ORDIN nr. M.162 din 13 decembrie 2017

ORDIN Ministerul Apărării Na?ionale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1009 din 20 decembrie 2017
Entered into force
20.12.2017
Consolidated form as of
20.12.2017

Pentru aplicarea prevederilor art. 39 alin. (8) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată,

în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, republicată,

ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.

Articolul I

La articolul 3 din Regulamentul de organizare și funcționare a Colegiului Ministerului Apărării Naționale, aprobat prin Ordinul ministrului apărării nr. M.112/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 24 noiembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, litera B se modifică și va avea următorul cuprins:

B. membri:

a) șeful Statului Major al Apărării;

b) secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale;

c) secretarul de stat pentru armamente;

d) secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului;

e) directorul general al Direcției generale de informații a apărării;

f) secretarul general al ministerului;

g) șefii statelor majore ale categoriilor de forțe ale armatei;

h) comandantul Comandamentului logistic întrunit;

i) comandantul Comandamentului comunicațiilor și informaticii;

j) șeful Direcției generale management resurse umane;

k) șeful Corpului de control și inspecție;

l) șeful Direcției generale financiar-contabile;

m) șeful Direcției generale juridice;

n) șeful Direcției audit intern;

o) șeful Direcției medicale;

p) șeful Direcției domenii și infrastructuri;

q) șeful Direcției informare și relații publice;

r) șeful Direcției de prevenire și investigare a corupției și fraudelor.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul apărării naționale, Mihai-Viorel Fifor

București, 13 decembrie 2017.

Nr. M.162.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).