În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al poziției 42 din anexa nr. 4 și al poziției 43 din anexa nr. 5 la Legea bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Din sumele rezervate prevăzute la poziția 42 din anexa nr. 4 la Legea bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, cu modificările și completările ulterioare, se repartizează pe județe suma totală de 7.782 mii lei, din care suma de 5.282 mii lei în scopul asigurării sumelor necesare pentru plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora pentru finanțarea unităților de învățământ special și din centrele județene de resurse și asistență educațională pentru anul 2017, iar suma de 2.500 mii lei, în scopul asigurării sumelor necesare plății tranșelor aferente hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ special și din centrele județene de resurse și asistență educațională, conform legislației în vigoare, potrivit anexei nr. 1.
(2) Din sumele rezervate prevăzute la poziția 43 din anexa nr. 5 la Legea nr. 6/2017, cu modificările și completările ulterioare, se repartizează pe județe suma totală de 136.720 mii lei, din care suma de 87.720 mii lei în scopul asigurării sumelor necesare pentru plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, iar suma de 49.000 mii lei, în scopul asigurării sumelor necesare plății tranșelor aferente hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, conform legislației în vigoare, potrivit anexei nr. 2.
(1) Sumele prevăzute în anexa nr. 2 se repartizează pe comune, orașe și municipii, prin decizie a directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene finanțelor publice, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.
(2) Inspectoratele școlare comunică direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/administrațiilor județene ale finanțelor publice sumele repartizate pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat.
(3) Alocarea sumelor va conduce la modificarea bugetelor inițiale aprobate.
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările în structura bugetului de stat.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul educației naționale, Liviu-Marian Pop Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, Paul Stănescu
Ministrul finanțelor publice,
București, 14 decembrie 2017.
Anexa nr. 1
SUME REPARTIZATE pentru plata salariilor, a sporurilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, pentru plata contribuțiilor aferente acestora, precum și pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ special și din centrele județene
finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora
asigurarea sumelor necesare plății tranșelor aferente hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială
Sume rezervate care se repartizează pe județe prin hotărâri ale Guvernului inițiate de Ministerul Educației Naționale
Anexa nr. 2
SUME REPARTIZATE pentru plata salariilor, a sporurilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, pentru plata contribuțiilor aferente acestora, precum și pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat
finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora
asigurarea sumelor necesare plății tranșelor aferente hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială
Sume rezervate care se repartizează pe județe și municipiul București prin hotărâri ale Guvernului inițiate de Ministerul Educației Naționale