Având în vedere:
– prevederile art. 24 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății,
ministrul muncii și justiției sociale emite prezentul ordin.
Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale din coordonarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli prevăzute la art. 1 reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite.
(2) În cazul în care în execuție se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, institutul național de cercetare-dezvoltare va efectua cheltuieli în funcție de realizarea veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficiență aprobați.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul muncii și justiției sociale, Adrian Marius Rîndunică, secretar de stat
București, 22 iunie 2017.
ANEXĂ
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI pe anul 2017
MINISTERUL MUNCII ȘI JUSTIȚIEI SOCIALE
INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ÎN DOMENIUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE