ORDIN nr. 543 din 4 aprilie 2017

ORDIN Ministerul Finan?elor Publice
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 7 aprilie 2017
Entered into force
07.04.2017
Consolidated form as of
07.04.2017

Având în vedere prevederile art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Articolul I

Procedura de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și în raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 450/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 12 aprilie 2016, se modifică și se completează după cum urmează:

1. După punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 3^1, cu următorul cuprins:

3^1. Constituie obiect al corectării conform prezentei proceduri și situația determinată de depunerea de situații financiare anuale/raportări contabile anuale care nu cuprind niciun indicator valoric.

2. La punctul 6, penultima frază se modifică și va avea următorul cuprins:

Concomitent, administratorul trebuie să depună și o declarație pe propria răspundere, din care să rezulte că documentele respective au fost retransmise ca urmare a corectării erorilor constatate, cu indicarea naturii erorii corectate, precum și faptul că acestea reflectă realitatea entității raportoare. Această declarație pe propria răspundere se va include în fișierul zip atașat bilanțului PDF. Un exemplar în format tipărit al acestei declarații va fi depus la registraturile unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, împreună cu situațiile financiare/raportările anuale corectate.

3. La punctul 6, teza finală referitoare la termenul maxim de depunere a situațiilor financiare anuale/raportărilor contabile anuale care cuprind informații corectate se abrogă.

4. După punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 6^1, cu următorul cuprins:

6^1. Situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale care cuprind informații corectate conform pct. 3^1 și 4 se pot depune cel târziu până la termenul maxim de depunere a situațiilor financiare anuale/raportărilor contabile anuale aferente exercițiului financiar/anului următor celui la care se referă situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale la care s-au constatat erori.

5. După punctul 12 se introduce un nou punct, punctul 12^1, cu următorul cuprins:

12^1. Prevederile prezentei proceduri se aplică și pentru corectarea erorilor menționate la pct. 3, corespunzătoare raportărilor aferente exercițiilor financiare anterioare/anilor anteriori datei intrării în vigoare a prezentului ordin.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor publice, Viorel Ștefan

București, 4 aprilie 2017.

Nr. 543.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).