Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Se aprobă realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia, județul Alba, pentru care se alocă de la bugetul de stat maximum 18.800 mii lei. Suma va fi utilizată pentru demararea lucrărilor necesare în anul 2017 și finalizarea acestora în anul 2018 cu încadrarea în bugetul aprobat în acest scop Ministerului Culturii și Identității Naționale și Consiliului Local Alba Iulia.
(1) Din suma prevăzută la art. 1 Ministerul Culturii și Identității Naționale va asigura maximum 10.300 mii lei pentru plata dreptului de autor către autorul monumentului de for public declarat câștigător al Concursului pentru Monumentul Unității Naționale din Alba Iulia, organizat în anul 1993, precum și pentru plata materialului necesar, a lucrărilor de construire și de realizare a infrastructurii necesare pentru amplasarea monumentului de for public, ce vor fi realizate de autor conform Legii monumentelor de for public nr. 120/2006, cu modificările ulterioare.
(2) Plata sumei prevăzute la alin. (1) se face conform contractului încheiat între autor și Ministerul Culturii și Identității Naționale, în tranșe, pe etape de realizare, pe bază de acte justificative, conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În situația în care nu se finalizează lucrările prevăzute la alin. (1) până la 31 decembrie 2017, diferența de sumă neutilizată va fi inclusă în bugetul Ministerului Culturii și Identității Naționale pentru anul 2018, pentru a asigura finalizarea acțiunii prevăzute la art. 1.
Se aprobă alocarea sumei de 8.500 mii lei în bugetul Consiliului Local Alba Iulia pe anul 2018, pentru realizarea lucrărilor de amenajare a pasajului ceremonial, reamenajarea Parcului Unirii și punerea în valoare a Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia, județul Alba.
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, PETRU-GABRIEL VLASE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 7 decembrie 2017.