HOTĂRÂRE nr. 631 din 30 august 2017

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 721 din 6 septembrie 2017
Entered into force
06.09.2017
Consolidated form as of
26.08.2020
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se reaprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea“, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă poziția 10 din anexa nr. I „Lista obiectivelor de investiții prioritare din infrastructura de mediu și gospodărirea apelor“, precum și anexa nr. II/10 „Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții «Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea» la Hotărârea Guvernului nr. 431/2011 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru 10 obiective de investiții prioritare din infrastructura de mediu și gospodărirea apelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 5 mai 2011.

PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul apelor și pădurilor, Adriana-Doina Pană Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, Sevil Shhaideh p. Ministrul delegat pentru fonduri europene, Mihaela Virginia Toader, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Ionuț Mișa

București, 30 august 2017.

Nr. 631.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag, județul Tulcea“

Titular: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Beneficiar: Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral

Amplasament: Lucrările proiectate sunt amplasate în intravilanul și extravilanul localității Babadag, în bazinul hidrografic al pârâului Tabana, județul Tulcea.

Indicatori tehnico-economici

Factori de risc

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea se face din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

(la 26-08-2020, ANEXA a fost modificată de Articolul 4 din HOTĂRÂREA nr. 698 din 19 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 26 august 2020 )

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).