LEGE nr. 16 din 17 martie 2017

(1) Prezenta lege instituie un cadru comun de dispoziții, măsuri și mecanisme de control, aplicabile pe teritoriul României detașării salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, inclusiv măsurile de prevenire și sancționare a oricărui abuz ori a eludării acestora, precum și norme specifice privind anumite aspecte referitoare la detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier.

(2) Prevederile prezentei legi urmăresc garantarea unui nivel adecvat de protecție a salariaților detașați în cadrul prestării de servicii transnaționale, în special asigurarea respectării aplicării clauzelor și condițiilor de încadrare în muncă și protecția sănătății și securității în muncă a salariaților, prevăzute de legislația națională.

(2^1) Prevederile prezentei legi facilitează exercitarea libertății de a presta servicii pentru prestatorii de servicii, pentru promovarea unui climat de concurență loială între aceștia și pentru sprijinirea funcționării pieței interne.

(3) Prezenta lege nu afectează exercitarea drepturilor fundamentale, astfel cum sunt recunoscute în legislația națională, precum și la nivelul Uniunii Europene, inclusiv libertatea și dreptul la grevă sau de a întreprinde acțiuni care țin de relațiile de muncă, în conformitate cu legislația națională.

(4) Prevederile prezentei legi nu afectează dreptul de a negocia, de a încheia, de a pune în aplicare contracte colective de muncă și de a desfășura acțiuni colective, în conformitate cu legislația națională.

(1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

(2) În sensul prezentei legi, noțiunea de salariat este cea reglementată potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pe întreaga perioadă a detașării, salariatul își va păstra raportul de muncă direct cu angajatorul care l-a detașat.

(4) În sensul prezentei legi, este recunoscută ca fiind afiliată direct sau indirect unei alte întreprinderi o întreprindere care îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții:

(1) Prezenta lege se aplică în situația în care întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) iau decizia punerii în aplicare a uneia dintre următoarele măsuri cu caracter transnațional:

(2) Prezenta lege se aplică în situația în care întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) iau decizia punerii în aplicare a uneia dintre următoarele măsuri cu caracter transnațional:

(1) În situația prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. c), în cazul în care salariatul care a fost pus la dispoziția întreprinderii utilizatoare trebuie să își desfășoare activitatea pe teritoriul unui alt stat membru, altul decât România, în contextul prestării transnaționale de servicii prin aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) de către întreprinderea utilizatoare, salariatul este considerat a fi detașat pe teritoriul respectivului stat membru de către agentul de muncă temporară cu care acesta se află într-un raport de muncă.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), întreprinderea utilizatoare stabilită sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul României are obligația de a informa agentul de muncă temporară care a pus la dispoziție salariatul, cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea activității pe teritoriul respectivului stat.

(1) În situația prevăzută la art. 5 alin. (2) lit. c), în cazul în care salariatul care a fost pus la dispoziția unei întreprinderi utilizatoare de către un agent de muncă temporară aflat pe teritoriul României trebuie să își desfășoare activitatea pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care lucrează în mod obișnuit pentru întreprinderea utilizatoare, în contextul prestării transnaționale de servicii de către întreprinderea utilizatoare, salariatul este considerat a fi detașat pe teritoriul respectivului stat membru de către agentul de muncă temporară cu care acesta se află într-un raport de muncă.

(2) Agentul de muncă temporară are obligația de a informa salariatul cu privire la modificarea locului de muncă, cu respectarea prevederilor art. 17 și 94 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) În situația prevăzută la alin. (1), agentul de muncă temporară este considerat întreprindere în înțelesul art. 3 lit. b).

(1) În înțelesul prezentei legi, conducătorii auto angajați de întreprinderile menționate la art. 3, care aplică măsurile cu caracter transnațional de la art. 5 alin. (1) lit. a) sau alin. (2) lit. a), nu sunt considerați salariați detașați pe teritoriul României, respectiv de pe teritoriul României, atunci când:

(2) Excepțiile pentru activitățile suplimentare prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și e) se aplică numai până la data de la care tahografele inteligente ce respectă cerința de a înregistra trecerile frontierei și activitățile suplimentare, menționate la art. 8 alin. (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, trebuie să fie montate în vehiculele înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru, în temeiul art. 8 alin. (1) al patrulea paragraf din regulamentul respectiv.

(3) Începând cu data menționată la alin. (2) exceptările pentru activitățile suplimentare prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și e) se aplică doar conducătorilor auto care utilizează vehicule echipate cu tahografe inteligente, potrivit prevederilor art. 8, 9 și 10 din Regulamentul UE nr. 165/2014.

(1) Salariații detașați pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaționale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condițiile de muncă prevăzute de legislația română și/sau de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel sectorial, cu aplicabilitate extinsă la întreg sectorul de activitate, conform prevederilor legale, cu privire la:

(2) Prevederile alin. (1) lit. i) se aplică exclusiv cheltuielilor de transport, cazare și masă suportate de salariații detașați pe teritoriul României atunci când aceștia sunt obligați să călătorească către și de la locul lor de muncă obișnuit sau în cazul în care aceștia sunt trimiși temporar de angajatorul lor de la locul lor de muncă obișnuit la un alt loc de muncă pe teritoriul României, în conformitate cu legislația națională și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

(1) În cazul în care durata efectivă a detașării depășește 12 luni, întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) garantează salariaților detașați pe teritoriul României, cu respectarea principiului egalității de tratament, suplimentar față de condițiile de muncă și de încadrare în muncă prevăzute la art. 6, toate condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile acestora potrivit legislației naționale și contractelor colective de muncă aplicabile.

(2) În cazul în care durata efectivă a detașării depășește 12 luni, întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) nu pot să intervină asupra:

(3) Perioada prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită până la 18 luni, cu condiția transmiterii de către întreprindere a unei notificări motivate la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială prestează activitatea salariații detașați, cel târziu în ziua anterioară împlinirii termenului prevăzut la alin. (1).

(4) Modelul notificării și condițiile de transmitere ale notificării sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(5) Durata detașării transnaționale se calculează pe baza unei perioade de referință de un an de la data începerii acesteia. La calculul acestei durate se iau în considerare inclusiv perioadele în care postul a fost anterior ocupat de un alt salariat detașat în cadrul prestării de servicii transnaționale.

(6) În cazul în care întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) înlocuiesc un salariat detașat cu un alt salariat detașat care îndeplinește aceeași sarcină în același loc de muncă, durata detașării se calculează prin cumularea perioadelor de detașare a fiecăruia dintre salariații în cauză.

(7) Pentru a stabili dacă salariatul detașat îndeplinește, în înțelesul alin. (6), aceeași sarcină în același loc de muncă se va ține cont, în principal, de natura serviciului care urmează să fie prestat, de activitatea care urmează să fie efectuată și de aceeași adresă a locului de muncă.

(8) Prin excepție de la prevederile alin. (5), la stabilirea duratei detașării transnaționale a conducătorilor auto pe teritoriul României se consideră că o detașare se încheie atunci când conducătorul auto părăsește teritoriul României în cursul efectuării transportului rutier internațional de mărfuri sau de persoane.

(9) Prin excepție de la prevederile alin. (6), în cazul conducătorilor auto detașați pe teritoriul României, perioada de detașare nu se cumulează cu perioadele de detașare anterioare, în contextul în care astfel de operațiuni de transport rutier internațional sunt efectuate de același conducător auto sau de un alt conducător auto pe care acesta îl înlocuiește.

(10) Excepțiile și normele specifice menționate la alin. (8) și (9) se aplică numai în cazul conducătorilor auto angajați de întreprinderile menționate la art. 3 lit. a), care aplică măsura cu caracter transnațional de la art. 5 alin. (1) lit. a).

(1) Prin excepție de la prevederile art. 6, salariații puși la dispoziție în condițiile art. 5 alin. (1) lit. c) beneficiază de condițiile de muncă prevăzute la art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2011 privind condițiile de funcționare, precum și procedura de autorizare a agentului de muncă temporară.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) întreprinderea utilizatoare stabilită sau care își desfășoară activitatea pe teritoriul României informează, în scris, agentul de muncă temporară cu privire la remunerație, condițiile de muncă, încadrare în muncă pe care le aplică la nivelul întreprinderii.

(1) În scopul identificării situațiilor de detașare transnațională și pentru a preveni abuzurile și eludările dispozițiilor prezentei legi, Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, realizează o evaluare de ansamblu a tuturor elementelor faptice care caracterizează o detașare transnațională, în special a:

(2) Evaluarea de ansamblu prevăzută la alin. (1) se realizează în cadrul controalelor efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă, pentru fiecare situație de detașare transnațională.

(3) Elementele faptice prevăzute la alin. (1) au următoarele caracteristici:

(4) Elementele faptice prevăzute la alin. (1) lit. a) au rolul de a stabili dacă o întreprindere exercită în mod efectiv activități semnificative, altele decât cele interne de gestionare și/sau administrative în statul membru de stabilire sau în Confederația Elvețiană, având ca perioadă de referință un interval de timp de un an anterior datei efectuării controlului.

(5) Elementele faptice prevăzute la alin. (1) lit. b) au rolul de a evalua dacă un salariat care își desfășoară activitatea în mod obișnuit pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene este detașat temporar pe teritoriul României.

(6) Elementele faptice prevăzute la alin. (1) sunt luate în considerare de către inspectoratele teritoriale de muncă în cadrul controlului și pentru a stabili dacă o persoană are calitatea de salariat, în conformitate cu legislația română, inclusiv pentru a identifica posibile cazuri de declarare a unui salariat detașat ca exercitând activități independente în scopul eludării prevederilor prezentei legi.

(7) În realizarea evaluării prevăzute la alin. (6), inspectoratele teritoriale de muncă au în vedere și aspecte legate de executarea lucrărilor, de subordonarea și de remunerarea salariatului, indiferent de modalitatea de exprimare a acordului de voință a părților în cadrul raporturilor de muncă.

(8) Elementele faptice prevăzute la alin. (1) sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(1) În cazul în care, în urma evaluării de ansamblu a elementelor faptice prevăzute la art. 7 alin. (1), inspectorii de muncă constată neîndeplinirea condițiilor privind detașarea transnațională, aceștia sesizează, prin Inspecția Muncii, autoritățile competente din statul de origine al prestatorului de servicii și/sau, după caz, aplică beneficiarului din România prevederile art. 260 alin. (1) lit. e) și e^1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), salariații se bucură de toate drepturile salariaților detașați, prevăzute în prezenta lege.

(3) În aplicarea prevederilor prezentului articol, Inspecția Muncii cooperează administrativ, după caz, cu autoritățile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene.

(1) În cazul în care durata efectivă a detașării depășește 12 luni, salariații detașați de pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaționale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, cu respectarea principiului egalității de tratament, suplimentar față de condițiile de muncă și de încadrare în muncă prevăzute la art. 8, de toate condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile care sunt stabilite în statul membru pe teritoriul căruia se desfășoară munca prin acte cu putere de lege și acte administrative și/sau prin convenții colective sau sentințe arbitrale care au fost declarate cu aplicare generală, cu excepția:

(2) Perioada detașării prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită până la 18 luni în situația transmiterii de către întreprindere a unei notificări motivate la autoritatea competentă pe teritoriul statului membru unde își desfășoară activitatea salariații detașați, în condițiile legislației statului respectiv.

(3) La stabilirea duratei detașării transnaționale, în cazul conducătorilor auto angajați de întreprinderile menționate la art. 3 lit. b), care aplică măsura cu caracter transnațional de la art. 5 alin. (2) lit. a), se consideră că o detașare se încheie atunci când conducătorul auto părăsește statul membru gazdă în cursul efectuării transportului rutier internațional de mărfuri sau de persoane. Respectiva perioadă de detașare nu se cumulează cu perioadele de detașare anterioare în contextul unor astfel de operațiuni internaționale efectuate de același conducător auto sau de un alt conducător auto pe care acesta îl înlocuiește.

(1) Prevederile art. 6 lit. b) și c) nu se aplică în cazul lucrărilor de montaj inițial și/sau de primă instalare a unui bun, activități care fac parte integrantă dintr-un contract de furnizare de bunuri, sunt necesare pentru punerea în funcțiune a bunului furnizat și sunt executate de salariați calificați și/sau specializați ai întreprinderii furnizoare, dacă durata detașării este de cel mult 8 zile.

(2) Abrogat.

(3) Excepția prevăzută la alin. (1) nu se aplică activităților din domeniul construcțiilor, care vizează construirea, repararea, întreținerea, modificarea sau demolarea clădirilor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

(1) Indemnizația specifică detașării transnaționale este considerată parte a remunerației, cu excepția cheltuielilor generate de detașare, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. g).

(2) Angajatorul, fără a aduce atingere prevederilor art. 6 lit. i), rambursează salariaților detașați cheltuielile generate de detașare în conformitate cu legislația națională aplicabilă raportului de muncă.

(1) Pentru verificarea respectării de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) a remunerației aplicabile pe teritoriul României, inspectorii de muncă vor compara remunerația efectiv plătită lucrătorului detașat cu remunerația cuvenită în conformitate cu legislația națională.

(2) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) au obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă documente pe baza cărora să poată fi identificate elementele constitutive ale remunerației acordate lucrătorilor detașați pe teritoriul României, în conformitate cu dreptul intern din statul membru de stabilire.

(1) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) au obligația de a informa, în scris, salariatul detașat de pe teritoriul României, anterior detașării, cu privire la:

(2) Informarea prevăzută la alin. (1) cuprinde și informațiile prevăzute la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Prevederile alin. (1) lit. a) și d) nu se aplică în cazul în care durata detașării este mai mică sau egală cu 7 zile consecutive.

(4) Suplimentar față de obligațiile stabilite la alin. (1) și (2), angajatorii au obligația de a-i informa pe salariații angajați în funcția de conducător auto cu privire la drepturile și obligațiile lor, prevăzute de prezenta lege și de Directiva 2020/1.057/UE, prin afișarea acestor informații la sediul întreprinderii.

(1) În situația în care legislația sau/și contractele colective aplicabile salariaților detașați în statul membru sau Confederația Elvețiană, în care este stabilită întreprinderea prevăzută la art. 3 lit. a), prevede condiții de muncă mai favorabile, se aplică reglementările respective.

(2) În situația în care legislația și contractele colective de muncă aplicabile din România prevăd condiții de muncă mai favorabile decât condițiile prevăzute în legislația sau practica statului membru sau a Confederației Elvețiene, pe teritoriul căruia/căreia sunt detașați lucrătorii români, are prioritate legislația română.

(1) Întreprinderile care nu sunt stabilite pe teritoriul unui stat membru sau pe teritoriul Confederației Elvețiene și care detașează salariați pe teritoriul României nu pot beneficia de un tratament mai favorabil decât întreprinderile stabilite într-un stat membru sau pe teritoriul Confederației Elvețiene.

(2) Întreprinderile de transport rutier stabilite într-o țară terță și care detașează conducători auto pe teritoriul României nu beneficiază de un tratament mai favorabil decât cele stabilite într-un stat membru, inclusiv atunci când efectuează operațiuni de transport în temeiul unor acorduri rutiere bilaterale sau multilaterale prin care se acordă acces la piața Uniunii Europene sau la părți ale acesteia.

(1) În scopul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, Inspecția Muncii este autoritatea competentă având atribuții de birou de legătură, care asigură îndeplinirea obligației de cooperare administrativă cu autoritățile competente din statele membre sau din Confederația Elvețiană.

(2) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Inspecția Muncii comunică autorităților competente din celelalte state membre sau din Confederația Elvețiană, precum și Comisiei Europene informații referitoare la calitatea sa de autoritate competentă cu atribuții de birou de legătură.

(3) Cooperarea administrativă prevăzută la alin. (1) se realizează de către Inspecția Muncii cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012, exercitând rolul prevăzut la art. 5 lit. f) din acest regulament.

(1) În cadrul cooperării administrative, Inspecția Muncii răspunde cererilor motivate de informare ale autorităților competente din alte state membre și din Confederația Elvețiană și efectuează verificări și acțiuni de control cu privire la situațiile de detașare transnațională prevăzute la art. 5 alin. (2), în principal cu privire la orice nerespectare sau abuz în ceea ce privește normele aplicabile privind detașarea transnațională, inclusiv cazurile transnaționale de muncă nedeclarată și de activitate independentă fictivă în materie de detașare a salariaților.

(2) Cererile de informare prevăzute la alin. (1) pot viza și furnizarea de informații privind stabilirea pe teritoriul României, buna conduită și încălcarea de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) a normelor aplicabile privind detașarea transnațională a salariaților.

(2^1) În situația în care nu deține informațiile solicitate, Inspecția Muncii întreprinde demersuri pentru obținerea acestora de la instituțiile naționale competente.

(3) În cazul întâmpinării unor dificultăți în a răspunde unei cereri de informare sau în a efectua verificări și acțiuni de control, Inspecția Muncii informează fără întârziere autoritatea competentă solicitantă, în vederea găsirii unei soluții.

(4) În cazul în care Inspecția Muncii întâmpină probleme persistente referitoare la schimbul de informații din cadrul cooperării administrative sau un refuz permanent de a oferi informații din partea autorităților competente din alte state membre, aceasta informează Comisia Europeană, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, în calitate de coordonator național IMI.

(1) Informațiile solicitate și transmise de către Inspecția Muncii în cadrul cooperării administrative cu autoritățile competente din alte state membre și din Confederația Elvețiană sunt utilizate numai în scopul pentru care au fost solicitate.

(2) Cooperarea administrativă și furnizarea de asistență reciprocă se realizează cu titlu gratuit. Registrele în care sunt înregistrate întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), care pot fi consultate de către Inspecția Muncii și care sunt încărcate în Sistemul IMI, pot fi consultate în condiții similare și de către autoritățile competente echivalente ale celorlalte state membre.

(1) În funcție de tipurile de informații solicitate în cadrul cooperării administrative cu privire la detașarea transnațională a salariaților pot fi desemnate, în calitate de autorități competente, și alte instituții naționale. Procedura de desemnare se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) Instituțiile desemnate în calitate de autorități competente potrivit alin. (1) sunt înregistrate în Sistemul IMI, conform legislației în vigoare, și asigură cooperarea administrativă prin furnizarea de informații din domeniul propriu de competență, cu respectarea prevederilor, condițiilor și termenelor de răspuns prevăzute la art. 15-17.

(3) Autoritățile competente desemnate în conformitate cu prevederile alin. (2) participă la cooperarea administrativă în calitate de operatori de date cu caracter personal, înregistrați la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în condițiile legii.

(4) Inspecția Muncii comunică autorităților competente din celelalte state membre și din Confederația Elvețiană, precum și Comisiei Europene lista autorităților competente naționale desemnate în conformitate cu alin. (1) care participă la cooperarea administrativă.

(5) Autoritățile competente naționale respectă alegerea fiecărui stat membru și opțiunea Confederației Elvețiene în ceea ce privește autoritățile competente desemnate.

(1) Cooperarea administrativă include, în situația unor cereri motivate, și transmiterea sau comunicarea de documente.

(2) Comunicarea unor documente, altele decât cele privind impunerea unei sancțiuni financiare administrative către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), la solicitarea autorităților competente din alte state membre sau din Confederația Elvețiană, se realizează de către Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(1) Inspecția Muncii este autoritatea națională competentă să controleze, prin inspectoratele teritoriale de muncă, respectarea de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) a clauzelor și a condițiilor de încadrare în muncă prevăzute la art. 6.

(2) În cadrul controalelor prevăzute la alin. (1), Inspecția Muncii, prin cooperare administrativă, solicită, în situația în care este necesar, sprijinul autorităților competente din statul membru de stabilire a întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. a).

(3) Competența efectuării de inspecții și verificări cu privire la respectarea de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) a clauzelor și condițiilor de încadrare în muncă prevăzute la art. 8 pe perioada detașării transnaționale a unui salariat de pe teritoriul României pe teritoriul unui stat membru sau pe teritoriul Confederației Elvețiene revine autorităților competente ale statului membru sau Confederației Elvețiene, după caz.

(4) Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, asigură monitorizarea și controlul respectării prevederilor legislației naționale cu privire la salariații detașați de pe teritoriul României de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), pentru toate aspectele legate de relația de muncă, cu excepția celor prevăzute la art. 8.

(5) În cadrul cooperării administrative, Inspecția Muncii răspunde solicitărilor de asistență primite din partea autorităților competente din celelalte state membre sau din Confederația Elvețiană cu privire la întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b).

(6) Inspecția Muncii comunică din oficiu, în cel mai scurt timp, orice informație relevantă privind posibile încălcări ale prezentei legi autorităților competente din alte state membre și din Confederația Elvețiană cu atribuții în verificarea și, după caz, sancționarea acestora.

(1) Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, verifică aplicarea prevederilor prezentei legi, în vederea respectării drepturilor salariaților detașați pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaționale.

(2) Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, efectuează inspecții eficace și adecvate pe teritoriul României pentru a controla și a monitoriza respectarea dispozițiilor prezentei legi.

(3) Fără a aduce atingere posibilității de a efectua controale aleatorii de către Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, inspecțiile se bazează, în primul rând, pe o evaluare a riscurilor realizată anual.

(4) Procedura de evaluare a riscurilor se reglementează prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(5) Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, se asigură că inspecțiile și controalele efectuate în temeiul prezentei legi nu sunt discriminatorii și/sau disproporționate.

(1) Pentru a asigura monitorizarea eficace a respectării obligațiilor prevăzute de prezenta lege, Inspecția Muncii impune cerințe administrative și măsuri de control, în conformitate cu dreptul Uniunii Europene.

(2) Cerințele administrative și măsurile de control includ următoarele obligații pentru întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a):

(3) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) au obligația prevăzută la alin. (2) lit. c) timp de 3 ani după terminarea perioadei de detașare transnațională.

(4) Cerințele administrative și măsurile de control prevăzute la alin. (2), precum și sancțiunile contravenționale aplicabile întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. a), în cazul nerespectării acestora, sunt prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(5) Pentru a asigura monitorizarea eficace a respectării obligațiilor prevăzute de prezenta lege, în cazul în care apar situații noi determinate de evoluția detașării transnaționale și pentru care cerințele existente nu sunt suficiente sau eficiente în realizarea acțiunilor de control, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, la propunerea Inspecției Muncii, stabilește, prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cerințe administrative și măsuri de control suplimentare față de cele prevăzute la alin. (2) și, respectiv, sancțiuni contravenționale aplicabile întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. a), în cazul nerespectării acestora.

(6) Ministerul Muncii și Justiției Sociale informează Comisia Europeană cu privire la măsurile prevăzute la alin. (2) și (5) pe care le aplică sau pe care le-a pus în aplicare.

(7) Inspecția Muncii informează întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) cu privire la cerințele administrative și măsurile de control pe care le aplică, în conformitate cu alin. (2) și (5), inclusiv prin publicarea pe site-ul propriu.

(8) Procedurile și formalitățile referitoare la detașarea transnațională a salariaților potrivit prevederilor prezentului articol sunt îndeplinite de întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) prin transmiterea documentelor către inspectoratele teritoriale de muncă, în format electronic sau pe suport hârtie, prin servicii poștale, curierat sau orice alte mijloace de comunicare prevăzute de lege.

(9) În înțelesul alin. (2) lit. b), prin loc accesibil și identificabil în mod clar pe teritoriul României se înțelege locul de muncă așa cum este definit la art. 5 lit. k) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare.

(1) Autoritățile competente din România în domeniul detașării conducătorilor auto, conform atribuțiilor ce le revin, prevăzute de legislația în vigoare sunt Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. și Inspecția Muncii.

(2) Prin excepție de la prevederile art. 24, I.S.C.T.R. și Inspecția Muncii impun numai următoarele cerințe administrative și măsuri de control în cazul salariaților care desfășoară activitate de conducător auto, detașați pe teritoriul României:

(3) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) care detașează conducători auto pe teritoriul României transmit documentele solicitate conform alin. (2) lit. c), prin intermediul interfeței publice conectate la IMI, în cel târziu opt săptămâni de la data solicitării.

(4) În cazul în care întreprinderea/operatorul de transport rutier nu prezintă documentația solicitată în termenul precizat, Inspecția Muncii poate solicita asistență, prin intermediul IMI, autorităților competente ale statului membru de stabilire.

(5) Inspectorii de muncă au competența de a solicita întreprinderii/operatorului de transport rutier român dovezi ale operațiunilor de transport care au loc pe teritoriul altui stat membru sau al Confederației Elvețiene, cum ar fi o scrisoare electronică de trăsură (e-CMR), precum și înregistrările tahografului.

(6) Excepțiile și normele specifice menționate la alin. (2)-(4) se aplică numai în cazul conducătorilor auto angajați de întreprinderile menționate la art. 3 lit. a), care aplică măsura cu caracter transnațional de la art. 5 alin. (1) lit. a).

(1) În cazul în care autoritățile competente din statul membru gazdă transmit Inspecției Muncii o cerere de asistență privind furnizarea documentelor menționate la art. 24^1 alin. (2) lit. c), potrivit prevederilor art. 22 alin. (5), Inspecția Muncii furnizează documentația solicitată în termen de 25 de zile lucrătoare de la data primirii cererii de asistență reciprocă.

(2) Inspectorii de muncă au competența de a solicita operatorului român de transport rutier dovezi ale operațiunilor de transport care au loc pe teritoriul statului membru gazdă, cum ar fi o scrisoare electronică de trăsură (e-CMR), precum și înregistrările tahografului.

(1) În situația în care salariații detașați pe teritoriul României în condițiile prezentei legi consideră că le-au fost încălcate drepturile cu privire la condițiile de muncă sau că au suferit pierderi ori daune ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei legi, se pot adresa Inspecției Muncii și/sau instanțelor judecătorești competente din România ori instanțelor judecătorești dintr-un alt stat potrivit convențiilor internaționale existente în materie de competență judiciară și pot depune plângere împotriva angajatorului lor în mod direct.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și după încetarea perioadei de detașare transnațională pe teritoriul României, cu respectarea prevederilor legislației române privind termenele de prescripție sau termenele-limită de introducere a unor acțiuni în justiție/plângeri/contestații depuse de salariații români pentru nerespectarea drepturilor prevăzute la alin. (1).

(3) Prevederile alin. (1) se aplică fără a aduce atingere competențelor instanțelor naționale, astfel cum sunt prevăzute de legislația națională și/sau convențiile internaționale.

(4) Sindicatele, asociațiile, organizațiile și alte entități juridice care au, în conformitate cu criteriile stabilite în dreptul intern, interese legitime privind respectarea drepturilor salariaților detașați transnațional pot să inițieze, în numele sau în sprijinul salariaților detașați ori al angajatorului lor și cu acordul scris al acestora, acțiuni judiciare sau administrative, în vederea punerii în aplicare a prezentei legi.

(5) Prevederile alin. (1) și (4) se aplică fără a aduce atingere:

(6) În cazul în care salariații detașați în condițiile prezentei legi inițiază acțiuni în instanță sau acțiuni administrative împotriva angajatorului lor, în conformitate cu prevederile alin. (1), beneficiază de protecție împotriva oricărui tratament advers din partea angajatorului.

(7) În sensul prevederilor alin. (6), este interzisă modificarea unilaterală de către angajator a relațiilor sau a condițiilor de muncă, inclusiv concedierea salariatului detașat care a înaintat o acțiune administrativă ori care a depus o plângere la instanțele judecătorești competente în vederea aplicării prevederilor prezentei legi, și după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă, cu excepția unor motive întemeiate și fără legătură cu acțiunea administrativă ori plângerea depusă de salariat.

(8) Angajatorul salariatului detașat poartă răspunderea pentru acordarea tuturor drepturilor acestuia prevăzute în contractul individual de muncă și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

(9) Angajatorul salariatului detașat are următoarele obligații față de acesta:

(10) Prevederile alin. (8) se aplică și în cazurile în care salariații detașați au revenit din statul membru sau Confederația Elvețiană în care a avut loc detașarea transnațională.

(1) În cadrul lanțurilor de subcontractare, pentru activitățile prevăzute în anexă, contractantul căruia întreprinderea prevăzută la art. 3 lit. a) îi este subcontractant direct răspunde în solidar cu aceasta sau în locul său pentru drepturile salariale nete restante aferente salariului minim acordat potrivit prezentei legi și/sau contribuțiilor datorate unor fonduri sau instituții comune ale partenerilor sociali, în conformitate cu prevederile art. 6.

(2) Răspunderea prevăzută la alin. (1) este limitată numai la drepturile salariatului detașat obținute în temeiul relației contractuale dintre contractant și subcontractantul acestuia.

(3) Contractantul este exonerat de orice răspundere dacă face dovada că a solicitat subcontractantului documentele care să ateste respectarea de către acesta a condițiilor de muncă prevăzute, în conformitate cu prevederile art. 6, pentru salariații detașați.

(4) Documentele prevăzute la alin. (3) trebuie să conțină, cel puțin, următoarele:

(5) Ministerul Muncii și Justiției Sociale informează Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate în conformitate cu prevederile prezentului articol.

(6) Inspecția Muncii publică pe site-ul propriu, în limbile română și engleză, măsurile adoptate în conformitate cu prevederile prezentului articol.

(1) În cadrul lanțurilor de subcontractare în care contractantul și subcontractantul sunt stabiliți pe teritoriul României, pentru activitățile prevăzute în anexă, contractantul căruia întreprinderea îi este subcontractant direct răspunde în solidar cu aceasta sau în locul său pentru drepturile salariale nete restante ale salariatului subcontractantului, aferente salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și/sau contribuțiilor datorate unor fonduri sau instituții comune ale partenerilor sociali.

(2) În situația în care subcontractantul direct nu își execută obligația de plată a salariului prevăzută în contractul individual de muncă, salariatul are dreptul să solicite contractantului plata doar pentru drepturile salariale nete restante aferente salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(3) Subcontractantul are obligația de a plăti salariatului diferența dintre suma primită de către acesta de la contractant și suma aferentă acoperirii integrale a drepturilor salariale cuvenite, precum și obligația de a reține și plăti impozitul și contribuțiile sociale aferente drepturilor salariale, în condițiile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Răspunderea menționată la alin. (1) se limitează la drepturile salariale cuvenite salariatului subcontractantului pentru activitatea prestată de acesta în temeiul relației contractuale dintre contractant și subcontractantul direct al acestuia.

(5) Subcontractantul are obligația de a plăti contractantului sumele achitate de acesta potrivit prevederilor alin. (1) și (2).

(6) Contractantul este exonerat de răspunderea prevăzută la alin. (1) și (2) dacă face dovada că a achitat subcontractantului toate obligațiile contractuale scadente, aferente relației contractuale dintre aceștia.

(1) Inspecția Muncii asigură informarea pe scară largă privind clauzele și condițiile de încadrare în muncă de care beneficiază salariații detașați pe teritoriul României, pe care trebuie să le respecte și să le aplice întreprinderile prevăzute la art. 3.

(2) Informațiile sunt puse la dispoziție gratuit, într-un mod clar, transparent, detaliat, lipsit de ambiguitate, ușor accesibil de la distanță și prin mijloace electronice, în formate și în conformitate cu standardele informatice privind accesibilitatea on-line care asigură accesul inclusiv al persoanelor cu dizabilități.

(3) În scopul îmbunătățirii accesului la informații și pentru claritatea acestora, Inspecția Muncii asigură publicarea și actualizarea periodică, pe site-ul propriu, fără întârzieri nejustificate și în mod transparent, cel puțin a următoarelor informații:

(4) Informațiile prevăzute la alin. (3) sunt puse la dispoziție în limbile română și engleză.

(4^1) Inspecția Muncii verifică periodic informațiile furnizate în conformitate cu alin. (3) și se asigură că acestea sunt corecte și actualizate.

(4^2) La publicarea elementelor constitutive ale remunerației se face trimitere pentru fiecare element în parte la actul normativ/contractul colectiv de muncă general aplicabil, care reglementează respectivul drept salarial.

(4^3) În situația în care pe site-ul Inspecției Muncii nu sunt prezentate informațiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-d) sau h), la aplicarea sancțiunilor se ține cont de aceste circumstanțe, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în măsura necesară asigurării caracterului proporțional al acestora.

(5) În scopul îmbunătățirii accesului la informații, Inspecția Muncii evaluează anual necesitatea furnizării de informații și stabilește publicarea acestora și în alte limbi oficiale ale Uniunii Europene, în funcție de cererile de informare primite.

(6) Inspecția Muncii desemnează persoanele de contact din cadrul biroului de legătură responsabile cu soluționarea cererilor de informare și publică pe site-ul instituției datele de contact ale acestora.

(7) Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Inspecția Muncii asigură actualizarea informațiilor furnizate în fișa de țară privind detașarea transnațională a salariaților pe teritoriul României, anual sau ori de câte ori este necesar.

(8) Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Inspecția Muncii sunt autoritățile naționale care furnizează informațiile generale salariaților detașați și întreprinderilor în legătură cu legislația și practica națională, aplicabile acestora în ceea ce privește drepturile și obligațiile lor pe teritoriul României.

(1) Se desemnează Inspecția Muncii ca autoritate națională competentă pentru aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, responsabilă cu transmiterea administrativă a cererilor de comunicare a unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, respectiv primirea administrativă a cererilor de comunicare a unei decizii de impunere a unei sancțiuni financiare administrative.

(2) Se desemnează Agenția Națională de Administrare Fiscală ca autoritate națională competentă pentru aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, responsabilă cu transmiterea administrativă a cererilor de recuperare pentru amenzile contravenționale și primirea administrativă a cererilor de recuperare a unor sume provenite din sancțiuni financiare administrative.

(3) În înțelesul prezentului capitol, Inspecția Muncii și Agenția Națională de Administrare Fiscală au rol de autorități solicitate și solicitante, după caz, pentru aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, în conformitate cu competențele prevăzute la alin. (1) și (2).

(4) Inspecția Muncii comunică, prin intermediul Sistemului IMI, Comisiei Europene autoritățile naționale competente desemnate pentru aplicarea dispozițiilor prezentului capitol.

(1) Inspecția Muncii, în calitate de autoritate solicitată, ca urmare a unei cereri primite în condițiile prevăzute la art. 53 alin. (1) din partea unei autorități solicitante din alt stat membru, sub rezerva dispozițiilor art. 40 și 42, comunică întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. b) decizia prin care se impune o sancțiune financiară administrativă, precum și alte documente relevante, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

(2) Inspecția Muncii recunoaște cererea de comunicare fără alte formalități suplimentare și ia cu celeritate toate măsurile necesare pentru punerea sa în aplicare, cu excepția cazului în care sunt invocate motivele de refuz prevăzute la art. 42.

(3) Comunicarea deciziei de impunere a sancțiunii financiare administrative către întreprinderea stabilită în România, potrivit prevederilor alin. (1), se realizează în conformitate cu procedurile stabilite de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Comunicarea prevăzută la alin. (3) se realizează de către inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială se află sediul întreprinderii și are același efect ca în situația în care ar fi fost realizată direct de statul membru solicitant.

(5) Prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, procedura de comunicare a deciziei de impunere a unei sancțiuni financiare administrative se realizează în termen de maximum 30 de zile de la data primirii de către Inspecția Muncii a cererii de comunicare.

(6) Procedura și termenele de comunicare prevăzute la alin. (5) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(7) Inspecția Muncii informează autoritatea solicitantă în cel mai scurt termen posibil cu privire, după caz, la:

(1) Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată care primește o cerere de recuperare a unei sume provenite din sancțiuni financiare administrative transmise în conformitate cu prevederile art. 34 și art. 53 alin. (1), recunoaște cererea în cauză fără să mai fie necesare formalități suplimentare.

(2) Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale centrale subordonate, ia, fără întârziere, toate măsurile necesare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru punerea în aplicare a cererii de recuperare primite potrivit prevederilor alin. (1), cu excepția cazului în care decide să invoce unul dintre motivele de refuz prevăzute la art. 42.

(3) Titlul executoriu care permite recuperarea unor astfel de sume provenite din sancțiuni financiare administrative, emis în statul membru solicitant, este înlocuit cu un titlu executoriu care permite executarea sa în România, conform prevederilor art. 226 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale centrale subordonate, convertește creanța reprezentând suma provenită din sancțiunea financiară administrativă din moneda națională a statului membru solicitant în moneda națională a României, la cursul de schimb oficial publicat de Banca Națională a României la data la care a fost impusă sancțiunea.

(1) Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată, ia toate măsurile necesare pentru a informa, în termen de maximum 30 de zile de la data primirii cererii, întreprinderea prevăzută la art. 3 lit. b) cu privire la cererea de recuperare a unei sume provenite din sancțiuni financiare administrative, precum și la documentele relevante, după caz, în conformitate cu legislația română.

(2) Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată, informează cu celeritate autoritatea solicitantă cu privire la:

(1) În cazurile prevăzute la art. 50 alin. (3), în care comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii de către inspectoratul teritorial de muncă, potrivit prevederilor art. 50 alin. (2), nu poate fi realizată, inspectoratul teritorial de muncă transmite Inspecției Muncii, în format electronic, o copie scanată a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției aplicate unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. a) pentru nerespectarea prevederilor legale, certificată pentru conformitate cu originalul, în vederea efectuării de către Inspecția Muncii a unei cereri de comunicare.

(2) Transmiterea procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii potrivit alin. (1) se realizează în termen de 5 zile lucrătoare de la data:

(3) Inspecția Muncii nu poate transmite o cerere de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției dacă și atât timp cât amenda este contestată de către întreprinderea respectivă pe teritoriul României.

(4) Inspecția Muncii formulează cererea de comunicare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției de la inspectoratul teritorial de muncă.

(5) Inspecția Muncii are obligația de a completa cererea de comunicare cu toate elementele prevăzute la art. 40 și de a atașa acestei cereri procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

(6) Comunicarea unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, efectuată de către autoritatea solicitată din statul membru de stabilire a întreprinderii, la solicitarea Inspecției Muncii, este considerată ca având același efect ca în cazul în care ar fi fost efectuată direct de către Inspecția Muncii.

(7) Inspecția Muncii transmite către inspectoratul teritorial de muncă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii, informarea privind măsurile luate pentru comunicarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și data la care acesta a fost comunicat contravenientului, informare primită din partea autorității solicitate din statul membru de stabilire a întreprinderii respective.

(8) În cazul refuzului autorității solicitate de a da curs cererii de notificare, Inspecția Muncii remediază aspectele invocate ca motiv al refuzului și retransmite documentele prevăzute la alin. (5) în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii refuzului.

(1) Inspectoratele teritoriale de muncă transmit procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției organelor fiscale centrale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, numai în condițiile în care procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este comunicat și nu este contestat pe teritoriul României.

(2) Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitantă, se asigură că cererea de recuperare a unei amenzi contravenționale se efectuează în conformitate cu prevederile legislației naționale.

(3) Formularea cererii de recuperare a unei amenzi contravenționale se efectuează doar în cazul în care Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale centrale subordonate, nu este în măsură să procedeze la recuperarea creanțelor, conform prevederilor legislației naționale în acest domeniu.

(4) Agenția Națională de Administrare Fiscală nu formulează o cerere de recuperare a unei amenzi contravenționale dacă și atât timp cât amenda, precum și creanța corespondentă și/sau titlul executoriu sunt contestate în România.

(5) Agenția Națională de Administrare Fiscală se asigură că cererea de recuperare transmisă conține toate elementele prevăzute la art. 41.

(6) Cererea de recuperare a amenzii contravenționale se întocmește de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale centrale subordonate, în termen de 6 luni de la data primirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în conformitate cu prevederile alin. (1).

(7) Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitantă, prin organele fiscale centrale subordonate, nu va mai urmări recuperarea amenzii contravenționale după primirea acceptului procesării cererii de recuperare din partea autorității solicitate.

(1) Agenția Națională de Administrare Fiscală sau Inspecția Muncii, după caz, respectiv autoritățile solicitate din celelalte state membre nu sunt obligate să dea curs unei cereri de recuperare ori de comunicare a unei sancțiuni financiare administrative și/sau a unei amenzi contravenționale, dacă cererea respectivă:

(2) Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organele fiscale centrale subordonate, respectiv autoritățile solicitate din celelalte state membre, după caz, pot refuza să dea curs unei cereri de recuperare și în următoarele situații:

(1) În cazul în care, în cursul unei proceduri de recuperare, demarată în conformitate cu prevederile art. 35, Agenția Națională de Administrare Fiscală este informată, prin intermediul Sistemului IMI, de către autoritatea solicitantă că sancțiunea financiară administrativă și/sau creanța corespondentă fac/face obiectul unei contestații ori al unei cereri de recurs din partea întreprinderii în cauză sau a unei părți interesate, Agenția Națională de Administrare Fiscală va comunica aceste aspecte organelor fiscale centrale din subordine, în vederea suspendării procedurii de recuperare, în așteptarea deciziei organismului competent ori a autorității competente din statul membru solicitant.

(2) În cazul în care procesul-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții aplicate în România unei întreprinderi prevăzute la art. 3 lit. a) face obiectul unei contestații sau al unei cereri de recurs din partea întreprinderii în cauză ori a unei părți interesate, Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, înștiințează cu celeritate organele fiscale centrale subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(3) Agenția Națională de Administrare Fiscală informează cu celeritate autoritatea competentă din statul membru solicitat, în vederea suspendării procedurii de recuperare de către aceasta, în așteptarea soluționării contestației sau a cererii de recurs, în situația în care a fost transmisă acelui stat o cerere de recuperare, în conformitate cu prevederile art. 39.

(1) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b) adresează orice contestație sau cerere de recurs cu privire la sancțiunea financiară administrativă și/sau creanța corespondentă autorității competente din statul membru gazdă pe teritoriul căruia a detașat salariați.

(2) Întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) adresează orice contestație sau cerere de recurs cu privire la aplicarea unei amenzi contravenționale de către Inspecția Muncii sau inspectoratele teritoriale de muncă, în conformitate cu prevederile prezentei legi, la instanța judecătorească competentă din România.

(3) Plângerile prealabile cu privire la măsurile de recuperare sau cu privire la validitatea ori modalitatea de realizare a unei comunicări efectuate de autoritățile competente naționale, în conformitate cu prevederile art. 33-36, se introduc, de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), la autoritățile administrative competente în conformitate cu legislația română.

(4) Cererile de chemare în judecată cu privire la măsurile de recuperare sau cu privire la validitatea sau modalitatea de realizare a unei comunicări efectuate de autoritățile competente naționale, în conformitate cu prevederile art. 33-36, se introduc, de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. b), la instanțele judecătorești din România, în conformitate cu legislația română.

(1) Sumele recuperate, aferente amenzilor contravenționale sau sancțiunilor financiare administrative, după caz, revin autorității solicitate.

(2) Agenția Națională de Administrare Fiscală, în calitate de autoritate solicitată, prin organele fiscale centrale din subordine, recuperează sumele datorate în moneda națională a României, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Sumele recuperate în conformitate cu prevederile alin. (2) se fac venit la bugetul de stat.

(4) Amenzile aplicate întreprinderilor prevăzute la art. 3 lit. a), pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi, se achită în numerar la orice unitate a Trezoreriei Statului sau prin virament în contul corespunzător de venituri ale bugetului de stat deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, codificat cu codul de identificare fiscală al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București sau într-un cont deschis la o instituție de credit.

(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 100.000 lei încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (7).

(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei încălcarea de către întreprinderea utilizatoare a obligației de informare prevăzute la art. 5^1 alin. (2).

(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei încălcarea de către întreprinderea utilizatoare a obligației de informare prevăzute la art. 6^2 alin. (2).

(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei încălcarea obligației de informare prevăzute la art. 11^3 alin. (1).

(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 10.000 lei la 15.000 lei încălcarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a comunica declarația de detașare în termenul prevăzut la art. 24^1 alin. (2) lit. a).

(6) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 10.000 lei la 15.000 lei încălcarea de către operatorul de transport rutier a obligației prevăzute la art. 24^1 alin. (3).

(7) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 10.000 lei la 15.000 lei necompletarea declarației de detașare cu toate elementele prevăzute la art. 24^1 alin. (2) lit. a).

(8) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 10.000 lei la 15.000 lei neprezentarea de către conducătorul auto, la solicitarea autorităților competente, cu ocazia controalelor efectuate în trafic, a documentelor prevăzute la art. 24^1 alin. (2) lit. b).

(9) În toate cazurile în care, din documentele prezentate la controlul în trafic de către conducătorul auto, în condițiile art. 24^1, nu poate fi identificat/ă operatorul de transport rutier/întreprinderea, amenda se aplică conducătorului auto.

(10) Contravențiile prevăzute la alin. (8) se aplică și expeditorilor, agenților de expediție, contractanților și subcontractanților, după caz, dacă se constată că aceștia aveau cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de faptul că serviciile de transport comandate au implicat încălcări ale respectivelor dispoziții.

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor stabilite potrivit art. 24 alin. (4) și (5), precum și a celor prevăzute la art. 47 și art. 48 alin. (1)-(7) se fac de către inspectorii de muncă.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor stabilite potrivit art. 48 alin. (8) se fac de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R.

(1) Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, întocmit potrivit legii, pentru contravențiile săvârșite în condițiile prevăzute la art. 24 alin. (4) și (5), art. 47 și art. 48 alin. (1)-(7), se comunică întreprinderii prevăzute la art. 3 lit. a), în condițiile prevăzute la alin. (2)-(4).

(2) Comunicarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se face de către inspectoratele teritoriale de muncă, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, în plic închis, la adresa de stabilire a întreprinderii din statul membru sau Confederația Elvețiană.

(3) În situația prevăzută la alin. (2), în cazul în care corespondența este returnată, în alte situații decât cele prevăzute la alin. (4) lit. c) sau dacă, în termen de 30 de zile de la data expedierii procesului-verbal, nu este primită o confirmare de primire a acestuia, inspectoratul teritorial de muncă va transmite către Inspecția Muncii documentele necesare în vederea transmiterii unei cereri de solicitare a comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, în conformitate cu prevederile art. 38, fără a mai fi necesară comunicarea prin afișare la sediul din străinătate a întreprinderii sau prin alte mijloace de publicitate.

(4) Procedura de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de aplicare a sancțiunii este considerată îndeplinită:

(5) Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, întocmit potrivit legii, pentru contravenția prevăzută la art. 48 alin. (8) se înmânează conducătorului auto de către inspectorii I.S.C.T.R., iar în cazul în care acesta nu achită contravaloarea amenzii contravenționale la momentul controlului, se aplică prevederile art. 9 dinOrdonanța Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, cu modificările și completările ulterioare.

(1) Cooperarea administrativă și asistența reciprocă între autoritățile competente din România și autoritățile competente din statele membre, prevăzute la art. 14-22 și la art. 33-43, sunt puse în aplicare prin intermediul Sistemului IMI.

(2) Cooperarea administrativă și asistența reciprocă între autoritățile competente din România și autoritățile competente din Confederația Elvețiană, prevăzute la art. 14-22, sunt puse în aplicare prin acorduri sau înțelegeri bilaterale.

(3) Inspecția Muncii și/sau Ministerul Muncii și Justiției Sociale pot încheia cu autoritățile competente din statele membre ori cu Confederația Elvețiană acorduri sau înțelegeri bilaterale privind cooperarea administrativă și asistența reciprocă în ceea ce privește aplicarea și monitorizarea clauzelor și condițiilor de încadrare în muncă aplicabile salariaților detașați, cu condiția ca aceste acorduri sau înțelegeri bilaterale să nu aducă atingere drepturilor și obligațiilor salariaților ori întreprinderilor respective.

(4) Ministerul Muncii și Justiției Sociale informează Comisia Europeană cu privire la acordurile și/sau înțelegerile bilaterale pe care le aplică și pune la dispoziția acesteia textele respective.

(5) În cadrul acordurilor sau înțelegerilor bilaterale prevăzute la alin. (3), cu excepția celor încheiate cu Confederația Elvețiană, Inspecția Muncii utilizează Sistemul IMI.

(6) În cadrul cooperării administrative și asistenței reciproce prevăzute la alin. (1), prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează de către autoritățile naționale prevăzute de prezenta lege, desemnate ca autorități competente și înregistrate în Sistemul IMI în vederea utilizării acestuia, în conformitate cu prevederile legale privind protecția persoanelor fizice și juridice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

(1) Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 24 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare.