Având în vedere Referatul de aprobare nr. 3.822 din 27 aprilie 2017 al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură,
ținând cont de prevederile art. 8 lit. a) și d) și art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările și completările ulterioare,
luând în considerare prevederile:
– art. 7 lit. A. d) e) g) din Hotărârea Guvernului nr. 545/2010 privind organizarea, structura și funcționarea Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, cu modificările ulterioare;
– art. 9 alin (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 239/2009 privind interdicția pescuitului în timpul nopții, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 5 mai 2009, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
– Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Se interzice pescuitul comercial și recreativ pe timpul nopții între orele 22,00-6,00 a oricăror specii de pești și alte viețuitoare acvatice vii pe Dunăre și brațele sale de la Călărași km 366 până la gurile de vărsare ale Dunării, în Delta Dunării și pe lacurile de acumulare de pe râul Olt.
(2) Se interzice transportul pe timpul nopții între orele 22,00-6,00, cu ambarcațiunile folosite la pescuitul comercial, a oricăror specii de pești și alte viețuitoare acvatice pe Dunăre și brațele sale de la Călărași km 366 până la gurile de vărsare ale Dunării, în Delta Dunării și pe lacurile de acumulare de pe râul Olt.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea