ORDIN nr. 141 din 14 iunie 2017

ORDIN Agen?ia Na?ională pentru Achizi?ii Publice
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 28 iunie 2017
Entered into force
28.06.2017
Consolidated form as of
28.06.2017
Table of contents

Având în vedere:

prevederile art. 221 alin. (12) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art. 242 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale;

prevederile art. 23 alin. (9) și (10) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art. 25 alin. (10) și (11) din Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art. 3 alin. (3) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, cu modificările și completările ulterioare;

necesitatea optimizării activității de monitorizare a modificărilor contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, respectiv a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a responsabilizării autorităților/entităților contractante în legătură cu acestea, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, cu modificările și completările ulterioare;

Referatul de aprobare nr. 9.397/2017, întocmit de Direcția generală control ex-ante,

în baza art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1) Se aprobă Metodologia de selecție și modul de interacțiune a autorităților/entităților contractante cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice în legătură cu intenția de modificare a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, respectiv a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale, în condițiile prevăzute la art. 221 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 și la art. 238 din Legea nr. 99/2016, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Informațiile pe care autoritatea/entitatea contractantă trebuie să le includă în notificarea către Agenția Națională pentru Achiziții Publice privind modificarea contractului/acordului-cadru de achiziție publică, contractului/acordului-cadru sectorial, în situațiile prevăzute la art. 221 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 238 din Legea nr. 99/2016, se regăsesc în anexa nr. 2.

Articolul 2

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Bogdan Pușcaș

București, 14 iunie 2017.

Nr. 141.

Anexa nr. 1

METODOLOGIE din 14 iunie 2017

Anexa nr. 2

INFORMAȚII pe care autoritatea/entitatea contractantă trebuie să le includă în notificarea către Agenția Națională pentru Achiziții Publice privind modificarea contractului/acordului-cadru de achiziție publică, contractului/ acordului-cadru sectorial, în situațiile prevăzute la art. 221 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 238 din Legea nr. 99/2016

1. Denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail și adresa de internet ale autorității/entității contractante și persoana de contact

2. Denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, numărul de fax, adresa de e-mail și adresa de internet ale contractantului cu care se va încheia actul adițional

3. Numele/prenumele reprezentantului legal al autorității/ entității contractante

4. Data și valabilitatea contractului inițial

5. Tipul contractului inițial: contract de lucrări/servicii/produse

6. Obiectul principal al contractului inițial

7. Sursa de finanțare (contract inițial, act adițional) - fonduri europene nerambursabile/fonduri bugetare/fonduri proprii

8. Data stabilită pentru începerea demersurilor cu contractantul

9. Valoarea de atribuire a contractului inițial

10. Numărul/Data anunțului de participare și a anunțului de atribuire a contractului inițial, publicat în SEAP

11. Criteriul de atribuire și factorii de evaluare ai procedurii de atribuire a contractului inițial

12. Valoarea actelor adiționale aferente contractului inițial (dacă există)

13. Valoarea modificării contractuale ce se dorește a fi realizată (exprimată în valoare nominală și în procent din contractul inițial)

14. Descrierea circumstanțelor imprevizibile care au condus la necesitatea inițierii modificării în cauză și argumentele autorității/entității contractante care justifică încadrarea în prevederea legală, conform prevederilor art. 221 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 238 din Legea nr. 99/2016

15. Orice alte informații relevante

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).