Văzând Referatul comun de aprobare nr. FB 5.155/2017 al Direcției generale juridic, resurse umane si salarizare și Direcției management și structuri sanitare.
având în vedere prevederile art. 176 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Ordinul ministrului sănătății publice nr. 112/2007 privind criteriile de performanță în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2007, cu modificările și completările ulteriore, se modifică după cum urmează:
– La articolul 1, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (2), evaluarea activității managerului spitalului public pentru anul calendaristic 2016 se realizează până la data de 1.07.2017.
La indicatorul prevăzut în anexa nr. 1, litera C „Indicatori economico-financiari“, punctul 3 „Procentul cheltuielilor de personal din totalul cheltuielilor spitalului“, la evaluarea activității managerului spitalului public, pentru anul 2016 se va acorda punctaj maxim.
La indicatorul prevăzut în anexa nr. 1, litera C „Indicatori economico-financiari“, punctul 5 „Costul mediu/zi de spitalizare pe fiecare secție“, la evaluarea activității managerului spitalului public, pentru anul 2016 se va acorda punctaj maxim.
Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății și managerii spitalelor publice vor duce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății, Florian-Dorel Bodog