Articolul I
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65 din 5 octombrie 2016 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Companiei Naționale a Uraniului - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 11 octombrie 2016, cu următoarele modificări:
1. La articolul 2, alineatele(4)-(8) se abrogă.
2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 4
(1) Ministerul Energiei încheie în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea scrisă formulată de Compania Națională a Uraniului - S.A. o convenție de împrumut, în care vor fi precizate drepturile și obligațiile părților, precum și termenii și condițiile de acordare și derulare a tranșelor de împrumut.
3. La articolul 6, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Pe baza acestui plan de restructurare, Ministerul Energiei, la solicitarea Companiei Naționale a Uraniului - S.A., prelungește perioada de acordare a împrumutului, conform planului de restructurare, în aceleași condiții de dobândă, prin act adițional la convenția de împrumut, până la data aprobării de către Comisia Europeană a planului de restructurare.
4. La articolul 7, alineatul (2) se abrogă.
5. La articolul 7, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Ajutorul de stat care trebuie recuperat include și dobânda aferentă, datorată de la data scadenței împrumutului până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.