGIE 18/01/2017
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.