ORDIN nr. 665 din 24 mai 2017

ORDIN Ministerul Culturii și Identitatii Naționale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 426 din 8 iunie 2017
Entered into force
08.06.2017
Consolidated form as of
08.06.2017

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat,

ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat emite următorul ordin:

Articolul I

Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, nr. 839/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 și 597 bis din 5 august 2016, se modifică după cum urmează:

La punctul 6 subpunctul 6.9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

(1) În maximum 60 de zile calendaristice de la semnarea contractului de finanțare cu OTIMMC, dar nu mai târziu de 31 martie 2017, beneficiarul este obligat să efectueze cheltuielile și să depună documentația de decont la sediul OTIMMC. Cheltuielile eligibile pentru care se vor aloca fonduri din cadrul Programului vor fi certificate prin vizita la fața locului a reprezentanților UMCR din cadrul OTIMMC în termen de 45 de zile lucrătoare de la depunerea decontului, dar nu mai târziu de 30 iunie 2017. Termenul de 60 de zile calendaristice se poate prelungi doar cu acordul OTIMMC pentru situații excepționale, de exemplu întârzieri la transportul sau livrarea echipamentelor din motive independente de beneficiarul AFN. Prelungirea se acordă o singură dată pe baza unei cereri depuse de către solicitant la sediul OTIMMC cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea termenului-limită de depunere a decontului, efectuare cheltuieli din contractul de finanțare, dar nu mai târziu 31 martie 2017. Reprezentanții UMCR vor face verificări la fața locului, consemnând cele constatate într-un proces-verbal, contrasemnat de beneficiar, întocmit în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. În situația neefectuării cheltuielilor sau în cazul în care cheltuielile nu corespund cu elementele de cost aprobate prin notificarea inițială, nu sunt noi și puse în funcțiune, beneficiarul este respins de la finanțare.

Articolul II

Direcția de antreprenoriat și programe pentru IMM din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Alexandru Petrescu

București, 24 mai 2017.

Nr. 665.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).