ARTICOL UNIC
Anexa la Hotărârea Parlamentului României nr. 20/2017 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 1/2008 privind constituirea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO și aprobarea componenței nominale a acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, se modifică după cum urmează:
– la punctul 1, domnul deputat Palăr Ionel, aparținând Grupului parlamentar al PNL, este desemnat în calitatea de președinte pe locul rămas vacant prin demisia domnului Nicolăescu Gheorghe-Eugen;
– la punctul 13, domnul deputat Băișanu Ștefan-Alexandru, aparținând Grupului parlamentar ALDE, este desemnat în calitate de membru al comisiei în locul domnului deputat Vosganian Varujan.