ORDIN nr. 2.587 din 29 martie 2017

ORDIN Ministerul Muncii și Justiției Sociale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 26 aprilie 2017
Entered into force
26.04.2017
Consolidated form as of
26.04.2017
Table of contents

Având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului,

ținând cont de prevederile Programului operațional Infrastructură mare 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2015) 4.823 din 9.07.2015,

în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituțional de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții și pentru asigurarea continuității cadrului instituțional de coordonare și gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare,

având în vedere Avizul favorabil al Consiliului Concurenței nr. 10.623 din 21.07.2016 pentru Proiectul de ordin al ministrului fondurilor europene referitor la aprobarea Schemei de ajutor de minimis privind monitorizarea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea art. 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 352/1 din 24 decembrie 2013,

în temeiul art. 14 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Schema de ajutor de minimis privind monitorizarea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali aferentă măsurilor finanțate în cadrul Programului operațional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară 6, obiectivul specific 6.2 „Reducerea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Direcția generală programe europene Infrastructură mare, va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, Sevil Shhaideh Contrasemnează: p. Ministrul delegat pentru fonduri europene, Luminița Zezeanu, secretar de stat

București, 29 martie 2017.

Nr. 2.587.

ANEXĂ

SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 29 martie 2017

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).