ORDIN nr. 144 din 11 mai 2017

ORDIN Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 7 iunie 2017
Entered into force
07.06.2017
Consolidated form as of
28.11.2025

Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale control, antifraudă și inspecții - Direcția monitorizare inspecții, verificare și control nr. 244.237 din 20.04.2017,

în baza prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015, cu modificările ulterioare, ale art. 53, alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 512/2016, precum și ale art. 8-18 din Regulamentul (CE) nr. 436/2009 al Comisiei din 26 mai 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului în ceea ce privește registrul viticol, declarațiile obligatorii și colectarea de informații pentru monitorizarea pieței, documentele de însoțire a transporturilor de produse și registrele care trebuie păstrate în sectorul vitivinicol, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 9 alin (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă documentele-tip pentru evidența producției vitivinicole, respectiv declarația de stocuri, declarația de recoltă și declarația de producție, situația operatorilor la care s-au vinificat, s-au vândut struguri și/sau musturi și situația provenienței strugurilor și/sau musturilor pentru obținerea vinurilor, ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 1, 2, 2a), 3 și 3a), care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

(1) Persoanele fizice și persoanele juridice care produc, depozitează, achiziționează și comercializează produse vitivinicole au obligația, după caz, de a întocmi și de a depune în termen documentele prevăzute la art. 1.

(2) Documentele prevăzute în anexele nr. 1, 2, 2a), 3 și 3a) se depun și se înregistrează la direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București în trei exemplare, după cum urmează:

a) un exemplar se transmite către consilierii cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol în vederea verificării și centralizării datelor înscrise;

b) un exemplar, în cazul producerii vinurilor cu denumire de origine controlată, denumite în continuare vinuri cu D.O.C., vinurilor cu indicație geografică, denumite în continuare vinuri cu I.G., a vinurilor varietale, așa cum sunt definite în art. 17 alin. (1) din Legea nr. 164/2015, se transmite la inspectoratul teritorial al Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole (O.N.V.P.V.);

c) un exemplar se păstrează la declarant.

Articolul 3

(1) Declarația de stocuri de vinuri și musturi, prevăzută în anexa nr. 1, se întocmește și se depune de către producătorii, depozitarii și comercianții de vinuri și alte produse vinicole, alții decât comercianții cu amănuntul, până la data de 15 august a fiecărui an, pentru producția aflată în stoc la data de 31 iulie a anului în curs.

(2) Declarația de stocuri nu include produsele vitivinicole obținute din strugurii recoltați în același an calendaristic.

(3) Sunt scutiți de întocmirea și depunerea declarației de stocuri comercianții a căror activitate economică constă în vânzarea produselor vinicole în cantități mici, direct către consumatori, cu excepția celor care utilizează depozite specializate sau comercializează într-un an o cantitate mai mare de 2.000 l de produse vinicole.

Articolul 3^1

(1) În vederea îndeplinirii obligației României de raportare către Comisia Europeană, potrivit art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Informațional pentru Piața Produselor Agricole și Alimentare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2009, cu modificările și completările ulterioare, operatorii economici producători, prelucrători, îmbuteliatori, depozitari/comercianți de vinuri și alte produse vinicole, precum și comercianții cu amănuntul care utilizează depozite specializate sau comercializează într-un an o cantitate mai mare de 2.000 l de produse vinicole au obligația de a depune o notificare trimestrială a producției de vinuri și musturi aflate în stoc, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) se depune și se înregistrează la direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București în două exemplare, după cum urmează:

a) un exemplar se transmite către personalul desemnat din cadrul direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București în vederea verificării și centralizării datelor înscrise;

b) un exemplar se păstrează la operatorul economic.

(3) Notificarea prevăzută la alin. (1) se depune după cum urmează:

a) până la data de 20 noiembrie inclusiv a fiecărui an pentru producția aflată pe stoc la data de 31 octombrie;

b) până la data de 20 februarie a fiecărui an pentru producția aflată pe stoc la data de 31 ianuarie;

c) până la data de 20 mai a fiecărui an pentru producția aflată pe stoc la data de 30 aprilie.

(4) Direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, prin personalul desemnat, verifică respectarea termenelor de depunere a notificărilor prevăzute la alin. (3), le înregistrează în registrul de intrare-ieșire a corespondenței al instituției până cel târziu la finalul zilei lucrătoare următoare depunerii, centralizează și transmit datele în format electronic către O.N.V.P.V., în maximum 5 zile lucrătoare de la data-limită de depunere a acestora.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), pentru producția aflată pe stoc la data de 31 octombrie 2025, notificarea prevăzută la alin. (1) se depune până la data de 3 decembrie 2025.

(6) În situația prevăzută la alin. (5), direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, prin personalul desemnat, verifică respectarea termenului de depunere a notificării prevăzut la alin. (5) și înregistrarea acesteia, centralizează și transmit datele în format electronic către O.N.V.P.V., în maximum 5 zile calendaristice de la data-limită de depunere a acestora.

(7) Notificările prevăzute la alin. (1) și (5) pot fi transmise la direcția pentru agricultură județeană (DAJ) și prin mijloace electronice.

(8) Notificările transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate și datate de către operatorul economic.

(9) După primirea notificării transmise potrivit alin. (7) și după efectuarea activităților prevăzute la alin. (4) DAJ are obligația comunicării către operatorul economic a numărului de înregistrare din registrul de intrare-ieșire a corespondenței al instituției, prin intermediul acelorași mijloace.

(10) O.N.V.P.V. centralizează la nivel național datele primite de la direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București și transmite informațiile către Comisia Europeană, potrivit art. 4 alin. (2) și art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Informațional pentru Piața Produselor Agricole și Alimentare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2009, cu modificările și completările ulterioare.

(la 28-11-2025, Actul a fost completat de Punctul 1., Articolul II din ORDINUL nr. 387 din 19 noiembrie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1104 din 28 noiembrie 2025 )

Articolul 4

(1) Producătorii de struguri, persoane fizice sau juridice, întocmesc și depun la sfârșitul campaniei de recoltare a strugurilor, dar nu mai târziu de data de 10 decembrie a anului în curs, la direcțiile pentru agricultură din județul pe raza căruia se găsesc plantațiile de viță-de-vie, declarația de recoltă a strugurilor și situația operatorilor la care s-au vinificat, s-au vândut struguri și/sau musturi, cuprinse în anexele nr. 2 și 2a).

(2) Sunt scutiți să completeze și să depună această declarație următorii producători de struguri persoane fizice sau juridice:

a) producătorii de struguri a căror producție totală este destinată consumului în stare neprelucrată sau este destinată uscării sau transformării directe în suc de struguri;

b) producătorii care dețin până la 0,1 ha suprafață de plantație de viță-de-vie, iar întreaga producție de struguri obținută o procesează în propria cramă sau la terți, în nume propriu, iar întreaga producție de vin obținută nu face obiectul comercializării;

c) viticultorii care dețin până la 0,1 ha și care livrează întreaga recoltă.

Articolul 5

(1) Producătorii de vin și/sau alte produse vitivinicole completează și depun la sfârșitul campaniei de vinificare, dar nu mai târziu de data de 10 decembrie a anului în curs, la direcțiile pentru agricultură din județul în care se găsesc centrele de vinificație, declarația de producție și situația provenienței strugurilor și/sau musturilor pentru obținerea vinurilor, conform anexelor nr. 3 și 3a).

(2) Sunt scutite de întocmirea și depunerea declarației de producție persoanele fizice sau juridice care obțin prin vinificare proprie sau încredințată altui procesator până la 10 hl vin, care este destinat consumului familial.

(3) Producătorii de vin și/sau alte produse vitivinicole care procesează strugurii prin contracte de prestări servicii înregistrează în propria declarație de producție datele legate de produsele și cantitățile obținute în urma procesării.

(4) Cantitățile de vin sau alte produse vitivinicole, valorificate până la data întocmirii declarației de producție, se vor include în totalul produselor rezultate în urma campaniei de vinificație.

(5) Cantitatea de vin ce se include în declarația de producție este cantitatea totală obținută la încheierea fermentației alcoolice, inclusiv drojdia de vin.

Articolul 6

(1) Consilierii cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol din județele în care se depun și se înregistrează declarațiile prevăzute la art. 1 verifică corectitudinea datelor înscrise în declarații și respectarea termenelor de depunere și înregistrare a acestora.

(2) Pentru nedepunerea în termen sau înscrierea eronată ori incompletă a datelor în conținutul declarațiilor, consilierii cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol vor aplica sancțiunile prevăzute în art. 66 lit. a) pentru contravenția prevăzută în art. 65 alin. (1) lit. s) din Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015, cu modificările ulterioare.

Articolul 7

(1) Informațiile prevăzute în declarațiile menționate la art. 1 vor fi centralizate de către consilierii cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol din județele în care se depun și se înregistrează acestea și vor fi transmise structurii cu atribuții de inspecție de stat pentru controlul tehnic vitivinicol din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în termen de 60 de zile de la data expirării termenelor de depunere.

(2) După verificare și centralizare, declarațiile prevăzute la art. 1 vor fi înaintate consilierului cu atribuții de operare în Registrul plantațiilor viticole din județul respectiv, în vederea operării lor în Sistemul informatic național al viei și vinului, în termen de 90 de zile de la depunerea acestora.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 9

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului nr. 75/2004 privind aprobarea documentelor de evidență a producției vitivinicole: declarații de stocuri, declarații de recoltă și declarații de producție, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2004.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea

București, 11 mai 2017.

Nr. 144.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).