LEGE nr. 79 din 26 aprilie 2017

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 28 aprilie 2017
Entered into force
01.05.2017
Consolidated form as of
01.05.2017

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea asistenței sociale nr. 292/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 30 alineatul (3), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) servicii cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidențiale, locuințe protejate, internate de tip social, adăposturi de noapte etc.;

2. La articolul 30 alineatul (4), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:

c^1) în internate de tip social;

3. La articolul 73 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

e) servicii sociale destinate asigurării cazării și îngrijirii unor elevi, studenți și tineri, care provin din familii aflate în situații de dificultate, în internate de tip social.

4. La articolul 73, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Serviciile sociale prevăzute la alin. (2) pot fi acordate în instituții/unități de asistență socială, respectiv în centre de zi, centre rezidențiale, internate de tip social, precum și la domiciliul familiei, la domiciliul persoanei care acordă îngrijire copilului sau în comunitate.

5. La articolul 74, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) În cazul serviciilor sociale prevăzute la art. 73 alin. (2) lit. b), d) și e), precum și al altor servicii sociale destinate copilului din familie, stabilite prin legea specială, părinții pot suporta o parte din cheltuielile aferente acestora, achitând o contribuție stabilită în funcție de nivelul costului serviciului pe beneficiar și de nivelul veniturilor pe membru de familie. Cuantumul contribuției, serviciile oferite, obligațiile și drepturile părților sunt înscrise în contractul de furnizare de servicii, încheiat între furnizor și părinte/reprezentantul legal al copilului.

Articolul II

După articolul 1 din Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 27 ianuarie 1998, se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins:

Articolul 1^1

De prevederile art. 1 beneficiază în mod corespunzător și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, PETRU-GABRIEL VLASE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

București, 26 aprilie 2017.

Nr. 79.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).