HOTĂRÂRE nr. 39 din 24 noiembrie 2016

HOTĂRÂRE Ordinul Asisten?ilor Medicali Generali?ti, Moa?elor ?i Asisten?ilor Medicali din România
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 112 din 9 februarie 2017
Entered into force
09.02.2017
Consolidated form as of
09.02.2017

pentru modificarea și completarea Metodologiei privind întocmirea și eliberarea certificatului de status profesional curent pentru asistenții medicali generaliști, moașe și asistenții medicali, aprobată prin Hotărârea Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România nr. 19/2016

Având în vedere prevederile art. 40 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România emite următoarea hotărâre:

Articolul I

Metodologia privind întocmirea și eliberarea certificatului de status profesional curent pentru asistenții medicali generaliști, moașe și asistenții medicali, aprobată prin Hotărârea Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România nr. 19/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 1 iulie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, după cum urmează:

1. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Pentru întocmirea și eliberarea documentului prevăzut la alin. (1) se percepe o taxă al cărei cuantum se stabilește prin hotărâre a Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România."

2. La articolul 3, alineatul (3) se abrogă

3. La articolul 8 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) la litera D - Date privind dreptul de exercitare a profesiei se va menționa, după caz: «nu exercită profesia pe teritoriul României și nu se află în evidența Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România pentru fapte sancționate de legea penală sau abateri deontologice» sau «nu exercită profesia pe teritoriul României și se află în evidența Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România cu următoarele fapte/motive....». Completarea se va face cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. D."

4. La articolul 10, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"b) la litera C - Date privind locul de muncă se va menționa: «nu beneficiază de loc de muncă pe teritoriul României»;

c) la litera D - Date privind dreptul de exercitare a profesiei se va menționa: «nu exercită profesia pe teritoriul României și nu se află în evidența Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România pentru fapte sancționate de legea penală sau abateri deontologice» sau, după caz, «nu exercită profesia pe teritoriul României și nu se află în evidența Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România pentru fapte sancționate de legea penală sau abateri deontologice»".

5. La anexa nr. 2 la metodologie, rubricile C "Date privind locul de muncă" și "Date privind dreptul de exercitare a profesiei" se modifică și vor avea următorul cuprins:

"C. DATE PRIVIND LOCUL DE MUNCĂ

Nu beneficiază de loc de muncă pe teritoriul României.

D. DATE PRIVIND DREPTUL DE EXERCITARE A PROFESIEI

1. nu exercită profesia pe teritoriul României și nu se află în evidența Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România pentru fapte sancționate de legea penală sau abateri deontologice sau, după caz,

2. nu exercită profesia pe teritoriul României și se află în evidența Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România pentru fapte sancționate de legea penală sau abateri deontologice".

Articolul II

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Mircea Timofte

București, 24 noiembrie 2016.

Nr. 39.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).