În sensul prezentei norme următorii termeni se definesc după cum urmează:
1. asigurat - exportatorul român care acordă creditul la export sau instituția financiară care realizează finanțarea exportului;
2. contract de export - orice contract încheiat în orice formă, inclusiv comenzi ferme confirmate, obligatorii pentru debitor și exportator din punct de vedere juridic, având ca obiect vânzarea de bunuri sau servicii în țări cu riscuri nonpiață sau temporar nonpiață. Vânzările încheiate cu condiția aprobării și vânzările în consignație nu sunt considerate contracte de export;
3. credit la export - facilitate financiară care permite cumpărătorului extern să achiziționeze bunuri/servicii de la exportatorul român și să le achite la un anumit termen de la livrare (plata pe credit);
4. datoria - valoarea facturilor scadente, exigibile, nedisputate;
5. debitor - cumpărătorul extern (public sau privat) sau garantul acestuia, care are obligația de a plăti contravaloarea bunurilor/serviciilor exportate;
6. debitor public - orice entitate care reprezintă, sub orice formă, însăși autoritatea publică și care nu poate fi declarată insolvabilă din punct de vedere juridic sau administrativ: fie entități suverane care acționează în numele și cu garanția statului (ministerul de finanțe, banca centrală, altele asemenea), entități publice subordonate (autorități regionale, locale sau parastatale), alte instituții similare;
7. insolvența debitorului extern - insolvența va fi considerată a apărea în oricare dintre următoarele situații:
a) procedurile de insolvență au fost fie inițiate de către instanță, fie încetate de către aceasta din cauza lipsei de active;
b) planul de reorganizare a fost aprobat de către instanță;
c) o înțelegere de plată a creanțelor a fost stabilită cu toți creditorii în afara instanței;
d) executarea sarcinii asupra proprietății debitorului instituite de către asigurat nu a avut ca rezultat stingerea completă a datoriei;
e) există anumite condiții care, în alt sistem legislativ, produc efecte în mare măsură similare cu cele de mai sus;
8. limită de credit - suma maximă a facturilor neîncasate la un moment dat și asigurate de EximBank pe un debitor;
9. neplata - neplata datoriei de către debitor la data scadenței, în moneda și locul specificate în contractul de export;
10. operator economic asociat - orice companie controlată de solicitant în mod direct/indirect sau care controlează solicitantul în mod direct/indirect sau care este direct/indirect controlată de aceeași companie care controlează solicitantul.
Situația de control poate apărea în următoarele cazuri:
a) compania care controlează altă companie deține în mod direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot în cadrul acesteia (compania controlată), respectiv majoritatea indirectă a drepturilor de vot prin intermediul oricăror altor companii (controlate) sau ca urmare a acordurilor încheiate cu alți acționari; sau
b) în cazul în care compania (ce deține controlul) are dreptul de a numi sau de a revoca membrii organelor de conducere, inclusiv administratorii companiei, directorii executivi și alte persoane deținând funcții similare în cadrul unei companii (controlate); sau
c) mai mult de jumătate din membrii organelor de conducere ale companiei (controlate) fac parte din organele de conducere, incluzând administratorii, directorii executivi și alte funcții similare, sau din orice alte organe administrative sau persoane împuternicite ale companiei (ce deține controlul) sau ale oricărei altei companii asociate acesteia; sau
d) compania (ce deține controlul) poate avea o influență de control (decisivă) asupra conducerii altei companii;
11. perioada de așteptare - perioada care corespunde duratei stabilite pentru ca riscul acoperit să se materializeze, după expirarea căreia asiguratul are dreptul să solicite despăgubirea;
12. polița de asigurare - contractul încheiat între EximBank și asigurat, prin care EximBank se obligă să plătească asiguratului, în termenii și condițiile stabilite, o parte din pierderea înregistrată de acesta, ca urmare a producerii unui risc asigurat;
13. răspundere maximă - totalul despăgubirilor care ar putea fi plătite de către EximBank ca urmare a producerii riscurilor asigurate printr-o poliță de asigurare;
14. riscuri nonpiață - riscuri aferente debitorilor publici și privați stabiliți în țări din afara Uniunii Europene și în anumite țări membre OCDE, conform listei prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta normă. Lista se completează de drept cu țările declarate de către Comisia Europeană, definitiv sau temporar cu riscuri nonpiață;
15. riscuri temporar nonpiață - riscuri aferente debitorilor publici sau privați stabiliți în țările prevăzute în lista prevăzută în anexă pe care Comisia Europeană decide să le îndepărteze temporar din această listă datorită incapacității asigurătorilor privați de credite la export de a le acoperi;
16. riscuri temporar nonpiață autorizate în baza Deciziei Comisiei Europene C (2014) 5701 și a Deciziei Comisiei Europene C (2017) 679 - riscuri aferente debitorilor publici sau privați stabiliți în țările prevăzute în lista prevăzută în anexă, respectiv:
a) riscurile pe termen scurt la care sunt expuse întreprinderile mici și mijlocii cu o cifră de afaceri anuală totală a exporturilor care nu depășește 2 milioane euro; și
b) acoperirea unui singur risc cu o perioadă a riscului (care include durata de fabricație și durata de rambursare) de cel puțin 181 de zile și de mai puțin de 2 ani.