HOTĂRÂRE nr. 95 din 19 septembrie 2017

HOTĂRÂRE Senatul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 22 septembrie 2017
Entered into force
22.09.2017
Consolidated form as of
22.09.2017

În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/588 din 13.09.2017,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României apreciază eforturile depuse de Comisie în vederea transportului cu emisii reduse și dezvoltarea serviciilor de taxare rutieră electronică interoperabile. Schimbările propuse concordă cu obiectivele stabilite de Cartea albă privind transporturile din 2011, care solicita trecerea la aplicarea deplină a principiului „poluatorul plătește“ și a principiului „utilizatorul plătește“, pentru a se asigura o finanțare mai sustenabilă a transporturilor și a infrastructurii.

Articolul 2

Senatul României constată că Propunerea de Directivă a Consiliului de modificare a Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, în ceea ce privește anumite dispoziții referitoare la taxarea vehiculelor, respectă atât principiul subsidiarității, cât și al proporționalității.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 19 septembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IULIAN-CLAUDIU MANDA

București, 19 septembrie 2017.

Nr. 95.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).