HOTĂRÂRE nr. 137 din 13 decembrie 2017

HOTĂRÂRE Senatul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1005 din 19 decembrie 2017
Entered into force
19.12.2017
Consolidated form as of
19.12.2017

În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/633 din 7.12.2017,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României:

1. constată că prezenta propunere de regulament respectă principiul subsidiarității și principiul proporționalității;

2. apreciază că:

este salutar obiectivul Comisiei de a evita impactul negativ pe care regimurile naționale diferite în materie de drept al contractelor care se aplică diferitelor canale de distribuție l-ar putea avea asupra comercianților care efectuează vânzări pe plan național, atât la distanță, cât și „față în față“;

propunerea încurajează tendința de creștere a vânzărilor pe toate canalele și răspunde evoluțiilor pieței, atât în beneficiul consumatorilor, cât și al întreprinderilor.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 13 decembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI, Iulian-Claudiu Manda

București, 13 decembrie 2017.

Nr. 137.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).