HOTĂRÂRE nr. 26 din 14 septembrie 2017

HOTĂRÂRE Ordinul Asisten?ilor Medicali Generali?ti, Moa?elor ?i Asisten?ilor Medicali din România
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 17 octombrie 2017
Entered into force
17.10.2017
Consolidated form as of
17.10.2017

Având în vedere prevederile art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, întrunit în ședința din data de 14.09.2017, emite următoarea hotărâre:

Articolul I

La articolul 1 din Hotărârea Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România nr. 35/2015 privind eliberarea Certificatului de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România însoțit de avizul anual, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 22 decembrie 2015, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) nu au obligația obținerii avizului anual membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România care dețin funcții de conducere sau au calitatea de salariați în cadrul OAMGMAMR și nu exercită profesia de asistent medical generalist, de moașă sau de asistent medical.

Articolul II

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Mircea Timofte

București, 14 septembrie 2017.

Nr. 26.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).