Notă Aprobat prin Ordinul nr. 1017/2016 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 601 din 08 august 2016
Capitolul I CADRUL GENERAL ↑ Contents
(1) Situl de importanță comunitară ROSCI0176 Pădurea Tătăruși, a fost desemnat prin Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Rezervația naturală 2.546 Pădurea Tătăruși a fost desemnată arie naturală protejată de interes național prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate - poziția 2.546 din Anexa I. Suprafața acesteia este inclusă în suprafața sitului de importanță comunitară ROSCI0176 Pădurea Tătăruși.
(1) Situl Natura 2000 ROSCI0176 Pădurea Tătăruși a fost declarat pentru conservarea habitatelor de importanță comunitară 9130 Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum precum și a două specii prezente în anexa II a Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice: Cypripedium calceolus, cod 1902, denumită popular papucul doamnei și Isophya stysi, cod 4050, denumită popular cosaș.
(2) Aria protejată de interes național 2.546 Pădurea Tătăruși a fost declarată pentru conservarea pădurii de fag, Fagus sylvatica, de 130 ani unde este prezent insular și Fagus taurica de dimensiuni impresionante.
Limitele rezervației naturale 2.546 Pădurea Tătăruși și ale sitului de importanță comunitară ROSCI0176 Pădurea Tătăruși sunt reprezentate în Anexa 1 a prezentului regulament. Accesul către aria naturală protejată se face din satul Contești, pe drumul județean DJ 208, iar de aici spre vest circa 700 m până la limita sitului prin intermediul unor drumuri de câmp. Alte variante de a ajunge în sit sunt: pe DJ 208 F dinspre comuna Tătăruși până la ieșirea din localitate, iar de aici, pe drumuri comunale sau agricole spre sud-est către sit.
Din punct de vedere administrativ, ariile sunt localizate în județul Iași, raza comunei Tătăruși.
(1) Din punct de vedere al administrației silvice, în situl de importanță comunitară ROSCI0176 care include și rezervația naturală 2546 Pădurea Tătăruși, sunt cuprinse subparcele silvice 48 A și 49 A din U.P II Tătăruși, Ocolul Silvic Pașcani.
(2) Situl de importanță comunitară ROSCI 0176 Pădurea Tătăruși are o suprafață totală de 55 ha iar rezervația naturală de interes național Pădurea Tătăruși cod 2.546 are o suprafață de 49.9 ha.
Responsabilitatea managementului sitului de importanță comunitară ROSCI0176 Pădurea Tătăruși și a rezervației naturale 2.546 Pădurea Tătăruși revine Regiei Naționale a Pădurilor prin Direcția Silvică Iași, denumită în continuare custode, în conformitate cu Convenția de custodie nr. 011005.03.2010, încheiată între Direcția Silvică Iași și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.
Capitolul II REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚILOR ↑ Contents
Accesul/vizitarea ariei naturale protejate se face solitar sau în grupuri de maxim 50 persoane.
(1) Este interzis accesul și circulația cu mijloace motorizate pe teritoriul ariei în afara drumurilor deschise circulației publice și în afara drumurilor de exploatare existente.
(2) Excepțiile de la restricția de acces și circulație cu autovehicule vor fi: personalul custodelui, personalul silvic, personalul organelor statului cu competențe pe teritoriu: poliție, poliția de frontieră, protecția civilă, autorități de mediu, autorități de gospodărire a apelor, ambulanța; personalul împuternicit pentru patrulări/controale, în cazul în care aceste categorii sunt în exercițiul funcțiunii, pe bază de delegație.
Accesul este gratuit însă condiționat de anunțarea reprezentantului custodelui în teritoriu și prezentarea datelor de identitate la accesul în raza ariei naturale protejate . Puncte și date de contact ale reprezentanților custodelui sunt următoarele:
Strada Gheorghe Asachi nr. 2, Localitatea: Iași, Județul: Iași
(1) Pe terenurile care fac parte din fondul forestier inclus în aria naturală protejată se execută numai lucrările care se regăsesc în amenajamentele silvice în vigoare cu obligația proprietarilor/administratorilor de pădure să revizuiască amenajamentele în conformitate cu prevederile planului de management odată cu aprobarea acestuia.
(2) Alte lucrări silvice decât cele prevăzute în amenajamentele silvice sunt strict interzise.
(3) Reamenajarea unităților de producție de pe teritoriul ariei naturale protejate se va realiza în colaborare cu custodele, în termen de 1 an de la aprobarea Planului de Management.
(4) Se interzice introducerea de exemplare aparținând unor specii de arbori exotici pe raza ariei naturale protejate.
(1) Activitățile de gospodărire a vânatului se vor organiza și desfășura în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, cu modificările și completările ulterioare și cu avizul custodelui.
(2) În vederea conservării speciilor de interes cinegetic, gestionarul fondului de vânătoare a cărei suprafață se suprapune parțial suprafeței ariei naturale protejate, va delimita zonele de liniște a faunei cinegetice, zone în care exercitarea vânătorii este interzisă, astfel încât să fie constituite în suprafața ariei.
(3) Se interzice popularea cu specii de interes cinegetic exotice a fondurilor de vânătoare din cuprinsul ariei naturale protejate. Orice activitate de populare cu specii de faună de interes cinegetic se va face cu aprobarea prealabilă a custodelui.
(1) Pentru speciile de animale sălbatice terestre, acvatice și subterane de interes comunitar și care se află sub regim strict de protecție, inclusiv cele prevăzute în anexele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011,cu modificările și completările ulterioare, precum și speciile incluse în lista roșie națională sunt interzise:
a) orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare;
b) perturbarea intenționată în cursul perioadei de reproducere, de creștere, de hibernare și de migrație;
c) distrugerea și/sau culegerea cuiburilor și ouălelor din natură;
d) deteriorarea și/sau distrugerea locurilor de reproducere sau odihnă;
e) deținerea, transportul, comerțul sau schimburile în orice scop fără autorizația autorității de mediu competente.
(2) Faptele ilegale din domeniile vânătorii trebuie constatate și sancționate de personalul custodelui și al celorlalte organe ale statului cu atribuții în zona ariei, aceștia fiind împuterniciți în acest sens.
Cercetarea științifică în aria naturală protejată va fi orientată, pe cât posibil, spre realizarea scopului pentru care a fost desemnată aria.
Activitățile de cercetare științifică pe teritoriul ariei naturale se desfășoară cu avizul custodelui, care sprijină logistic, la solicitare și în măsura posibilităților, activitatea de cercetare. La finalizarea cercetărilor titularii temelor de cercetare vor pune la dispoziția custodelui în termen de 50 de zile un raport de cercetare.
(1) În cazul temelor de cercetare care necesită date/ informații privind aria naturală, furnizate de custode, se va încheia un contract cu cei care derulează tema, contract care să asigure accesul custodelui la rezultate în vederea utilizării lor în activitatea de management a ariei. Clauzele contractului se stabilesc de comun acord de către părți. Dreptul asupra utilizării rezultatelor se stabilește prin contract.
(2) Activitatea de cercetare științifică, inclusiv realizarea studiilor de impact sau a altor tipuri de documentații, pe teritoriul ariei naturale se desfășoară cu notificarea prealabilă și avizul custodelui. Custodele sprijină logistic, în măsura posibilităților, și cu informații proprii activitatea de cercetare. Custodele are acces la rezultatele cercetării, dar poate folosi aceste rezultate doar în scopul conservării și dezvoltării patrimoniului natural al ariei. În vederea efectuării cercetării se poate încheia un contract, clauzele fiind stabilite de comun acord.
În raza rezervației naturale sunt permise activități de turism și de educație ecologică, cu respectarea regulilor de vizitare, potrivit prezentului regulament.
Întreținerea marcajelor turistice, deschiderea de noi trasee și amplasarea panourilor indicatoare și informative se fac numai cu avizul custodelui.
Camparea pe teritoriul ariei naturale protejate se reglementează astfel:
(a) Camparea este permisă în locurile amenajate de deținătorii sau administratorii de terenuri cu avizul custodelui.
(b) Săparea de șanțuri în jurul corturilor sau utilizarea oricăror materiale de origine vegetală sub corturi este interzisă.
(c) Camparea în afara perimetrelor permise se poate face numai pentru personalul custodelui și voluntarii care lucrează pe teritoriul ariei cu aprobarea custodelui, în situația în care sarcinile primite o impun.
Organizarea de competiții și manifestări de grup de orice fel, cursuri care presupun accesul pe teren în zona ariei naturale protejate și în tabere se face numai cu avizul custodelui.
(1) Accesul câinilor în zona rezervației naturale și a sitului de importanță comunitară este permis doar în condițiile în care câinii sunt ținuți permanent în lesă. Pentru fiecare câine stăpânii trebuie să prezinte toate actele de dovadă a vaccinării. Patrulele organizate cu scop de pază pot utiliza în acțiunile lor câini utilitari.
(2) În cazul câinilor care însoțesc turmele de animale ce pășunează în zonele din apropierea ariei naturale protejate, numărul acestora va fi în conformitate cu prevederile legale specifice.
Aprinderea focului pe teritoriul rezervației și a sitului de importanță comunitară se reglementează astfel:
(a) focurile de tabără sunt permise doar în vetrele special amenajate în acest scop în perimetrele permise pentru campare, cu lemn de foc asigurat de administratorii locului de campare. Se vor respecta normele de prevenire și stingere a incendiilor;
(b) sunt strict interzise adunatul și defrișarea vegetației lemnoase de orice fel pentru aprinderea și menținerea focului;
(c) este interzisă aprinderea focului în fondul forestier, cu excepția locurilor special amenajate de către administratorii terenului. În locurile de campare în care nu se asigură lemn de foc de către proprietari, se permite doar utilizarea lemnului adus de turiști.
Regimul deșeurilor pe teritoriul rezervației naturale și a sitului de importanță comunitară se reglementează astfel:
(a) este interzisă abandonarea deșeurilor de orice fel pe teritoriul rezervației naturale și a sitului de importanță comunitară;
(b) gestionarii locurilor de campare pentru care se percepe taxă de campare au responsabilitatea depozitării temporare a deșeurilor cu respectarea condițiilor legale, astfel încât să nu existe posibilitate de acces pentru câini și animale sălbatice;
(c) autoritățile publice locale din raza ariei naturale protejate au responsabilitatea asigurării colectării și transportului deșeurilor menajere din localități la punctele legale de colectare a deșeurilor;
(d) autoritățile publice locale din raza ariei naturale protejate au responsabilitatea de a desființa depozitele ilegale de deșeuri aflate pe teritoriul lor administrativ;
(e) deținătorii cu orice titlu a terenurilor din cuprinsul ariei naturale protejate au obligația de a asigura luarea măsurilor de salubrizare/ curățare a terenurilor.
(1) Se interzice tăierea, incendierea, distrugerea sau degradarea prin orice mijloace a vegetației naturale.
(2) Se interzice tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieților sau lăstarilor, precum și însușirea celor rupți sau doborâți de fenomene naturale sau de către alte persoane.
Colectarea și capturarea de specii de floră, faună sălbatică în scopul comercializării se poate face numai de persoane autorizate conform legii.
Este strict interzisă distrugerea sau degradarea panourilor informative și indicatoare, precum și a plăcilor, stâlpilor sau a semnelor de marcaj de pe traseele turistice.
Realizarea de construcții noi în aria naturală protejată se realizează doar cu respectarea legislației în vigoare și după obținerea avizului din partea custodelui.
Construirea de noi drumuri și/ sau poduri în cuprinsul ariei naturale protejate este interzisă fără acordul custodelui și respectarea legislației în vigoare.
Finanțarea activităților custodelui se poate asigura din fonduri provenite:
a. din bugetul de stat sau al autorităților locale;
c. din proiecte de finanțare elaborate de custode sau în colaborare cu alte organizații/ instituții și finanțate prin programe locale, naționale sau internaționale,
d. din subvenții, donații, sponsorizări, contribuții legale.
Capitolul IV DISPOZIȚII FINALE ↑ Contents
Planurile/proiectele și programele, care pot avea efecte asupra mediului, și asupra speciilor și habitatelor din rezervație și din situl de importanță comunitară și din vecinătatea acestora vor fi supuse avizării de către custode.
Administratorul ariei protejate avizează documentația de amenajare a teritoriului și de urbanism, în care sunt incluse limitele sitului.
Orice activitate sau lucrare susceptibilă să genereze un impact negativ asupra speciilor și habitatelor din aria naturală protejată și din vecinătatea acesteia va fi supusă avizării de către custode.
Personalul custodelui, împuternicit cu legitimație de control, are dreptul de acces pe terenurile din cuprinsul ariei naturale protejate, indiferent de formă de proprietate.
Orice persoană fizică sau juridică care își desfășoară activități în raza ariei naturale protejate are obligația de a furniza informațiile și datele solicitate de custode, pentru a asigura gospodărirea eficientă a ariei naturale protejate.
Orice persoană fizică sau juridică ce desfășoară activități în raza ariei naturale protejate are obligația de a asista personalul custodelui în activitatea de verificare și control și a facilita controlul activităților ai căror titulari sunt, precum și prelevarea de probe.
Orice persoană fizică sau juridică are obligația să se legitimeze la solicitarea expresă a personalului de inspecție și control al custodelui.
Custodele ariei naturale protejate are obligația să prezinte anual la autoritățile de protecția mediului un raport corect și complet privind starea ariei naturale protejate, modul de gestionare a eventualelor probleme apărute și acțiunile întreprinse în baza planului de management, precum și situația realizării obligațiilor asumate în convenția de custodie.
În cazul producerii de fenomene de forță majoră: inundații, incendii, calamități, epizootii, focare de infecții și alte asemenea, instituțiile abilitate intervin conform prevederilor legale, cu obligativitatea înștiințării custodelui, care va participa activ la acțiunile de alertare și mobilizare în vederea prevenirii și eliminării efectelor unor asemenea evenimente.
Ariile protejate vor fi evidențiate în mod obligatoriu în planurile naționale, zonale și locale de amenajare a teritoriului și de urbanism.
Autoritățile publice locale au responsabilitatea de a evidenția limitele ariilor naturale protejate în planurile urbanistice ale localităților.
Prezentul Regulament poate fi modificat de către custode ulterior autoritatea publică centrală pentru protecția mediului urmând a aproba modificările în cauză, conform legislației în vigoare.
Regulamentul va fi adus la cunoștința publicului prin publicare pe internet, prin transmitere la primăriile unităților administrativ- teritoriale care au suprafețe în cuprinsul ariei naturale protejate și prin intermediul mass- media locală.
După aprobarea Regulamentului, custodele va informa autoritățile administrației publice locale competente asupra obligativității actualizării Planului de Amenajare a teritoriului Județean și a Planului Urbanistic General, prin integrarea prevederilor referitoare la rezervația naturală și situl Natura 2000 în cuprinsul acestora.
Anexa nr. 1
la Regulamentul sitului de importanță comunitară ROSCI0176 Pădurea Tătăruși