Articolul I
Regulamentul Fondului de garantare a depozitelor bancare nr. 2/2016 privind determinarea și plata contribuțiilor la Fondul de garantare a depozitelor bancare în funcție de gradul de risc, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Unei instituții de credit nou-înființate i se va atribui, în anul respectiv, un grad de risc de 75%."
2. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 11^1, cu următorul cuprins:
"Art. 11^1. - (1) În cazul în care, în anul de plată a contribuției, o instituție de credit participantă la Fond fuzionează prin absorbție cu o altă instituție de credit participantă la Fond, până la termenul-limită de raportare a situației depozitelor acoperite, instituția de credit care a absorbit are obligația de a raporta separat situația depozitelor acoperite pe fiecare dintre instituțiile de credit care au fuzionat, pentru data de 31 decembrie a anului anterior celui de plată.
(2) Fondul calculează contribuția anuală pentru fiecare dintre cele două instituții de credit prevăzute la alin. (1) în funcție de baza de calcul raportată și de gradul de risc aferent fiecăreia dintre ele.
(3) În situația prevăzută la alin. (1), Fondul comunică instituției de credit absorbante datele menționate la art. 117 alin. (1) din Lege, separat pentru fiecare dintre instituțiile de credit care au fuzionat prin absorbție.
(4) Instituția de credit absorbantă efectuează plata contribuției anuale în condițiile prevăzute la art. 117 alin. (3) din Lege sub forma unei plăți unice, rezultată prin însumarea contribuțiilor anuale prevăzute la alin. (3)."
3. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 16. - (1) Fondul determină contribuțiile pe care fiecare instituție de credit participantă le plătește în anul 2017 utilizând gradul de risc asociat, calculat pe baza datelor raportate de instituțiile de credit pentru data de 30 septembrie 2016.
(2) Gradul de risc asociat fiecărei instituții de credit se calculează pe baza datelor menționate la art. 8 alin. (1).
(3) Contribuțiile plătite în plus/minus în anul 2016 se regularizează prin deducere/adăugare la nivelul contribuției de plată în anul 2017."
4. După articolul 16 se introduc două noi articole, articolele 16^1 și 16^2, cu următorul cuprins:
"Art. 16^1. - (1) Instituția de credit la care Fondul a constatat, în urma controlului efectuat, o diferență între volumul depozitelor acoperite raportate pentru 31 decembrie 2015 și cel efectiv identificat cu ocazia controlului, are obligația să retransmită Fondului, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încheierii procesului-verbal de control, Formularul de raportare a depozitelor acoperite prevăzut în anexa nr. 1 la Regulamentul Fondului de garantare a depozitelor bancare nr. 1/2016 privind transmiterea către Fondul de garantare a depozitelor bancare a informațiilor necesare întocmirii listei compensațiilor de plătit și a celor necesare în procesul determinării contribuțiilor anuale ale instituțiilor de credit, cu modificările ulterioare, pentru data de 31 decembrie 2015.
(2) Pe baza datelor retransmise conform alin. (1), Fondul calculează diferența față de contribuția anuală plătită de instituția de credit în anul 2016 și o comunică instituției de credit.
Art. 16^2. - (1) Diferența calculată conform art. 16^1 face obiectul regularizării.
(2) Dacă diferența a fost determinată până la data comunicării de către Fond a cuantumului contribuției anuale de plătit în anul în curs, aceasta se deduce din/se adaugă la contribuția anuală de plătit în acel an, iar plata se face potrivit prevederilor art. 117 alin. (3) din Lege.
(3) Dacă diferența a fost determinată după ce Fondul a comunicat instituției de credit cuantumul contribuției anuale de plătit în anul în curs, aceasta se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii informațiilor menționate la art. 16^1 alin (1), iar regularizarea se realizează, după caz, astfel:
(a) dacă comunicarea are loc înainte de termenul prevăzut la art. 117 alin. (3) din Lege, instituția de credit regularizează diferența cu ocazia plății contribuției anuale pentru anul în curs, prin adăugare la/deducere din nivelul contribuției anuale pentru anul în curs comunicate deja de Fond;
(b) dacă comunicarea are loc după termenul prevăzut la art. 117 alin. (3) din Lege, instituția de credit plătește diferența în minus în maximum 5 zile calendaristice de la data primirii comunicării din partea Fondului, iar Fondul virează diferența plătită în plus de către instituția de credit în termen de 5 zile calendaristice de la data la care instituția de credit i-a comunicat contul în care dorește să încaseze banii."
5. Anexa nr. 3 - "Descrierea metodei pentru calculul contribuțiilor anuale ale instituțiilor de credit" se modifică și va avea următorul cuprins:
"ANEXA Nr. 3
Descrierea metodei pentru calculul contribuțiilor anuale ale instituțiilor de credit
1 Formula de calcul
1.1 Formula de calcul pentru determinarea contribuției fiecărei instituții de credit (IC) în funcție de profilul de risc
C(i) = RC * PRA(i) * DA(i) * м + / - D(i),
unde:
IC - instituția de credit participantă la schema statutară de garantare a depozitelor;
C(i) - contribuția anuală pentru IC(i);
RC - rata contribuției (identică pentru toate IC într-un an);
PRA(i) - ponderea riscului agregat al IC(i) ;
DA(i) - depozitele acoperite ale IC(i) ;
м - coeficient de ajustare determinat prin raportarea contribuțiilor totale neajustate la risc la contribuțiile totale ajustate la risc (identic pentru toate IC într-un an);
D(i) - diferența plătită în plus sau în minus de IC(i) în anul precedent; această diferență se ia în considerare doar pentru IC care au raportat situații rectificative pentru anul 2016 în urma controlului anual efectuat de Fond.
Rata contribuției (RC)
RC este rata procentuală care corespunde nivelului ce ar trebui plătit de o IC cu PRA = 100% (corespunde unui nivel al contribuției nediferențiat în funcție de risc) pentru a atinge nivelul-țintă anual.
RC se determină anual de Fond, ca raport între nivelul-țintă din anul respectiv și suma depozitelor acoperite ale IC membre, raportate Fondului pentru data de 31 decembrie a anului precedent celui de plată a contribuției.
Nivelul-țintă anual se determină ca un nivel minim obținut prin raportarea sumei reprezentând resursele financiare pe care Fondul trebuie să le colecteze pentru a atinge nivelul-țintă la numărul de ani rămași din perioada de colectare a resurselor.
PRA
PRA(i) se determină pe baza scorului agregat al riscului [SAR(i)].
SAR(i) reprezintă media ponderată a scorurilor individuale ale riscului [SIR(i)] obținute de IC(i).
Coeficientul de ajustare (м)
Suma contribuțiilor anuale calculate poate fi mai mare sau mai mică decât nivelul-țintă anual. Pentru corectarea acestor diferențe față de nivelul-țintă se utilizează coeficientul de ajustare м.
De asemenea, contribuțiile anuale trebuie repartizate cât mai uniform posibil pe parcursul perioadei de atingere a nivelului-țintă, cu luarea în considerare a fazelor ciclului economic și impactului prociclic al contribuțiilor asupra IC.
Având în vedere considerentele menționate mai sus, coeficientul de ajustare se utilizează pentru:
a) corectarea diferențelor dintre nivelul contribuțiilor anuale determinat prin aplicarea metodei de calcul în funcție de riscurile asociate IC și nivelul-țintă stabilit pentru anul respectiv;
b) evitarea situațiilor când IC ar trebui să plătească contribuții excesive Fondului în perioadele de recesiune economică;
c) determinarea unor contribuții mai mari pe care IC să le plătească Fondului în perioadele de expansiune economică.
Coeficientul de ajustare se determină după ce fiecărei IC i s-a calculat nivelul PRA în funcție de profilul său de risc.
1.2. Formula de calcul pentru determinarea contribuției anuale la nivel agregat
Suma contribuțiilor anuale CT colectate de la IC se determină pe baza următoarei formule:
n CT = Σ Ci + / - D, i=1
unde:
CT - suma contribuțiilor anuale ale instituțiilor de credit;
Ci - contribuțiile individuale ale IC determinate conform formulei de calcul de la punctul 1.1 pentru anul 2017;
D - suma algebrică a contribuțiilor plătite în plus sau în minus în anul anterior de către IC;
D = Σ D(i) i=1^n
2. Limitele pentru ponderea riscului agregat (PRA)
Prezenta metodă de calcul al contribuțiilor în funcție de risc se bazează pe metoda scării progresive pentru determinarea PRA.
Nu există clase de risc, pentru fiecare IC se determină valoarea PRA în funcție de nivelul scorului său agregat de risc (SAR).
PRA poate lua, teoretic, orice valoare cuprinsă între o limită minimă (Beta = 75%) și o limită maximă (α = 150%).
Metoda de calcul al contribuțiilor bazată pe metoda scării progresive asigură o foarte bună dispersie a valorilor PRA, deoarece, practic, fiecare IC are propria valoare calculată a PRA.
Aceasta este determinată exclusiv de nivelul indicatorilor proprii ai fiecărei IC, agregați în cadrul scorului agregat de risc.
Din aceste considerente, metoda reflectă pe deplin profilul de risc al fiecărei IC.
3. Categoriile de risc
Calculul PRA(i) pentru orice IC(i) are la bază indicatori din următoarele categorii:
1. capitalul;
2. lichiditatea și finanțarea;
3. calitatea activelor;
4. modelul de afaceri și managementul;
5. pierderile potențiale pentru schema de garantare.
4. Indicatorii de risc*)
Notă ────────── *) Pentru calculul gradului de risc asociat necesar determinării contribuțiilor de plată în anul 2017 se utilizează indicatorii disponibili la nivelul autorității competente. Aceștia urmează să fie înlocuiți cu indicatorii de bază recomandați de Autoritatea Bancară Europeană, pe măsură ce raportarea lor/datelor necesare calculării lor va deveni cerință obligatorie pentru instituțiile de credit. ──────────
Fondul utilizează următorii indicatori de risc, care dețin o pondere totală de 100%, după cum urmează:
┌───────────────────────────────────────────────────────┐ │Indicator │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │1. Capital │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │1.1. Rata efectului de levier │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │1.2. Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază (CET1) │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │2. Lichiditate și finanțare │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │2.1. Raportul credite/depozite │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │2.2. Ponderea activelor lichide în total active │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │3. Calitatea activelor │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │3.1. Rata creditelor neperformante │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │3.2. Gradul de acoperire cu provizioane │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │4. Modelul de afaceri și managementul │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │4.1. Active ponderate la risc/total active │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │4.2. Rata rentabilității activelor (RoA) │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │5. Pierderi potențiale pentru SGD (schema de garantare │ │a depozitelor) │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │5.1. Active negrevate de sarcini/depozite acoperite │ └───────────────────────────────────────────────────────┘
Reguli privind indicatorii de risc (IR):
1. Indicatorii de risc trebuie să respecte cerințele prudențiale aplicabile.
2. Indicatorii de risc se calculează individual pentru fiecare IC.
3. Pentru IR determinați pe baza contului de profit și pierdere, valorile indicatorilor sunt cele de la sfârșitul perioadei.
4. Pentru IR determinați pe baza bilanțului, nivelurile indicatorilor sunt calculate ca valori medii între începutul și sfârșitul perioadei de raportare.
5. Pentru indicatorul rata rentabilității activelor (RoA), nivelul este calculat ca medie a ultimilor doi ani.
Metoda de calcul al ponderilor de risc agregate PRA
Calculul PRA se bazează pe metoda scării progresive (sliding scale).
Pentru fiecare IC(i) se calculează un SIR(j) aferent fiecărui IR(j).
Pentru fiecare IR se stabilește o limită superioară [a(j)] și o limită inferioară [b(j)].
În situația în care valorile mai ridicate ale IR indică un risc mai mare, atunci când nivelul IR depășește limita superioară, SIR(j) va primi valoarea 100, iar atunci când se află sub limita inferioară SIR(j) va primi valoarea 0.
Invers, când valorile mai reduse ale IR indică un risc mai mare, atunci când nivelul IR este situat sub limita inferioară, SIR(j) va primi valoarea 100, iar atunci când depășește limita superioară SIR(j) va primi valoarea 0.
Dacă nivelul IR se situează între a(j) și b(j), SIR(j) se va situa între 0 și 100.
Fiecare SIR(j) are stabilită o pondere PI(j) care este utilizată pentru calculul SAR(i).
În cadrul metodei scării progresive, SAR(i) va avea întotdeauna valori cuprinse între 0 și 100.
Limitele a(j) și b(j) sunt stabilite astfel încât să se asigure o diferențiere adecvată a IC.
Calibrarea acestor limite trebuie să respecte cerințele prudențiale aplicabile IC și datele istorice, atunci când sunt disponibile. Trebuie evitată situația în care IC membre se vor situa preponderent sub limita inferioară sau peste limita superioară, cu toate că între ele există diferențe semnificative în domeniul măsurat, evidențiate prin valorile respectivului IR.
Structura modelului de calcul descris se prezintă în tabelul de mai jos:
┌────────────────┬──────┬──────────┬──────────┬────────┐ │ IR │ PI │ Limita │ Limita │ SIR │ │ │ │superioară│inferioară│ │ ├────────────────┼──────┼──────────┼──────────┼────────┤ │Indicatorul A(1)│PI(1) │ a(1) │ b(1) │ SIR(1) │ ├────────────────┼──────┼──────────┼──────────┼────────┤ │Indicatorul A(2)│PI(2) │ a(2) │ b(2) │ SIR(2) │ ├────────────────┼──────┼──────────┼──────────┼────────┤ │ ...... │ .....│ ....... │ ....... │ .......│ ├────────────────┼──────┼──────────┼──────────┼────────┤ │Indicatorul A(n)│PI(n) │ a(n) │ b(n) │ SIR(n) │ └────────────────┴──────┴──────────┴──────────┴────────┘ n Σ PIj = 100% j=1
Pentru fiecare indicator A(j) se va determina un SIR(j) definit astfel:
Cazul 1:
*Font9* ┌ │100 dacă A(j) > a(j) │ SIR(j) = < 0 dacă A(j) < b(j) unde j = 1...n │ │[A(j) - b(j)] / [a(j) - b(j)] * 100 dacă b(j) ≤ A(j) ≤ a(j) └
sau
Cazul 2:
*Font9* ┌ │0 dacă A(j) > a(j) │ SIR(j) = < 100 dacă A(j) < b(j) unde j = 1...n │ │[a(j) -A(j)] / [a(j) - b(j)] * 100 dacă b(j) ≤ A(j) ≤ a(j) └
Scorul agregat de risc (SAR)
Fiecare SIR al IC(i) se înmulțește cu ponderea indicatorului PI(j); se însumează rezultatele și se obține SAR(i):
SAR(i) = Σ j=1^n PI(j) * SIR(j)
Ponderea de risc agregată (PRA)
SAR(i) sunt transformate în PRA(i) utilizând metoda scării progresive conform unei formule liniare:
PRA(i) = Beta + (α - Beta) * SAR(i) / 100
PRA(i) asociată SAR(i) este liniară, având o limită superioară α (150%) și o limită inferioară Beta (75%).
Pentru o IC(i) la care SAR(i) = 100 (cel mai ridicat risc), PRA(i) = α (cea mai mare pondere de risc agregată).
Similar, pentru o IC(i) la care SAR(i) = 0 (cel mai scăzut risc), PRA(i) = Beta (cea mai mică pondere de risc agregată).
Pentru fiecare SAR(i) se atribuie o pondere de risc agregată PRA(i) care este utilizată pentru calculul contribuției fiecărei IC membre [C(i)].
PRA(i) poate lua orice valoare cuprinsă între 75% și 150%.
Prin utilizarea metodei scării progresive pentru determinarea PRA(i), fiecare IC(i) are o PRA(i) unică, determinată de valoarea calculată a SAR(i), care depinde exclusiv de valorile indicatorilor înregistrați de IC(i).
Probabilitatea ca două sau mai multe IC să aibă aceeași valoare a PRA este foarte redusă."
6. Anexa nr. 4 - "Declarația privind plata contribuției anuale/extraordinare la Fondul de garantare a depozitelor bancare în anul......" se modifică și va avea următorul cuprins:
"ANEXA Nr. 4
DECLARAȚIA
privind plata contribuției anuale/extraordinare
la Fondul de garantare a depozitelor bancare în anul............
- model -
*Font 8* 1. Denumirea instituției de credit: ................... 2. Sediul social: ..................................... 3. Data declarației: .............. (zz/ll/aaaa) 4. Numărul și data autorizației de funcționare/notificării emise de Banca Națională a României .................... 5. Baza de calcul al contribuției la data de 31 decembrie a anului precedent anului de plată ................. Soldul depozitelor acoperite: Total în echivalent lei: ...................; a) Depozite acoperite persoane fizice, în echivalent lei: ..............................; b) Depozite acoperite persoane juridice, în echivalent lei: ............................; 6. Contribuția datorată*): ................, suma: .............. lei 7. Contribuția plătită, lei: ........................ 8. Felul documentului: .............. nr. ............, data plății ................ (zz/ll/aaaa) Conducătorul instituției de credit, Conducătorul compartimentului .................................................. financiar-contabil, (numele, prenumele, funcția, semnătura și ștampila) .................................. (numele, prenumele, funcția și semnătura)
Notă ────────── *) Se va preciza, după caz, felul contribuției: anuală ori extraordinară." ──────────